Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 114 din 15.01.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de  19.12.2019 sub nr...  , reclamanta B.I în contradictoriu cu pârâta B.E a solicitat ca, pe calea ordonanţei președințiale să se dispună reintegrarea sa în imobilul situat la adresa paratei; ca soluționarea prezentei cauze sa se faca cu citarea părților, iar executarea sa se faca fara somație si fara trecerea unui termen prealabil; hotărârea urmează a produce efecte juridice pana la soluționarea definitiva a dosarului nr... al Judecătoriei Campina, având ca obiect rezoluțiunea contractelor de vanzare-cumparare in care parata are calitatea de cumpărătoare , iar prețul înstrăinării il constituie obligația de intretinere printr-o suma de bani

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.YYYYde  BNP Musat Mărgărit-Savulescu Vasile-Ivan Mihaela- Campina a vândut paratei un drept îndiviz de ¼ din terenul in surafata de 2500 mp in intravilanul localității A împreuna cu un drept indiviz de 5/8 din construcțiile situate pe acest teren.

Prin contractul de vânzare cumpărare aut.sub nr.ZZZZ BNP Musat Mărgărit -Savulescu Vasile-Ivan Mihaela - Campina, reclamanta a înstrăinat aceleiași parate terenul in suprafața de 2710 mp, situat in intravilanul or.B.

Prețul vânzării l-a constitui in principal obligația de întreținere cu toate cele necesare traiului, iar totodată reclamanta si-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra bunurilor vândute.

Reclamanta a întâmpinat excepționale greutăți materiale si morale din partea paratei deși era in vârsta de 86 de ani, bolnava de astm, afecțiuni cardiace, cancer-fiindu-i extirpat un sân afectat malign-, iar totodată fiind văduvă de 33 ani.

In plan moral, fiica parata a realizat o legătură cu I.I, dând naștere si unei fetite, deși bărbatul era căsătorit chiar cu verișoara paratei.

Datorita acestei legături nefirești, discuțiile purtate in mediul rural au afectat-o in mod deosebit pe reclamanta, care datorita situațiilor arătate mai sus, a fost realmente nevoita a se muta începând cu luna noiembrie 2016 la o alta fiica din localitatea Măgureni, jud.Prahova.

Întrucât parata adusese in locuința sa pe concubinul I.I, de care a făcut vorbire si care s-a purtat intr-un mod neomenesc intolerabil cu reclamata, deși nu avea nici o calitate, actuala reclamanta fost nevoita a solicita evacuarea acestuia, iar prin sentința civila nr.... a Judecătoriei Campina rămasa definitiva, s-a dispus evacuarea celui in cauza din imobilul aflat in litigiu.

Dat fiind faptul ca era nevoita a cumpăra un mare număr de medicamente, iar totodată a-si asigura existenta zilnica, a solicitat transformarea obligației de întreținere in natura, in prestație pecuniara lunara.

Acțiunea a fost admisa, iar prin sentința civila nr. .... pronunțata de Judecătoria Campina si rămasa definitiva, a fost obligata la plata către reclamanta a unei sume lunare in cuantum de 500 lei, începând cu data de 18.12.2017, pana la sfârșitul vieții reclamantei.

Deși de la data obligației la aceasta pensie pecuniara a trecut cca.2 ani, iar parata urma a achita suma totala aproximativ 12.000 lei, aceasta i-a achitat pana in momentul de fata cca.2000 lei ceea ce reprezintă o parte extrem de redusa.

Întrucât fiica sa O.M din com.M , jud.Prahova, care a tolerat -o după ce a fost nevoita sa părăsească  imobilul din com.A, jud.Prahova, urmează a pleca pentru o perioada la fiica sa in Anglia, care a născut si, întrucât așa cum a arătat a obținut evacuarea numitului I.I, din imobilul unde solicita reintegrarea , a fost nevoita sa revin la aceasta locuința.

A solicitat concursul Primăriei A, dar așa cum rezulta din procesul-verbal întocmit la data de 16.12.2019 de secretarul acestei instituții in mod cu totul intolerabil, parata a refuzat sa o primească.

 Aceasta a  vândut paratei o cota indiviza de 5/8 din construcțiile situate pe terenul din pct.”Acasă”, dar in același timp si-a rezervat dreptul asupra dreptului de uzufruct viager asupra tuturor bunurilor vândute .

Refuzul paratei de a o primi in prag de iama constituie pentru aceasta o situație excepționala iar in raport si de recomandările Primăriei A, a formulat prezenta ordonanța președințiala considerând ca sunt îndeplinite prevederile art.996 si urm.NCPC.

A solicitat a se constata ca sunt îndeplinite condițiile de urgenta, ținând cont de vârsta si afecțiunile sale , de inexistenta altui spațiu, de vremelnicia acțiunii si de faptul ca aceasta nu afectează fondul pricinii.

In drept, a invocat disp art.896 si urm. NCPC

In dovedirea susținerilor a solicitat proba cu interogatoriul paratei cu citarea acesteia in acest sens, înscrisuri si daca va fi cazul un martor pe situația de fapt.

In susținere a depus chitanța de plata a taxei judiciare de timbru in cuantum de 100 lei ,împuternicirea avocațiala de reprezentare de către av T.P,in copie sentințele civile nr ... si nr. .... pronunțate de Judecătoria Campina , contractele de vânzare cumpărare invocate, acte medicale f. 8-24.

Prin rezoluția din  20.12.2019 s-a fixat primul termen de judecată la data de 15.01.2020

cu citarea părților, pârâta, cu copie cerere şi înscrisuri, cu mențiunile că întâmpinarea nu este obligatorie, are obligația de a-şi pregăti apărarea pentru primul termen de judecată, propunând probele de care înțelege să se folosească, sub sancțiunea decăderii din probă.

In ședința publica din 15.01.2019 parata a depus întâmpinare  f. 32,33 si a arătat ca este de acord cu admiterea acțiunii.

In cuprinsul întâmpinării parata a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii formulată de reclamantă, respectiv reintegrarea în imobilul situat în com.A jud. Prahova - imobile ce i-au fost vândute prin contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.......

Raportat la situația de fapt, nu poate fi reținută motivarea reclamantei deoarece nu corespunde realității.

Astfel, a arătat că în fapt reclamanta ( mama sa) prin contractele de vânzare cumpărare autentificate cu nr. YYYY și nr.ZZZZ i-a înstrăinat cota sa indiviză din imobilele din com.A , și din  localitatea B, cu clauză de întreținere, cu acordul celorlalți copii ,frații săi, - fapt recunoscut de mama în acțiunea de rezoluțiune contracte - Dosar nr. ......

Din momentul în care reclamanta a început să aibă probleme de sănătate, chiar înainte de perfectarea contractelor, aceasta a fost cea care s-a ocupat de dânsa, pe cheltuiala sa. Ulterior, în timp, problemele de sănătate s-au agravat și numai aceasta a efectuat cheltuieli.

 Neînțelegerile dintre aceasta și reclamanta au apărut la începutul lunii septembrie 2015 din momentul în care reclamanta, fără motiv din partea sa și a familiei sale, a început să fie influențată de frații acesteia. Reclamanta  s-a lăsat influențată de frații săi, motivat și de faptul că reclamanta nu mai are reprezentarea exactă a situației de fapt.Frații  săi în timp,au determinat-o pe reclamanta să plece de la domiciliul său din A. și să se mute la sora sa O.M în com.M pe data de 8 noiembrie 2016.

Toate această situație de fapt a fost dovedită în dosarul nr. .... și pronunțarea sentinței civile nr. .... rămasă definitivă prin neapelare , prin care s-a respins rezoluțiunea contractelor cu clauză de întreținere sus menționate. Consfințirea acestor fapte în sentința civilă nr. ....reflectă că a  respectat și îndeplinit obligația de întreținere. Astfel, pe situația de fapt nu se mai poate reține o altă situație de fapt, așa cum susține reclamanta în acțiune.

Față de soluția din dosarul nr. ....., respingându-i-se acțiunea prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractelor cu clauză de întreținere, reclamanta trebuia să se întoarcă la adresa din com. A., acesta continuându-i îndeplinirea obligației de întreținere, pe care aceasta si-a îndeplinit-o așa cum se reține în dosarul sus menționat.

Reclamanta , sub influenta fraților, introduce o noua acțiune prin care solicită transformarea obligației de întreținere în natură într-o prestație lunară pecuniară- dosarul nr. ....în care s-a pronunțat sentința civilă nr. .....

 In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, in cadrul căreia parata a depus un set de acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine in fapt urmatoarele:

Prin contractul de  vânzare cumpărare cu clauza de întreţinere autentificat  sub nr YYYY de BN Musat Margarit Savulescu Vasile-Ivan Mihaela f.12  reclamanta B.I a vandut  paratei B.E, fiica sa, necasatorita dreptul indiviz de 1/4  din terenul in suprafata de 2500 mp situat in com.A , jud.Prahova impreuna cu dreptul indiviz de 5/8 din constructiile situate pe acest teren, pretul vanzarii constand in suma de 2.000.000 lei ROL si obligatia de intretinere si ingrijire  a vanzatoarei pana la deces cu toate cele necesare traiului , ca: hrana zilnica, locuinta incalzita ,iluminat electric, ingrijire in caz de boala si neputinta  cu asistenta medicala si medicamente pe cheltuiala cumparatoarei  precum si in obligatia de a o inmormanta si a-i face pomenile.

Prin acelasi contract s-a stipulat ca , cumparatoarea intra de drept in stapanirea imobilului vandut de la data autentificarii contractului iar de fapt dupa incetarea din viata a vanzatoarei  aceasta rezervandu-si un drept de uzufruct viager asupra imobilului vandut.

Astfel prin contractul mai sus mentionat s-a constituit in favoarea reclamantei un drept de uzufruct viager parata  B.E urmand sa intre in stapanirea de fapt a imobilului  in cotele menţionate in contract dupa decesul reclamantei.

 Instanţa mai retine că reclamanta  datorita unor neintelegeri intervenite intre parti  a fost nevoita sa se mute la domiciliul fiicei sale O.M din com. M.

In drept, potrivit art. 997 C.pr.civ.  „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Din interpretarea disp. art. 997 C.pr.civ. rezultă condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv: aparenta dreptului,caracterul provizoriu al masurilor ,existenta unor cazuri grabnice si neprejudecarea fondului, numai sub rezerva îndeplinirii cumulative a acestor condiţii putându-se recurge la procedura ordonanţei preşedinţiale.

Instanta constata ca in speta conditiile de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintiala sunt indeplinite.

Sub aspectul vremelniciei , instanţa reţine că se solicită reintegrarea reclamantei până la soluţionarea dosarului nr..... al Judecatoriei Campina avand ca obiect rezolutiune contract, cerinţă care  astfel este îndeplinită in cauză,  ca si cerinta neprejudecării fondului deoarece nu se va stabili în cadrul acestei ordonanţe cui apartine  imobilul in care se solicită reintegrarea, situaţia juridică a  acestuia  urmând a se analiza in cadrul dosarului nr. ........

Sub aspectul urgenţei de asemenea cauza se justifică, deoarece,  reclamanta  este in varsta si are probleme de sanatate astfel cum rezulta din actele medicale depuse la dosar (f.23,24 ).

Cât priveşte aparenţa de drept instanţa va ’’pipăi’’ fondul, în sensul analizei unei aparente a dreptului, a unei situatii juridice care justifica un interes pentru mentinerea unei situaţii de fapt ori potrivit art. 709 C.civ., uzufructuarul are folosinţa exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia, în lipsă de stipulaţie contrară. Dreptul real aflat în patrimoniul reclamantei are în mod corelativ obligaţia negativă opozabilă erga omnes, care incumbă oricărei persoane, de a nu obstrucţiona exercitarea acestuia în nici un mod.

În consecinţă, faţă de cele mai sus analizate, instanţa apreciază a fi întrunite condiţiile legale ale ordonanţei preşedinţiale, şi conform  art .999 C.p.c, instanţa va admite cererea şi va  dispune reintegrarea reclamantei in imobilul situat in com.A jud.Prahova până la soluționarea definitiva a dosarului nr.......al Judecatoriei Campina.

Retinand  ca parata a fost de acord la primul termen de judecata cu admiterea prezentei actiuni  fata de disp.art. 454 C.p.c  va respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecata , ca neintemeiata.