Plângere contravenţională

Drept civil

Plângere contravenţională

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul instanţei la data de 08.02.2021, sub nr. de dosar 875/202/2021, petenta PA, în contradictoriu cu intimatul ... Călăraşi, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria .... nr. ...din 16.01.2021.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în realitate, organul de poliţie s-a prezentat la domiciliul său ca urmare a unui apel la serviciul 112, formulat de fiica sa, minora TAG. Este adevărat că a avut cu aceasta o discuţie contradictorie întrucât petenta nu a fost de acord ca minora să părăsească domiciliul cu un bărbat, întru-un anturaj pe care îl consideră periculos pentru fiica sa (are vârsta de 34 de ani, este căsătorit, cu doi copii) în condițiile în care a avut o relație nepotrivită cu acesta, rămânând însărcinată.

Astfel, agentul de poliţie s-a prezentat la domiciliul său, însă a luat legătura cu fiica sa, care i-a relatat cele întâmplate, iar cu petenta a refuzat orice dialog. Întreaga discuţie atât cu fiica sa, cât şi cu agentul constatator a avut loc în curtea casei sale, iar tonul folosit a fost unul decent.

Petenta a arătat că nu a avut un comportament ilicit, care să conducă la aplicarea sancţiunii contravenţionale, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cumulative ale contravenţiei reţinute în sarcina sa, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Ca regulă, contravențiile sunt incluse în materie penală, pentru constatarea acestora fiind necesară îndeplinirea condițiilor cumulative: existenţa laturii obiective şi a celei subiective. Or, din cuprinsul procesului-verbal nu reiese modalitatea în care a împiedicat agentul de poliţie să discute cu fiica sa, cu atât mai mult cu cât acesta nu i-a adus la cunoştinţă faptul că dorește să o legitimeze sau să o conducă la secţia de poliţie. Aşa cum a arătat deja, fiica sa se afla în curtea locuinței şi discuta cu agentul prezent.

De asemenea, agentul constatator avea posibilitatea să îi aducă la cunoştinţă în mod direct faptul că ar fi săvârşit contravenţia, dar şi să întocmească şi să-i comunice procesul-verbal la momentul săvârşirii presupusei contravenții, astfel dându-i-se posibilitatea de a formula obiecţiuni ori de a propune martori, fiindu-i respectat dreptul la apărare.

Referitor la cuantumul amenzii aplicate, petenta a arătat că este disproporționat în raport de fapta presupus comisă şi consecinţa comiterii ei. Analizând circumstanțele reţinute, chiar şi în cuprinsul procesului-verbal, rezultă că aplicarea amenzii în cuantum de 3000 lei este o măsură mult prea severă în raport cu consecințele faptei, agentul constatator având posibilitatea aplicării unui avertisment, în acord cu art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 2/2001.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 31 şi urm. din O.G. nr. 2/2001.

În susţinerea cererii, petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, constând în procesul-verbal contestat (f. 5), precum şi proba testimonială cu martorii P V şi ŢŞ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 7).

La data de 23.02.2021, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare (f. 13), prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în fapt, petenta solicită anularea procesului-verbal de contravenţie, criticându-l pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Intimatul a învederat că agentul constatator i-a adus la cunoştinţă contravenientei faptul că are dreptul să depună contestație împotriva procesului-verbal la Judecătoria Călăraşi.

Sub aspectul legalității, intimatul a precizat că procesul-verbal îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cât şi cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârșită şi data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Intimatul a arătat că, în cuprinsul procesului-verbal s-a indicat în mod corect fapta săvârșită, actul normativ prin care se stabilește şi sancționează contravenţia.

În ceea ce priveşte eventuala solicitare de înlocuire a amenzii cu avertisment, intimatul a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată deoarece agentul constatator a realizat o corectă individualizare a sancţiunii aplicate şi nu se justifică aplicarea avertismentului scris.

În drept, intimatul şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

În susținerea întâmpinării, intimatul a depus un set de înscrisuri, după cum urmează: copie proces-verbal (f.  19), graficul de lucru (f. 20, 22), precum şi raportul agentului constatator (f. 21).

În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martora TAGşi martorul PV. Instanţa a respins proba cu audierea martorului ŢŞ, agentul constatator, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria ... nr. 051079/16.01.2021 (f. 5), petentei i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 3000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1991 şi sancţionate de art. 3 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ.

În fapt, în sarcina petentei s-a reţinut că, la data de 16.01.2021, ora 16:30, a încercat să împiedice sub orice formă echipajul de poliţie, care se afla în com. ..., sat ... jud. Călăraşi, la sesizarea numitei T.AG, să ia legătura cu susnumita, încercând să o tragă în casă şi făcând gălăgie.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată următoarele:

Sub aspectul legalității sale, analizând procesul-verbal prin prisma motivelor de nulitate care pot fi invocate de instanța de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că procesul-verbal este legal, neidentificându-se niciuna dintre deficiențele acestuia de natură să îi atragă ineficacitatea, respectiv numele și prenumele agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data acesteia, semnătura agentului constatator.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângere.

Instanța constată că, deși petentul a susținut că procesul-verbal de contravenție este nelegal, nu a invocat niciunul dintre motivele de nulitatea relativă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține următoarele:

Deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului constatator al contravenției, din economia textului art. 34 al respectivului act normativ rezultă că, în măsura în care procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, acesta face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară. Astfel, procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, acesta urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi.

Astfel cum rezultă și din jurisprudența C.E.D.O., în materie de circulaţie rutieră, art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. 56936/00, (dec.), 9 decembrie 2004 şi, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franţei, nr. 34595/97, decizia din 7 septembrie 1999 şi Adoud împotriva Franţei, nr. 35327/97, decizia din 7 septembrie 1999].

Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt şi de drept. Evident, Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, însă, în materie penală, materie căreia, în accepțiunea Curții, i se subsumează și răspunderea contravențională, statele sunt obligate să se încadreze în anumite limite. În special, art. 6 alin. 2 impune statelor să respecte dreptul la apărare și să includă aceste prezumții în limite rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei (Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, seria A nr. 141-A, p. 28; Telfner c. Austriei, nr. 33501/96, 20 martie 2001, p. 16; Anghel c. României, p. 60; Ioan Pop c. României, p. 31).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având, însă, obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Astfel, contravenientul are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din O.G. nr. 2/2011, în cadrul căruia are dreptul să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt expusă în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, cadrul legal pentru respectarea principiului egalității armelor fiind, astfel, pe deplin asigurat.

Mai mult, chiar Curtea Constituțională a României a statuat, în jurisprudența sa recentă, că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. Autorului contravenției i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Astfel, în această situație este firesc că el trebuie să dovedească netemeinicia ori nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate (Decizia nr. 831/13.12.2018, paragraful 18).

Instanţa reţine că, în cauză, petenta a contestat însăși materialitatea faptei, arătând că contravenţia reţinută în sarcina sa nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 2 pct. 36 întrucât nu i s-a adus la cunoştinţă de către agentul de poliţie că dorește să o legitimeze sau o conducă pe fiica sa la secţia de poliţie şi nici nu se precizează modul în care l-ar fi împiedicat pe acesta să ia legătura cu ea.

Potrivit art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 36. împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice.

Astfel, instanţa constată că, pentru a reţine săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1991, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: contravenientul să împiedice, sub orice formă, organele de poliţie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, iar aceste atribuții să privească fie legitimarea, fie conducerea unei persoane la sediul poliţiei.

Instanţa constată îndeplinită prima condiție întrucât, din probatoriul administrat, reiese că petenta i-a împiedicat pe agenții de poliţie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

În primul rând, instanţa constată că, în cuprinsul procesului-verbal, la rubrica aferentă descrierii faptei, agentul constatator a menţionat că petenta : „încerca să ne împiedice sub orice formă să luăm legătura cu susnumita TAG, încercând să o tragă în casă şi făcând gălăgie”. Totodată, în cuprinsul raportului (f. 21), agentul constatator a precizat că: „La scurt timp apare numita PA care încerca să o tragă de mână şi să o ducă în casă pe apelantă şi care ne împiedica să purtăm o discuţie cu aceasta prin faptul că avea un comportament recalcitrant şi vorbea pe un ton ridicat”.

Aşadar, contrar apărării petentei, instanţa reţine, prin raportarea la cuprinsul procesului-verbal contestat, că agentul constatator a indicat în ce a constat împiedicarea, respectiv ținerea în casă a fiicei sale, martora TAG, şi comportamentul gălăgios al petentei faţă de echipajul de poliţie.

Constatările personale ale agentului de poliţie sunt confirmate şi de declarațiile celor doi martori. Astfel, fiind ascultată (f. 24), martora TAG, fiica petentei şi persoana care a sunat la 112 pentru ca organele de poliţie să intervină, a declarat următoarele : „Când am văzut poliţia eu am ieşit la poartă, iar mama a venit şi e un pic mai târziu. (...) Eu a trebuit să intru în casă pentru a lua ceva, nu îmi amintesc ce, iar mama nu m-a lăsat apoi să ies din casă. (...) Pentru că nu putea să ies din curte, poliţia a intervenit pentru a mă scoate din curte”. Totodată, soțul petentei, martorul PV (f. 25) a arătat : „În momentul în care am ajuns, agenții de poliţie se aflau la poartă, împreună cu soţia, şi insistau să intre în curte”. În ceea ce priveşte tonul folosit de soţia sa, martorul PV a confirmat că aceasta le-a vorbit agenţilor de poliţie pe un ton ridicat, motivând însă această împrejurare de faptul petenta nu ar auzi bine, aspect însă neconfirmat în cauză.

Aşadar, din coroborarea tuturor acestor mijloace de probă, instanţa reţine că petenta s-a opus ca echipajul de poliţie, venit la domiciliul său ca urmare a apelului efectuat la 112, să ia legătura cu fiica sa, nu i-a permis să intre în curte, i s-a adresat pe un ton ridicat, având totodată un comportament recalcitrant, şi a încercat s-o țină pe martoră în casă. Prin toate aceste acțiuni, petenta a împiedicat echipajul de poliţie să-şi îndeplinească atribuţiile, motiv pentru care instanţa apreciază îndeplinită prima condiție.

Instanţa reţine îndeplinită şi cea de-a doua condiție întrucât atribuţiile de serviciu pe care agenții de poliţie au fost împiedicați să le desfășoare priveau conducerea martorei TAG la sediul poliţiei pentru a fi audiată.

Astfel, în legătură cu acest aspect, martora TAG (f. 24) a relatat :”Am sunat la 112 pentru că voiam să depun declaraţie, iar în momentul în care au venit polițiștii, întrucât nu voiam să dau declaraţie la domiciliu întrucât mama se opunea, m-au dus la secţia de poliţie”, în timp ce martorul PV (f. 25) a declarat: „Soţia a rugat agenții de poliţie să nu ia copilul şi să fie audiată acolo, însă agenții de poliţie au luat-o pe fată din curte şi au plecat cu maşina. (...) Când m-a sunat soţia, mi-a spus să vin acasă pentru că a venit un echipaj de poliţie care vrea să o ia pe fiica acesteia”

Aşadar, instanţa constată că susţinerea petentei, conform căreia agentul constatator nu i-ar fi adus la cunoştinţă că dorește să o legitimeze sau să o conducă pe fiica sa la sediul poliţiei, este contrazisă de cei doi martori. Pentru a reţine această concluzie, instanţa are în vedere faptul că, fiind de faţă în momentul în care agentul de poliţie a discutat cu fiica sa, petenta cunoștea că aceasta urma să fie condusă la poliţie pentru a i se lua o declaraţie, opunându-se acestui lucru, astfel cum chiar martora a declarat. Totodată, în momentul în care i-a telefonat soțului să vină la domiciliu, petenta i-a relatat că organele de poliţie vor să o ia pe fiica sa, iar, atunci când acesta a ajuns la acasă, el însuși a auzit cum petenta i-a rugat pe agenți să o audieze pe copilă acolo, de unde se deduce că aceştia i-au comunicat petentei ce urma să se întâmple, respectiv că minora urma să fie condusă la secție pentru a o audia.

Faţă de îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, instanţa constată că fapta reţinută în sarcina petentei îndeplinește condițiile de tipicitate instituite de art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1991.

Instanţa constată, contrar susținerilor petentei, că întreaga discuţie cu echipajul de poliţie a avut loc la poartă, iar nu în curte, aspect confirmat de ambii martori, iar tonul conversației a fost unul ridicat, astfel cum a recunoscut chiar soțul petentei.

În ceea ce priveşte critica petentei referitoare la consemnarea de către agentul constatator, în cuprinsul raportului (f. 21), a faptului că petenta este mama vitregă a martorei, iar nu mama biologică, instanţa constată, în primul rând, faptul că agentul nu a făcut altceva decât să redea conţinutul apelului efectuat de martoră la 112. Pe de altă parte, instanţa apreciază că şi dacă acest aspect ar fi fost o remarcă a sa, tot nu ar fi avut vreo relevanță pentru reținerea sau nu a faptei contravenţională, având în vedere totodată şi faptul că raportul a fost întocmit ulterior încheierii procesului-verbal.

În final, instanţa subliniază că alegerea agentului constatator de a nu încheia procesul-verbal pe loc se justifică prin dificultatea pe care a întâmpinat-o în cooperarea cu petenta şi nu a adus atingere dreptului acesteia la apărare deoarece petenta a avut posibilitatea de a propune, în faţa instanţei, mijloacele de probă pe care le-a apreciat necesare pentru dovedirea afirmațiilor sale.

Pentru considerentele expuse anterior, apreciind că, în cauză, probele propuse de petentă nu au fost în măsură să nască un dubiu suficient pentru a conduce la răsturnarea prezumției de temeinicie asociată constatărilor personale ale agentului constatator, instanța reţine temeinicia procesului-verbal.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța are în vedere criteriile prevăzute de art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea ce se aplică trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmare produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța observă că principiul legalității sancțiunilor contravenționale, reglementat de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, presupune ca organele care aplică sancțiunile contravenționale nu pot aplica alte sancțiuni decât cele prevăzute în legea contravențională și numai în limitele prevăzute de această lege. Prin raportare la interesul general protejat prin această normă, o asemenea neregularitate, în măsura în care există, este sancționată cu nulitatea absolută virtuală a procesului-verbal contravențional, fiind, astfel, necesar să se dovedească existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, potrivit art. 177 alin. (1) C.proc.civ., aplicabil în completare potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, instanța reține că sancțiunile nu reprezintă un scop în sine, ci ele trebuie să tindă spre un scop preventiv.

În prezenta cauză, instanța reține că sancțiunea amenzii în cuantum de 3000 lei a fost aplicată petentei în temeiul art. 3 alin. (1) lit. f) rap. la art. 2 pct. 36 din Legea nr. 61/1992, astfel încât a fost respectat principiul legalității.

Totuși, instanţa apreciază că sancţiunea nu respectă principiul proporționalității. Pentru a decide astfel instanţa are în vedere faptul că situaţia care a necesitat intervenția poliţiei este una sensibilă, vizând conflictul dintre petentă şi fiica sa, generat de faptul că martora voia să plece de la domiciliu cu un bărbat însurat şi cu doi copii, cu care a rămas însărcinată. Or, o astfel de situaţie este dificil de gestionat de orice mamă şi poate atrage, pe moment, o reacție disproporționată, irațională, cum a fost cea din cauză, fără însă a însemna că petenta nu respectă oamenii legii, ci reprezentând o manifestare a temerii că fiica sa s-ar putea să nu se întoarcă la domiciliu. Totodată, prin raportare la declaraţia martorei, instanţa reţine că opoziția petentei a fost exclusiv verbală, fără a fi violentă în raport de agenții de poliţie. În plus, instanţa constată că intimatul nu a făcut dovada că petenta ar mai fi încălcat şi în trecut normele de conviețuire socială sau ordinea şi liniștea publică.

Aşadar, pentru argumentele anterioare, instanţa apreciază că sancţiunea avertismentului poate realiza scopul educativ şi preventiv al sancţiunii contravenţionale, fiind o sancțiune suficientă, care denotă existenţa unei culpe contravenţionale din partea celui sancționat, având mai mult un rol preventiv, educativ şi mai puțin un rol punitiv.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentă şi va dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 3.000 lei cu sancţiunea avertismentului.

Domenii speta

Spete similare