Omor

Hotărâre 223 din 12.08.2020


La data de  12.11.2019 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Bacău sub nr. de dosar 3037/110/2019  sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu rechizitoriul întocmit în dosarul de urmărire penală  nr. 830/P/2018  din data de 11.11.2019 , prin care a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul O V, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art.188 alin.(1) C.pen. raportat la art.199 alin. (1) C.pen. (violență în familie).

2. Potrivit rechizitoriului nr. 830/P/2018  din data de 11.11.2019  al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, fapta inculpatului  O V constă, în esenţă, în aceea că, în noaptea de 29/30.11.2018, în timp ce se afla într-o cameră a anexei locuinţei tatălui său folosită de către acesta din urmă drept locuinţă,inculpatul O V împreună cu victima, pe fondul consumului de alcool şi al unei altercaţii, l-a tras pe tatăl său din pat, izbindu-l la pământ, după care s-a urcat pe corpul acestuia, comprimându-i gâtul și corpul, şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, iar în urma loviturilor aplicate, victima O N a decedat în cursul nopţii .

În ceea ce privește situația de fapt, în actul de sesizare se reține că, victima O N, în vârstă de 74 de ani, locuia împreună cu fiul său O V în locuința sa . În concret, victima locuia într-o anexă a locuinței și avea probleme de sănătate, deplasându-se cu greutate. Atât victima, cât și inculpatul obișnuiau să consume în exces băuturi alcoolice, iar în acest context, apăreau stări conflictuale între cele două persoane. De altfel, în cauză au rezultat elemente că în trecut O N ar fi fost agresat fizic de către fiul său.

În ziua de marți, 27.11.2018, la locuința victimei a sosit din Italia numitul ON. N, celălalt fiu al victimei și fratele inculpatului. În perioada imediat următoare, acesta a avut unele dispute verbale cu tatăl și cu fratele său.

În noaptea de 29/30.11.2018, victima O N se afla în pat în camera sa, situată într-o anexă a locuinţei sale. Împreună cu acesta se mai aflau cei doi fii ai săi ON. N şi O V, iar toţi trei consumau băuturi alcoolice.

La un moment dat (nu s-a putut stabili ora aproximativă) a izbucnit o altercaţie între victima O N şi fiul său O V, moment în care victima l-a lovit pe acesta din urmă cu un baston peste umăr. Atunci, inculpatul O V s-a ridicat în picioare, l-a apucat de păr pe tatăl său şi l-a tras din pat, victima căzând în spaţiul dintre pat şi sobă. În continuare, inculpatul O V s-a urcat peste corpul tatălui său, comprimându-i gâtul și corpul şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii.

În cele din urmă, inculpatul a fost oprit de către fratele său ON. N să îl mai lovească pe tatăl său, acesta fiind alungat afară din cameră. În continuare, ON. N l-a ridicat pe tatăl său şi l-a aşezat pe pat.

În cursul nopţii, victima O N a decedat.

În calitate de inculpat, numitul O V nu recunoaște agresiunea comisă asupra tatălui său .

Potrivit rechizitoriului, faptele descrise în acuzarea inculpatului sunt dovedite cu următoarele probe şi mijloace de probă, aflate după cum urmează în dosarul de urmărire penală:

- procese-verbale de cercetare la fața locului (f. 7-8; 10-17);

- planșe foto (f. 18-40; 46-51; 114-118; 123-126; 132-135; 138-140; ); 

- fişă de constatări preliminare, întocmită de S.J.M.L. Bacău, privind pe O N (f. 42);

- raport de autopsie medico-legală a cadavrului victimei O N (f. 43-45);

- declaraţiile inculpatului O V, cu mijloacele de stocare electronică aferente (f. 54-56; 58; 193);

- declaraţiile martorilor: ON. N, H F, C C, V G, Ț S şi M G (f. 67-84);

- procese-verbale de examinare fizică a inculpatului O V (f. 111-112; 128-129);

- proces-verbal de examinare fizică a numitului ON. N (f. 120-121);

- proces-verbal de prelevare de noi probe biologice de la cadavrul victimei O N (f. 142);

- înscrisuri diverse (f. 131; 136-137; 181-188);

- raport de expertiză genetică judiciară (f. 146-172);

- raport de expertiză medico-legală psihiatrică (f. 178-179);

- mijloace materiale de probă.

3. Prin încheiereanr.227/P din 26.09.2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr.3037/110/2019/a1, definitivă, a fost constatată constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.830/P/2019 din 11.11.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău,  a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpatul O V  trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin.(1) C.pen. raportat la art. 199 alin. (1) C.pen. (violență în familie) şi dispusă începerea judecăţii.

4.  Instanţa constată că, după citirea actului de sesizare, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere cu menţiunea că îşi menţine declaraţia dată la urmărirea penală. 

În cauză au fost audiaţi nemijlocit martorii de la urmărirea penală, cu excepţia martorului O N care a fost citat cu mandat de aducere, dar nu a fost identificat , fiind plectat din ţară , fără a i se putea stabili adresa  unde se află.

Din coroborarea probelor ştiinţifice, a declaraţiilor inculpatului şi martorilor din lucrări din faza de urmărire penală, declaraţiile nemijlocite în faţa instanţei ale martorilor, instanţa, în urma raţionamentului juridic propriu, pe baza probelor analizate în întregul lor ansamblu, reţine următoarea  situaţie de fapt:

Victima O N locuia împreună cu fiul său- inculpatul O V în locuința sa . Victima O N locuia într-o anexă a locuinței și avea probleme de sănătate, deplasându-se cu greutate. Atât victima, cât și inculpatul obișnuiau să consume în exces băuturi alcoolice, iar în acest context, apăreau stări conflictuale între cele două persoane. De altfel, în cauză au rezultat elemente că în trecut O N ar fi fost agresat fizic de către fiul său inculpatul O V .

În ziua de marți, 27.11.2018, la locuința victimei a sosit din Italia numitul ON. N, celălalt fiu al victimei și fratele inculpatului. În perioada imediat următoare, acesta a avut unele dispute verbale cu tatăl și cu fratele său.

În noaptea de 29/30.11.2018, victima O N se afla în pat în camera sa, situată în  anexa locuinţei sale. Împreună cu acesta, în cameră se mai aflau cei doi fii ai săi martorul ON. N şi inculpatul O V, iar toţi trei consumau băuturi alcoolice.

La un moment dat,  cel mai probabil în jurul orei 01  (martorul ON. N a declarat că au consumat împreună vin până la acea oră toţi trei), a izbucnit o altercaţie între victima O N şi inculpatul O V, moment în care victima l-a lovit pe acesta din urmă cu un baston peste umăr. Atunci, inculpatul O V s-a ridicat în picioare din locul în care şedea-banca din scândură aflată între sobă şi pat-, l-a apucat de păr pe tatăl său şi l-a tras din pat, victima căzând în spaţiul dintre pat şi sobă. În continuare, inculpatul O V s-a urcat peste corpul tatălui său, comprimându-i gâtul și corpul şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului şi trunchiului (conform declaraţiei martotrului ON.N inculpatul a lovit victima  succesiv cu ambii pumni).

În cele din urmă, inculpatul a fost oprit de către fratele său ON. N să îl mai lovească pe tatăl lor, acesta fiind alungat afară din cameră. În continuare, ON. N l-a ridicat pe tatăl său şi l-a aşezat pe pat. În cursul nopţii, victima O N a decedat. A doua zi, iniţial, cei doi fraţi au vrut să treacă sub tăcere modul în care a decedat tatăl lor lor şi au apelat la ajutorul unor consăteni pentru a-l spăla în vederea pregătirii pentru înmormântare, ocazie cu care au fost anunţate şi organele de poliţie.

Din concluziile raportului de autopsie medico-legală nr. 531/A3 din 01.12.2018 (înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 01.02.2019), emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă următoarele:

1. Moartea lui O N a fost violentă.

2. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenite unui politraumatism soldat cu traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale multiple bilaterale, ruptură de ficat şi hemoragie internă internă (hemotorax şi hemoperitoneu) şi traumatism cervical cu fractură de hioid şi tiroid.

3. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire-comprimare toraco-abdominală şi cervicală cu mijloace contondente/suprafeţe dure, în condiţiile ce vor fi stabilite pe cale de anchetă.

4. Între leziunile traumatice şi deces există o legătură directă de cauzalitate.

5. Alcoolemia determinată la cadavru a avut o valoare de 0,90 g‰.

6. Sângele victimei aparţine grupei A.

7. Moartea poate data din 30.11.2018.

În cursul urmăririi penale, fiind audiat în calitate de suspect, O V a negat că l-ar fi lovit pe tatăl său, arătând că l-a tras de pe pat, acesta căzând la podea, iar când a intenţionat să îl ridice, s-a împiedicat şi a căzut peste victimă. Ulterior a declarat la urmărirea penală că victima ar fi fost lovită de fratele său-martorul ON.N.

În timpul urmăririi penale, cu ocazia examinării fizice a numitului ON. N, precum şi a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte aflate asupra sa, s-a constatat existenţa unor pete ce par a fi de sânge, pe bocancul stâng, la baza şiretului, precum şi pe bocancul drept, în zona călcâiului, partea din spate.

Cu această ocazie, în vederea efectuării unui test de sânge, a fost utilizat un tester („bluestar identihem”), aflat în dotarea I.P.J. Bacău – Serviciul Criminalistic, fiind relevată prezenţa sângelui uman.

De asemenea, cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului au mai fost descoperite şi ridicate următoarele bunuri:

1. În camera în care s-a comis fapta, într-un cuier, a fost descoperită o geacă matlasată de culoare albastră, iar pe exteriorul acesteia au fost descoperite două pete, ce par a fi de sânge (una în partea din stânga faţă, cealaltă în partea din spate).

2. Pe podea, la baza cuierului, a fost descoperită o cămaşă albă cu dungi, care prezintă pe exterior, în partea stângă, mai mulţi stropi de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge.

3. În locuinţa principală, au fost descoperite următoarele articole de îmbrăcăminte:

- o cămaşă bărbătească de culoare albastră, pe exteriorul căreia au fost evidenţiate urme ce par a fi de sânge (partea din faţă stânga, jos; la spate şi sub guler, în partea dreaptă);

- o cămaşă albă, pe exteriorul căreia au fost evidenţiate urme ce par a fi de sânge (partea din spate, jos);

- o altă cămaşă albă cu dungi, pe exteriorul căreia au fost evidenţiate urme ce par a fi de sânge (colţul din dreapta, jos);

- o şapcă de culoare verde, pe partea frontală fiind evidenţiate urme ce par a fi de sânge.

Cu privire la articolele de îmbrăcăminte menţionate mai sus, inculpatul O V a arătat următoarele:

- geaca de culoare albastră găsită în cuier îi aparţine, iar petele de pe aceasta provin de la sângele unor găini aparţinând unui vecin, care au fost sacrificate de suspect, la solicitarea vecinului său;

- cămaşa albă găsită la baza cuierului a aparţinut victimei O N, iar petele de sânge aflate pe aceasta este posibil să fi fost produse cu aproximativ 2 zile anterior decesului, atunci când victima a căzut pe o cărare, în apropierea casei, atunci când aceasta s-a întors de la bar;

- cele 3 cămăşi găsite în locuinţa principală nu îi aparţin, fiind posibil ca acestea să fie ale fratelui său ON. N;

- şapca găsită în locuinţa principală îi aparţine, iar pata de pe aceasta provine tot de la sângele găinilor la care a făcut referire anterior.

Având în vederea aspectele susmenţionate, în vederea aflării adevărului în cauză, s-a apreciat ca fiind necesară efectuarea unei expertize genetice judiciare.

Astfel, prin ordonanţa procurorului din 04.03.2019, s-a dispus efectuarea, de către I.M.L. Iaşi, a unei expertize genetice judiciare, având următoarele obiective:

1. Stabilirea profilelor genetice ale următoarelor persoane:

- O N  ;

- ON. N  şi

- O V .

2. Stabilirea profilelor genetice existente pe următoare bunuri:

3. Dacă pe obiectele menţionate la pct. 2 se regăsesc profilele genetice ale numiţilor ON. N şi O V.

În vederea efectuării expertizei, au fost puse la dispoziţia experţilor următoarele:

1. Probe în litigiu:

- plicul nr. 1 (sigilat cu ştampila Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău – Cabinetul Criminalistic), conţinând două exudate de pe care au fost prelevate materie de pe gâtul şi fruntea victimei O N;

- coletul nr. 2 (sigilat cu ştampila I.P.J. Bacău – Tehnico-ştiinţific nr. 26), conţinând geaca de culoare albastră ridicată din cuierul din camera unde a fost comisă fapta;

- coletul nr. 5 (sigilat cu ştampila I.P.J. Bacău – Tehnico-ştiinţific nr. 26), conţinând cămaşa albă cu dungi ridicată de la baza cuierului;

- coletul nr. 6 (sigilat cu ştampila I.P.J. Bacău – Tehnico-ştiinţific nr. 26), conţinând cele trei cămăşi şi şapca ridicate din locuinţa principală;

- plicul nr. 2 O.N.T. (sigilat cu ştampila I.P.J. Bacău – Tehnico-ştiinţific nr. 26), conţinând o pereche de ghete ridicate de la numitul ON. N.

2. Probe de referinţă:

- plicul nr. 1 ONT A, ce conţine un exudat pe care a fost prelevată materie de pe mâinile numitului ON. N (sigilat cu ştampila Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău – Cabinetul Criminalistic);

- plicul ON A, ce conţine un exudat cu care s-a prelevat sânge de la cadavrul victimei O N (sigilat cu ştampila Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău – Cabinetul Criminalistic);

- plicul OV 2, ce conţine un alt plic în interiorul căruia se află un kit de recoltare de probe biologice (salivă) de la suspectul O V (sigilat cu banda autocolantă având inscripţia “Poliţia Română”).

Din concluziile raportului de expertiză genetică judiciară nr. 10/06.03.2019 (înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 03.10.2019), emis de I.M.L. Iaşi, rezultă următoarele:

1. În urma analizei genetice a probelor de referinţă recoltate de la cadavrul victimei O N (P10-1/2019) şi de la numitul O V (P10-3/2019) au fost stabilite profilele genetice de referinţă ale acestora, conform anexei.

2. Proba P10-2/2019, materie prelevată de pe mâinile numitului ON. N, nu este o probă de referinţă, prin urmare, profilul de referinţă al acestuia nu a putut fi stabilit. Analiza acestei probe a dus la evidenţierea unui profil genetic mixt, provenind de la cel puţin două persoane.

3. Analiza genetică a probelor P10-4/2019 (urme biologice prelevate de pe gâtul victimei O N) şi P10-5/2019 (urme biologice prelevate de pe fruntea victimei O N) a dus la evidenţierea a două profile genetice mixte, provenind de la cel puţin două persoane, profile în care se regăsesc şi predomină toate alelele profilului de referinţă al numitului O V.

4. Analiza genetică a urmelor de sânge recoltate de pe geaca albastră (P10-6/2019) şi de pe cămaşa albă cu dungi ridicată de la baza cuierului (P10-7/2019) a dus la evidenţierea a două profile genetice complete, provenind de la acelaşi bărbat şi identice cu profilul genetic de referinţă al victimei O N.

5. Ca urmare a analizei genetice a urmelor de sânge recoltate din probele P10-8/2019 (cămaşa albă ridicată din locuinţa principală), P10-9/2019 (cămaşa albă cu dungi roşii ridicată din locuinţa principală),  P10-10/2019 (cămaşa gri ridicată din locuinţa principală) şi P10-11 (şapca ridicată din locuinţa principală) au fost evidenţiate profile genetice complete, provenind de la acelaşi bărbat şi identice cu profilul de referinţă al numitului  O V.

În ceea ce priveşte analiza urmelor existente la nivelul perechii de ghete ridicate de la numitul ON. N (proba P10-12/2019), din conţinutul raportului de expertiză rezultă că acestea au fost pretestate serologic împreună cu articolele de îmbrăcăminte menţionate anterior, în vederea evidenţierii unor eventuale urme de sânge uman. Rezultatele au fost pozitive pentru toate probele, cu excepţia ghetelor. Întrucât la nivelul acestora nu s-a evidenţiat prezenţa unor urme de sânge uman, analiza perechii de încălţăminte nu a mai fost continuată.

Analiza concluziilor raportului de expertiză genetică judiciară consolidează probatoriul administrat anterior, fundamentând concluzia comiterii faptei care face obiectul cauzei de către inculpatul O V.  Astfel, profilul genetic al inculpatului a fost identificat la nivelul gâtului şi frunţii victimei (în zona gâtului s-a constatat existenţa unui traumatism cervical cu fractură de hioid şi tiroid, conform concluziilor raportului de autopsie medico-legală), iar profilul genetic al victimei a fost identificat pe urmele de sângele aflate pe geaca inculpatului, fiind contrazisă şi susţinerea acestuia că sângele de pe geacă ar proveni de la nişte găini sacrificate de către inculpat, aspect ce denotă nesinceritatea acestuia.

În faza judecăţii inculpatul O V s-a prevalat de dreptul la tăcere, însă, potrivit rechizitoriului, nesinceritatea inculpatului este evidențiată, în continuare, și de celelalte concluzii ale raportului de expertiză genetică susmenționat. Astfel, inculpatul a susținut că cele trei cămăși ridicate din locuința principală nu îi aparțin, fiind posibil ca acestea să fie ale fratelui său ON. N, însă pe acestea a fost relevat profilul genetic al inculpatului, petele de sânge fiind produse, cel mai probabil, în alte împrejurări.

De asemenea, acesta a susținut că şapca găsită în locuinţa principală îi aparţine, iar pata de pe aceasta provine tot de la sângele găinilor la care a făcut referire anterior, însă pe aceasta a fost evidențiat profilul genetic al inculpatului, pata de sânge fiind produsă, cel mai probabil, în alte împrejurări.

Totodată, cu ocazia audierii în calitate de suspect, O V a precizat că o persoană vârstnică din sat, - S G- (inculpatul a menționat că nu este sigur dacă acest nume este cel corect) i-a relatat, ulterior înmormântării victimei, că ON. N i-ar fi spus acesteia că el l-a omorât pe tatăl său și va trebui să îl omoare și pe fratele său.

Cu privire la aceste aspecte, în cursul urmăririi penale, a fost identificată numita M G, care nu a confirmat, cu ocazia audierii, susținerile inculpatului.

Fiind audiat în calitate de inculpat, O V nu a dorit să mai dea declaraţii.

În cursul urmăririi penale, inculpatul O V a fost supus și unei expertize medico-legale psihiatrice, iar din concluziile raportului nr. 4575/A1P/280 din 28.10.2019 (înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 07.11.2019), rezultă următoarele:

1. Din analiza documentației medicale, prin corelare cu examinarea actuală și datele probatorii, comisia opinează că numitul O V prezintă diagnosticul psihiatric: tulburare de personalitate de tip disocial; etilism cronic.

2. Atât la data examinării în comisie (29.10.2019), cât și data comiterii faptei (29/30.11.2018), susnumitul păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și a consecințelor social-negative ale faptei comise, față de care discernământul este păstrat .

Este clară determinarea inculpatului în încercarea sa de a ascunde organelor judiciare realitate ori de a prezenta o alta (eventual una favorabilă lui, în cursul urmăririi penale) decât cea faptică.

Nu există echivoc în ceea ce priveşte convingerea instanţei cu privire la agresarea fizică cu pumnii a persoanei vătămate de către inculpat în noaptea de 29/30.03.2019 şi că între agresiunea inculpatului O V exercitată asupra victimei O N şi decesul victimei (leziunile fiind cauzate prin lovituri active) există legătură de cauzalitate, fiind exclusă posibilitatea autoaccidentării de asemenea manieră a victimei, în condiţiile în care în  locuinţa părţilor nu au mai fost alte persoane în intervalul noaptea de 29/30.11.20218, decesul victimei fiind la scurt timp după aplicarea loviturilor.

Constatând existenţa infracţiunii prevăzute de art. 188 alin.1 C.pen., raportat la art. 199 alin. (1) C. pen., fapta fiind săvârşită de inculpatul O V cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa , în ceea ce priveşte stabilirea pedepsei va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, circumstanţele reale, dar şi cele personale ale inculpatului, precum şi demersurile sale susţinute în a induce ancheta (cel puţin în faza de urmărire penală) pe o altă pistă decât cea a adevărului, instanţa se va orienta către limita superioară în stabilirea pedepsei închisorii la care urmează a-l condamna pe inculpat.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa, 

În baza art. 188 alin.(1) C.pen. cu aplicarea art. 199 alin.(1) C.pen. va condamna inculpatul O V la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor sub forma violenţei în familie (victimă O N).

În baza art.66 alin.(1) C.pen. va interzice inculpatului O V, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de dispoziţiile art.66 alin.(1) lit. a) si b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe  o perioadă de 5 ani, conform. art.68 alin.(1) lit.c) C.pen.

În baza art.65 alin.(1) C.pen. va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) si b) C.pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe  şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art.72 C.pen. va scădea din durata pedepsei aplicate perioada deja executată ca urmare a reținerii şi a arestului preventiv, respectiv de la data de 25.10.2019, la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C.proc.pen. va menține măsura arestului preventiv  faţă de inculpatul O V.

Va  constata că în cauză nu a fost exercitată acţiune civilă.

În temeiul art.162 C.proc.pen. va dispune păstrarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a mijloacelor materiale de probă evidenţiate conform opisului nr.830/P/2019 din 11.11.2019 , aflat la filele 1 şi 2 dosar de urmărire penală .

 În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 raportat la art. (3), (4), (5) şi (9) din Legea nr.76/2008, va dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul O V în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art.5 alin.(5) din Legea nr.76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

Constată că inculpatul O V a fost asistat de avocat  desemnat din oficiu. În baza art.272 alin.(1) şi (2) C.proc.pen. dispune plata onorariului avocatului desemnat din oficiu în faza judecăţii din fondul Ministerului Justiţiei

În baza art.274 alin. (1), (2)  C.proc.pen. va obliga inculpatul O V la plata sumei de 10.000 lei - cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (suma de 8.000 lei - cheltuielile judiciare efectuate pe parcursul urmării penale şi suma de 2.000 lei cheltuieli efectuate în cursul procedurii de cameră preliminară şi a judecăţii).

Domenii speta