Pretenţii

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

GREFIER

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 1……/271/2018 în data de 18.12.2018, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.525 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de preț al contractului, precum şi la plata sumei de 500 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

În motivarea în fapt a cererii, se arată că între părţi a intervenit Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, prin care reclamantului i s-a vândut pachetul de servicii turistice înscris în „comanda de rezervare” care face parte integrantă din contract. Precizează reclamantul că prețul contractului a fost de 1.525 euro, pe care l-a plătit prin avansul de 500 euro conform Chitanței nr. 03451/07.03.2017 și diferența de 1025 euro prin Chitanța nr. 03454/15.03.2017. Potrivit susţinerilor reclamantului, conform comenzii de rezervare, care face parte integrantă din contract, acesta trebuia să beneficieze de o vacanță în India în perioada 16.08.2018 - 27.08.2018, fiind însă anunţat la începutul verii 2018 de faptul că excursia nu va mai avea loc, fiind anulată.

În data de 30.08.2018, reclamantul a procedat la notificarea pârâtei, solicitând restituirea sumei de 1525 euro, reprezentând contravaloarea pachetului de servicii achiziționat. Se arată că pârâta i-a comunicat un răspuns prin care a refuzat restituirea sumei, motivat de faptul că trebuia să se adreseze societății S.C. O.T. S.R.L., întrucât cu această societatea au încheiat un contract prin care, pârâta este exonerată de răspundere.

Invocă reclamantul prevederile art. 5 din Directiva 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru calatorii, vacante si circuite, care instituie răspunderea necondiționată a organizatorului sau detailistului față de consumator pentru buna executare a obligațiilor ce decurg din contract, indiferent dacă aceste obligații sunt executate în fapt de ei înșiși sau alți furnizori.

Apreciază reclamantul că pârâta este responsabilă pentru situația cu care a fost confruntat, acesta cu bună credință plătind integral prețul serviciilor contractate şi având astfel certitudinea că va beneficia de sejurul pe care şi l-a dorit, conform opțiunii contractuale, dar pe care nu l-a mai putut realiza, din culpa pârâtei. arată reclamantul că este tocmai ceea ce regulamentele comunitare au evocat ca fiind dificultățile și neplăcerile grave, precum și obstacolele ce se cer a fi eliminate, prin instituirea sumelor compensatorii sau a despăgubirilor necondiționate ce se cer a fi acordate consumatorului aflat în astfel de situații. Învederează faptul că pârâta, a oferit în compensare altor clienți aflați în aceeași situație cu reclamantul, pachete turistice compensatorii sau despăgubiri financiare.

Reclamantul face referire la prevederile art. 4.2. din Contract, conform cărora „în cazul în care Agenția anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare, turistul are dreptul: si i se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului”.

De asemenea, reclamantul invocă prevederile art. 4.3. din Contract, „În toate cazurile menționate, turistul are dreptul si solicite Agenției 2.1 o despăgubire pentru neîndeplinirea contractului inițial". Arată reclamantul că potrivit art. 1270 Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lor. Menţionează reclamantul că, contractul de servicii turistice, contract de comercializare a pachetului de servicii turistice, este acordul de voință dintre agenția de turism și turist, care are ca obiect cumpărarea unui pachet de servicii turistice de către turist și eliberarea documentelor de plată și a documentelor de călătorie. Se mai arată că simpla existență a unui contract de colaborare între pârâtă și o terță persoană, contract care nu îi este opozabil, nu poate constitui o cauza de neexecutare de la răspunderea contractuală născută în temeiul contractului cadru încheiat între acesta şi pârâtă.

Reclamantul menţionează că potrivit prevederilor art. 1350 alin. 1) și 2) Cod Civil, orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, una dintre părți nu își îndeplinește această îndatorire, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu. Învederează că principiul forței obligatorii a contractului reiese și din dispozițiile art. 1516 Cod Civil, care prevăd dreptul creditorului, respectiv al reclamantului care și-a executat obligația de plată corelativă, de a beneficia de îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Cu privire la daune, reclamantul solicită să se aibă în vedere că reclamantul plănuia să meargă cu soția și mai mulți prieteni, într-o vacanță de vis, în India, plănuită cu 1 an jumătate înainte de plecare. Invocă prevederile  art. 1531 alin. 1) și 3) Cod Civil, conform cărora creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, inclusiv dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial.

În probaţiune, reclamantul a depus în copie, Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, comandă rezervare, cererea formulată către Eurotour, factura, poliţa, chitanţe, răspuns la cererea de reziliere.

În drept, a invocat prevederile art. 1270, art. 1350, , art. 1516, art. 1531 Cod civil, Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, Directiva 90/314/CEE.

Pârâta E. SRL a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie (fila 28), depuse prin serviciul registratură la data de 05.02.2019. Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata si neîntemeiata, cu cheltuieli de judecata. În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, pârâta a solicitat chemarea in garanţie a SC O.T. SRL, prin lichidator, pentru situaţia in care, în cazul în care va cădea în pretenţii, reclamantul sa se îndrepte împotriva chematei în garanţie.

În motivarea în fapt, pârâta arată că activează in domeniul turismului de mai bine de 20 ani si este pentru prima data când este nevoita sa formuleze apărări intr-un litigiu având ca obiect pretenţiile unui client care se pretinde a fi prejudiciat.

Precizează pârâta că, la începutul lunii martie 2017 un număr de trei familii s-au prezentat la sediul acesteia, fiind interesaţi de efectuarea unei excursii in India (in vara anului 2018), solicitând in mod expres ca societatea organizatoare sa fie SC O.T. SRL.

Se mai arată că in urma solicitărilor clienţilor, s-a semnat cu reclamantul contractul nr. 7038/06.03.2017, clienţii fiind pe deplin informaţi ca societatea organizatoare va incasa preţul excursiei si va organiza acel sejur, aceştia ştiind in mod concret ca pârâta doar intermedia relaţia dintre turist si societatea organizatoare. 

Menţionează pârâta în continuare că, în urma contractului încheiat cu reclamantul si a plaţii de către acesta a preţului excursiei, astfel cum era comunicat de O.T., pârâta a virat suma reprezentând preţul excursiei către SC O.T. SRL prin factura nr. OMNIA/178805/31.03.2017, astfel cum rezulta din documentele anexate prezentei, in temeiul contractului nr. 1/30.04.2016 pe care îl avea încheiat cu O.T..

Se arată că  reclamantul a achitat suma de 1.525 Euro, iar pârâta a virat către O.T. suma de 1.374 Euro, întrucât suma de 151 Euro reprezenta comisionul acesteia pentru intermediere, aspect cunoscut de către reclamant. 

Învederează că, în anul 2018, fiind deja de notorietate faptul ca SC O.T. întâmpina probleme de onorare a excursiilor achitate de către turişti, excursia a fost anulata, iar reclamantul si dl P.G. au fost anunţaţi despre acest aspect, pârâta fiind de acord sa le ofere alte beneficii la alte excursii (preturile cele mai mici, intermedierea fără comision pentru pârâtă, etc) sau sa le restituie valoarea comisionului încasat.

Precizează pârâta că numitul P.G. a fost de acord cu restituirea comisionului, astfel că, la data de 04.12.2018, a semnează declaraţia prin care a încasat suma de 400 Euro reprezentând "comision India Mexic 2018-excursii anulate". Apreciază pârâta că acţiunea  formulata  este  nefondata  si  neîntemeiata,  reclamantul  nefiind îndreptăţit sa se îndrepte împotriva sa, întrucât nu ea a fost destinatarul sumei achitate cu titlu de preț al excursiei.

Astfel, arată că reclamantul a fost cel care a ales în mod expres ca societatea organizatoare sa fie SC O.T., pârâta prezentându-i cu acea ocazie mai multe oferte ale mai multor societăţi organizatoare. Solicită să se aibă în vedere prevederile art. 1350 alin. 2 Cod civil.

Precizează pârâta că, în speţa pendinte, a prezentat mai multe oferte de excursii, ale mai multor societăţi organizatoare, clienţii in general si reclamantul in special, cunoscând aspectul ca este doar intermediar, încasând doar un comision legal din aceasta activitate iar societatea organizatoare si excursia în materialitatea ei au fost alese exclusiv de reclamant. Pârâta arată că are justificarea la care se refera alin. 2 din art. 1350 NCC, reclamantul fiind cel care a ales aceasta societate organizatoare.

Învederează pârâta că reclamantul cunoştea in detaliu aspectul ca intermediază aceasta vânzare, ca suma nu-i este destinata, ca nu aceasta achită unităţilor de cazare, ca nu aranjează formalităţile de transport ci că, in virtutea comisionului încasat si a contractului pe care îl aveau încheiat cu O.T., avea doar o obligaţie de diligenta si nicidecum de rezultat.

Se mai arată că potrivit art. 1352 NCC "fapta victimei înseși si fapta terţului înlătură răspunderea chiar daca nu au caracteristicile forţei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit.." Astfel, arată că la momentul anularii excursiei, mass media abunda de informaţii despre faptul ca administratorul SC O.T. SRL -  s-ar fi sinucis din cauza problemelor in care ajunsese societatea, însuși Ministrul Turismului de la acea vreme - declarând ca "paguba realizata de agenţia de turism este cea mai mare paguba realizata de o agenţie de turism de după revoluţie încoace", fiind prejudiciaţi aproximativ 8500 de turişti care si-au achitat excursiile, insa nu au mai beneficiat de aceste servicii.

În continuare, se arată că fapta victimei in prezenta cauza este exoneratoare de răspundere pentru pârâtă, întrucât reclamantul a fost cel care, prin fapta sa proprie, a ales în mod expres ca O.T. sa fie societatea organizatoare în condiţiile in care știa ca nu aceasta va avea responsabilitatea pentru atingerea rezultatului dorit.

Se arată că fapta terţului la care se refera textul legal este exoneratoare de răspundere in ceea ce o priveşte, întrucât această societate organizatoare a fost cea care a lansat oferta, a încasat banii si nu si-a îndeplinit ulterior obligaţiile. 

Apreciază pârâta că înșelarea efectiva a atâtor oameni nu putea fi în niciun fel prevăzuta de aceasta, fapta terţului are caracterul cazului fortuit, înlăturând răspunderea sa. Invocă prevederile art. 1351 alin 3 NCC. Solicită să se observe că în prezenta stare de fapt, este cat se poate de clar ca pârâta nu avea cum sa prevadă ca O.T. va ajunge in insolventa si urmărita penal, întrucât înșelase atâția oameni (inclusiv pe reclamant) si nicicum sa împiedice aceste evenimente, fiind peste putinţa lor de a evita ca aceste lucruri sa se întâmple, responsabilitatea fiind doar in sarcina O.T si a reprezentanţilor acesteia. Solicită pârâta să se aibă în vedere că reclamantul si-a asumat riscul neîndeplinirii obligaţiilor de către O.T., prin simplul fapt ca a numit imperativ acest operator.

Arată pârâta că, aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, din documentele anexate si din art. 1 din contract, aceasta s-a obligat sa efectueze reclamantului comanda de rezervare si sa-i elibereze documentele de plata doveditoare a faptului ca si-a achiziţionat acea excursie de la societatea organizatoare, adică firma aleasa in mod imperativ tot de către reclamant.

Raportat la obiectul contractului si documentele in probațiune, arată pârâta că este cert ca şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate in cadrul contractului nr. 7038/06.03.2017, efectuând comanda de rezervare si eliberând documentele de plata. Invocă prevederile art. 1268 NCC si art. 1269 NCC.

Precizează pârâta că, analizând clauzele de exonerare a răspunderii cuprinse in art. 3.4 din contractul nr. 7038/06.03.2017, solicită să se observe ca Agenţia este exonerata de răspundere " când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unor cauze de forţa majora sau unor împrejurări pe care nici agenţia de turism .... nu le putea prevedea"; ori, este evident ca pârâta nu putea să prevadă ca administratorul O.T. se va sinucide, întrucât societatea lui a procedat la înşelarea atâtor oameni si ca excursia reclamantului se va anula.

Referitor la susţinerile reclamantului ca pârâta l-ar fi discriminat in raport cu alți clienţi cărora le-ar fi acordat alte compensaţii in spete similare, arătă ca nici aceste susţineri nu corespund adevărului. Învederează că numitul P.G., care a fost exact in aceeaşi situaţie cu reclamantul, a înțeles sa accepte restituirea comisionului, întrucât era conştient de riscul asumat, precum si de culpa SC O.T. si nicidecum a pârâtei. Astfel, arată că reclamantul a avut posibilitatea de a beneficia de oferta lor de a-i restitui acest comision ori de a-i oferi alte pachete pana la concurenta sumei achitate pentru excursia in India, aspect care rezulta din răspunsul la cererea formulata de către reclamant.

Solicită, astfel, să se observe că a fost de buna credinţa, a încercat găsirea de soluţii în interesul reclamantului, i-a făcut oferte de a beneficia de reduceri la alte pachete, de intermedieri la care sa nu se aplice comision, i-a oferit restituirea comisionului insa reclamantul a refuzat orice fel de varianta.

In drept: au fost invocate prevederile art. 1350 alin 2 NCC, art. 1352 NCC, art. 1351 alin 3 NCC, art. 1266 NCC, art. 1268 NCC, art. 1269 NCC, art. 205 NCPC, art. 72 NCPC.

In probațiune, s-au depus înscrisuri, respectiv un extras de pe portalul Tribunalului Bucureşti, certificat de înregistrare, factură, declaraţie, extras din Ziarul Adevărul, Contractul nr. 1/2016.

Chemata în garanţie, SC O.T. SRL, prin administrator judiciar, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie şi răspuns la întâmpinare (fila 54), depuse prin serviciul registratură la data de 15.02.2019.

Ca şi precizări prealabile, se arată că, prin Sentinţa Civila nr. 4562 din data de 16.07.2018, în dosarul nr. 4...../3/2017, Tribunalul Bucureşti a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva debitoarei SC O.T. SRL. Precizează chemata în garanţie că, prin Încheierea din data de 19.11,2018, judecătorul sindic, in temeiul dispoziţiilor art. 57 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, a dispus înlocuirea administratorului judiciar AA T.I. IPURL cu practicianul in insolvenţă P. INSOLV IPURL. Astfel, se arată că este al treilea administrator judiciar. 

S-a solicitat de către chemata în garanţie suspendarea judecării cererii de chemare în garanţie conform art. 75 din Legea 85/2014.

Se invocă de către chemata în garanţie excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată. Astfel, raportat la această excepţie, se arată că cererea de chemare în garanţie se fundamentează pe existenţa unui raport juridic preexistent sesizării instanţei de judecata, încheiat între una din părţile procesului ce are ca obiect cererea principala şi terţul care ar putea fi atras în litigiu prin acest mijloc procedural, în vederea obligării acestuia din urmă la plata despăgubirilor pe care le-ar avea de suportat cel obligat în litigiul principal. Astfel, excepţia inadmisibilității formulării cererii de chemare in garanţie, într-o primă opinie, se considera că există anumite mijloace de apărare cu o natură juridică mixtă, şi anume inadmisibilităţile, care au ca obiect contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanţa, aspect prin care se depărtează de apărările de fond si se apropie de excepţiile de procedură. Raportat la dosarul cauzei, se arată că cererea de chemare în garanţie este total eronata si contrară dispozițiilor art. 72 Cod procedură civilă.

Se arată că între chemata în garanţie si pârâtă a fost încheiat, la data de 30.04.2016, Contractul nr. 1/2016, ce avea ca obiect vânzarea de către parata a pachetelor turistice. Învederează că, potrivit principiilor generale care guvernează răspunderea contractuala, „pentru părţile contractante contractul este legea părților". Se mai arată că reclamantul din prezenta pricina s-a îndreptat împotriva paratei, întocmai pentru soluţionarea stricta a raportului contractual si implicit atragerea răspunderii contractuale.

În ce priveşte fondul cauzei, se solicită respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind neavenită, nelegală şi lipsită de obiect. 

În motivarea în fapt, se arată că SC O.T. SRL a fost înfiinţata in anul 1991, ca societate cu răspundere limitata, având obiect principal de activitate - Activităţi ale tur-operatorilor. Se mai arată că, prin Sentinţa Civila nr. 4562 din data de 16.07.2018, pronunţată în dosarul nr. 4...../3/2017 al Tribunalului Bucureşti, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa împotriva SC O.T. SRL. În continuare, se menţionează că SC O.T. SRL, prin reprezentanţii săi, nu si-a îndeplinit obligaţiile de depunere la sediul administratorului judiciar si nici la dosarul cauzei a documentelor contabile solicitate. Precizează că, din analiza indicatorilor prezentaţi pe site-ul ministerului, s-a putut observa ca, pe perioada celor 3 ani analizaţi, SC O.T. SRL a înregistrat un activ net contabil in creştere, culminat cu anul 2016, in care a fost înregistrat cel mai mare activ net contabil, respectiv 27.517.932 lei.

 In ceea ce privesc datoriile, se arată că acestea au fost la un nivel destul de ridicat, starea de insolventa nu a putut fi evitata, nivelul datoriilor restante, la sfârşitul anului 2016 fiind in cuantum de 1,620.574 lei.

Prin Încheierea din data de 24 iunie 2019, instanța a dispus disjungerea de la prezentul dosar a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC E.  SRL şi formarea unu nou dosar având ca obiect această cerere.

Instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisurile de la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei (fila 85), proba cu interogatoriul reclamantului (fila 86) şi proba testimonială cu martorul P.G. (filele 92-94).

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, între reclamantul P.I. și pârâta S.C. E. S.R.L. s-a încheiat Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, prin care reclamantului i s-a vândut pachetul de servicii turistice înscris în „comanda de rezervare”, care face parte integrantă din contract. Potrivit comenzii de rezervare, care face parte integrantă din contract, reclamantul trebuia să beneficieze de o vacanță în India, în perioada 16.08.2018 -27.08.2018 (filele 12-14).

Potrivit art. 2 din contract, prețul contractului a fost în cuantum de 1.525 euro, pârâta emițând față de reclamant factura nr. 7050/06.03.2017 (fila 16).

Reclamantul a plătit avansul de 500 euro, conform Chitanței nr. 03451/07.03.2017, precum și diferența de 1.025 euro, prin Chitanța nr. 03454/15.03.2017 (fila 18).

În data de 30.08.2018, reclamantul a procedat la notificarea pârâtei, solicitând restituirea sumei de 1.525 euro, reprezentând contravaloarea pachetului de servicii achiziționat (fila 15).

Pârâta i-a comunicat un răspuns prin care a refuzat restituirea sumei, motivat de faptul că trebuia să se adreseze societății S.C. O.T. S.R.L., deoarece această societate este organizatoarea excursiei, iar pârâta este doar o firmă revânzătoare a pachetului turistic.

În drept, potrivit art. 1270 alin. 1 Cod civil, „(1) contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.” Acest text de lege consacră principiul forţei obligatorii a contractului între părţi, acestea fiind ţinute să-și execute întocmai obligaţiile asumate. Obligativitatea contractului prezintă o deosebită importanță, nu numai pentru raporturile dintre părţi, dar şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice în general. Ea nu decurge numai din voinţele individuale ale parţilor, ci constituie un adevărat imperativ social. De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerinţele morale ale respectării cuvântului dat ori pe cerinţele juridice ale respectării voinţelor individuale exprimate, ci se înscrie în rândul cerinţelor societăţii însăşi, cerinţe întărite cu puterea pe care dreptul le-o conferă.

Nu în ultimul rând, răspunderea contractuală îşi găseşte reglementarea generală şi în cuprinsul art. 1350 Cod civil, care statuează: „(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.

(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii’’.

Potrivit art. 1530 Cod civil, ,,creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei”.

Totodată, potrivit art. 1531 Cod civil, ,,(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

(3) Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial”.

De menționat, în plus, și aspectul că raportul contractual dedus judecății este specific dreptului consumului, fiind încheiat între un agent (operator) economic profesionist (societatea pârâtă S.C. E. S.R.L.) și un consumator persoană fizică (reclamantul P. I.), astfel cum acest noțiuni sunt definite de art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ,,principalele drepturi ale consumatorilor sunt:

a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime; (…)

d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege”.

Potrivit art. 16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ,,(1) Consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale, în cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare.

(2) Soluţionarea solicitării plăţii unor prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare cerute de consumatori sau de operatorii economici este de competenţa instanţei judecătoreşti competente ori a organismului de mediere competent”.

De menționat și incidența dispozițiilor din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care statuează la art. 25, lit. e): ,,Obligaţiile prestatorilor de servicii: (…) e) să răspundă pentru prejudiciul actual şi cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat”.

Art. 27 din același act normativ mai prevede: ,,Consumatorii beneficiază de următoarele drepturi:

a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime; (…)

d) de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege”.

 Din economia acestor texte de lege, reiese că Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între operatorii economici și consumatori, cu privire la achiziționarea de produse și servicii, asigurând cadrul necesar accesului la produse și servicii, informării lor complete și corecte despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

Printre obligațiile ce revin prestatorilor de servicii, cum este cazul pârâtei S.C. E. S.R.L., art. 25 lit. e) din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, include și răspunderea pentru prejudiciul actual și cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat, în vreme ce printre drepturile pe care le au consumatorii se numără și acela de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori – art. 27 lit. b) din Legea nr. 296/2004. Consumatorii au dreptul de a fi despăgubiți în mod real și corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor.

Nu în ultimul rând, instanța mai are în vedere și prevederile art. 5 din Directiva 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru calatorii, vacante si circuite, care instituie răspunderea necondiționată a organizatorului sau detailistului față de consumator pentru buna executare a obligațiilor ce decurg din contract, indiferent dacă aceste obligații sunt executate în fapt de ei înșiși sau alți furnizori.

Condiţiile acordării de despăgubiri (răspunderii contractuale) sunt următoarele: existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale (neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere); existenţa unui prejudiciu; raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu; vinovăţia debitorului. Din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale, se naşte dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său. Însă, pentru acordarea despăgubirilor, mai este necesar ca: debitorul să fie pus în întârziere; să nu existe o clauză de neresponsabilitate.

În speța pendinte, sunt îndeplinite toate cele patru condiții ale răspunderii civile contractuale, după cum instanța a detaliat mai sus, cu mențiunea că existenţa raportului de cauzalitate, în materie contractuală, este prezumată de lege din faptul neexecutării lato sensu a contractului şi a existenţei prejudiciului direct şi necesar.

Principiul care guvernează materia este cel enunţat la art. 1.530 - 1.531 din Noul cod civil, potrivit căruia creditorul are dreptul să ceară debitorului repararea integrală a prejudiciului pe care acesta i l-a cauzat, ca o consecinţă directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei. Prin urmare, nu numai neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei, ci şi cea fără justificare atrage plata daunelor-interese. Prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă - damnum emergens), dar şi beneficiul de care acesta este lipsit (beneficiul nerealizat - lucrum cessans).

Instanța va avea în vedere prevederile art. 4.2. din Contract, conform cărora „în cazul în care Agenția anulează călătoria turistică înaintea datei de plecare, turistul are dreptul: ... să i se ramburseze imediat toate sumele achitate în virtutea contractului”.

Potrivit art. 1270 Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, astfel că inclusiv această clauză contractuală este opozabilă pârâtei, iar acesteia îi incumbă obligația de a o respecta.

Pârâta a invocat în apărarea sa Contractul nr. 1/30.04.2016 de vânzare în colaborare a excursiilor externe, contract-cadru pe care pârâta S.C. E. S.R.L., în calitate de agenție vânzătoare (detailistă) l-a încheiat cu S.C. O.T. S.R.L., în calitate de agenție organizatoare (turoperatoare), contract având ca obiect asigurarea serviciilor turistice de către agenția organizatoare (turoperatoare) și vânzarea de către agenția vânzătoare (detailistă) către turiști a acestor servicii (filele 48-53).

În concret, pârâta a invocat în apărarea sa dispozițiile art. 19, ultimul aliniat din Contractul nr. 1/30.04.2016 de vânzare în colaborare a excursiilor externe, potrivit căruia ,,odată încasați banii de către S.C. O.T. S.R.L., aceasta este răspunzătoare față de turiști în orice situație în ceea ce privește sumele încasate, astfel că agenția revânzătoare este exonerată de orice obligație (față de turiști) referitoare la banii încasați”.

Instanța subliniază că art. 19, ultimul aliniat din Contractul nr. 1/30.04.2016 de vânzare în colaborare a excursiilor externe nu poate fi opozabil reclamantului, în contextul în care acesta are calitatea de terț față de acest contract. Orice înțelegere existentă între pârâtă și agenția organizatoare (turoperatoare), materializată sub forma unui contract, poate produce efecte doar între aceste părți contractante, nicidecum nu poate produce obligații față de terți, cum este și reclamantul din speța pendinte.

Instanța va avea, astfel, în vedere, pentru soluționarea raporturilor juridice dintre reclamantă și pârâtă, doar prevederile convenite de părți prin Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, prevederi analizate de instanță anterior și care atrag răspunderea contractuală a pârâtei față de reclamant.

Pe de altă parte, instanța nu va reține nici apărarea pârâtei, care a invocat existența unui caz fortuit care o exonerează de răspundere, și anume a invocat că S.C. O.T. S.R.L. a intrat în procedura insolvenței, astfel că pârâta nu a mai fost în măsură să furnizeze pachetul de servicii turistice care a făcut obiectul Contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017.

În acest sens, instanța va reține că, potrivit art. 1.351, alin. 1 Cod civil, ,,dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau caz fortuit”.

Or, în speța pendinte, părțile litigante au convenit în mod expres, prin art. 3.4. din Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, următoarele: ,,Agenția este răspunzătoare pentru buna executare a obligațiilor asumate prin contract, cu excepția următoarelor cazuri: a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate prin contract se datorează turistului; când neîndeplinirea obligațiilor se datorează unor cauze de forță majoră sau unor împrejurări pe care nici agenția de turism, nici prestatorii de servicii nu le puteau prevedea sau evita (modificări de orar sau de itinerar, întârzieri în traficul mijloacelor de transport)”.

După cum se arată la art. 9 din acest contract, contractul s-a încheiat în baza O.G. 107/30 iulie 1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice.

În înțelesul art. 2, pct. 3 din O.G. nr. 107/30 iulie 1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța nr. 26/2017, agenția de turism detailistă ”vinde sau oferă spre vânzare, în contul unei agenții de turism touroperatoare, pachete de servicii turistice sau componente ale acestora contractate cu aceasta”.

Instanța constată că prevederile art. 3.4. din Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017 sunt în deplină concordanță cu art. 20 din O.G. nr. 107/30 iulie 1999, în vigoare la data încheierii contractului, care statua: ,,(1) Agenţia de turism este răspunzătoare pentru buna executare a obligaţiilor asumate prin contract, inclusiv în situaţia în care aceste obligaţii trebuiau îndeplinite de către o altă agenţie de turism sau de către alţi prestatori de servicii.

(2) De la prevederile alin. (1) se exceptează următoarele cazuri:

a) când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract se datorează turistului;

b) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră, precum cele definite la art. 18 lit. b) sau unui eveniment pe care nici agenţia de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu îl puteau prevedea sau evita;

c) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în contract, iar cauzele care au determinat neîndeplinirea obligaţiilor au un caracter imprevizibil şi inevitabil”.

Însă, aspectul că agenția de turism S.C. O.T. S.R.L. a intrat în faliment nu este un eveniment surprinzător pentru un profesionist, și anume pentru o agenție de turism care cunoaște climatul industriei turismului și care, chiar și față de cel mai prudent și diligent consumator, are un ascendent prin faptul că înțelege și cunoaște mersul pieței și modificările ce pot interveni.

Chiar dacă o astfel de situație ar putea fi încadrată, eventual, în sfera cazului fortuit, instanța constată că, potrivit voinței părților, exprimată prin art. 3.4. din contract, cu respectarea dispozițiilor art. 1.351, alin. 1 Cod civil, cazul fortuit nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, care să confere pârâtei dreptul să nu mai restituie reclamantului prețul pachetului de servicii turistice.

Cu atât mai mult instanța nu poate reține nici apărarea pârâtei, care a susținut că reclamantul cunoștea situația economică a S.C. O.T. S.R.L. și și-a asumat riscul neîndeplinirii contractului, reclamantul fiind un simplu consumator.

În prezent, O.G. nr. 107/1999, în vigoare la data încheierii contractului în litigiu, este abrogată ca urmare a adoptării O.G. nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, însă art. 14, alin. 1 din O.G. nr. 2/2018 prevede dispoziții similare în ceea ce privește răspunderea agenției de turism, cum este cazul pârâtei.

Nu în ultimul rând, în temeiul art. 1.357, alin. 3 Cod civil, subzistă o obligație în sarcina pârâtei, ca agenție detailistă, de a repara prejudiciul produs clienților, acestea răspunzând pentru cea mai ușoară formă de culpă (culpa levissima).

Iar potrivit art. 1548 Cod civil, există o prezumție de culpă a debitorului unei obligații contractuale din simplul fapt al neexecutării.

În acest context, raportat și la art. 1350 Cod civil, pârâta este datoare a repara prejudiciul cauzat reclamantului, acesta find clientul păgubit prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor pârâtei ce izvorau din convenția încheiată între părți. În condițiile în care reclamantul și-a îndeplinit de îndată și cu bună-credință obligația de a achita costul pachetului turistic, cu atât mai mult se reliefează, prin contrast, faptul că agenția pârâtă nu și-a îndeplinit obligația corelativă dreptului de a primi prețul pachetului, și anume asigurarea serviciilor turistice.

Drept pentru care, instanța consideră că, în temeiul art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1531 și art. 2.004 Cod civil, coroborate cu art. 3, lit. a) și d) din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și cu art. 25, lit. e) și art. 27, lit. a) și d) din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se impune ca pârâta să plătească reclamantului suma de 1.525 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de preţ al contractului, context în care instanța va admite primul capăt de cerere.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îi plătească suma de 500 Euro sau echivalentul în lei al acestei sume, cu titlu de despăgubire care să fie acordată pentru daunele morale suferite, instanța îl va respinge, pentru argumentele ce succed.

Astfel, reclamantul a invocat ca temei pentru acest petit prevederile art. 4.3. din Contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017, prin care părțile au convenit următoarele: ,,În toate cazurile menționate, turistul are dreptul să solicite Agenției 2.1 o despăgubire pentru neîndeplinirea contractului inițial ...".

Sub aspectul daunelor morale solicitate de către reclamant, instanța reține, în primul rând, că dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd în mod expres dreptul consumatorului la obținerea unor compensații bănești pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a serviciilor necorespunzătoare prestate de operatorul economic. Mai mult, art. 27 lit. d) din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că despăgubirea la care are dreptul consumatorul trebuie să corespundă valorii reale a prejudiciului cauzat, permite acordarea despăgubirilor materiale și a unor compensații pentru daunele morale.

Prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general şi un factor relativ independent de declanşare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană. Prejudiciul moral, nepatrimonial, constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic, care definesc personalitatea umană; deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere totuşi dreptului şi obligaţiei de reparare.

În ceea ce privește daunele morale solicitate de reclamant, instanța arată că acesta nu a probat că este îndreptățit la acordarea unor despăgubiri în cuantum de 500 Euro, în contextul în care imposibilitatea reclamantului de a merge în excursie în India nu a fost cauzată de fapta pârâtei, ci de aspectul că S.C. O.T. S.R.L. a intrat în procedura insolvenței, astfel că pârâta nu a mai fost în măsură să furnizeze pachetul de servicii turistice care a făcut obiectul Contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr. 7038/06.03.2017.

Având în vedere toate aceste argumente de fapt și de drept, instanța va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., şi, în consecinţă, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1.525 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de preţ al contractului.

Instanța va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta, pentru argumentele ce preced.

Raportat la dispozițiile art. 453, alin. 2 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală parțială a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta să plătească reclamantului suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 460 lei reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă cuantumului pretențiilor care au fost admise (fila 25) și suma de 1.040 lei reprezentând onorariu parțial de avocat (conform facturii nr. 2340/11.12.2018 și a chitanței nr. 1469/11.12.2018 – filele 95-96), raportat la aspectul că acțiunea a fost admisă în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., J05/201/2000 şi, în consecinţă:

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.525 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul B.N.R. de la data plăţii, cu titlu de preţ al contractului.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. 

Fără alte cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea.

Pronunțarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 12 iulie 2019.

PRESEDINTE

GREFIER

Domenii speta

Spete similare