Dare de mită

Hotărâre 35 din 03.02.2020


Prin rechizitoriul nr.472/112/P/2019 din 04.09.2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B a fost trimis în judecată, în stare de control judiciar, inculpatul G M M, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C.pen.,  portul, fără drept, de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

Astfel, cu privire la situaţia de fapt, faptele inculpatului, potrivit rechizitoriului, constau, în esenţă,  în următoarele acţiuni infracţionale:

În noaptea de 26/27.08.2019, în jurul orelor 00:30, inculpatul G M M, în timp ce conducea un autovehicul pe drumurile publice din B, a fost implicat într-un accident de circulație cu un autoturism condus de martorul M C I.

La locul faptei a sosit echipajul de poliție format din martorul N I C și numitul G F M, ambii lucrători de poliție în cadrul Secției de poliție R.

Întrucât nu dispunea de mijloacele necesare testării aerului expirat al celor doi conducători auto, martorul N I C a luat legătura cu martorul H D A, lucrător de poliție în cadrul Inspectoratului de poliție – Serviciul rutier.

Cu această ocazie, martorii N I C și H D A au convenit să se întâlnească pe drumul public DN2 ce asigură legătura între localitățile C și B .

În autospeciala de poliție care a plecat din C, s-au aflat martorii N I C, M C I, numitul G F M și inculpatul G M M.

În jurul orelor 02:30, în parcarea situată pe drumul public DN2, în dreptul satului F, județul B, s-au întâlnit martorul H D A, pe de o parte, și martorii N I C, M C I, numitul G F M și inculpatul G M M, pe de altă parte.

În aceste împrejurări, a fost testat aerul expirat al martorului M C I, iar inculpatul G M M a refuzat să fie testat.

Pentru a fi prelevate mostre biologice de la inculpatul G M M, martorul N I C și numitul G F M, însoțiți de martorul M C I și de inculpatul G M M, și-au continuat deplasarea către Spitalul județean de urgență B.

În jurul orelor 03:00, la sediul Spitalului județean de urgență B, inculpatul G M M a fost de acord să-i fie testat aerul expirat.

Din acest motiv, martorul H D A s-a deplasat la Spitalul județean de urgență B pentru a testa aerul expirat al inculpatului G M M.

Cu ocazia testării aerului expirat, s-a stabilit că inculpatul G M M prezenta o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În intervalul orar 03:00-04:00, în timp ce se afla în apropierea autospecialei de poliție, parcată în parcarea Spitalului județean de urgență B, inculpatul G M M a oferit martorului N I C o sumă de bani, fără a o preciza, cu scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile legale în legătură cu depistarea sa pe raza comuna C

Ulterior, inculpatul G M M a numărat trei bancnote din cupiura de 100 de euro, pe care le-a lăsat pe scaunul dreapta față de autospecialei de poliție cu care venise martorul H D A.

Atât martorul N I C, cât și H D A au refuzat oferta inculpatului G M M și i-au restituit inculpatului suma de 300 de euro.

La orele 03:30, martorul H D A a sesizat la Inspectoratul de poliție județean B fapta comisă de inculpatul G M M.

După sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul B, în intervalul orar 05:15 – 05:25, inculpatul G M M a fost percheziționat corporal, în incinta sediului Poliției municipiului B.

Cu această ocazie, în posesia inculpatului G M M a fost găsit un recipient marca N, care conținea o substanță iritant lacrimogenă.

De la inculpatul G M M au fost ridicate recipientul marca N, un muștiuc, suma de 1305 de euro și 30 de lei.

Sumele de bani aparținând inculpatului G M M au fost depuse, la data de 29.08.2019, la C., după ce la data de 28.08.2019 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului față de acestea.

Potrivit rechizitoriului, faptele descrise în acuzarea inculpatului sunt dovedite cu următoarele probe şi mijloace de probă, aflate în dosarul de urmărire penală.

Prin încheierea din 6.11.2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. 2373/110/2019/a1, a fost constatată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 472/P/2019  al Parchetului de pe Tribunalul B, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul G M M, trimis în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar  pentru săvârşirea infracțiunilor de: dare de mită, prevăzută de art. 290 alin.(1) C.pen., portul, fără drept, de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin.(1) lit. c) și alin. (3) C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.. și s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe  inculpatul G M M.

Prezent în faţa instanţei, inculpatul a dat declaraţie, la data de 23.01.2020, prin care a recunoscut fapta de dare de mită prevăzută de art. 290 alin.(1) C.pen. reţinută prin rechizitoriu, însă cu privire la infracţiunea de portul, fără drept, de obiecte periculoase, prevăzută de art.372 alin.(1) lit.c) și alin.(3) C.pen., arată că este adevărat că a avut asupra sa spray-ul lacrimogen descoperit de lucrătorii de poliţie cu ocazia percheziţiei corporale în incinta sediului Poliţiei municipiului B, însă a arătat că l-a avut asupra sa în sediul instituţiei din neştiinţă, uitându-l în buzunar, spray-ul fiind luat în scop de autoapărare anterior, în aceeaşi zi, întrucât  atât el cât şi cumnatul şi  socrul său fuseseră agresaţi de un grup de tineri cărora le avariaseră autovehiculul. Inculpatul a arătat în declaraţia dată în faâţa instanţei că este de acord ca în situaţia stabilirii vinovăţiei sale să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, însă nu se prevalează de procedura prevăzută de art. 375 C.proc.pen.

Instanţa a constatat că probele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate, iar poziţia de recunoaştere a faptelor, chiar în forma precizată de inculpat, nu impune reaudierea martorilor din faza de urmărire penală, inculpatul recunoscând faptul că a vrut să ofere suma de 300 euro agenţilor de poliţie pentru ca aceştia să nu încheie procesul verbal de depistare şi să nu-l conducă la spiatal în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea inculpatul a recunoscut faptul că a avut asupra sa sprayul iritant lacrimogen, spray pe care l-a avut în buzunar atât în incinta spitalului, cât şi în incinta secţiei de poliţie, fiind depistat de lucrătorii de poliţie ca urmare a percheziţiei corporale efectuate. Inculpatul a arătat şi la urmărirea penală acest aspect , din declaraţia sa rezultând faptul că a purtat respectivul obiect în scop defensiv, de autoapărare faţă de persoanele cu care fusese implicat în incidentul rutier,  fără a cunoaşte că urma să fie condus de către agenţii de poliţie prin cele două instituţii (spital şi secţie de poliţie), uitând sprayul în buzunar şi fără a cunoaşte faptul că era interzis portul acestuia în incinta instituţiilor. Acest aspect este plauzibil în interpretarea instanţei, probele administrate la urmărirea penală necombătând această apărare. Pe de altă parte instanţa observă că urmărirea penală a fost extinsă ulterior pentru infracţiunea de portul, fără drept, de obiecte periculoase, prevăzută de art.372 alin.(1) lit.c) și alin.(3) C.pen., nemaifiind administate pobe suplimentare pentru a proba că aceasta a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Instanţa reţine că , în drept, fapta inculpatului G M M, din noaptea de 26/27.08.2019, dintre orele 03:00 – 04:00, de a oferi lucrătorilor de poliție N I C și H D A suma de 300 de euro cu scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile legale în legătură cu depistarea sa pe raza comuna C , județul B, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C.pen.

Fapta inculpatului G M M, din noaptea de 26/27.08.2019, din jurul orelor 05:15, de a purta un recipient marca N., ce conține o substanță iritant lacrimogenă, în incinta sediului Poliției municipiului B, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase, prevăzută de art.372 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C.pen., lipsindu-i vinovăţia sub forma intenţiei.

Față de inculpatul G M M a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe durata a 60 de zile, începând cu data de 27.08.2019 până la data de 25.10.2019, inclusiv, măsură menţinută în cursul judecăţii.

Față de inculpatul G M M a fost luată, la data de 28.08.2019, măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 1305 de euro și 30 de lei, găsite cu ocazia percheziției corporale din data de 27.08.2019.

Instanţa constată că inculpatul a dat dovadă de sinceritate în cursul judecăţii, nu are antecedente penale, are familie şi doi copii minori în întreţinere.

La individualizarea pedepsei ce-i va fi stabilită inculpatului instanţa va avea în vedere atât criteriile generale , cât şi particularităţile avute în vedere mai sus.

În baza art.396 alin.(5) C.proc.pen., raportat la art. 16 alin.(1) lit.b) teza a II-a C.proc.pen. va achita pe inculpatul  G M M pentru infracţiunea de port fără drept de substanţe lacrimogene sau cu efect paralizant, prev. de art. 372 alin.(1) lit.c) şi alin.(3) C.pen., fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În baza art. 396 alin.(1) şi (2)  C.proc.pen., va condamna inculpatul G M M la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C.pen.

Va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor  prevăzute de art. 66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 (doi) ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin.(1) lit. b)  C.pen.

Va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.(1) lit.a) şi lit.b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin.(1), (3) C.pen.

În baza art.91 C.pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare pe  un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art.93 alin.(1) C.pen. va obliga pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 a) să  se prezinte la Serviciul de Probaţiune B, la datele fixate de acesta;

 b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

 c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

 e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin.(2) lit.b) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune B sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei C , jud. B sau  în cadrul D.G.A.S.P.C. B - Centrul de Servicii Sociale G B pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.(4) C.pen. va atrage atenţia inculpatului G M M asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., respectiv asupra faptului că, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

 În baza art. 399 alin.(1) C.proc.pen. , va revoca măsura controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 2708.2019 în dosar 472/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B.

În baza art. 404 alin.(4) lit. c) C.proc.pen. va menţine sechestrul asigurător dispus prin ordonanta procurorului din data de 28.08.2019 asupra sumelor de 1305 Euro şi 30 lei , consemnate la CEC Bank  Sucursala B, (conform recipiselor aflate la filele 67-70 dosar urmărire penală) , pentru asigurarea măsurii confiscării sumei ce a format obiectul mitei şi plata cheltuielilor judiciare, în limita acestora şi până la stingerea lor.

În baza art. 112 lit. f) C.pen., va confisca recipientul tip spray marca N. ridicat cu ocazia percheziţiei corporale ( conform procesului verbal de percheziţie corporală întocmit de procuror, filele 6-8 dosar urmărire penală).

În temeiul art. 290 alin. (5) c.pen., va confisca suma de 300 euro ce a format obiectul mitei de la inculpatul G M M.

În temeiul art. 274 alin.(1), (2) C.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1577 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 777 lei cheltuieli in faza urmăririi penale).

Va constata că inculpatul a fost asistat de apărător angajat.