. Pretenții. Daune morale. Excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23.10.2019, reclamantul ES a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul PR, obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral produs prin publicarea unui text defăimător cuprins în volumul intitulat Două mături stau de vorbă – Scene româneşti, publicat la Editura H., 2018, capitolul Piese contemporane şi ciozvârte, obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii judecătoreşti în trei cotidiene de largă circulaţie, timp de trei numere consecutiv, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile art. 1349, 1381 Cod civil, art. 30 alin. (6) din Constituţie, art. 10 par 2 CEDO, art. 1 Carta drepturilor Fundamentale a UE, art. 425 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 19.02.2020 instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale. 

Analizând excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În aceste condiţii, va fi analizată prioritar excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie de procedură, absolută şi dilatorie.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., judecătoriile judecată orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.

Conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Pe de altă parte, art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Instanţa constată că obiectul capătului I al cererii îl reprezintă obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, sumă care, la data sesizării instanţei, depăşeşte plafonul de 200.000 lei menţionat de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Conform art. 106 alin. (1) C. proc. civ., instanţa legal învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţă după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect.

În consecinţă, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., observând că Judecătoria Sectorului 1 nu a fost legal învestită cu soluţionarea unei cererii al cărei obiect are o valoare de peste 200.000 lei, instanţa va admite excepţia invocată şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţie civilă, instanţa competentă material să soluţioneze cauza.

Domenii speta

Spete similare