Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:

La data de 25.08.2020 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ....../215/2020 contestaţia formulată de Penitenciarul C-P, împotriva încheierii nr. ....../12.08.2020 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul C-P.

În motivarea contestației, penitenciarul C-P a învederat faptul că deținutul G.G. s-a plâns de încălcarea dreptului la condiții minime de detenție privind spațiul alocat. Petentul a susţinut că nu este tratat corespunzător pe perioada detenţiei, spaţiile de cazare nerespectând dispoziţiile art. 1 alin 3 din anexa OMJ nr.2772/c/2017 referitoare la condiţiile minime de cazare.

Față de plângerea deținutului, Penitenciarul P a motivat că încarcerarea petentului s-a realizat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, fiind săvârşită în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, faţă de care nu se permite vreo acţiune contrară, Penitenciarul P fiind obligat să o aducă la îndeplinire, indiferent de condiţiile de cazare existente în cadrul penitenciarului.

În consecinţă, Penitenciarul are obligaţia să procedeze la încarcerarea şi menţinerea stării privative de libertate prin prisma efectelor legii și ale hotărârii judecătoreşti penale definitive.

Petentul a invocat neplăcerile cauzate de condiţiile de detenţie necorespunzătoare, afirmând că acestea i-au creat multiple suferinţe. Condiţiile de detenţie precare nu sunt consecinţa unor atitudini de rea-credinţă, ci se subscriu dificultăţilor întâmpinate în prezent de întregul sector bugetar, privitoare la lipsa fondurilor necesare achiziţionării şi dotării conform standardelor minime a locurilor de detenţie. S-a apreciat că Penitenciarul P nu are nicio culpă în ceea ce priveşte baza materială pe care o deţine .

Normele instituite prin acest ordin nu vizează unităţile penitenciare care, ca şi în cazul Penitenciarului P au fost construite cu mult timp înainte de intrarea in vigoare a acestuia, normele minime obligatorii urmând să fie avute in vedere la elaborarea documentaţiilor pentru obiective noi de investiţii, transformarea sau extinderea celor existente.

În plus, aşa numita nerespectare a condiţiilor de detenţie de către penitenciar nu poate fi apreciată strict numai sub aspectul suprafeţei camerelor de deţinere, acesta fiind un concept mai vast, care chiar si în concepţia Comitetului centru Prevenirea Torturii presupune o dezvoltare continuă, iar nivelul de supraaglomerare nu conduce automat la un tratament degradant sau inuman, astfel cum încearcă să sugereze reclamantul invocând prevederile CEDO. Curtea Europeană a clarificat că examinând dacă o pedeapsă sau un tratament este "degradant" în sensul art 3, trebuie ţinut cont dacă obiectivul este de a umili sau înjosi persoana respectivă şi dacă, în funcţie de consecinţe a afectat în mod ireversibil personalitatea condamnatului dispoziţii care în aprecierea Penitenciarului nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţa de faţă.

În ceea ce priveşte tratamentul inuman, acesta a fost estimat de CEDO ca fiind atunci când a fost premeditat ore în sir şi a cauzat fie vătămare corporală, fie suferinţe fizice şi psihice profunde persoanei, ceea ce nu se poate proba în cazul de faţă.

Administraţia penitenciară a arătat că orice încălcare a drepturilor persoanelor private de libertate poate fi catalogată drept tortură sau tratament inuman sau degradant, numai dacă încălcarea este practicată cu intenţia de a provoca suferinţe fizice sau psihice în plus faţă de cele inerente situaţiei legale a acestor persoane.

În Penitenciarul C- P deţinutul G.G. nu a fost supus torturii, nu i s-au provocat intenţionat suferinţe sau dureri puternice De asemenea, acesta nu a fost supus la tratament inuman si degradant şi nu i s-au provocat, în mod deliberat, puternice suferinţe fizice sau mentale.

Faţă de cele prezentate şi având în vedere prevederile legislaţie aplicabile în materie, s-a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea încheierii pronunţate de Judecătorul de Supraveghere din cadrul Penitenciarului P.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 254/2013.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus citarea contestatorului, respectiv Penitenciarul C-Pe şi a persoanei deţinute G.G..

 De asemenea, s-a dispus ataşarea dosarului nr. ...../JS/2020 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul C-P, precum şi actele care au stat la baza luării hotărârii.

Deținutul nu a fost prezent la termenul de judecată și nu a fost asistat de apărător din oficiu având în vedere dispoziţiile art. 56 alin. 12 raportat la art. 39 alin. 16 și 17 din Legea nr. 254/2013.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea nr. ..../12.08.2020 judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul C-P a admis plângerea formulată de către persoana privată de libertate G.G., având ca obiect încălcarea dreptului privind condiţiile de detenţie, prevăzut de dispoziţiile O.M.J. nr. 2772/C/17.10.2017 și a obligat administrația Penitenciarului C-P să asigure petentului un spațiu mai mare de 4 metri pătrați, în conformitate cu art. 1 alin. 3 din Anexa Ordinului nr. 2772 din 17.10.2017 referitor la aprobarea normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate.

În motivare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul C-P a reținut că data de 04.08.2020, a fost înregistrată plângerea având ca obiect încălcare drepturi formulată de către persoana privată de libertate G.G., având ca obiect încălcarea dreptului privind condițiile de detenție,  prevăzut de dispozițiile O.M.J. nr. 2772/C/17.10.2017.

Prin plângerea formulată, petentul a invocat încălcare dreptului privind condițiile de detenție, în sensul asigurării unui spațiu mai mare de 4 metri pătrați, în conformitate cu dispozițiile O.M.J. nr. 2772/C/17.10.2017.

Cu ocazia audierii din data de 04.08.2020, petentul a menținut plângerea, precizând că este numulțumit de condițiile de detenție din penitenciar, care se referă la spațiu.

La  data de 04.08.2020 a fost emisă o adresă către Penitenciarul C P cu mențiunea de a comunica punctul de vedere în raport de plângerea formulată de persoana privată de libertate.

La data de 10.08.2020, cu adresa nr. 43907/PCPDJ/06.08.2020, Penitenciarul P a comunicat faptul că, persoana privată de libertate G.G., condamnat pedeapsa de 5 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, a fost transferat în cadrul Penitenciarul C-P în data de 06.11.2019, în vederea executării pedepsei.

 Referitor la condițiile de detenție și supraaglomerare, s-a arătat că, până la momentul intrării în vigoare al Legii nr. 240 din 19 decembrie 2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a mãsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pecum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a mãsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, petentul a beneficiat de prevederile Legii 169/2017, după cum urmează:

Conform art. 55ind.1 alin. 1 din cadrul Legii  Nr. 169/2017 din 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a mãsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:

a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;

b) lipsa accesului la activități în aer liber;

c) lipsa accesului la luminã naturalã sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;

d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;

e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bazã, precum și cerințele de igienã;

f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.

Penitenciarul C P a precizat că se află în imposibilitatea de a asigura persoanelor private de libertate cazare conform standardelor impuse privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, motiv pentru care până la data abrogării Legii 169/2017, în cadrul Penitenciarului C P, petentul a beneficiat de 42 zile executate suplimentar, sens în care a fost atașat procesul-verbal înregistrat cu nr. V2 48967 din data de 12.10.2017.

În prezent, petentul este cazat pe secția de deținere E3, camera E3.9. Totodată, s-a arătat că, începând cu data de 27.04.2020  până în prezent, petentul a fost cazat  în secția de deținere E3, camera E3.9, unde a fost cazat un număr mediu de 14 deţinuţi, camera de deţinere E3.9 având o suprafaţa de 46,92mp, respectiv  3,35 m2/detinut.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul a reținut că normele de cazare a deţinuţilor sunt cuprinse în Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2772/C/2017, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate. Art. 1 alin. 3 din Anexa ordinului mai sus menţionat prevede că ”amenajarea camerelor de cazare aflate în  clădirile existente în locurile de deținere se va realiza cu maximizarea spațiilor de deținere, în funcție de configurarea structurală a clădirilor, în scopul alocării unui spațiu mai mare de 4 metri pătrați, pentru fiecare persoană privată de libertate“.

Până la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017, la Penitenciarul C-P, petentul a fost cazat în condiții necorespunzătoare, drept pentru care a beneficiat de prevederile dispozițiilor art. 551alin. 1 din Legea nr. 169/2017, ca măsură compensatorie, respectiv 144 zile executate suplimentar.

La momentul înaintării plângerii către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, respectiv 14.05.2020, petentul a fost cazat în camera E3.7, care are o suprafaţa de 48,23 mp la un număr mediu de 14 deţinuţi, astfel încât s-au asigurat 3,44 m2/detinut, fiecărei persoane private de libertate, sub minimul de 4 mp impus de art. 1 alin. 3 din ordinul arătat.

În ceea ce privește susținerile petentului privind lipsa ușilor s-a reţinut că acestea nu corespund în realitatea obiectivă.

Instanţa constată că încheierea nr. ...../12.08.2020 a a Judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului C-P este legală şi temeinică, având în vedere următoarele aspecte:

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit principiile care rezultă din jurisprudenţa sa privind evaluarea condiţiilor de detenţie în temeiul art. 3 din Convenţie, reţinând: „măsurile de libertate implică, de obicei, anumite dezavantaje pentru un deţinut. Totuşi (…) închisoarea nu înseamnă că un deţinut îşi pierde drepturile garantate de Convenţie. Dimpotrivă, în unele cazuri, persoana încarcerată poate avea nevoie de o protecţie sporită din cauza vulnerabilităţii situaţiei sale deoarece este în totalitate sub responsabilitatea statului.”

De asemenea, standarde relevante în materie sunt prevăzute şi în documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite [Ansamblu de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor, Geneva, 1955; Rezoluţia 663 С (XXIV) din 31 iulie 1957; Rezoluţia 2.076 (LXII) din 13 mai 1977].

Totodată, doctrina caracterizează procedura plângerii pentru încălcarea drepturilor persoanelor condamnate ca fiind un drept de sine stătător/realizabil prin judecătorul de supraveghere a privării de libertate, persoană din afara sistemului administraţiei penitenciarului căreia i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru locul de deţinere.

Procedura prevăzută de art. 56 din Legea nr. 254/2013 este expresia conformării dreptului naţional cu reglementările europene în materie de reguli penitenciare: recomandarea Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre ale Consiliului Europei cu privire la regulile penitenciare europene [Rec (2006)2], în care se menţionează, printre altele, că deţinuţii trebuie să aibă posibilitatea să formuleze cereri şi plângeri individuale sau colective la directorul închisorii sau la oricare altă autoritate competentă (pct. 70.1 al anexei).

Caracterul de garanţie al acestei proceduri constă în punerea în practică a unor mecanisme jurisdicţionale (plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, contestaţie la judecătorie) prin care să se asigure respectarea drepturilor persoanelor condamnate, remedierea adecvată a încălcărilor acestora.

Art. 56 din Legea nr. 254/2013 (1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.

Referitor la condițiile de detenție, instanța reține că în cauza Catană contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut referire la raportul CPT care a recomandat dispoziţiile care se impun să fie luate pentru a garanta că fiecare deţinut beneficiază de cel puţin 4 m² de spaţiu vital în celulele colective. Comitetul a mai recomandat, de asemenea, luarea de măsuri pentru a îmbunătăţi în mod semnificativ condiţiile materiale din celule punând, în special, accent pe accesul la lumina naturală, pe aerisire, precum şi pe starea duşurilor.

În aceeaşi ordine de idei, s-a făcut referire la Recomandarea nr. 2 (2006) a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la normele penitenciare europene, adoptată la 11 ianuarie 2006, astfel cum aceasta a fost descrisă în hotărârile Enea împotriva Italiei şi Rupa împotriva României (nr. 1). 

În cadrul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia condiţiilor de detenţie s-a precizat în mod constant că art. 3 din Convenţie impune statului să se asigure că orice persoană este deţinută în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, iar modalităţile de executare nu supun partea în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei, precum şi că, ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător (Kudła împotriva Poloniei; Catană contra României, Enea contra României, Rupa contra României nr. 1).

În cazul evaluării condiţiilor de detenţie, trebuie să se ţină seama de efectele cumulate ale acestora, precum şi de afirmaţiile specifice ale reclamantului (Dougoz împotriva Greciei).

Instanța reține și orientarea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Mursic și Rezmiveș.

Astfel, în cauza Mursic contra Croației (paragrafele 75-80), reclamantul s-a plâns, în esență, în fața sa de faptul că nu a dispus de un spațiu personal suficient în Penitenciarul Bjelovar, Camera a reamintit principiile generale enunțate în hotărârea-pilot Ananyev și alții împotriva Rusiei (nr. 42525/07 și 60800/08, pct. 148, 10 ianuarie 2012), care se referea la problema suprapopulării carcerale. În special, Curtea a observat că în criteriul enunțat de respectiva hotărâre pentru a se evalua dacă a avut sau nu loc o încălcare a art. 3 din Convenție din cauza insuficienței spațiului personal aflat la dispoziția persoanelor private de libertate se enumeră trei elemente – 1) fiecare persoană privată de libertate trebuie să dispună de un spațiu de dormit individual în cameră, 2) fiecare trebuie să beneficieze de cel puțin 3 m² de suprafață a podelei și 3) suprafața totală a camerei trebuie să permită persoanelor private de libertate să se deplaseze liber între piesele de mobilier – și că lipsa unuia dintre aceste elemente creează o prezumție absolută că nu sunt oferite condițiile adecvate de detenție. Camera a subliniat că, în cazul în care reclamanții dispuneau de o suprafață mai mică de 3 m², exista o prezumție absolută a existenței unor condiții de detenție care constituie tratament degradant, contrar art. 3. Aceasta a adăugat însă că, în anumite circumstanțe, prezumția putea fi respinsă prin efectul cumulat al celorlalte condiții de detenție.

Camera a observat că era adevărat că spațiul personal alocat reclamantului era mai mic decât standardul de 4 m² de spațiu personal pentru fiecare persoană privată de libertate enunțat de CPT în recomandările sale, dar a considerat că situația nu era, în sine, extremă pentru a justifica constatarea existenței unei încălcări a art. 3 din Convenție.

Camera a arătat că, în perioade de timp scurte, ocazionale, neconsecutive reclamantul a dispus de spațiu personal puțin sub 3 m² și a luat notă cu îngrijorare că una dintre aceste perioade a fost de 27 de zile.

Cu toate acestea, a constatat că reclamantul primise autorizația să se deplaseze liber în afara camerei câte 3 ore pe zi, că în fiecare dintre camerele în care s-a aflat în detenție avea acces neobstrucționat la aer și lumină naturală, precum și la apă potabilă, că dispunea de un pat individual și că nimic nu îl împiedica să se deplaseze liber în afara camerei. De asemenea, Camera a remarcat că persoanelor private de libertate din Penitenciarul Bjelovar li se propuneau diverse activități în afara camerelor și, în special, că aveau acces la o bibliotecă și la facilități recreative.

 În aceste condiții, întrucât încarcerarea reclamantului a fost însoțită de o libertate de mișcare suficientă în penitenciar, care de altfel era unul adecvat, Comisia a concluzionat că condițiile de detenție nu au atins pragul de gravitate impus pentru ca tratamentul la care a fost supus să poată fi calificat drept tratament inuman sau degradant în sensul art. 3 din Convenție.

În plan legislativ, în România, normele de cazare a deţinuţilor sunt cuprinse în Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2772/C/2017, pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate. Art. 1 alin. 3 din Anexa ordinului mai sus menţionat prevede că ”amenajarea camerelor de cazare aflate în  clădirile existente în locurile de deținere se va realiza cu maximizarea spațiilor de deținere, în funcție de configurarea structurală a clădirilor, în scopul alocării unui spațiu mai mare de 4 metri pătrați, pentru fiecare persoană privată de libertate“.

Conform art. 55ind.1 alin. 1 din cadrul Legii  Nr. 169/2017 din 14 iulie 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a mãsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situațiile următoare:

a) cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spațiului în cauză;

b) lipsa accesului la activități în aer liber;

c) lipsa accesului la luminã naturalã sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;

d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;

e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bazã, precum și cerințele de igienã;

f) existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.

Până la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017, la Penitenciarul C-P, petentul a fost cazat în condiții necorespunzătoare, drept pentru care a beneficiat de prevederile dispozițiilor art. 551alin. 1 din Legea nr. 169/2017, ca măsură compensatorie, respectiv 144 zile executate suplimentar.

La momentul înaintării plângerii către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, respectiv 04.08.2020, deținutul a fost cazat în camera E3.9, care are o suprafaţă de 46,92 mp la un număr mediu de 14 deţinuţi, astfel încât s-au asigurat 3,35 m2/detinut, fiecărei persoane private de libertate, sub minimul de 4 mp impus de art. 1 alin. 3 din ordinul arătat.

Într-adevăr, având în vedere raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului expus în cauza Mursic contra Croației și cauza Rezmiveș contra României, se reține că deținutul G.G. a beneficiat de un spațiu de 3,35 m2/detinut, aproape de valoarea de 4 mp fără a se constata alte nereguli iar în atare context nu s-ar fi reținut încălcarea art. 3 Cedo.

Însă, față de obligațiile asumate de România, în urma hotărârii pilot în cauza Rezmiveș contra României, instanța reține că deținutul G.G. nu beneficiază de condițiile de detenție pe care România și le-a asumat în mod expres printr-un demers legislativ, optând pentru asigurarea per deținut a unei suprafațe mai mare de 3 mp.

Or, în atare context legislativ, nu se poate aplica raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului cât timp a existat posibilitatea ca statul român să aibă în vedere raționamenul Curții cu ocazia elaborării legii.

În ceea ce privește susținerea invocată de Penitenciarul P. în sensul că încarcerarea petentului s-a realizat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, fiind săvârşită în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, faţă de care nu se permite vreo acţiune contrară, Penitenciarul P. fiind obligat să o aducă la îndeplinire, indiferent de condiţiile de cazare existente în cadrul penitenciarului, instanța constată neîntemeiat acest argument.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 2724/C/2018 din 10 iulie 2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor:

 (1) Penitenciarele sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, şi fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

(2) Penitenciarele sunt unităţi care asigură executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurii arestării preventive, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi contribuind la creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, menţinerea ordinii publice şi securităţii naţionale.

(3) Activitatea penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deţinuţilor, ale Hotărârii Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu completările ulterioare, cu dispoziţiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare, Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, în îndeplinirea scopului pentru care au fost înființate, Penitenciarele trebuie să asigură executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurii arestării preventive, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi contribuind la creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, menţinerea ordinii publice şi securităţii naţionale.

În consecință, față de considerentele expuse, în baza art. 56 din Legea nr. 254/2013 va respinge contestaţia formulată de Penitenciarul C-P, împotriva încheierii nr. ..../12.08.2020 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul C-P, ca neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. 7 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 56 din Legea nr. 254/2013 respinge contestaţia formulată de Penitenciarul C-P, împotriva încheierii nr. ....../12.08.2020 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul C-P, ca neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. 7 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2020.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare