Vătămare corporală din culpă

I. PROCEDURA

A. Sesizarea instanței

În 05.12.2019 pe rolul Judecătoriei Câmpina s-a înregistrat cu nr. .../204/2019 rechizitoriul nr. ..../P/2013 din ......2019, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria ....., prin care procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. R. Ş., acuzat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal.

În actul de sesizare a instanţei de judecată procurorul a reţinut că „Fapta inculpatului V. R. S. de a conduce in seara zilei de 05.08.3013, in jurul orei 21.35, pe D.J. 720, pe raza satului C...., jud. Prahova, in directia ..... - ......i, autovehiculul marca Renault Megane, cu nr. de inmatriculare ....., fara respectarea dispozitiilor legale privind circulatia pe drumurile publice, conditii in care a provocat un accident de circulatie, in urma caruia a rezultat vatamarea corporala a numitului S. F. care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 140 - 150 zile de ingrijiri medicale, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de: vatamare corporala din culpa, prev. de art. 196 al. 2 si 3 C.p.”.

S-a ataşat dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria ..... cu nr. ....../P/2013.

B. Camera preliminară

Prin încheierea din 28.02.2020, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa funcţională, după materie, după calitatea persoanei şi teritorială a Judecătoriei C...., legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

C. Apărări

Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmării penale și a înscrisurilor prezentate, sens în care a recunoscut în totalitate fapta reținute în sarcina sa.

Cererea inculpatului a fost admisă, astfel că judecata s-a desfăşurat conform procedurii recunoaşterii învinuirii, potrivit art. 374, art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală.

D. Probele

Organele de urmărire penală au administrat următoarele mijloace de probă, care se regăsesc în dosarul de urmărire penală numerotate astfel: proces-verbal de cercetare la faţa locului, planşe fotografice şi schiţa locului producerii accidentului - f. 9-12, 14-34, 35; rapoarte de inspecţie tehnică a vehiculelor implicate în accident - f. 36-37, 38-39; rezultatul testului cu aparatul Drager - f. 39; cerere de analiză şi proces-verbal de recoltare probe biologice pentru V.R. Ş. - f. 40 - 41; buletine de analiză toxicologică-alcoolemie pentru V. R. Ş. si S. F. - f. 42, 48; copii acte autovehicul, motocicleta si copii acte conducător auto V. R. Ş. şi conducător motocicleta Z. Florin - f. 43, 45, 46, 47; declaraţii persoana vătămată Z. F. - f. 50 - 51, 53 – 54, 541; adrese de constituire părţi civile spitale şi deconturi - f. 55, 56 - 57, 59, 60 - 73; raport de expertiză medico-legala nr. 1099 din 18.11.2013 - f. 76 - 77; declaraţiile martorilor U. I. - f. 84-86, U. B. - f. 89-91, T.G.D. - f. 97 - 98; raport de expertiză tehnică auto nr. .. din .....2014 şi supliment – f. 125 -140, 152-155; raport de expertiză tehnică auto nr. ... din ...2016 – f. 169-174; raport de expertiză criminalistică nr. ... din ....2019 - f. 288 - 292; declaraţiile inculpatului - f. 109-110, 115-117.

În faza de judecată, desfăşurată potrivit procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii, prevăzute de art. 375 şi art. 377 din Codul procedură penală, s-a consemnat manifestarea de voinţă a inculpatului prin care a cerut judecarea în procedura menţionată (f. 32-33 dosar primă instanţă).

Au fost prezentate înscrisuri şi fotografii de partea civilă (f. 36-73 dosar primă instanţă) şi de inculpat (f. 78-101 dosar primă instanţă).

Pe latură civilă, a fost administrată proba cu martorii N.G. D. (f. 74-75 dosar primă instanţă) şi B. M. A. (f. 76-77 dosar primă instanţă).

Partea responsabilă civilmente a depus concluzii scrise şi practică judiciară penală (f. 102-141, 168-170 dosar primă instanţă).

Inculpatul a depus concluzii scrise, înscrisuri şi practică judiciară penală (142-163 dosar primă instanţă).

II. ÎN FAPT

În favoarea inculpatului este stabilită prezumţia de nevinovăţie, atât prin legea naţională (art. 4 din Codul de procedură penală), cât şi prin jurisprudenţa C.E.D.O., prin art. 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 11 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Legiuitorul naţional a prevăzut în mai multe articole dispoziţii de natură a garanta această prezumţie. Standardul de condamnare este cel mai înalt standard de probaţiune prevăzut de Codul de procedură penală pentru dispunerea măsurilor/soluţiilor procesuale de către judecător.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”. Conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală „condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită deinculpat”. De asemenea, conform art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, „în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

Examinând fapta de comiterea căreia este acuzat inculpatul prin prisma mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarele:

Potrivit procesului-verbal de cercetare locului faptei, planşei fotografice şi schiţei locului producerii accidentului (f. 9-12, 14-34, 35 d.u.p.), în 05.08.2013, în jurul orei 21:35, D.J. 720, pe raza com. F., sat C.., în zona imobilului nr. ..., al doilea imobil de la intrarea în localitatea C..., dinspre ...., pe sensul de mers comuna .... către comuna F.. s-a produs un accident de circulaţie.

Drumul judeţean prezenta câte o bandă pe fiecare sens de mers. Sensurile erau despărţite prin marcaj simplu discontinuu şi fiecare sens avea o lăţime de 2,90 m. Sectorul de drum era în aliniament, carosabilul uscat, acoperit cu îmbrăcăminte asfaltică netedă, fără pantă sau rampă, cerul era senin, vizibilitatea specifică orei. În zonă era în funcţiune iluminatul public.

Au fost identificaţi conducătorii şi stabilite autovehiculele implicate în accidente: inculpatul V. R. S., cu autovehiculul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare  .... şi persoana vătămată S... F..., cu motocicleta marca Kawasaki Ninja ZX-6R, cu nr. de inmatriculare ......

Inculpatul şi persoană vătămată au fost testaţi alcoolscopic şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge. Au fost întocmite buletine de analiză toxicologic-alcoolemie şi a rezultat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe (f. 39-42, 48 d.u.p.).

În urma accidentului vehiculele au fost supuse inspecţiei tehnice şi s-au constatat multiplele avarii rezultate din impactul acestora (f. 36-38 d.u.p.).

Autovehiculele conduse de inculpat şi persoană vătămată aveau emise poliţe de asigurare de răspundere civilă auto RCA (f. 43, 46 d.u.p.) şi aveau efectuate inspecţia tehnică periodică (f. 44, 45 d.u.p.).

Prin urmare, instanţa reţine că ambele autovehicule erau corespunzătoare circulaţiei pe drumurile publice din punct de vedere tehnic anterior momentului producerii accidentului.

După producerea accidentului autovehicule au fost verificate din puncte de vedere al stării tehnice (f. 36-28 d.u.p.).

Potrivit procesului-verbal de verificare a stării tehnice a autoturismului condus de inculpat prezenta următoarele caracteristici: eficacitate globală a sistemului de frânare de 76%, față de minimul de 50% impus şi menţiunea „corespunzător” la fiecare dintre sistemele de direcție, frânare și iluminare-semnalizare.

Instanţa reţine că principalele sisteme care concură la siguranța manevrării autoturismului corespundeau normelor privind admiterea în circulație pe drumurile publice.

În urma accidentului autoturismul a fost avariat după cum urmează: bară spate, hayon spate, geam lunetă, plăcuță număr de înmatriculare spate, lampă stop dreapta-spate, aripă spate-dreapta, panou spate, podea portbagaj, plafon, suport roată de rezervă.

Planşele foto efectuate la locul faptei care evidențiază avariile autovehiculului şi avariile efectiv produse şi constatate relevă că vehiculul a suferit în partea centrală-dreapta a planului lui posterior un impact puternic, cu percuția aplicată aproximativ perpendicular, dinspre spate spre față.

Potrivit procesul-verbal de verificare a stării tehnice a motociclului condus de persoana vătămată prezenta sistemul de frânare corespunzător, sternul de direcție fără jocuri, sistemul de iluminare distrus şi anvelopele în stare corespunzătoare.

Instanţa reţine că principalele sisteme care concură la siguranța manevrării motociclului corespundeau normelor privind admiterea în circulație pe drumurile publice.

În urma accidentului motociclul a fost avariat după cum urmează: roata față, arene față, faruri, bord, radiator apă, șasiu, rezervor combustibil, galerie evacuare, carenaj spate, lampă stop spate, lămpi semnalizatoare față, oglinzi retrovizoare stânga/dreapta, vizieră.

Planşele foto efectuate la locul faptei care evidențiază avariile autovehiculului şi avariile efectiv produse şi constatate relevă că vehiculul a suferit un impact violent, cu percuţie în plan frontal.

Din raportul de expertiză medico-legală .../2013 (f. 76-77 d.u.p.) reiese că persoana vătămată a  suferit multiple traumatisme: cranio-cerebral minor, cranio-facial cu fractură Lefort, fracturi sinusuri maxilare, ambele orbite și oase nazale, disjuncția pubiană și sacro-iliacă dreapta-posterioară, de membre superioare (fracturi treime medie ambele oase antebraț stâng și articulație radio-carpiană dreapta, luxație radio-cubltală dreapta), vertebrale (fracturi C5, C6, arcuri costale posterioare). Traumatismele nu i-au pus viața în primejdie. Gravitatea traumatismelor a fost evaluată medical prin 140-150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cu ocazia audierii inculpatul a învederat, în esenţă, că a ieșit din curtea imobilului cu nr...., după care s-a asigurat, s-a încadrat pe sensul de mers .... către ..., a parcurs aproximativ 20 de metri, după care a simțit o izbitură puternică în partea din spate a autovehiculului. S-a speriat și a lăsat mașina să meargă din inerție, oprindu-se la aproximativ 60-70 metri.

Martora U. B. declarat că împreună cu inculpatul au plecat spre ..., au oprit înainte să iasă în partea carosabilă. Conducătorul auto s-a asigurat stânga -dreapta, apoi, la aproximativ 25 de metri în direcția către ..., la câteva secunde după ce au ieșit pe partea carosabilă, a simțit o izbitură puternică.

Persoana vătămată a învederat că a ajuns în localitate şi a observat că iluminatul public nu era în funcțiune. Prin urmare, „m-am încadrat circulând în apropierea axului ce desparte sensurile de mers ... reducând viteza de deplasare”. A ajuns în dreptul celui de-al doilea imobil de pe partea stângă  şi a observat că pe sensul opus se afla un autoturism cu luminile aprinse, poziționat cu fața către Florești. În continuare, „ajungând la o distanță de aproximativ 6 metri față de autoturism, am văzut că acesta a pătruns cu partea sa dreaptă pe sensul meu de mers. În acel moment, necunoscând intenția șoferului autoturismului și nemaiavând posibilitatea acționării sistemelor de frânare sau de a iniția vreo manevră de ocolire, am intrat în coliziune frontală în partea dreaptă spate a autoturismului”.

Din declaraţiile subiecţilor procesuali menţionaţi instanţa reţine că afirmaţiile acestora fac dovada faptului că inculpatul a condus autoturismul, a ieșit din curtea imobilului cu nr. ..., s-a încadrat pe sensul de mers ...., iar vehiculul său a recepţionat o izbitură puternică în partea din spate a autovehiculului, respectiv un impact între vehiculul său şi motociclul condus de persoana vătămată.

Susţinerile potrivit cărora s-a asigurat în mod corespunzător înainte de a se încadra pe sensul de mers .... şi a parcurs aproximativ 20 de metri până în momentul în care a simțit o izbitură puternică în partea din spate a vehiculului nu pot fi primite de către instanţă. Pe de-o parte ar însemna că motociclul rula cu o viteză net superioară celei reconstituite şi aproximate prin programe tehnice în expertizele tehnice auto nr. ... din ....2014 (f. 125-140) şi suplimentului de expertiză (f. 152-155 d.u.p.) şi nr. .. din .....2019 (f. 288-292 d.u.p.) - valori relativ apropiate din punct de vedere al vitezei de deplasare aproximate: minim 74 km/h, respectiv 77/km/h. Sectorul de drum era în aliniament. Intensitatea defecţiunilor şi distrugerilor fizice produse vehiculelor, dinamica generală a accidentului şi poziţionarea vehiculelor, precum şi traumatismele suferite de persoana vătămată (cele din urmă relevate de expertiză medico-legală), analizate în ansamblu şi prin prisma concluziilor expertizelor tehnice determină instanţa să considere că persoana vătămată rula cu o viteză peste limita legală pe sectorul de drum pe care s-a produs accidental, situate în proximitatea mediană a valorilor arătate: 75.5 km/h.

Or, odată stabilită prin aproximare judiciară o asemenea valoare, instanţa apreciază că viteza nu era atât de ridicată încât să pună inculpatul în imposibilitatea obiectivă de a observa din timp deplasarea motociclului şi de a nu efectua cu vehiculul manevrele descrise anterior.

În schimb, instanţa dezavuează concluziile experţilor potrivit cărora „accidentul s-a produs datorită neatenției în conducere a conducătorului de motocicletă S.F., ce avea în mod cert posibilitatea evitării impactul cu autoturismul ce rula deja de circa 3 secunde în fața sa (…), aceasta pe fondul pătrunderii, la limita considerării drept generatoare de pericol, a conducătorului de autoturism V. R. Ș. pe banda de mers spre F… (…). De reținut că autoturismul a rulat ultimii circa 15 metri până la impact în fața motocicletei, pe banda de mers spre F.. iar la momentul în care vehiculele s-au aliniat în bandă motocicleta rula la circa 47 metri în spatele autoturismului” - expertiză tehnică auto nr. .... din ....2014 - şi „impactul ar fi putut fi evitat prin frânare intensive de către motociclul Kawasaki” - expertiză tehnică auto nr. ... din ....2019.

De asemenea, instanţa înlătură concluziile principale ale raportului de expertiză tehnică auto nr. … din ….2016 (f. 169-174), apreciind că prezintă un pronunţat caracter abstractizat, în care s-au dat valenţe principale unor factori pur ipotetici de producere a accidentului şi s-a concluzionat, în esenţă, că persoana vătămată nu putea evita ori preveni accidentarea sa şi că nu au putut fi determinate pe baza unor calcule analitice vitezele iniţiale de deplasare ale celor două vehicule, însă s-a optat pentru o viteză ipotetică ideală pentru persoana vătămată (50 km/h),

Trecând peste faptul că programele şi tehnicile informatice utilizate generează şi simulează modele abstracte şi virtuale ale dinamicii accidentului, instanţa este chemată să stabilească adevărul judiciar. În realizarea acestui demers, instanţa acordă prevalenţă şi factorilor umani implicaţi în accident, fiecare individ fiind caracterizat de anume particularităţi sub aspectul aptitudinilor şi reflexelor de a conduce vehicule.

Instanţa subliniază că, în general în cauze cu asemenea obiect, nu poate fi determinată ori reconstituită cu precizie ori certitudine ştiinţifică dinamica producerii accidentului. Prin urmare, lămurirea cauzei şi aflarea adevărului se realizează prin prezumţii judiciare fundamentate pe probele administrate în cauză.

Pornind de la considerentele expuse în precedent, instanţa reţine că ipoteza în care punerea în mişcare a autoturismului condus de inculpat şi pătrunderea pe sensul de mers al motociclului într-o succesiune temporală care să echivaleze cu o apariţie intempestivă şi absolut de neprevăzut de către o persoană diligentă şi preventivă, care rula în limita de viteză stabilită pentru sectorul respectiv de drum (50 km/h) şi care să determine imposibilitatea de reacţie a persoanei vătămate nu este plauzibilă.

Or, raportându-le, coroborându-le şi analizându-le în ansamblu, instanţa consideră că ambii subiecţi procesuali şi-au adus adus aportul în mod egal, prin culpă comună, la producerea rezultatului faptei prin conduitele lor: persoana vătămată a rulat cu o viteză peste limita legală pentru sectorul respective de drum; inculpatul nu s-a asigurat suficient şi corespunzător înainte de a executa menevrele descrise.

Persoana vătămată a contribuit la producerea rezultatului prin încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, potrivit cărora „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporala a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”, art. 48 alin. (1), potrivit cărora „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiții de siguranță” şi art. 49 alin. (1) din actul normativ evocat, potrivit cărora: „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h”.

Inculpatul nu a respectat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, anteredate. De asemenea, a încălcat prevederile art. 54 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora: „(1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. (2) Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei”.

Concluzionând, în baza probele rezultate din mijloacele de probă expuse în precedent, instanţa reţine că, în ….2013, în jurul orei 21:35, D.J. ..., pe raza com. F..., sat C..., în zona imobilului nr. ..., al doilea imobil de la intrarea în localitatea ..., dinspre ..., pe sensul de mers comuna .... către comuna ..... s-a produs un accident de circulaţie, în condiţiile în care inculpatul V. R. S., cu autovehiculul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare  ........, fără a se asigura suficient şi corespunzător înainte de efectuarea manevrei, astfel cum era obligat de dispoziţiile art. 54 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, s-a încadrat pe sensul de mers ........ şi a produs un accident de circulaţie constând în aceea că persoana vătămată S. F., care rula cu o viteză peste limita legală pentru sectorul respectiv de drum (aproximativ 75.5 km/h, +25.5 km/h peste limita legală), cu motocicleta marca Kawasaki Ninja ZX-6R, cu nr. de inmatriculare ........, a intrat în impact frontal cu partea dorsală-dreapta a autoturismului, împrejurări în care a suferit leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată medical prin 140-150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

III. ÎN DREPT

A.Soluția instanței

În urma analizării materialului de urmărire penală instanţa constată, dincolo de orice dubiu rezonabil, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal.

Existenţa faptei este dovedită de probele rezultate din mijloacele de probă administrate în cauză şi analizate în precedent.

În structura laturii obiective a infracţiunilor, în continuare, instanţa va examina elementul material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

Latura obiectivă a infracţiunii constă în vătămarea corporală rezultată din coliziunea celor două autoturisme şi care s-a materializat în multiple traumatisme, enumerate în precedent, care nu i-au pus viața în primejdie persoanei, a căror gravitate a fost evaluată medical prin 140-150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Urmarea imediată a constat în vătămarea corporală a persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi producerea rezultatului este dovedită prin probele care demonstrează dinamica accidentului şi traumatismele produce persoanei vătămate, stabilite prin expertiză medico-legală.

Latura subiectivă a infracţiunii a constat în culpa inculpatului care nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă, respectiv faptul că fără a se asigura suficient şi corespunzător înainte de efectuarea manevrei, astfel cum era obligat de dispoziţiile legale, s-a încadrat pe sensul de mers ...... şi a produs un accident de circulaţie.

Din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta din culpă fără prevedere, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (4) lit. b) din Codul penal, neurmărind şi neprevăzând rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. Orice conducător auto diligent, informat, preventiv, care deţine minimele aptitudini pentru a conduce autoturisme, şi care manifestă permanent atenţie sporită pentru a avea reprezentarea condiţiilor şi împrejurărilor de trafic, putea observă ori cel puţin prevedea cu uşurinţă rezultatului faptei.

Instanța reține că infracțiunea comisă de către inculpat este nejustificată și imputabilă acestora. Fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Nu sunt incidente ipoteze dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală.

B.Individualizarea pedepsei

Prealabil, instanţa subliniază că urmează să stabilească o pedeapsă cu închisoarea, astfel că va reţine că limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal sunt 6 luni (minim special) şi 3 ani (maxim special).

Judecata s-a desfăşurat conform procedurii recunoaşterii învinuirii, condiţii în care devin incidente prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, norme procesuale potrivt cărora în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Prin urmare, limitele speciale antereferite se reduc cu o treime, astfel că pedeapsa ce poate fi pronunţată faţă de inculpat în acest proces penal constă în închisoarea de la 4 luni - minim special, în condiţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală - la 2 ani, maxim special, în condiţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Pornind de la aceste consideraţii teoretice procesuale, pentru săvârșirea infracțiunii reţinute în sarcina inculpatului, instanţa apreciază că este necesară, după analizarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, în condițiile a criteriilor de la art. 74 din Codul penal, condamnarea sa la o pedeapsă cu închisoarea de 10 luni.

Fapta s-a săvârşit în condiţiile expuse anterior. Inculpatul nu a manifestat un grad ridicat de responsabilitate în trafic. A efectuat cu uşurinţă, fără a se asigura în mod corespunzător şi suficient, pe timp de noapte, o manevră rutieră prin care a determinat. în egală măsură cu persoana vătămată, producerea unui accident de circulaţie.

Conduita sa procesuală manifestată în faza de judecată a determinat soluţionarea cu celeritate a unei cauze penale în care procesul penal care a început în 05.08.2013.

Deşi instanţa consideră că lipsa antecedentelor penale nu constituie un criteriu care proiectează un subiect activ al unei infracţiuni într-o lumină de persoană merituoasă ori virtuoasă ori un criteriu prevalent între cele de la art. 74 din Codul penal, subliniază că are în vedere acest aspect moderat în ansamblul tuturor condiţiilor şi împrejurărilor care duc la stabilirea şi individualizarea pedepsei.

Din înscrisurile depuse în circumstanţierea situaţiei sale personale reiese că este perceput în mod pozitiv de autorii caracterizărilor/recomandărilor.

Din adeverinţele de venit şi contractul individual de muncă depuse reiese că înregistrează venituri şi este angajat.

Inculpatul V.R. Ş. are 39 de ani, are studii superioare.

Prin urmare, instanţa apreciază că inculpatul prezintă posibilități reale de îndreptare.

Este de notorietate în rândul membrilor societăţii, la nivel local şi naţional, precum şi în practica judiciară penală, că infracţiunile de acest gen cunosc o recrudescenţă şi afectează imediat şi direct viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor.

Pedepsele pronunţate faţă de asemenea fapte trebuie să prezinte un caracter exemplar. În condiţiile arătate, dată fiind realitatea socială curentă, doar pedepse exemplare mai pot constitui un resort apt să contribuie la descurajarea membrilor societăţii din a avea conduite penale de genul celei din conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În anumite cazuri, excepţionale în opinia instanţei, amânarea aplicării pedepsei, poate fi mai eficientă decât o pedeapsă cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere sau cu executare în regim de detenție.

Situația particulară a inculpatului şi durata procesului penal, care a durat peste 7 ani până la momentul pronunţării prezentei hotărâri susțin o atare concluzie. Astfel, deși gravitatea infracțiunii săvârșite este ridicată, deoarece au rezultat consecinţele vătămătoare anteexpuse, împrejurările cauzei nu trebuie absolutizate prin condamnarea inculpatului. Fapta comisă poate fi privită prin prima unei conduite infracționale izolate.

Aplicarea criteriilor de la art. 83 alin. (1) și (2) din Codul penal, fundamentează concluzia că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate concretă redusă, având în vedere că fapta este de pericol, nu s-a produs vreun accident rutier grav sau vreo pagubă asupra altei persoanei, iar inculpatul a condus vehiculul pe o distanță relativ scurtă.

Inculpatul convinge în acest moment instanța că amânarea aplicării pedepsei este o măsura proporțională, oportună și suficientă pentru a se asigura  constrângerea şi reeducarea, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. De asemenea, o asemenea soluție este aptă să asigure realizarea funcţiilor de exemplaritate şi de prevenţie individuală a inculpatului şi generală a membrilor societăţii, prin aceea că, faţă de persoanele care săvârşesc infracţiuni, organele judiciare penale iau măsuri adecvate, eficiente şi proporţionale.

Prin urmare, în baza art. 396 alin. (1) şi (4) și (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 83 alin. (1) și (2) din Codul penal, instanța apreciază că stabilirea unei pedepse de 10 luni închisoare și amânarea aplicării acesteia constituie resorturi suficiente pentru responsabilizarea inculpatului, în acord cu criteriile și condițiile de art. 83 din Codul penal. Însă, se impune supravegherea conduitei sale pentru a durată de 2 ani, în acord cu dispozițiile art. 84 alin. (1) din Codul penal.

Dispunând soluția de amânare a aplicării pedepsei, instanța urmează a face aplicarea normelor imperative de la art. 85 alin. (1) Codul penal.

C.Latura civilă

Interpretând situaţia de fapt reținută prin prisma materialului probator administrat în cauză, instanța reţine că sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, rezultate din dispozițiile art. 1349 și art. 1357 din Codul civil: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care s-a acţionat.

Răspunderea civilă delictuală constă în obligația de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită. Fapta ilicită antrenează o răspundere civilă delictuală, care presupune obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat de către autorul faptei ilicite..

Prejudiciul este reglementat ca o condiție sine qua non, necesară și esențială a răspunderii civile delictuale și reprezintă efectul negativ suferit de persoana vătămată, în urma unei fapte ilicite savârșite de o altă persoană. Acesta reprezintă consecințele și efectele vătămătoare, de natura patrimonială sau nepatrimonială, ale încălcării drepturilor subiective și intereselor legitime ale unei persoane. În absența unui prejudiciu cauzat printr-o faptă prejudiciabilă, nicio persoană nu are dreptul de a pretinde vreo reparație de la alta, pentru că nu poate face dovada unui interes justificat și legitim.

Prejudiciul patrimonial este cel cu un conținut evaluabil în bani și conferă persoanei păgubite dreptul de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare. Trebuie îndeplinite, cumulativ, două conditii: prejudiciul să fie cert și prejudiciul să nu fi fost reparat.

Prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii sale. Sunt considerate certe, prejudiciul actual, precum și prejudiciul viitor, care apare după soluționarea acțiunii în despăgubire, în masura în care sunt sigure, atât apariția sa, cât și posibilitatea de a fi determinat.

În cauza pendinte, fapta ilicită constă în infracțiunea pentru care este condamnat inculpatul.

Raportul de cauzalitate rezultă din raportul de expertiză medico-legală, precum şi din restul mijloacelor de probă care demonstrează că între impactul vehiculelor şi leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate.

Inculpatul a comis fapta din culpă, după cum s-a expus în precedent. Fapta prin care i s-au cauzat traumatisme i-au provocat părții civile şi un prejudiciu moral. 

În absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de partea civilă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute și răsfrânse consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

La stabilirea prejudiciului moral, condițiile anteenunțate se subordonează condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții civile, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.

Instanţa nu stabilește în mod arbitrar elementele precizate, ci își fundamentează hotărârea pe criterii orientative și judecă în echitate. Astfel, pe de o parte, instanţa se raportatează la gravitatea suferinţelor de ordin fizic suportate de către partea civilă, care nu sunt neglijabile, având în vedere multiplele traumatisme suferite, care au fost stabilite în mod obiectiv, după cum s-a arătat, prin actele de expertiză medico-legale administrate în cursul urmăririi penale. Mai mult, din actele medicale reise că de-a lungul timpului suferințele fizice ale persoanei vătămate, în legătură directă cu infracțiunea comisă asupra sa, s-au propagat. Zilele de îngrijiri medicale au fost stabilite în cuantumul precizat în raportul de expertiză analizat în considerentele anterioare.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa are în vedere că suma de bani care se acordă cu acest titlu trebuie să aibă efecte compensatorii pentru partea civilă şi să nu constituie sau să dobândească valențele unei amenzi excesive pentru inculpatul care prin fapta sa ilicită a stat la originea lor şi conduită ilicită pentru care i s-a aplicat o pedeapsă penală.

Daunele morale au finalitate compensarea suferinţelor psihice ale părții civile, suferinţe care nu pot fi înlăturate, diminuate sau vindecate prin presaţii băneşti. Astfel că ele nu se pot interverti în sursă de îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă.

Instanța subliniază că indemnizarea părții civile nu trebuie să fie una speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a drepturilor sale încălcate, cuantumul acesteia fiind în mod necesar raportat la consecințele actelor de vătămare corporală din culpă, stare care intrinsec presupune o perioadă de recuperare a organismului, cu consecința generală a unei mobilități corporale scăzute și dificultăți reale în îndeplinirea nevoilor elementare cotidiene, cum ar fi alimentația, igiena corporală, imposibilitatea conducerii de vehicule și autovehicule sau de a îndeplini minime sarcini în gospodăria proprie, restrângerea temporară a posibilităților de viață socială și de familie, multiple deplasări cronofage pentru diverse controale și procedee medicale.

Consecințele negative ale suferințelor fizice și psihice resimțite de partea civilă după comiterea faptei și propagarea lor în timp este susținută de declarațiile martorilor N. G. D. (f. 74-75 dosar primă instanţă) şi B.M. A. (f. 76-77 dosar primă instanţă).

 Or, toate aceste elemente și consecințe se răsfrâng în planul psihic și emoțional al oricărei persoane.

Deasigur, realitatea economică națională și situația patrimonială generală a părții civile constituie criterii care trebuie avute în vedere de instanță.

Orice suferință fizică se propogă inerent în psihicul persoanei vătămate și îi generează stări psihice negative a căror intensitate variază constant, atât ascendent, cât și descendent, pe perioada cuprinsă între debut și vindecare. Un act de vătămare odată exercitat și consumat asupra unei persoanei îi aduce subiectului pasiv multiple atingeri ale drepturilor sale nepatrimoniale rezultate din valori intrinseci ființei umane, cum sunt sănătatea și integritatea fizice și psihice.

Persoana prejudiciată prin comiterea unei infracțiuni este îndreptățită să primească despăgubiri sub forma reparației patrimoniale pentru prejudiciul nepatrimonial care i-a fost cauzat, deoarece vătămarea este imputabilă inculpatului.

Instanța realizează o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului pe termen lung și a implicației acestuia pe toate planurile vieții persoanei prejudiciate.

Suferința omenească nu poate fi evaluată în bani și nicio sumă de bani nu este suficientă pentru a acoperi suferințele resimțite de persoana vătămată. Instanța trebuie să aprecieze prejudiciul moral în raport de gravitatea sa și importanța lui la nivelul la care este percepute de partea civilă.

Astfel, despăgubirea trebuie sa fie justă, rațională, echitabilă, iar stabilirea sa să fie realizată astfel încât să asigure efectiv o compensație suficientă a prejudiciului moral suferit. Daunele morale sunt daune datorate pentru tulburarea emoțională, pentru suferințele psihice inerențe acțiunilor vătămătoare.

Instanța nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.

Faptul ca reparația trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar si că ea nu poate constitui un temei al îmbogățirii celui căruia i se acordă. În caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care trebuie să conducă la o compensare pe plan afectiv și moral.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că în materia daunelor morale trebuie asigurat un echilibru între necesitatea acordării unor despăgubiri juste, pe de o parte, și o eventuală îmbogățire fără just temei, pe de altă parte (Decizia nr. 2129 din 30.05.2013).

Pentru a stabili întinderea daunelor morale, instanței îi revine misiunea ca, la calculul sumelor pe care le acordă cu acest titlu, să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie sa il aiba, pentru a se asigura că aceste sume nu devin venituri nejustificate pentru partea civilă.

Indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.

Suma acordată nu poate depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția lor, respectiv de compensare pentru partea civilă care a fost supusă unor suferințe psihice generate de acțiunea infracțională exercitată asupra sa.

Deși legiuitorul a reglementat îmbogățirea fără justă cauză, prin dispozițiile art. 1345 și următoarele din Codul civil, instanța apreciază că stabilirea cuantumului despăgubirilor pe care le acordă nu se poate realiza printr-o analiză și raportare mecanice și formale la instituția antereferită, ci presupune o analiză reală și efectivă a tuturor împrejurărilor și consecințelor fiecărei cauze în parte. 

Instanţa subliniază că persoana vătămată nu a avut în trafic o conduită rutieră în parametrii normelor legale incidente pentru sectorul de drum respectiv şi că s-a reţinut culpă comună a părţilor la producerea accidentului.

Or, reţinând o atare ipoteză, în privinţa daunelor morale ce vor fi acordate, instanţa reţine că plafonul de referinţă abstract prin raportare la care realizează stabilirea daunelor va fi scăzut şi ajustat corespunzător aportului persoanei vătămate la producerea rezultatului.

Dacă, în mod normal, pentru o situaţie ipotetică şi asemănătoare sub aspectul consecinţelor vătămătoare suferite de o persoana într-un accident asemănător, dar în care subiectul pasiv nu are vreo culpă, vinovăţia în această formă aparţinând exclusiv subiectului activ, instanţa apreciază că un plafon de 240.000 de lei este justificat şi rezonabil, în cazul părţii civile din cauza pendinte, reţinând că rula cu nerespectarea prevederilor legale înainte de comiterea faptei, plafonul nu poate fi mai mare de 120.000 de lei. Incidenţa culpei comune conduce la stabilirea şi acordarea a 60.000 de lei cu titlu de daune morale.

În privinţa cuantumului care va fi acordat părții civile, cu titlu de daune morale instanța apreciază că 60.000 de lei este o sumă îndestulătoare pentru a indemniza prejudiciul suferit. Pentru a aprecia astfel, instanța are în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum au fost anterior expuse, precum și considerațiile teoretice anteprezentate.

În privința prejudiciului material, instanța constată că nu este cert și sigur, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii sale în integralitatea pretenţiilor formulate. Partea civilă nu a făcut dovada tuturor sumelor cu privire la care a arătat că le-au implicat activităţile necesare recuperării sale, conexe ori derivate din consecinţele faptei penale.

În privinţa echipamentului moto al persoanei vătămate, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada preţului de achiziţie al acestui bun.

Însă martorii audiaţi pentru dovedirea laturii civile au învederat că preţul echipamentului purtat de partea civilă, în ansamblu, era de aproximativ 900-1200 de euro (martor N. G. D.l) sau aproximativ 950 de euro şi 800 de lei.

Instanţa reţine că în privinţa anumitor bunuri distruse ori degradate prin comiterea unei fapte penale este excesiv să se impună părţii prejudiciate să facă dovada prejudiului suferit potrivit normelor de drept substanţial civil, prin raportare la realitatea cotidiană în care persoanele nu îşi păstrează acte de provenienţă sau alte acte civile de dobândire a unor bunuri de uz zilnic pentru activităţile şi preocupările uzuale, fiind des întâlnite situaţii de tranzacţii între persoane fizice în care nu se întocmesc contracte sau chitanţe.

Or, în atare ipoteze instanţa reţine că operează o derogare de la probatoriul instituit în materie civilă, indemnizarea părţii prejudiciate urmând a se face potrivit echităţii şi aprecierii rezonabile a contravalorii, respectiv dezdăunarea prin echivalent bănesc.

Prin urmare, contravaloarea echipamentului moto o apreciază şi stabileşte la 4.600 de lei, asigurătorul urmând a fi obligat la plata a jumătate din sumă (2.300 de lei), corespunzător gradului de culpă reţinut în sarcina fiecărei părţi.

Având în vedere pretenţiile materiale, serviciile achiziţionate în legătură cu procesul penal în faza de urmărire penală (costuri expertize, onorariu avocat pentru faza de urmărire penală, servicii medicale) şi aparatura medicală necesară persoanei vătămate, în legătură directă sau conexă ori derivată, după caz, văzând înscrisurile depuse în probaţiunea sumelor solicitate (filele 36-57 dosar primă instanţă), instanţa reţine şi apreciază, potrivit gradului de culpă al fiecărei părţi, că persoana vătămată constituită parte civilă este îndreptăţită să primească 10.445,50 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 49, art. 50 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul S.C. .... S.A. are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, potrivit poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA (f. 43 d.u.p.)

În baza art. 25 din Codul de procedură penală, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 din Codul civil și art. 320 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu referire la art. 49 şi art. 50 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, actualizată, urmează să admită acţiunea civilă exercitată de partea civilă S. J.U. P. şi să oblige asigurătorul parte responsabilă civilmente S.C. .... S.A. să plătească părţii civile 1,484,71 lei, cu titlu de contravaloare servicii medicale.

În baza art. 25 din Codul de procedură penală, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 din Codul civil și art. 320 din Legea nr. 95/2006, cu referire la art. 49 şi art. 50 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, urmează să admită acţiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. de U. B. şi să oblige asigurătorul parte responsabilă civilmente S.C. .... S.A. să plătească părţii civile 9.616,21 lei, sumă compusă din 9.155,69 lei, cu titlu de contravaloare servicii medicale şi dobânda legală, calculată de la 08.08.2013 până la data achitării integrale a debitului, şi din 460.52 lei, cu titlu de contravaloare servicii medicale, şi dobânda legală, calculată de la 16.09.2013 până la data achitării integrale a debitului.

În consecinţă, în baza art. 25 din Codul de procedură penală, raportat la art. 1357, art. 1381 alin., art. 1385, art. 1386, raportat la art. 252, art. 253 din Codul civil şi art. 49, art. 50 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, urmează să admită, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă S. F. şi să oblige asigurătorul parte responsabilă civilmente S.C. ... S.A. să plătească părţii civile 16.745,50 lei, sumă compusă din 10.445,50 lei, cu titlu de despăgubiri materiale pentru servicii şi aparatură medicale, 2.300 de lei, cu titlu de despăgubiri materiale pentru echipamentul moto şi 4.000 lei cu titlu de onorariu pentru avocatul ales pentru faza de judecată, respectiv 60.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale.

Restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă nu sunt fondate şi urmează să fie respinse ca atare.

Persoana vătămată S. F. rula cu motocicleta marca Kawasaki Ninja ZX-6R, cu nr. de inmatriculare .... Vehiculul avea emisă poliţă de asigurare de răspundere civilă auto RCA, valabilă (f. 46 d.u.p.), asigurat fiind S. M.C..

Persoana menţionată, în calitate de proprietar al bunului mobil avea deschisă o procedură specială de obţinere a despăgubirilor pentru distrugerile ori degradările produse autovehiculului, potrivit condiţiilor contractuale ale poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA. Persoana vătămată nu poate pretinde în cauza pendinte contravaloarea motocicletei, bun care nu era în proprietatea sa potrivit actelor de la dosarul cauzei, astfel că acţiunea civilă urmează a fi respinsă cu privire la acest capăt de pretenţii.

Asupra pretenţiilor de 1519 lei, potrivit mandatului poştal de la fila 57 din dosarul de primă instanţă, precum şi asupra celor cu privire la care s-a administrat proba cu martorii menţionaţi în precedent, constând în cheltuieli generale de 20.000 de euro – aproximate de martorul N. G. D. - respectiv 80.000-90.000 de lei – aproximate de martorul B. M.Andreea - instanţa urmează să le respingă ca nefondate. Cu minime diligenţe din partea părţii civile pretenţiile materiale putea fi probate. Subiectului procesual îi incumba în mod rezonabil o atare obligaţie, cunoscând constituirea sa ca parte civilă din faza de urmărire penală. O atare obligaţie nu poate fi apreciată ori considerată o sarcină excesivă ori greu de a fi fost realizată.

D.Cheltuieli judiciare

În baza art. 398, raportat la art. 274 din Codul de procedură penală, urmează să oblige inculpatul la plata cheltuielilor judiciare de 1.600 de lei, dintre care 1.000 de lei avansate de stat în procedura în faţa instanţei şi 600 de lei, avansate de stat în faza de urmărire penală.

În procedura în faţa instanţei statul a avansat cheltuieli judiciare în cuantumul menţionat, care constau în întocmirea, redactarea şi comunicarea actelor procedurale, respectiv în cele ocazionate de resursele umane şi materiale implicate de procedura judiciară penală pendinte.

Domenii speta

Spete similare