4.Contestație la executare. Plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc

Hotărâre 9156 din 12.10.2021


Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 02.03.2021 sub nr. XXX, contestatoarea EG S.A. în contradictoriu cu intimatul B.E.J. IFL a formulat contestaţie la executare împotriva încheierii din data de 17.02.2021 dispusa în temeiul art. 628, 656, 657 C.pr.civ. în dosarul de executare nr. 63/2020 aflat pe rolul intimatului, solicitând anularea încheierii în sensul actualizării debitului, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, în esenţă, contestatoarea a arătat că titlul executoriu in temeiul caruia a formulat cererea de executare este contractul de închiriere Nr. 146/11.06.2018 completat prin Actele adiționale Nr. 1/2018, Nr. 2/2018, Nr. 3/2018, Nr. 4/2019, Nr. 5/2019, Nr. 6/2019, Nr. 7/2020 si Nr. 8/2020 înregistrat la ANAF si in RNPM.

Intimatul a apreciat în mod nelegal si netemeinic ca înscrisurile nu conțin criterii pentru ca creanța sa fie actualizată, însă acestea se pot regăsi la pagina I a Contractului de Închiriere, ce are ca semnatari contestatoarea si CMMT.

În mod corect contestatoarea a procedat la actualizarea creanței in baza Contractului de Închiriere pentru factura neachitata avand in vedere si art 628 alin 3 CPC.

S-a mai precizat că, contestatoarea în calitate de de locator si CMMT  in calitate de locatar au fost si sunt parti semnatare ale contractelor mentionate, care stipuleaza aceste obligatii de plata.

Titlul creanței îl reprezintă contractul de închiriere modificat prin actele adiţionale menţionate care îşi produc efectele.

Astfel titlul creantei il reprezinta un contract de inchiriere, contract cu executare succesiva, contract in baza caruia inca se emit facturi ce vor deveni scadente la plata si urmate de penalitati prin neachitarea acestora.

A învederat contestatoarea că nu poate învesti de fiecare dată cu formula executorie o factura neplatita de CMMT Sa, factura emisa in baza contractului ce este titlul executoriu. Titlu executoriu se afla in original deja la executorul judecatoresc, deci nu se mai poate solicita inca o data investirea cu formula executorie pentru ca nu mai au in posesie titlul executoriu.

Creanta este certa, lichida si exigibila deoarece existenta sa rezulta din insusi actul de creanta sau recunoscut de debitor, este lichida având cuantumul bine determinat prin contract, şi este exigiblă, cu scadenţa împlinită.

În drept, contestatoarea a invocat art. 712, art. 663 C.proc.civ., art. 18 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei conform art. 18 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimatul a formulat întâmpinare,  la 05.04.2021, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivare, în esenţă, intimatul a arătat că la data de 28.12.2020 contestatoarea a formulat cerere de executare silită solicitând începerea executării silite împotriva debitoarei CMMT S.A. pentru suma de 64.546,43 lei compusă din chirii neachitate şi penalităţi de întârziere.

S-a arătat că urmare a analizării actelor depuse de contestatoare s-a constatat că pentru suma reprezentând penalităţi contestatoarea nu deţine un titlu executoriu, motiv pentru care prin încheierea din 28.12.2021 a admis în parte cererea de executare silită doar pentru suma de 63.225,96 lei, pentru care s-a şi încuviinţat ulterior executarea silită.

La data de 17.02.2021 contestatoarea a comunicat o cerere de actualizare a debitului ca urmare a unei plăţi parţiale, dar şi pentru actualizarea debitului cu o nouă sumă de 13.251,64 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 1351547/04.01.2021, ce nu făcea obiectul cererii iniţiale de executare silită.

Cererea de actualizare a fost admisă parţial, doar în privinţa plăţii parţiale, nu şi a noii creanţe în raport de art. 632 coroborat cu art. 628 şi art. 663 C.proc.civ., întrucât în titlul executoriu nu este prevăzut niciun criteriu de actualizare, iar creditorul nu a solicitat prin cererea iniţială actualizarea.

Prin urmare, contestaţia la executare este neîntemeiată, întrucât noua creanţă nu a făcut obiectul cererii iniţiale, instanţa nu a încuviinţat executarea silită pentru această sumă, iar în plus executarea silită iniţială a încetat prin recuperarea debitului la 26.02.2021.

În drept, a invocat art. 205, art. 223 alin. 3, art. 453, art. 628, art. 632, art. 663, art. 714 C.proc.civ., art. 1798 C.civ.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei chiar şi în lipsă.

Prin rezoluţia instanţei din data de 29.04.2021 (f.489), instanţa a dispus comunicarea către contestatoare a obligaţiei „ca, până la termenul de judecată din data de 06.05.2021 să îndeplinească următoarele obligaţii:

- să precizeze în scris dacă a înţeles să formuleze o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 712 alin. 1 teza finală C.proc.civ. sau o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc în temeiul Legii nr. 188/2000, faţă de indicarea în finalul a acţiunii la secţiunea „În drept” atât a dispoziţiilor art. 712 C.proc.civ., cât şi a dispoziţiilor art. 18 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd o taxă de timbru de 20 lei în ipoteza plângerii împotriva refuzului executorului judecătoresc.

În ipoteza în care precizarea va fi în sensul formulării unei contestaţii la executare, pune în vedere contestatoarei următoarele obligaţii:

- să precizeze în scris dacă solicită introducerea în cauză a debitorului

- în cazul în care se solicită introducerea în cauză a debitorului, să depună la dosar un exemplar al acţiunii şi înscrisurilor anexate acesteia

- să depună în original dovada achitării taxei judiciare de timbru de 80 de lei în completare faţă de taxa de timbru deja achitată de 20 lei conform art. 10 alin.2 teza finală din O.U.G. nr. 80/2013.

oaveţi posibilitatea de a formula, în termen de 5 zile de la data primirii comunicării instanţei, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru.

oaveţi posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la data primirii comunicării instanţei”.

La data de 05.05.2021 contestatoarea a formulat cerere precizatoare prin care a învederat că acţiunea introductivă este în fapt o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc în temeiul legii nr. 188/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 4776/06.05.2021 Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, faţă de sediul intimatului.

Instanţa, faţă de dispoziţiile art. 258 C.pr.civ. coroborat cu art. 255 C.pr.civ. a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele considerente:

Prin încheierea din 28.12.2020 executorul judecătoresc a admis în parte cererea de încuviinţare a executării silite cu privire la debitul principal cu titlu de chirie restantă conform titlului executoriu reprezentat de Contractul de închiriere nr. 146/11.06.2018 completat prin actele adiţionale nr. 1/2018, nr. 2/2018, nr. 3/2018, nr. 4/2019, nr. 5/2019, nr. 6/2019, nr. 7/2020, nr. 8/2020 înregistrat la ANAF şi Registrul National de Publicitate( f. 99 vol 1).

Prin încheierea din 14.01.2021 pronunţată în dosarul nr. XXX Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a încuviinţat executarea silită în conformitate cu titlul executoriu( f. 118 vol 1).

Prin încheierea din 17.02.2021( f. 377-378 vol 2) executorul judecătoresc a respins cererea de actualizare a debitului pentru suma de 13.251,64 lei, conform facturii nr. GRUP 135147/04.01.2021 cu scadenţă la data de 19.01.2021, motivate de faptul că la data depunerii cererii de executare silită creditoarei nu i-a fost încuviinţată executarea silită şi pentru această sumă

Conform art. 7 din lege executorul judecătoresc are următoarele atribuţii: a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;  b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească; f) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă; g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă; h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz; i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui. 

Conform art. 56. -  (1) Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuţiile prevăzute la art. 7 lit. b) -i) se motivează, dacă părţile stăruie în cererea de îndeplinire a acestora, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. (2) În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc.  (3) Judecarea plângerii se face cu citarea părţilor.  (4) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului.  (5) Executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă. 

Instanţa reţine că pe calea prezentei plângeri se doreşte de către contestatoare cenzurarea deciziei executorului judecătoresc de a respinge cererea de actualizare a debitului. Instanţa reţine că atribuţia executorului judecătoresc, conform art. 628 C.pr.civ. este o atribuţie ce ţine de punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, încadrându-se în dispoziţiile art. 7 lit. a din Legea nr. 188/2000.

Astfel, instanţa reţine că la data de 05.05.2021 contestatoarea a formulat cerere precizatoare prin care a învederat că acţiunea introductivă este în fapt o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc în temeiul legii nr. 188/2000, astfel că este evidentă voinţa părţii în utilizarea acestei căi procedurale.

În continuare, instanţa reţine că potrivit art. 56 alin. 1 din Legea 188/2000 plângerea împotriva refuzului judecătoresc poate privi doar neîndeplinirea atribuţiilor de la art. 7 lit. b)-i), astfel că din moment ce prezEnta plângere vizează presupusa neîndeplinire a unei atribuţii reglementate de art. 7 lit. a) din Legea 188/2000, instanţa va respinge plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge plângerea împotriva refuzului executorului judecătoresc formulata de contestatoarea EG S.A., în contradictoriu cu intimatul B.E.J. IFL, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 12.10.2021.