Contestație la executare. Excepția tardivității formulării contestației la executare. Clauze abuzive.

Contestație la executare. Excepția tardivității formulării contestației la executare. Clauze abuzive. Încheiere finală de dezînvestire nr. 770, rămasă definitivă la data de 06.06.2022 prin Decizia civilă nr. 432/2022.

În fapt, între contestatoarea şi B s-a încheiat contractul de credit de consum din 01.10.2008 prin care contestatoarea  a beneficiat de un împrumut pe termen de 120 de luni, în cuantum de 10.000 euro pentru nevoi personale, urmând să achite rate lunare.

La data de 20.05.2016, s-a încheiat contractul de cesiune de creanţe între B şi intimata P prin care s-a cesionat un portofoliu de creanţe, inclusiv creanţa contestatoarei, cesiune ce a fost înscrisă în arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

La data de 14.10.2018, cesionarul intimata P formulează cerere de executare silită împotriva debitoarei în vederea recuperării sumei de 22.180,60 euro (echivalentul a 103.456,98 lei) reprezentând credit restant, dobândă şi penalităţi aferente creditului acordat.

Prin încheierea nr. 9442 DIN 11.12.2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosar nr. *****/233/2018 s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditor (f.97).

La data de 27.12.2018, se emite încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silite, somaţia şi adresele de înfiinţare a popririi, acte de  executare ce au fost comunicate debitoarei la data de 03.01.2019.

În cauză, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor codului de procedură civilă în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, 13.11.2018, respectiv Noul cod de proc.civ.

Daca prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data când:

1.contestatoarea a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contesta;

2.cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Daca poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;

3.debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Potrivit art. 706 cod proc.civ  alin. 1, dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit alin. 2, termenul de prescripţie se naşte de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

Prescripţia dreptului de acere executarea silită, în sensul că au trecut mai mult de 3 ani de la data ultimei plăţi sau de la data când a devenit scadent anticipat creditul, sunt critici ce lovesc chiar legalitatea executării silite însăşi ce trebuie invocată pe calea contestaţiei la executarea silită însăşi, în termenul de 15 zile prevăzut de art.715 C.pr.civ.

Din actele aflate la dosarul cauzei instanța constată că la data de 03.01.2019 au fost comunicate la domiciliul contestatoarei primele acte de executare însoțite de încheierea de încuviințare a executării silite, potrivit procesului-verbal aflat la fila 116 verso, astfel că de la acest moment a început să curgă termenul de 15 zile.

Se reține, de asemenea, că potrivit verificărilor efectuate în DEPABD contestatoarea figurează la adresa de domiciliu încă de la data de 17.08.2001 (f.135) și nu a  solicitat în cauză repunerea în termenul de formulare a contestației la executare, astfel că nu s-a dovedit faptul că în cauză, contestatoarea a avut cunoștință de executare abia la data primirii adresei prin cabinet de avocat.

În acest sens, instanța va constata că depunerea contestației la executare abia la data de 28.12.2020 s-a făcut peste termenul legal de 15 zile, care a început să curgă la data de 03.01.2019, urmând a admite excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Contrar susținerilor intimatei, față de motivele invocate de contestatoare referitoare la o serie de clauze inserate în contractul de credit bancar din data de 01.10.2008 (modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii, perceperea unui comision de risc, perceperea unui comision de rambursare în avans, comision de transformare, modificarea unilaterală a comisioanelor, perceperea unui comision de administrare), contestația la executare nu este tardivă.

Se are în vedere, în acest sens,  Ordonanța pronunțată în data de 6 noiembrie 2019 în cauza C-75/19 MF împotriva BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și Secapital Sàrl, care arată că Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că: ”se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unei clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.”

În acest sens, instanța va respinge excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la clauzele abuzive, urmând a le mai analiza.

 Pe fondul cauzei, analizând clauzele contractuale invocate de contestatoare, instanța constată că există neconcordanțe majore între clauzele invocate de contestatoare și conținutul efectiv contractului, clauzele invocate de contestatoare fiind inexistente.

De asemenea, nu există atașat la dosarul cauzei Condițiile Generale de Creditare invocate de contestatoare, deși sarcina probei îi revenea. Mai mult, analizând contractul de credit, instanța reține că aceste Condiții Generale nu fac parte integrantă din contract, astfel că și în situația existenței lor, în condițiile în care nu au influențat clauzele contractuale semnate de părți, nu pot fi analizate din perspectiva clauzelor abuzive.

Se mai reține, că inclusiv graficul de rambursare nu prevede, de exemplu, comisionul de risc sau comisionul de transformare invocate de contestatoare, ceea ce, coroborat la toate înscrisurile depuse și în lipsa altor înscrisuri depuse de reclamantă, instanța apreciază că parte dintre clauzele invocate sunt inexistente, astfel că acțiunea este lipsită parțial de obiect.

În acest sens, instanța urmează a analiza conținutul clauzelor care se referă la motivele invocate de contestatoare, respectiv la stabilirea și modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii, la perceperea unui comision de rambursare în avans, la modificarea unilaterală a comisioanelor, perceperea unui comision de administrare, clauzele care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului și a altor credite, chiar dacă acestea nu concordă cu articolele invocate de contestatoare.

În drept, pe fondul cererii, conform art. 10 lit. b OG 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie, art. 9 3 stabilind obligaţiile pe care furnizorii de servicii financiare le au în raport cu consumatorii la derularea contractelor de credit.

Potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Contractul de credit intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 dată fiind calitatea împrumutatei de consumator şi calitatea băncii de comerciant, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000.

În sensul art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Potrivit alin. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive aprobată prin Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;

b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului;

(…)

e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;

(…)

p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului;

(…)

t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor motive întemeiate;

(…).

Prevederile lit. a nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condiţiile în care comerciantul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.”.

Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul naţional a cerinţelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

La art. 4 alin.6 din lege se prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Acest text de lege transpune în legislaţia naţională dispoziţia comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil".

CJUE a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeaşi hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Având în vedere această jurisprudenţă a Curţii rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar şi previzibil şi care (ii) reprezintă o contraprestaţie pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiţii trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.

Aşa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar şi să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.

În sensul art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Conform art. 10 lit. b din OG 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a preţurilor şi tarifelor şi, după caz, a condiţiilor de garanţie.

Reclamanta a invocat caracterul abuziv al clauzelor din contract, invocând lipsa de negociere efectivă a acestor prevederi, dezechilibrul dintre prestaţii şi faptul că acest dezechilibru este rezultatul relei credinţe a pârâtei.

Instanţa apreciază întemeiate susţinerile reclamantei prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 36 din OUG nr. 50/2010,  Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 şi jurisprudenţa CJUE.

În primul rând, instanţa apreciază, contrar susţinerilor pârâtelor că  prevederile referitoare dobândă, comisioane nu fac parte din „obiectul principal al contractului” astfel cum este definitiv de prevederile art. 4 pct. 2 din Legea nr. 193/2000 şi de jurisprudenţa CJUE, ca atare,  instanţa poate analiza caracterul său abuziv sau nu.

Instanţa va înlătura totodată apărarea pârâtei conform căreia contractul dintre părţi a fost unul direct negociat, cu respectarea obligaţiei de a asigura transparenţa operaţiunilor.  În acest context, reţine că singurele prevederi contractuale personalizate, în funcţie de nevoile şi cerinţele fiecărui client în parte sunt cele referitoare la suma împrumutată, durata contractului şi tipul de contract dintre produsele disponibile. De altfel aceste prevederi nu par a face parte dintre cele susceptibile a fi negociate, ci, mai degrabă dintre cele care ţin de personalizarea contractului.

Negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influenţa natura clauzei contractuale, iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuţii referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Instanţa reţine că inserarea clauzelor privind comisionul de risc, respectiv comisionul de administrare nu putea fi influenţată de consumatori, clauzele având un caracter standard şi regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverşi consumatori.

Or, conform art. 18 din OG nr.21/1992 rep.- privind protecţia consumatorilor (versiunea în vigoare în momentul încheierii contractului de credit), consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate. De asemenea, potrivit art. 27 lit. a şi b din Legea nr. 296/2004 rep. privind Codul consumului, consumatorii beneficiază de următoarele drepturi: a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime; b) de a fi informaţi complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori.

În cauză, nu s-a dovedit că a avut loc o negociere efectivă a clauzelor contractuale, că părțile contractante, respectiv consumatorul a fost informat corect și precis și chiar a avut posibilitatea de a adopta o decizie care să corespundă cât mai bine nevoilor lor, astfel că instanța va analiza în continuare caracterul abuziv al acestor clauze.

În ceea ce privește clauzele contractuale referitoare stabilirea și modificarea în mod unilateral a cuantumului dobânzii de către bancă, instanța a identificat în contract art. 4.3 și nu art. 5, 6 invocate de contestatoare care prevăd că: pe parcursul derulării contractului banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare. Modificarea dobânzii și/sau a comisioanelor bancare va fi comunicată împrumutatului până cel mai târziu data aplicării ei prin oricare dintre următoarele modalități la libera alegere a băncii (...), odată cu modificarea dobânzii/comisioanelor/oricăror taxe se modifică și graficul de rambursare.

Clauzele referitoare la dobânzi şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit formează preţul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naţionale şi comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, în raport cu serviciul furnizat, cu condiţia ca aceste clauze să fie clar şi inteligibil exprimate.  Dobânda, comisionul de administrare şi comisionul de rambursare intră în sfera noţiunii de „preţ al contractului de credit", de vreme ce reprezintă contraprestaţii solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.

Astfel, potrivit definiţiilor cuprinse la art.3 lit. g şi i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul  în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale...". (i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".

Instanţa apreciază că textul de lege indicat limitează intervenţia instanţei în definirea noţiunilor de obiect al contractului, de preţ al contractului şi de plată, însă nu interzice instanţei să evalueze modul cum se calculează o parte din preţul contractului.

Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi, pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Instanța reține că negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influenţa natura clauzei contractuale iar, în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuţii referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate.

Clauza prevăzută în art. 4.3 din contract referitoare la posibilitatea băncii de a modifica dobânda pe perioada contractuală este abuzivă, în măsura în care nu a prevăzut anumite criterii precise cu privire la modificarea dobânzii, fiind lăsată la simpla apreciere a băncii.

În lipsa unor termeni clari, preciși cu privire la momentul la care se va aplica această clauză, la condițiile care impun modificarea dobânzii, consumatorul se află în imposibilitatea aprecierii riscului la care se supune pin semnarea contractului de credit.

Mai mult, această modificare a dobânzii dar și a comisioanelor a fost prevăzută în contract prin afișare sau înștiințare scrisă către consumator, fără ca cealaltă parte contractantă – consumatorul să fie informat în prealabil, să aibă posibilitatea să analizeze, să evalueze și să semneze vreo modificare a contractului, fiind lăsată doar posibilitatea acestuia de a achita integral datoriile contractuale și de a înceta contractul.

Or, prin inserarea acestei clauze s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, astfel că se impune anularea clauzei contractuale prevăzute la art. 4.3 alin. 1 din contract referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare, în lipsa altor criterii clare, precise.

În acest sens, pentru a se păstra echilibrul contractual al părților se impune menținerea clauzelor contractuale în ceea ce privește nivelul dobânzii și al comisioanelor, astfel cum erau în vigoare la data încheierii contractului de credit, asumate de consumator.

În ceea ce privește clauzele referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans, instanța a identificat art. 5.3 din contract și nu art. 3.3 din condiții generale – nedepuse de reclamantă.

Potrivit art. 5.3 ultima teză pentru rambursarea anticipată banca va percepe comisionul de rambursare anticipată (...) în prezent nivelul acestuia fiind de 5% aplicat la valoarea creditului rambursat anticipat.

Instanţa consideră ca fiind abuzivă această clauză ca urmare a procentului foarte mare care este indicat în contract (5%), dar și pentru faptul că în cauză, se aplică unui contract de credit cu dobândă variabilă, după 1 an, ceea ce implică un risc suplimentar asumat de consumator.

În acest sens, instanța va dispune și anularea clauzei menționate la art. 5.3 ultima teză din contract.

Cu privire la clauzele referitoare la comisionul de administrare de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului, astfel cum a fost prevăzut la art. 4.1 alin. 2 din contract, se constată că, prin contract, nu a fost definit comisionul de administrare a creditului şi nu a fost menţionat nici scopul acestuia, fiind menționat doar cuantumul acestui comision și persoana obligată la plata, precum și sumele asupra cărora va fi calculat acest comision.

În condiţiile în care însăşi destinaţia comisioanelor nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că acestea ar avea acelaşi rol ca dobânda, respectiv remunerarea pârâtei pentru serviciile prestate, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol şi mod de funcționare nu-i erau cunoscute.

Mai mult, se reține că nu s-au prevăzut în contract serviciile în contraprestație ale pârâtei aferente perceperii acestor comisioane, și, astfel, având în vedere sumele achitate de către reclamanți în temeiul acestei clauze, precum şi inexistența eventualelor contraprestații  ale pârâtei, instanţa reţine că s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe.

Și chiar dacă s-ar presupune că aceste comisioane au acoperit serviciile de monitorizare ale creditelor clienților, cum a fost și cel al reclamantei care a înregistrat întârzieri la plată, instanța nu poate ignora faptul că tocmai această destinație nu a fost menționată în contract, ceea ce contravine principiului egalității părților în contract.

Pentru aceste motive, instanţa va constata caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare de 0,45%.

Cu privire la clauzele care permit băncii declararea scadenței anticipate a creditului instanța a identificat în contract art. 5.7, fără a identifica posibilitatea băncii de a declara scadent anticipat creditul dacă împrumutatul nu respectă alte convenții încheiate cu banca, dacă valoarea garanțiilor constituite de împrumutat și acordate de bancă nu mai este îndestulătoare sau permit băncii declararea scadentă a altor credite, singura posibilitate prevăzută în contract în favoarea creditorului fiind aceea de a declanșa procedura de executare silite, dreptul creditorului fiind însă expres prevăzut în lege.

 De asemenea, nu s-au identificat în contract, astfel cum s-a arătat mai sus, clauzele referitoare la comisionul de risc, comisionul de transformare, aceste clauze invocate fiind lipsite de obiect.

În concluzie, instanța va reține ca fiind abuzive clauzele din contractul de credit de consum din data de 01.10.2008 respectiv art. 4.3 alin. 1 referitor la posibilitatea băncii de a modifica dobânzile și sau comisioanele bancare în mod unilateral, art. 5.3 ultima teză referitor la comisionul de rambursare anticipată și art. 5.7 din contract referitor la comisionul de administrare de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului, iar cu privire la celelalte clauze invocate instanța va reține lipsa de obiect a acestor clauze.

Însă, raportat la obiectul acțiunii, efectul soluției pronunțate nu poate viza decât anularea parțială a actelor de executare în limita sumelor percepute în baza clauzelor declarate ca fiind abuzive, urmând ca în ceea ce privește clauza menționată art. 4.3 alin. 1 referitor la posibilitatea băncii de a modifica dobânzile și sau comisioanele bancare în mod unilateral, să fie avută în vedere pe toată perioada de derulare a creditului dobânda  și comisioanele la valoarea stabilită la momentul încheierii contractului de credit.

Pentru considerentele expuse, instanța va admite excepția tardivității formulării contestației la executare cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită, va respinge excepția tardivității cu privire la clauzele abuzive, va reține ca fiind abuzive clauzele din contractul de credit de consum din data de 01.10.2008: art. 4.3 alin. 1 referitor la posibilitatea băncii de a modifica dobânzile și sau comisioanele bancare în mod unilateral, art. 5.3 ultima teză referitor la comisionul de rambursare anticipată și art. 5.7 din contract referitor la comisionul de administrare de 0,45% aplicat la valoarea soldului creditului, iar cu privire la celelalte clauze invocate instanța va reține lipsa de obiect a acestor clauze și, raportat la obiectul acțiunii, va dispune anularea parțială a actelor de executare în limita sumelor percepute în baza clauzelor declarate ca fiind abuzive, urmând ca în ceea ce privește clauza menționată art. 4.3 alin. 1 referitor la posibilitatea băncii de a modifica dobânzile și sau comisioanele bancare în mod unilateral, să fie avută în vedere pe toată perioada de derulare a creditului dobânda  și comisioanele la valoarea stabilită la momentul încheierii contractului de credit.

Domenii speta

Spete similare