Hotarâre cerere de valoare redusa admitere

Cod ECLI ECLI:RO:JDURZ:2022:012.######

DOSAR NR.####/330/2022

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA URZICENI

JUDEŢUL ########

SENTINŢA CIVILĂ NR. ###

Şedinţa din camera de consiliu din data de 02.06.2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ###### #######-########

GREFIER: ####### #####-#########

*** *** ***

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanta ###### ###### ########### ## S.A., cu sediul procesual în Bucureşti, B-dul ####### nr. 25-29, Clădirea ####### Tower, ### # (nivel 8), sector 3, în contradictoriu cu pârâtul ####### #####, domiciliat în ###### ########, str. Busuiocului, ####### ########, CNP #############, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu au lipsit părţile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în cadrul căruia a învederat şi că pricina se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; reclamanta a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă; după care:

Procedând, în temeiul prevederilor art. 131 C.proc.civ., la verificarea din oficiu a competenţei, instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta potrivit dispoziţiilor art. 1028 C.proc.civ. raportat la art. 121 C.proc.civ..

În baza disp. art. 238 C.proc.civ., estimează durata necesară cercetării procesului la un termen.

În temeiul art. 258 rap. la art. 255 C.pr.civ. instanţa încuviinţează reclamantei proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării pricinii.

Constatând administrat probatoriul astfel încuviinţat, nefiind alte probe de administrat în cauză, în temeiul art. 244 C.pr.civ. instanţa declară cercetarea judecătorească încheiată.

Apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, în temeiul disp. art. 394 C.pr.civ. instanţa o reţine spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 07.04.2022 sub nr. ####/330/2022 pe rolul Judecătoriei Urziceni, reclamanta ###### ###### ########### ## S.A., în contradictoriu cu pârâtul ####### ##### a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa pe calea procedurii cererii de valoare redusă, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 458,82 lei contravaloare servicii contractuale; penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de către creditorul cedent înainte de data cesiunii în cuantum de 12,19 lei; dobândă legală penalizatoare calculată la contravaloarea debitului principal, de la data cesiunii, respectiv 16.07.2015, până la data achitării integrale a debitului; despăgubiri în cuantum de 497,24 lei pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent și indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi, precum şi obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, între ####### ####### ############## S.A. (denumită anterior ########## S.A.) și pârâtul ####### #####, în calitate de Client, au încheiat contractul pentru furnizare de servicii, înregistrat sub codul de abonat (Client) R#############.

În cadrul contractului părțile au stabilit tipul serviciilor achiziționate, valoarea acestora, durata minimă contractuală, beneficiile primite de către Client pe durata determinată de contract, echipamentele furnizate, precum și drepturile și obligațiile părților în legătură cu acestea.

A mai precizat reclamanta că pentru neplata facturii până la expirarea termenului scadent, Clientul este de drept în întârziere, fără îndeplinirea vreunei formalități și datorează penalități de întârziere până la data achitării integrale a sumelor datorate, în valoare de 0,15%/zi pentru primele 15 zile de întârziere, 0,35%/zi pentru următoarele 45 de zile, calculate asupra valorii totale a facturii. Totalul penalităților de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Neplata totală sau parțială a facturii peste 15 zile față de termenul scadent dă dreptul furnizorului să suspende furnizarea tuturor serviciilor. Neplata totală sau parțială a facturii peste 60 zile față de termenul scadent dă dreptul RT să rezilieze contractul pentru toate serviciile de plin drept, fără intervenția instanței sau alte formalități prealabile, pe baza unei notificări prealabile scrise de 15 zile.

Orice reclamație privind sumele facturate se face în maximum 30 de zile de la emiterea facturii.

În ceea ce privește încetarea contractului, părțile au prevăzut și următoarele posibilităţi:

Prin denunțarea unilaterală, RT având dreptul de a denunța unilateral Contractul, cu o notificare prealabilă scrisă de 2 zile, în următoarele situații: decesul Clientului; Clientul vinde locația; un eveniment de forță majoră ce durează mai mult de 30 de zile; în orice altă situație expres menționată în Contract. Clientul are dreptul de a denunța unilateral Contractul: oricând și cu plata despăgubirilor stabilite prin contract, dacă este cazul, cu o notificare prealabilă scrisă de 30 de zile, contractul încetând de plin drept în prima zi a lunii următoare celei în care termenul de 30 de zile se împlinește; dacă furnizorul devine insolvabil, își încetează activitatea sau este în faliment/lichidare, cu o notificare prealabila scrisă de 2 zile; în orice altă situație expres menţionată în Contract.

În cazul în care contractul încetează, pentru unul sau mai multe servicii, înainte de expirarea perioadei minime contractuale, urmare a rezilierii de către furnizor sau a denunțării unilaterale de către Client și Clientul a beneficiat de o ofertă promoțională pentru serviciul respectiv, acesta va fi obligat la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură menționate în Contract, calculate în funcție de contravaloarea beneficiilor acordate în considerarea respectivei oferte promoționale. La calculul despăgubirilor exprimate în Euro se va folosi cursul de schimb leu/euro comunicat de BNR ca valabil pentru prima zi a perioadei de facturare și înscris pe factură.

Părțile au stabilit că dacă furnizorul închiriază, preda în custodie sau vinde în rate clientului echipamente, acesta este proprietarul echipamentelor pe durata închirierii/custodiei, respectiv până la data achitării integrale a prețului și a penalităților aferente, iar clientul nu va transfera către terți dreptul de a folosi echipamentele.

Conform prevederilor contractuale prezentate, pentru fiecare serviciu prestat, respectiv număr de telefon/terminal de telecomunicații, ####### ####### ############## S.A. a emis facturi lunare, reprezentând contravaloarea acestora, cu obligația pentru Client, pârâtul din prezenta cauză, de a efectua plata în termenul agreat prin Contract, însă, acesta din urma nu a înțeles să-și respecte obligația asumată. Ca urmare a încetării contractului, ####### ####### ############## S.A. a emis facturi pentru prejudiciul cauzat ca urmare a încetării premature a Contractului (calculate potrivit prevederilor contractuale). Încetarea Contractului a fost notificată pârâtului și prin facturile emise.

În data de 03.07.2015 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe între ####### ####### ############## S.A., în calitate de creditor cedent și ###### ###### ########### ## S.A., în calitate de creditor cesionar, prin care s-a cesionat creanța deținută împotriva pârâtului. Conform prevederilor contractuale (art. 5.1), transferul dreptului de proprietate asupra creanțelor cedate operează la data cesiunii, respectiv data la care este achitat prețul cesiunii, data cesiunii fiind astfel 16.07.2015, dată la care a fost achitat prețul cesiunii conform extrasului de cont atașat prezentei cereri

Totodată, s-a menţionată că, în conformitate cu prevederile legale, în temeiul art. 1578 Cod civil, debitorul cedat, pârâtul, a fost înștiințat cu privire la cesiunea încheiată, prin transmiterea notificării de cesiune, cesiunea de creanță fiind înscrisă în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (denumit anterior Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare) conform avizului nr. ###############9418-SAY prin care a fost prelungit avizul inițial ##############62116-UTR.

Cu privire la creanța din sarcina pârâtului, a arătat reclamanta că, este compusă din contravaloarea serviciilor prestate de ####### ####### ############## S.A. și neachitate de către pârât (inclusiv contravaloarea echipamentelor, după caz), despăgubiri percepute pentru încetarea prematură a contractului din culpa/inițiativa Clientului, precum și penalități de întârziere.

Reclamanta a mai precizat că în speţă creanţa deţinută împotriva pârâtului este compusă din contravaloarea serviciilor prestate de furnizor şi neachitate de către pârât, despăgubiri percepute pentru încetarea prematură a contractului din culpa clientului, contravaloarea terminalului achiziţionat prin plata în rate la data semnării contractului, precum şi penalităţi de întârziere.

Mai mult decât atât, reclamanta a susţinut că pârâtul şi-a însuşit prin semnătură contractul încheiat cu ####### ####### ############## S.A., care este un înscris sub semnătură privată şi are forţă obligatorie, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În dovedirea cererii, ce a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 453 şi 1032 C.civ., reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei – fila 3 dosar.

Deşi pârâtului i s-au comunicat copii de pe acţiune, înscrisuri şi formularul de răspuns prevăzut de art.1030 C.proc.civ., acesta nu a formulat întâmpinare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 258 C.proc.civ., coroborat cu dispoziţiile art. 255 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisurile depuse  la  dosar, apreciind-o admisibilă, legală, utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între ####### ####### ############## S.A. (denumită anterior ########## S.A.), în calitate de furnizor, şi pârâtul ####### ##### în calitate de client, a fost încheiat la data de 15.05.2013 contractul de furnizare de servicii de telefonie nr. SO_10585890, codul de abonat (Client) R#############, pentru o perioadă minimă contractuală de 24 luni, având ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii contra unui abonament lunar.

Conform art. 8 din contract, facturarea serviciului se va realiza lunar de furnizor iar plata trebuie realizata în termen de 22 zile de la emiterea facturii, depăşirea acestui termen fiind sancţionată prin aplicarea de penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi în primele 15 zile de întârziere şi de 0,35% în următoarele 45 de zile, calculate asupra valorii totale a facturii, totalul penalităților de întârziere putând să depășească cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Potrivit art. 12.3 din contract s-a prevăzut că dacă o parte nu-şi îndeplineşte obligaţiile, cealaltă poate considera contractul reziliat de plin drept, fără intervenţia instanţei, putând solicita daune. Dacă nu se prevede altfel în contract, rezilierea operează printr-o notificare prealabilă scrisă adresată cu 30 de zile înainte, contractul încetând de plin drept în prima zi a lunii următoare celei în care termenul de 30 de zile se împlineşte, dacă partea în culpă nu a înlăturat în 30 de zile situaţia ce a atras notificarea.

Conform art. 12 al. 4 din contract, dacă contractul încetează înainte de expirarea perioadei minime, prin reziliere de către Romtelecom, acesta are dreptul de a solicita plata unei juste despăgubiri pentru încetare prematură, calculată conform art. 3 din Formular.

Prin contractul de cesiune existent la dosar, din data de 16.07.2015, creanţa deţinută împotriva pârâtului a fost cesionată de ####### ####### ############## S.A. (denumită anterior ########## S.A.) către ###### ###### ############ ## SA. Cesiunea a fost înscrisă în Arhiva de Garanţii Reale Mobiliare, conform avizului nr. ###############9418-SAY prin care a fost prelungit avizul inițial ##############62116-UTR.

În drept, instanţa constată că cererea, astfel cum a fost formulată, îndeplineşte condiţiile pentru a fi soluţionată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă, potrivit art. 1026 C.proc.civ., care prevede că „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei”.

Astfel, acţiunea promovată este evaluabilă în bani şi nu depăşeşte, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.

Instanţa reţine că art. 1.270 C.civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), dispunând în acest sens: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar potrivit art. 1.170 „părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot  timpul executării sale”. Raţiunea textelor citate constă în asigurarea stabilităţii si siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice.

În acest sens, instanţa reţine că în prezenta cauză s-au desfăşurat relaţii comerciale în urma cărora pârâtul şi-a asumat obligaţia de a achita contravaloarea facturilor fiscale emise de creditoare.

Conform art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 C. civ. atunci când fără justificare o partea unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. De asemenea, potrivit art. 1548 C. civ. culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Sintetizând dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că în cazul în care o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Totodată, instanţa reţine că obligaţiile băneşti (astfel cum este cazul în speţă) pot fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale în vederea determinării prejudiciului, întrucât o creanţă în bani este determinată a priori în ceea ce priveşte cuantumul său. În acest sens, instanţa apreciază că, în cazul unei acţiuni ce are ca obiect plata unei sume de bani ce reprezintă obiectul unei obligaţii contractuale, trebuie să analizeze dacă există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a reclamantului împotriva pârâtului.

În ceea ce priveşte valoarea debitului principal, din analiza facturilor fiscale depuse la dosar, rezultă debitul solicitat de reclamantă, respectiv de 458,82 lei.

Extinzând prin asemănare, definiţia noţiunii de creanţă certă aplicabilă în materia executării silite, astfel cum este prevăzută de art. 663 alin. 2 C.pr.civ, în conformitate cu care o creanţă poate fi considerată certă în măsura în care existenţa ei este neîndoielnică şi rezultă din contract, instanţa reţine că reclamanta a făcut dovada unei creanţe certe întrucât aceasta este prevăzută în conţinutul contractului, ce a fost acceptat de pârât prin semnătură şi a facturilor fiscale emise în temeiul acestuia.

De asemenea, creanţa este şi lichidă - cuantumul acesteia rezultând din conţinutul fiecărei facturi fiscale anterior menţionate. Exigibilitatea creanţei solicitate rezultă din convenţia părţilor, întrucât în contract părţile au convenit ca plata să fie executată în termen de 22 zile de la emiterea facturilor.

Mai mult decât atât, instanţa are în vedere atitudinea pasivă a pârâtului, care în prezenta cauză nu a înţeles să formuleze nicio apărare cu privire la pretenţiile reclamantei.

În concluzie, constatând că reclamanta deţine împotriva pârâtului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constând în obligaţia pârâtului de a achita o sumă de bani, ţinând cont şi de principiul disponibilităţii, instanţa, va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata debitului restant şi pe cale de consecinţă, va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 458,82 lei, reprezentând debit neachitat în baza facturilor fiscale emise în derularea contractului anterior menţionat.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere solicitate de către reclamantă, în cuantum de 12,19 lei, instanţa constată că potrivit art. 8 din contract s-a prevăzut că facturarea serviciului se va realiza lunar de furnizor iar plata trebuie realizată în termen de 22 zile de la emiterea facturii, depăşirea acestui termen fiind sancţionată prin aplicarea de penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi în primele 15 zile de întârziere şi de 0,35% în următoarele 45 de zile, calculate asupra valorii totale a facturii, totalul penalităților de întârziere putând să depășească cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Analizând această clauză prevăzută în contract, instanţa reţine că este abuzivă, pentru următoarele considerente:

Instanţa subliniază faptul că prezentul litigiu se încadrează în sfera protecţiei consumatorului, având în vedere că pârâtul este o persoană fizică ce are această calitate. Astfel, în speţă ne aflăm în prezenţa unui contract încheiat între un profesionist (astfel cum noţiunea este definită de art. 3 alin. 2 Cod civil) şi un consumator (astfel cum noţiunea este definită de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, respectiv orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale), contract de adeziune, întrucât clauzele au fost impuse de reclamantă, pârâtul neavând decât să le accepte ca atare, fără a le putea negocia.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori (contractul încheiat între părţi, fiind de prestări servicii, intră sub incidenţa acestei legi, aşa cum rezultă din art. 1 alin. 1), se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate.

De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,35% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 127,75% pe an – o cotă disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită şi cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite reclamantei din prezenta cauză pentru recuperarea creanţei, fapt ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.

Având în vedere că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

Curtea a statuat aceea că: „În ceea ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că nu produc efecte faţă de consumatori clauzele abuzive, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocaţiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abţină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neştiinţă, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecţie eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 şi 26).

În cauză, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie şi Internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie şi Internet pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în #### ########## prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

De aceea, semnarea contractului de către pârât nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Pentru toate aceste motive, instanţa consideră nejustificate pretenţiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere, astfel că va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 1535 C.civ., instanţa apreciază întemeiată cererea reclamantei privind dobânda legală penalizatoare, motiv pentru care o va admite, urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare calculată de la data de 16.07.2015 şi până la achitarea integrală a debitului.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 497,24 lei reprezentând contravaloare despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, instanţa are în vedere că aceasta este solicitată cu titlu de daune interese pentru rezilierea contractului înainte de termen.

Potrivit art. 12.3 din contract s-a prevăzut că dacă o parte nu-şi îndeplineşte obligaţiile, cealaltă poate considera contractul reziliat de plin drept, fără intervenţia instanţei, putând solicita daune. Dacă nu se prevede altfel în contract, rezilierea operează printr-o notificare prealabilă scrisă adresată cu 30 de zile înainte, contractul încetând de plin drept în prima zi a lunii următoare celei în care termenul de 30 de zile se împlineşte, dacă partea în culpă nu a înlăturat în 30 de zile situaţia ce a atras notificarea.

Conform art. 12 al. 4 din contract, dacă contractul încetează înainte de expirarea perioadei minime, prin reziliere de către Romtelecom, acesta are dreptul de a solicita plata unei juste despăgubiri pentru încetare prematură, calculată conform art. 3 din Formular.

În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada că a intervenit rezilierea contractului anterior perioadei contractuale minime, deşi potrivit art. 249 C.pr.civ. sarcina probei îi aparţine, la dosarul cauzei neexistând dovada comunicării către pârât a înştiinţării privind rezilierea contractului. Chiar dacă s-ar aprecia că  notificarea debitorului s-a realizat prin cererea de chemare în judecată, aceasta a fost introdusă ulterior expirării perioadei contractuale extinse, fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 07.04.2022.

Totodată, se constată că pretenţiile în cuantum de 497,24 lei nu sunt dovedite de reclamantă cu facturi corespunzătoare.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa va admite în parte cererea de chemare în judecată, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 458,82 lei, reprezentând contravaloare servicii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată începând cu data cesiunii (16.07.2015) şi până la achitarea integrală a debitului, urmând a respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 1032 alin. (1) şi art. 453 alin. (2) C.pr.civ., instanţa urmează să îl oblige pe pârât la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, constând în taxă de timbru, aferentă pretenţiilor admise.

În conformitate cu disp. art. 1031 alin. (3) C.proc.civ, prezenta sentinţă va fi executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ###### ###### ########### ## S.A., cu sediul procesual în Bucureşti, B-dul ####### nr. 25-29, Clădirea ####### Tower, ### # (nivel 8), sector 3, în contradictoriu cu pârâtul ####### #####, domiciliat în ###### ########, str. Busuiocului, ####### ########, CNP #############.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 458,82 lei, reprezentând contravaloare servicii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată începând cu data cesiunii (16.07.2015) şi până la achitarea integrală a debitului.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Urziceni.

Pronunţată, azi, 02.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREȘEDINTE, GREFIER,

###### ####### ######## ####### #####-#########

Red.#############d. ######

Ex. 4/15.06.2022

Com. 2 ex./15.06.2022

Domenii speta

Spete similare