Contestație măsură preventivă. nelegalitatea măsurii preventive. Revocare.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA PENALĂ

DOSAR NR. 1450/197/2020*

ÎNCHEIEREA NR. 74/ UP/ CONTESTAŢIE

Şedinţa Camerei de Consiliu din 12 iunie 2020

JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI – CI – judecător

JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI – MP

Grefier  - ITP

Cu participarea procurorului –  IB – Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BRAŞOV, împotriva Încheierii Camerei de Consiliu nr.92 din 10.06.2020, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. 1450/62/2020.

Dezbaterile în cauză au fost înregistrate conform art. 369 Cod procedură penală .

Având în vedere măsurile dispuse de Tribunalul Braşov, în contextul generat de răspândirea COVID-19 pe teritoriul României, în vederea prevenirii oricăror situaţii de risc, conform Deciziei nr.54/09 martie 2020 s-a procedat la realizarea videoconferinţei, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

 La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu, a răspuns prin videoconferinţă, intimata inculpat CDM, sub măsura arestului preventiv din Arestul IPJ Braşov, asistată de apărătorii  aleşi  avocat Vladimir Ciolacu şi avocat  Valeriu Vătavu , în baza împuternicirilor avocaţiale aflate la dosarul  iniţial înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov cu nr.1450/62/2020.

Procedura  de citare este legal  îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către, după care;

La interpelarea judecătorului de drepturi şi libertăţi dacă sunt cereri de formulat, avocat ales Ciolacu Vladimir, depune la dosar în circumstanţiere şi în probaţiune, un set de înscrisuri: faţă de situaţia din Arestul IPJ Braşov unde se află  doi deţinuţi depistaţi pozitiv cu Covid 19,  o declaraţie a mamei inculpatei care atestă posibilitatea izolării ei la domiciliu;  o plângere formulată la Inspecţia Judiciară împotriva procurorului de caz, cu dovada înregistrării ei; Jurisprudenţă extrase – Decizia nr.775/28.11.2017 a Curţii Constituţionale, Decizia  nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, Încheierea I.C.C.J, extras de pe  portalul Curţii de Apel Cluj; Doctrină de specialitate şi concluzii scrise.

Reprezentanta Ministerului Public, cu privire la înscrisurile privind doctrină şi jurisprudenţă de specialitate cât şi cu privire la declaraţia mamei inculpatei, nu se opune primirii înscrisurilor la dosar.  Apreciază însă ca nerelevantă depunerea plângerii formulată împotriva procurorului de caz.

Judecătorii de drepturi şi libertăţi deliberând, admit depunerea în probaţiune a înscrisurilor privind declaraţia mamei inculpatei, doctrina şi jurisprudenţa şi resping depunerea la dosar a plângerii formulate cu referire la dosarul de urmărire penală.

Întrebate fiind părţile, arată că nu mai sunt alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, judecătorul constată  cauza în stare de judecată şi acordă părţilor cuvântul la dezbateri  asupra contestaţiei formulată de către  PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BRAŞOV, împotriva Încheierii Camerei de Consiliu nr.92 din 10.06.2020, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul nr. 1450/62/2020.

Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei Ministerului Public, raportat la încheierea Judecătoriei Braşov din 10.06.2020 de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatei CDM. În acest sens, solicită a se avea în vedere următoarele aspecte:

Se constată că în contestaţia  de pe rolul Tribunalui Braşov, prin Încheierea 61/25.05.2020, a tranşat în mod definitiv chenstiunile invocate de apărare, raportat la reţinerea infracţiunii prev.de art.304 alin.2 Cod Penal. Arestarea preventivă s-a dispus de către Judecătoria Braşov, pentru infracţiui de competenţa sa, respectiv delapidare şi fals intelectual în forma instigării.  Cauza fost declinată de procurorul parchetului  de pe lângă Judecătoria Braşov, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru infracţiunile prev.de art.304 alin.2 Cod Penal, şi art.289, 290 Cod Penal. Procurorul de caz  din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, declină la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei pentru infracţiunile de competenţa parchetului local, păstrându-şi în instrumentare doar cele trei infracţiuni 289, 290 şi 304 alin.2 Cod Penal.

Pe de altă parte, se constată că primul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în calitate de procuror ierarhic superior,  prin ordonanţa din 26.05.2020 a infirmat în parte din oficiu, ordonanţele procurorului ierarhic inferior care vizează extinderea urmăririi penale  „in rem” pentru art.304 alin.2 Cod Penal, efectuarea în continuare a urmăriri penale pentru art.304 alin.2 Cod Penal, şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeeaşi infracţiune, menţinând dispoziţiile celor trei ordonanţe ale parchetului ierarhic inferior raportat la celelalte infracţiuni. A verificat legalitatea actelor emise şi apreciază că nulitatea invocată nu vizează cele trei ordonanţe în integralitatea lor. Acest aspect a fost  analizat de Tribunaluil Braşov în contestaţia inculpatei la propunerea de arestare preventivă.

Se constată că în cauză Curtea de Apel Braşov, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de revocare a măsurii arestului preventiv în favoarea Judecătoriei Braşov, în contextul în care instanţele nu pot face abstracţie de ordonanţele dispuse în cauză şi comunicate Tribunalului Braşov, de la momentul contestaţiei la arestarea preventivă. Ca atare, situaţia de fapt trebuia analizată în urma emiterii acestor ordonanţe şi aflate la dosar şi de Judecătoria Braşov.

Precizează relativ la perioada pentru care s-a solicitat  luarea măsurii arestării preventive, deşi în referat se menţionează solicitarea pentru 30 de zile, că este adevărat că perioada indicată a fost mai mare decât 30 de zile, însă procurorul de şedinţă a făcut în faţa Judecătoriei Braşov, această precizare, ca fiind o vădită eroare materiale.

O singură chestiune nouă  a fost invocată de către apărare în faţa judecătorului pe cererea de revocare, respectiv faptul că 80% dintre interceptările aflate la dosarul cauzei sunt nesemnate şi necertificate. Solicită a se avea în vedere că  nu ne aflăm pe Cameră Preliminară, la analizarea legalităţii mijloacelor de probă. Este adevărat că o parte din aceste interceptări sunt nesemnare şi necertificate, dar trebuie avut în vedere că procurorul de caz a avut un timp limitat la dispoziţie înainte de a formula propunerea de arestare preventivă.

Un alt aspect, deşi apărarea cât şi Judecătorul  de fond, apreciază că ordonanţa primului procuror care îndreaptă practic nulitatea invocată, este o „ invenţie juridică”, pe această nulitate parţială, a făcut o verificare doctrinară şi solicită a se analiza lucrările ce vizează: 1. Explicaţii teoretice ale Codului de Procedură penală  vol.5 fila 406, care clasifică sancţiunea nulităţii în nulităţi totale şi parţiale, după cum anularea priveşte întregul act viciat sau numai o parte din acesta, respectiv în nulităţi  acoperibile şi neacoperibile. Cele acoperibile sunt cele care pot fi redresabile. Cele neacoperibile a căror nulitate nu poate fi înlăturată. Autorii acestei lucrări sunt Vintilă Dongoroz, Constantin Bulai , George Antoniu ş.a.. După modul de exprimare, nulităţile de procedră pot fi exprese sau virtuale, dar după efectele pe care le produc, pot fi absolute sau relative. Doctrina însă, a relevat existenţa şi altor clasificări ale nulităţilor în procesul penal, respectiv nulităţi totale care privesc întregul act viciat şi nulităţi parţiale care lipsesc de eficacitate doar o parte a acestuia. Solicită a se avea în vedere în acest sens şi lucrarea Anei_Maria Trancă „Nulităţile în procesul Penal” pag.94 editura Hamangiu. Chiar în Tratatul de Procedură Penală, Partea Generală, vol.2 ,Prof. Gheorghiţă Mateuţ, la fila 2, se menţionează că în funcţie de măsura sau întinderea în care este afectat actul viciat, nulităţile pot fi clasificate în nulităţi totale şi nulităţi parţiale. Ca atare, ordonanţa primului procuror din cadrul Parchetului Tribunalului Braşov, întemeiată pe nulitatea absolută parţială, raportat la actele întocmite de către procurorul ierarhic inferior care vizează extinderea urmăririi penale „ in rem” , efectuarea în continuare a urmăriri penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, raportat la infracţiunea prev.de art.304 alin.2 Cod Penal, îndeplineşte condiţiile de legalitate şi trebuie avută în vedere de către instanţele judecătoreşti.

Mai mult, apreciază că cererea de revocare a măsuri arestări preventive s-ar fi putut întemeia doar pe chestiuni noi, survenite ulterior momentului arestării preventiv, căci măsura arestării preventive a fost verificată de Tribunalul Braşov din punct de vedere al legalităţii în contestaţia formulată de către inculpată împotriva măsurii arestului preventiv. O altă situaţie ar fi fost atunci când motivele  iniţiale care au condus la măsura arestării preventive, nu ar mai fi existat. Nici una dintre aceste situaţii nu este îndeplinită în cauză.  În contextul  reiterării aceloraşi motive invederate în contestaţia inculpatei la măsura arestări preventive, practic se constată că Judecătoria Braşov „ a casat” încheierea definitivă a Tribunalului Braşov  dată în contestaţie pe măsura arestării preventive. 

Mai mult, Judecătoria Braşov a reţinut  contrar doctrinei de care a făcut vorbire, că ordonanţa prim procurorului prin care s-au infirmat parţial ordonanţele procurorului ierarhic inferior, cu privire la infracţiunea prev.de art.304 alin.2 Cod Penal, nu poate înlătura efectele nulităţii absolute în mod retroactiv. Doctrina însă contrazice argumentele arătate şi în acest sens solicită a se avea în vedere că şi în Noul Cod de Procedură Penală, comentat, la fila 667, se  reţine că în unele cazuri, datorită încălcării legii, acesta poate fi afectat numai în parte de nevalabilitate, fiind o nulitate parţială.  Judecătorul are obligaţia să analizeze cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, prin prisma existenţei la judecarea cauzei, după infirmarea ordonanţei de către procurorul ierarhic superior şi după declinarea dată de procurorul din cadrul Parchetului  de pe lângă Tribunalul Braşov, situaţia în care infracţiunile pentru care s-a luat măsura arestării preventive, au fost declinate în favoarea parchetului local.

Ca atare,  apreciază că pe cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, Judecătoria Braşov trebuia să  analizeze care au fost infracţiunile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive şi anume 2 infracţiuni de competenţa parchetului local,  delapidare şi fals intelectual în forma instigării. Şi în prezent, inculpata este în continuare cercetată şi pentru infracţiuni de competenţa Tribunalului Braşov, însă acest dosar se află  instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, infracţiuni pentru care nu s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.

Mai mult, solicită a se observa că Tribunalul Braşov, în contestaţie a analizat verificarea existenţei suspiciunii rezonabile pentru cele două infracţiuni, delapidare şi fals intelectual, raportat la probele administrate exclusiv în perioada anterioară momentului extinderii „ in rem” a urmăririi penale pentru infracţiunea art.304 alin.2 Cod Penal.  Adică, s-a mărginit la analizarea existenţei suspiciunii rezonabile,  exclusiv pe interceptările convorbirilor telefonice din intervalul 03.04.2020 - 29.04.2020 care vizează cele două infracţiuni pentru care s-a dispus arestul preventiv. Ca atare, Tribunalul Braşov, nu a avut în vedere declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză care au fost administrate în luna mai 2020, după momentul extinderii urmăririi penale pentru 304 alin.2 Cod Penal. ,ci doar până în 22.05.2020. Şi nici percheziţia domiciliară efectuată în cauză.

Consideră că în mod corect în contestaţie Tribunalul Bralov, a apreciat că măsurile de supraveghere tehnică obţinute în baza mandatului 24/03.04.2020, nu pot fi afectate de nici un fel de viciu de legalitate, pe perioada 03.04.-29.04.2020.

În acest context, solicită a se analiza aspectele invederate anterior, aspectele doctrinare invocate şi a dispune în consecinţă.

Avocat ales  Ciolacu Vladimir  pentru intimata inculpat CDM având cuvântul, doreşte a se face o distincţie pe care Ministerul Public o eludează, între nulităţile existente în dosar. Nulităţi absolute care afectează actele procurorului şi nulităţi absolute care afectează încheierea Judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Braşov şi mandatul de arestare preventivă.

Se observă că  procurorul de şedinţă, încearcă că salveze valabilitatea actelor procurorului afectate de aceste nulităţi.

Solicită a se constata că niciodată în practica judiciară şi nici în doctrină nu se poate vorbi despre nulitate absolută parţială în cazul unei competenţe materiale.  Aici se discută despre o lipsă a competenţei materiale generată de reţinerea lui 304 Cod Penal, care afectează într-utotul competenţa întregii structuri a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. Din această perspectivă şi pentru o mai bună exemplificare juridică, care ar fi soluţia în măsura în care Judecătoria Braşov, ar judeca trei infracţiuni,  dintre care două fiind de competenţa sa şi una ar fi „ omor”. În calea de atac ar fi invocată nulitatea absolută parţială a sentineţi, sau  s-ar constata nulitatea absolută  „ in integrum” a tuturor actelor efectuate. Răspunsul este cunoscut de toţi. Care ar fi soluţia dacă într-o cauză cu trei inculpaţi, nu s-ar asigura asistenţa juridică pentru unul dintre ei. Răspunsul este cunoscut.

Apreciază că reprezentanta Ministerului Public a încercat să salveze actele întocmite de procuror până la acest moment. Nici un procuror ierarhic superior nu poate trece peste principiul competenţei materiale, care este o chestiune de ordine publică şi unde sancţiunea este clară şi vătămarea este prezumată. Chiar dacă s-ar accepta ideea Ministerului Public,  trebuie puse lucrurile în ordinea lor firească.

Se observă că există un şir  de recunoaşteri ale lipsei competenţei Parchetului Judecătoriei Braşov la acest moment. Prima recunoaştere  este generată de declinarea din 22.05.2020, când Parchetul Judecătoriei dându-şi seama că nu este competent, declină competenţa la Parchetul Tribunalului. Atunci nu erau competenţi nici când au formulat propunerea de arestare preventivă şi au pus în mişcare acţiunea penală. Parchetul Tribunalului pronunţând o soluţie, chiar şi constatrea nulităţii absolute parţiale, s-a considerat legal investit. Atunci Parchetul Tribunalului nu putea fi legal învestit cu câteva luni în urmă pentru aceeaşi stare de fapt. Reţinându-şi prin disjungere  în competenţă art.304 Cod Penal,  se cunoaşte  că Parchetul Judecătoriei nu era competent pe această chestiune.  Ulterior, se ajunge la momentul  formulării cererii de revocare adresată Tribunalului Braşov, unde reţinându-se competenţa  se afirmă în încheierea de declinare a competenţei că : „ chiar dacă la momentul introducerii cererii de revocare, Tribunalul Braşov era competent, din cauza disjungerilor şi declinărilor, a devenit competentă între timp Judecătoria Braşov”. Dar, la momentul introducerii cererii de revocare, instanţa competentă era Tribunalul Braşov. Ori, din această perspectivă, este din nou o recunoaştere a faptului că evident competent era Tribunalul Braşov. Următoare recunoaştere vinde din partea  Judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Braşov care a fost investit să soluţioneze primul cererea de revocare şi  care a declinat înapoi competenţa, iscându-se conflictul negativ de competenţă şi judecătorul afirmă chestiunile pe care şi apărarea le-a explus legate de nulitatea actelor.  În regulatorul negativ de competenţă Curtea de Apel Braşov,  la fila 2 şi 3 din încheiere, se invocă acelaşi tip de aserţiuni ca în cazul Judecătorului de repturi şi libertăţi  de la Tribunalul Braşov. Chiar dacă la momentul introducerii cererii de revocare instanţa competentă era Tribunalul Braşov,  la momentul judecării cererii este Judecătoria Braşov. 

Cu privire la actele procurorului, arată că la momentul la care procurorul şi-a depăşit competenţa materială dispunând efectuarea în continuare „ in personam”  urmrăirea penală pentru art. 304 Cod Penal, care nu era în comopetenţa lui, a pus în mişcare acţiunea penală şi a formulat propunerea de arestare preventivă, acesta  nu era competent , actele lui fiind lovite de  nulitate absolută la momentul respectiv.

Despre efectul retroactiv invocat de Ministerul Public pe constatarea nulităţii, chiar dacă se acceptă ideea că nu s-ar putea face constatarea nulităţii absolute parţiale care îşi va produce efecte doar cu privire la infracţiunile care nu erau de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, nu se rezolvă  problema competenţei Judecătorului de drepturi şi libertăţi, pentru că actele procurorului nu pot avea efect retroactiv cu privire la competenţa în acest moment a Judecătoriei Braşov de a judeca orice chestiune pe art.304 Cod Penal.  Chiar dacă s-ar trece cu totul peste nulităţile actelor procurorului, ajugem în zona în care judecătorul la rândul său era dator să-şi verifice competenţa, pentru că art.304 Cod Penal era în propunerea de arestare preventivă. Astfel că, actele procurorului nu pot avea efect asupra competenţei materiale a judecătorului.

Pe cale de consecinţă, încheierea este lovită de nulitate absolută şi evident mandatul de arestare preventivă este lovit de nulitate absolută, fiind încălcată competenţa materială a instanţei. Solicită a se avea în vedere practica judiciară şi doctrina depusă la dosar.

Cu privire la cele arătate de către reprezentanta Ministerului Public astăzi, în sensul că ar exista o formă de autoritate de lucru judecat, care nu funcţionează în materia arestării preventive, arată că există instituţiile revocării şi înlocuirii măsurilor preventive şi nu se poate primi ideea că nu au apărut temeiuri noi pentru formularea cereri de revocare. Acesta a fost declinarea de competenţă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov din 22.05.2020.  Cu referire la eroarea materială privind durata măsurii arestării preventive, arată că a fost propusă o durată mai mare de 30 de zile, iar procurorul de şedinţă a arătat că este o eroare materială pe care o rectifică.  Nu se poate îndrepta o eroare materială , oral în instanţă, ci printr-o ordonanţă şi nu de către procurorul de şedinţă, ci de către procurorul de caz. Cu privire la interceptările nesemnate arată că acestea sunt probele pe care Ministerul Public le invocă pentru perioada 03.04.-29.04.2020 şi pentru care ar trebui ţinut un om arestat în condiţiile în care ele nu pot constitui mijloace de probă pentru luarea măsurii arestării preventive.

În cauză s-au  făcut o serie de erori de procedură. Greşelile trebuie asumate şi nu acoperite de acest complet de judecată, aşa cum invită Ministerul Public. Fiecare când profesează depune un jurământ să apere Constituţia  şi legile ţării. Legile ţării spun că  procurorul era necompetent material la acel moment, instanţa era  necompetentă material, iar actele lovite de nulitate absolută.  Dacă peste toate acestea se adaugă şi împrejurarea că există un om care stă de aproximativ o lună în arest preventiv, în aceste condiţii, măsura trebuie să înceteze astăzi.

Avocat ales Vătavu Valeriu pentru intimata inculpată, invocă  un argument de fapt legat de argumentaţia reprezentantei parchetului care a afirmat că procurorul  a fost limitat în timp. Pentru ce această gravă.  Procurorul de  la Judecătoria Braşov, trebuia  să-şi verifice competenţa. Nu exista o urgenţă sau o presiune de timp.

Solicită a se observa că referatul cu propunerea de arestare preventivă  s-a făcut în bloc  pentru 5 infracţiuni, dintre care două fără vocaţie la arestare.  Probatoriul invocat se referă la convorbirile telefonice pentru infracţiunea de la art.304 Cod Penal.  La momentul propunerii de arestare preventivă, procurorul de  sedinţă a invocat înregistrările pentru infracţiunea de la art.304 Cod Penal. Aceste 5 infracţiuni au fost dezvoltate şi susţinute, pentru a crea o aură de mare infracţionalitate. Ori, infracţiunea de la art.304 Cod Penal, nu avea ce să caute în acest referat.

Solicită să se aprecieze cursivitatea şi datele tuturor actelor de procedură încheiate în dosar. În 22.05.2020 s-a constatat necompetenţa pentru infracţiunea de la 304 Cod Penal şi toate ordonanţele emise de parchete din 25, 26, 28.05.2020, sunt acte pro causa , menite să repare ceva. Apreciată că aceste ordonanţe vin să stabilească cadrul legal, dar nu pot retroactiva şi nu pot îndrepta ce a fost nul absolut la momentul  actelor de urmărire penală şi la momentul arestării preventive. Solicită, respingerea  contestaţia Ministerului public.

În replică, reprezentanta Ministerului Public, arată că nu a invocat  autoritatea de lucru judecat, ci a constatat că  Judecătoria Braşov analizând aceleaşi aspecte invocate de apărare a dat o altă interpretare normelor legale şi a dispus revocarea măsurii arestului preventiv. În acest context a susţinut că această situaţie apare „ ca o casare” a deciziei  Tribunalului Braşov, realizată de Judecătoria Braşov.

Este adevărat că propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a vizat 5 infracţiuni, dintre care doar două pentru care s-a şi dispus arestarea preventivă, erau pretabile pentru arestare. Precizează că şi  infracţiunea prev.de art.304 alin.2 Cod Penal, nu era pretabilă, raportat la limitele de pedeapsă în a se propune arestarea preventivă.

Arată că greşeala a pornit de la ordonanţa de  declinare dată de către D.N.A.Serviciul Teritorial Braşov, care raportându-se exclusiv la o singură convorbire  telefonică, a declinat competenţa pe art.304 alin.2 Cod Penal, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, căci pentru aceeaşi infracţiune şi-a păstrat competenţa. În rest, şi-a schimbat încadrarea juridică în art.12 din Legea 78/2000. De aici s-a pornit greşeala.  Este adevărat, procuror de la Parchetul Judecătoriei Braşov, văzând  ordonanţa de la D.N.A. Nu şi-a verificat competenţa. Iar ultimul punct este faptul că Ministerul Public în contestaţie  a precizat  că art.304 Cod Penal, era de competenţa tribunalului şi în acest sens, greşelile au fost în lanţ.  Nici apărarea nu a observat acest lucru.

Intimata inculpat CDM având ultimul cuvânt, susţine concluziile apărătorilor săi.  Arată că  nu se va sustrage. Solicită să fie liberată şi nu va împiedica cu nimic urmărirea penală.

TRIBUNALUL,

Prin încheierea de ședință numărul 92 din data de 10.06.2020 adoptată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov în dosarul penal nr. 1450/62/2020*  s-a dispus:

În baza art. 242 alin. (1) Cod de procedură penală, revocă măsura arestului preventiv luată față de inculpata CDM prin Încheierea nr. 75 din 21.05.2020 a Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov.

Dispune punerea în libertate a inculpatei CDM, dacă nu este arestată în altă cauză, măsură ce produce efecte la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei a reţinut în esență următoarele:

La  data  de 29.05.2020 a  fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov, în urma declinării competenţei materiale de către Tribunalul Braşov prin încheierea nr. 52/UP/29.05.2020, cererea  formulată de inculpata CDM privind revocarea măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr. 75/21.05.2020 a Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, menținută prin încheierea Tribunalului Brașov din data de 25.05.2020.

În motivare, inculpata a susținut că ordonanțele prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, in personam și cea prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata CDM sunt lovite de nulitate absolută, raportat la prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) C.proC.pen. (raportat și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017) coroborat cu art. 36 alin. (1) lit. a) și art. 56 alin. (6) C.proC.pen., organele ce au efectuat actele procesuale în cauză nefiind competente material să instrumenteze cauza.  Pe cale de consecință, Încheierea Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov din data de 21.05.2020 prin care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpata CDM, mandatul de arestare preventivă nr. 69/21.05.2020, precum și Încheierea Tribunalului Brașov din data de 25.05.2020 sunt lovite de nulitate absolută, raportat la prevederile art. 280 alin. (2) C.proC.pen., iar măsura preventivă sub imperiul căreia se află inculpata este nelegală.

S-a susținut că în dosarul de urmărire penală nr. 3840/P/2020 ce a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, numita CDM având calitatea de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., divulgarea de informații secret de serviciu sau nedestinate publicității prevăzută de art. 304 alin. (2) C. pen., fals intelectual în forma instigării, prevăzută de art. 47 raportat la art. 321 alin. (1) CP, organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au început urmărirea penală și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) C. pen.. Or, raportat la prevederile art. 36 alin. (1) lit. a) C.proC.pen. coroborat cu art. 56 alin. (6) C.proc.pen., competenți material să conducă/supravegheze urmărirea penală în cauzele în care se cercetează infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 C. pen. sunt procurorii din cadrul parchetului de pe lângă tribunal.

Astfel, toate actele procesuale întocmite de parchetul de pe lângă judecătorie sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc., avându-se în vedere și considerentele Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale. Mai mult, raportat la art. 280 alin. (2) C.proC.pen.- „Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul”, astfel că toate actele subsecvente actelor procesuale întocmite de organele de urmărire penală necompetente sunt lovite de nulitate absolute. În concret, s-a arătat că încheierea pronunțată la data de 21.05.2020 a Judecătoriei Brașov, precum și cea a Tribunalului Brașov din data de 25.05.2020 prin care s-a menținut soluția de luare a măsurii arestării preventive, precum și mandatul de arestare preventivă nr. 69/21.05.2020 sunt lovite de nulitate absolută, impunându-se revocarea de îndată a măsurii preventive și punerea în libertate a inculpatei.

În vederea soluţionării cererii, a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 4538/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Prin Încheierea nr. 86 din 03.06.2020, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Braşov, invocată din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revocare a arestării preventive formulate de inculpata CDM în favoarea Tribunalului Braşov. În baza art. 51 Cod de procedură penală, Tribunalul Brașov și-a declinat la rândul său competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brașov și a dispus sesizarea Curţii de Apel Braşov, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin Încheierea nr. 5/F/UP din 5 iunie 2020, Curtea de Apel Brașov a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov.

Sub aspectul măsurii preventive analizate, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei a reținut că trebuie să verifice dacă acuzata a dobândit în mod legal calitatea de inculpat, condiție sine qua non pentru dispunerea oricărei măsuri preventive prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b)-e) Cod de procedură penală.

În cauză, s-a apreciat că numita CDM nu a dobândit calitatea de inculpat în mod legal, ci cu încălcarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) Cod de procedură penală, normă interpretată în lumina Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale (care a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală este neconstituţională).

Așa cum s-a amintit deja, prin ordonanţa din data de 21.05.2020, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov în dosarul de urmărire penală nr. 3840/P/2020, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de CDM și pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) Cod penal, infracțiune care atrage automat competența materială a tribunalului pentru toate infracțiunile și persoanele care fac obiectul cauzei și, pentru identitate de rațiune, competența parchetului ierarhic superior potrivit art. 56 alin. (6) Cod de procedură penală. Cu alte cuvinte, numitei CDM i-a fost atribuită calitatea de inculpat de un parchet ierarhic inferior celui îndrituit să supravegheze urmărirea penală în cauză.

S-a mai arătat de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei că ordonanța din data de 26.05.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, prin care s-au infirmat parțial toate ordonanțele emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 304 Cod penal, care atrăgea competența parchetului superior, nu poate determina o altă concluzie, întrucât efectele nulității absolute nu pot fi înlăturate, retroactiv, în această manieră. Competența emiterii ordonanței din 21.05.2020 trebuie analizată prin prisma organului de urmărire penală competent material să judece cauza la momentul respectiv, iar nu în funcție de competenţa "actuală", determinată de un anumit traseu procedural, creat ulterior luării măsurii arestării, rămânerii definitive a acesteia și formulării cererii de revocare.

Prin urmare, din moment ce numita CDM nu a dobândit calitatea de inculpat în mod legal, măsura arestului preventiv trebuie revocată, o astfel încălcare a dispozițiilor legale, din perspectiva măsurilor preventive, nu poate fi ignorată până la momentul în care se dispune trimiterea în judecată, iar dosarul ajunge în camera preliminară.

Suplimentar față acest argument, judecătorul a  reținut că, în materia propunerii de arestare preventivă, competenţa materială a judecătorului de drepturi și libertăți se stabilește în funcţie de natura infracţiunilor sau calitatea persoanelor cercetate în cauză, legiuitorul adoptând același algoritm consacrat în norma de drept comun, respectiv art. 44 alin. (2) Cod de procedură penală. Astfel, potrivit art. 224 alin. (2) Cod de procedură penală, propunerea de arestare, împreună cu dosarul cauzei, se prezintă judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

Prin urmare, doar un judecător de drepturi și libertăți din cadrul tribunalui poate dispune arestarea preventivă a unui inculpat cercetat și pentru o infracțiune de competența tribunalului. Această concluzie este valabilă și în ipoteza în care propunerea de arestare preventivă este formulată strict în raport de infracțiuni care, privite izolat, sunt de competența judecătoriei. În speță, la momentul sesizării cu referatul cu propunere de arestare preventivă, prin prisma reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) Cod penal, și pentru care se pusese deja în mişcare acţiunea penală, instanţa competentă material era Tribunalul Braşov, acesta fiind un alt motiv pentru care se impune revocarea arestului preventiv.

Împotriva acestor dispoziții în termenul legal Ministerul Public a formulat contestație și a solicitat desființarea încheierii și în rejudecare respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpata CDM.

În motivarea orală a contestației s-a susținut că Tribunalul Brașov în contestație a tranșat definitiv aspectele de nelegalitate absolută invocate de către inculpată prin apărători aleși privind încălcarea normelor de competență materială a organelor de urmărire penală, în cauză nu au apărut temeiuri noi care să justifice nelegalitatea măsurii. În plus nu se poate face abstracție de împrejurarea că suntem în prezența unei nulități absolute parțiale redresabile potrivit doctrinei și practicii judiciare, care a fost remediată ulterior de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Mai mult, s-a arătat că inculpata a fost arestată doar pentru infracțiuni de competența judecătoriei- respectiv delapidare și fals intelectual în forma instigării, infracțiunea prevăzută la art. 304 Cod penal, care ar fi atras competența tribunalului  nu a fost avută în vedere la analiza pericolului social care justifică arestarea preventivă, nici de către procuror și nici de către judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei și tribunalului, iar la analiza suspiciunii rezonabile privind săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus arestarea, judecătorii de drepturi și libertăți au avut în vedere că  actele de urmărire penală pot fi analizate în mod izolat, atât timp cât nu sunt interdependente. S-a apreciat totodată că probe legal administrate, respectiv transcrierile interceptărilor telefonice efectuate în perioada 03.04.2020 – 29.04.2020 (anterioare extinderii urmăririi penale relativ la infracțiunea prevăzută de art 304 C.pen) pot fundamenta luarea măsurii arestului preventive față de CDM.

O cerere de revocare a arestării preventive a unui inculpat nu se poate întemeia potrivit dispozițiilor procedural penale decât pe chestiuni noi apărute ulterior soluționării contestației inculpatei la arestare preventivă sau pe considerentul că temeiurile vechi nu mai subzistă, ceea ce nu e cazul în speță. În mod greșit judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul judecătoriei a reținut în considerente că nu se pot înlătura în mod retroactiv efectele nulității absolute parțiale, raportat la doctrina și practica judiciară recentă. Tocmai posibilitatea înlăturării efectelor nulității prin refacerea exclusiv a actului la a cărui adoptare planează suspiciunea încălcării cerințelor prescrise de lege determină, în ipoteza existenței mai multor acte de urmărire penală, posibilitatea de a canaliza analiza legalității actelor ulterioare prin raportarea lor exclusiv la actele anterioare nemarcate de suspiciunea vreunui viciu de nelegalitate.

Analizând contestația formulată completul de contestație-judecători de drepturi și libertăți din cadrul tribunalului constată că aceasta nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin ordonanţa din 02.04.2020 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C.pen. (dosar penal cu număr unic 3252/P/2020).

Prin ordonanţa din 27.04.2020 s-a dispus declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale privind săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C.pen., Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov (dosar penal cu număr unic 3252/P/2020).

Prin ordonanţa din 29.04.2020, dosar penal cu număr unic 34/P/2020, dispusă de DNA, S.T. Braşov s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen., instigare la comiterea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 C.pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C.pen. şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Prin ordonanţa din 30.04.2020 s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C.pen. şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.pen. (dosar penal cu număr unic 3840/P/2020).

Prin ordonanţele din 12.05.2020 şi 13.05.2020 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la:

-CDM, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.p, delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen.,

-FVM, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, săvârşită în forma complicităţii, faptă prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 295 C.pen.,

-PCAI, pentru săvârșirea infracțiunilor fals intelectual, faptă de prevăzută de art. 321 alin. (1) C.pen. și abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen.,

-SC, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, faptă de prevăzută de art. art. 321 alin. (1) C.p și abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) C.pen. și

-SS, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C.pen.

Prin ordonanţa din 21.05.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a dispus:

1. Schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen., delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., presupus a fi săvârşite de CDM, în infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.p, delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

2. Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de CDM,  pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen, delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.

Inculpata a fost reținută în cauză din data de 20.05.2020, ora 20.10 și până la data de 21.05.2020, ora 20.10.

Prin referatul înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. 8579/197/2020 din data de 21.05.2020 Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpata CDM pentru o durată de 30 de zile, cu privire la infracțiunile de divulgare de informații secret de serviciu sau nedestinate publicității, prevăzută de art. 304 alin. (2) C.pen., fals intelectual, săvârșită în forma instigării, prevăzută de art. 47 raportat la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen., delapidare, faptă prevăzută de art. 295 alin. (1) C.pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen..

Prin Încheierea nr. 75/21.05.2020 a Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și, în consecință, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 21.05.2020, până la data de 19.06.2020 inclusiv doar cu privire la infracțiunile de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen. şi delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen. și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă nr. 69/21.05.2020, reținându-se ca temei dispozițiile art 202, 223 alin 2 C.proc.pen..

Judecătorii de drepturi și libertăți au analizat propunerea de arestare preventivă cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen. şi delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., cu privire la care era posibilă analiza temeiurilor de impunere a măsurii arestului preventive (infracțiunile de divulgare de informații secret de serviciu sau nedestinate publicității, prevăzută de art. 304 alin. (2) C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. neavând vocație la arestare datorită limitelor de pedeapsă prevăzute de lege), iar cu privire  la infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen. s-a reţinut că nu există probe că faptele inculpatei întrunesc, formal, elementele constitutive ale infracţiunii.

Împotriva încheierii camerei de consiliu nr. 75 din data de 21.05.2020, pronunţată de către Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Braşov în dosar nr. 8784/197/2020, inculpata a formulat contestație, care a fost respinsă de Tribunalul Brașov prin Încheierea nr. 61/UP din 25.05.2020.

Ulterior prin Ordonanța de declinare din data de 22.05.2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a declinat competența de efectuare a urmăririi penale în dosarul penal cu număr unic 3840/P/2020 și a trimis cauza spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, cu motivarea că există probe care conduc la suspiciunea rezonabilă a săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) și (2) C.pen. și dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C.pen. S-a constatat totodată, că între infracțiunile de luare de mită, dare de mită și fals intelectual există legătură. De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 56 alin. (6) C.proc.pen. și art. 36 alin. (1) C.proc.pen., efectuarea urmăririi penale privind infracțiunea de divulgare de informații secret de serviciu sau nedestinate publicității, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., este de competența Parchetului de pe lângă Tribunal. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov sub nr. 232/P/2020.

Prin Ordonanța nr. 2356/II-6/2020 din 26.05.2020, în urma examinării din oficiu a actelor și lucrărilor dosarului nr. 232/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a infirmat parţial ordonanţele emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov în dosarul de urmărire penală nr. 3840/P/2020 al acestei unităţi de parchet (extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta CDM, punere în mișcare a acțiunii penale față de inculpata CDM), cu privire la săvârșirea infracțiunii de divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen.

Prin Ordonanța din 28.05.2020 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 232/P/2020, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, printre altele, a dispus disjungerea cauzei cu privire săvârșirea de către inculpata CDM a infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen., delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, noua cauză fiind înregistrată cu nr.4538/P/2020.

Se mai reține și faptul că în considerentele încheierii nr 5/F/UP din 5.06.2020 dată în dosar penal nr.205/64/2020 al Curții de Apel Brașov, având ca obiect regulator de competență relativ la declinările succesive ale prezentei cereri de revocare a măsurii arestării preventive, la momentul soluţionării cererii, competentă să soluționeze cererea de revocare este Judecătoria Brașov, ca instanță care a dispus luarea măsurii arestului preventiv, neprezentând relevanţă situația juridică existentă la momentul formulării cererii. Orice alte considerente privind legalitatea unor acte sau competenţa de soluţionare a propunerii de arestare preventivă nu au relevanță în ceea ce privește competența soluționării cererii de revocare a măsurii ci, eventual, pot influenţa soluția pe fond cu privire la cererea formulată.

 În drept, Tribunalul se raportează la dispozițiile art. 242 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Aplicând dispozițuiile legale sus iterate situației de fapt existente în prezenta cauză, Tribunalul învederează că noțiunea de revocare a măsurii arestării preventive este definită de doctrină ca fiind măsura procesuală prin care se revine asupra măsurii arestării preventive a inculpatului. În speță, Tribunalul apreciază incidentă a două ipoteză de revocare reglementată de legiuitor – au apărut împrejurări noi - ipoteza în care a fost asimilată de doctrină și situația existenței unor nelegalități originare. Astfel, s-a arătat că, în ipoteza în care există o nelegalitate vădită, flagrantă (de pildă, lipsa oricărei motivări la luarea măsurii preventive, necompetenţa materială a judecătorului de drepturi şi libertăţi etc.), această nelegalitate originară, iar nu ulterioară, poate constitui, de asemenea, temei pentru revocarea măsurii arestării preventive. Tribunalul raliază la această opinie și apreciază că în cauză măsura arestării preventive a inculpatei CDM a fost luată de un judecător de drepturi și libertăți necompetent din punct de vedere material.

Pentru a aprecia astfel, Tribunalul constată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a început urmărirea penală in rem, ulterior in personam, dispunând ulterior punerea în mișcare a acțiunii penale pentru mai multe infracțiuni de competența judecătoriei, dar și  pentru infracțiunea prevăzută la art. 304 Cod penal, care atrage competența materială a tribunalului potrivit dispozițiilor art.36 alin 1 C.proc.pen.. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a administrat în continuare probe și a formulat propunerea de arestare preventivă pentru aceste infracțiuni, propunere ce a fost admisă în parte, doar pentru infracțiunile de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C.pen. și fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen..

Raportat la acest din urmă aspect, Tribunalul constată că potrivit art. 44 alin.1 C.proc.pen., în cazul pluralității de infracțiuni cercetate în cauză, dacă după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competența aparține unor instanțe de grad diferit, competența revine instanței superioare în grad, dispoziție legală aplicabilă potrivit art. 63 alin.1, 2 C.proc.pen. și în cursul urmăririi penale.

În speță, Tribunalul constată că punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov atât pentru infracțiuni care intră în competența material a judecătoriei (abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C.pen., fals intelectual, săvârşită în forma instigării, prev. de art. 47 C.pen., rap. la art. 321 alin. (1) C.pen., uz de fals, prev. de art. 323 C.pen, delapidare, faptă prev. de art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen.), cât și pentru o infracțiune care intră potrivit art. 36 al. 1 lit. a C.proc.pen., în competnța de primă instanță a tribunalului, respectiv divulgarea de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prevăzută de art. 304 C.pen.. Așadar, competența de a supraveghea urmărirea penală în ansamblu aparținea în mod corespunzător, procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, potrivit art. 56 alin. 6 C.proc.pen. 

În continuare, Tribunalul reține dispozițiile art. 281 al. 1 lit. b C.proc.pen. care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind competența materială și personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de către o instanță inferioară celei legal competente, textul de lege urmând a-și găsi aplicarea și în cazul încălcării competenței materiale și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017.

Astfel, organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au început urmărirea penală și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în prezenta cauză și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) C.pen.. Or, raportat la prevederile art. 36 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. coroborat cu art. 56 alin. (6) C.proc.pen., competența materială în cauzele în care se cercetează infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 C. pen. aparținea  parchetului de pe lângă tribunal.

Astfel, toate actele procesuale întocmite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov ulterior extinderii urmării penale și pentru infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) C.pen. sunt lovite de nulitate absolută, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc., fiind întocmite de organe necompetente sub aspect material.

Tribunalul reține importanța și consecințele juridice ale acestei încălcări a normelor de procedură prin prisma considerentelor Deciziei nr. 302/2017 a CCR care a statuat că ”importanța urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal a determinat înființarea unor organe de urmărire penală cu competențe speciale (…) înființarea unor structuri specializate care presupune și o anumită competență specializată a acestora, strict determinată de lege, astfel că efectuarea sau supravegherea urmăririi penale în cauze care excedează acestei competențe determină o deturnare a scopului normelor legale ce au stat la baza înființării acestor structuri specializate. Reglementarea competențelor organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esențială a statului de drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin lege. Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competență”. În cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune.

La paragraful 20 și următoarele din decizia CCR se mai reține că ”spre deosebire de nulitatea relativă, nulitatea absolută se caracterizează prin faptul că nu poate fi înlăturată în niciun fel, poate fi invocată în orice stare a procesului penal, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.281 alin.1 lit.e şi f din Codul de procedură penală, care pot fi invocate în condiţiile prevăzute la art.281 alin.4 din acelaşi cod, şi poate fi luată în considerare din oficiu. Aceasta determină întotdeauna anularea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege” (Decizia nr.840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.120 din 16 februarie 2016, paragrafele 19 şi 20). Raportând aceste concluzii la materia aflată în discuţie, Curtea Constituțională a apreciat că trebuie analizat în ce măsură reglementarea cazurilor în care poate fi invocată nulitatea absolută — în speţă eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală — se constituie într-o încălcare a principiilor, valorilor şi exigenţelor constituţionale.

Din această perspectivă, Curtea Constituțională a observat că, în prezent, nulitatea absolută intervine în cazul încălcării printre altele a normelor referitoare la competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente,adică, în cazul încălcării unor norme care au un caracter esenţial în desfăşurarea procesului penal. Curtea Constituțională a apreciat că nu poate fi de acceptat ca un parchet ierarhic inferior să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală în cauze care, potrivit legii, sunt date în competenţa unui parchet ierarhic superior. De altfel, chiar dispoziţiile art.325 din Codul de procedură penală permit preluarea de către un parchet, în vederea efectuării sau supravegherii urmăririi penale, a cauzelor care nu sunt date, potrivit legii, în competenţa sa, dar, numai în cazul în care parchetul care preia cazul este un parchet ierarhic superior celui care are competenţa de a efectua sau supraveghea urmărirea penală.

Deşi în noul Cod de procedură penală există modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală şi implicit a competenţei de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanţei acestei faze procesuale şi nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

Dispoziţiile art.58 din Codul de procedură penală reglementează instituţia verificării competenţei de către organul de urmărire penală, care este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare, iar dacă constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, fie să dispună de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă, fie să trimită de îndată cauza procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent.

Deşi este recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, Curtea Constituțională a apreciat că aceasta trebuie să fie incidentă atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicaţii decisive asupra procesului penal. Referitor la normele de competenţă, Curtea Constituțională a constatat  că, pentru buna desfăşurare a activităţii organelor judiciare, se impune respectarea fermă a competenţei lor materiale şi după calitatea persoanei. Nerespectarea normelor legale privind competenţa materială şi după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care este administrată justiţia, ceea ce contravine art.1 alin.(3) şi (5) şi art.21 alin. (3) din Constituţia României.

În aceste condiții, concluzionând, Tribunalul constată că numita CDM nu a dobândit în mod legal calitatea de inculpat.

Totodată, raportat la dispozițiile art. 224 alin.1, 2 C.proc.pen., propunerea de arestare preventivă în cursul urmăririi penalese prezintă judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

Asupra acestei prevederi legale, Tribunalul constată că pentru a stabili instanța căreia i-ar reveni competența (materială sau personală) să soluționeze propunerea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să se raporteze la infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, iar nu doar la infracțiunile pentru care se dispune luarea măsurii arestului preventiv. Tribunalul învederează că verificarea competenței judecătorului de drepturi și libertăți primează oricărei măsuri, astfel că raportarea la infracțiunile pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale este singura care poate da numitorul comun în materia competenței. Verificarea întrunirii condițiilor prevăzute de art. 223 alin.1, 2 C.proc.pen pentru luarea măsurii arestării preventive, respectiv stabilirea infracțiunilor care au vocație pentru a întemeia arestarea preventivă este ulterioară și subsecventă verificării de competență și poate fi făcută numai de către judecătorul de drepturi și libertăți competent din punct de vedere material stabilit prin raportare la situația procesuală existentă la momentul formulării propunerii de arestare preventivă.

A aprecia comptența judecătorului de drepturi și libertăți prin raportare doar la unele infracțiuni, ar putea conduce inclusiv la rezultatul mai periculos al alegerii instanței sesizate cu propunerea de arestare preventivă. 

Aplicând toate considerentele legale și doctrinare expuse mai sus, Tribunalul apreciază că la luarea măsurii arestării preventive a numitei CDM a existat o nelegalitate originară, respectiv necompetența materială a judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura arestării preventive, nelegalitate care se circumscrie noțiunii de împrejurare nouă și care fundamentează necesitatea revocării măsurii arestului preventiv.

Raportat la argumentele invocate de Reprezentanta Ministerului Public, Tribunalul învederează următoarele:

Sub aspectul clasificării nulităților în totale și parțiale Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art 280 alin 1, 2 C.proc.pen. încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de prezentul cod. Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul. Principiul anulării actului subsecvent este o noutate în reglementarea procesual-penală. El nu era străin practicii, care însă îl aplica din raţiuni de echitate a procedurii.

Pentru ca nulitatea unui act să determine şi nulitatea altuia trebuie însă îndeplinite următoarele condiţii cumulative: cel de-al doilea să fie un act îndeplinit ulterior celui nul (nu anterior acestuia) şi să existe o legătură directă a lui cu actul nul. Această din urmă condiţie este îndeplinită numai atunci când actul ulterior nu putea fi îndeplinit în lipsa celui nul, cum este cazul din prezenta speță. În privinţa actului subsecvent, nu mai trebuie analizate condiţiile nulităţii, nici ale celei absolute şi nici ale celei relative: îndepărtarea lui este exclusiv consecinţa nulităţii actului principal, operează numai în temeiul legăturii lui directe cu actul principal şi independent de propria sa conformitate cu legea. Sub aspectul condiţiilor formale, trebuie stabilit dacă nulitatea derivată trebuie constatată sau declarată odată cu cea a actului principal, ori dacă ea va opera de drept. Tribunalul apreciază că nulitatea derivată operează de drept, chiar dacă ea nu a fost constatată de către organul judiciar care a sancţionat actul principal. Este însă recomandabil ca, prin acelaşi act prin care aplică sancţiunea nulităţii, organul judiciar să dispună expres şi cu privire la actele subsecvente afectate de aceeaşi sancţiune.

Nu putem fi deci de acord cu opinia procurorului privind existența unei nulități absolute parțiale și remedierea ordonanțelor procurorului prin infirmarea în parte de către procurorul ierarhic superior și că, astfel, arestarea inculpatei ar fi legală, fiind dispusă doar pentru infracțiuni de competența judecătoriei, cu respectarea normelor de competență materială, întrucât doctrina și jurisprudența recentă și ulterioară adoptării noului cod de procedură penală ar susține că actele de urmărire penală ar putea fi analizate în mod izolat, atât timp cât nu sunt interdependente, iar consecințele unei potențiale invalidități nu se răsfrâng global asupra întregii urmăriri penale, respectiv asupra actelor judecătorului de drepturi și libertăți dintr-o instanță necompetentă material.

Într-adevăr, putem vorbi despre o nulitate parțială, însă doar în cazul nulităților relative, constatare care mai fost făcută și în alte cauze, spre exemplu speța citată de procurorul din cadrul judecătoriei în Tratatul de procedură penală – partea specială, ediția IV de Mihail Udroiu, la pagina 87, unde se citează fragmente din încheierea nr. 27/2017 a Curții de Apel Oradea – Secția penală când s-a constatat nulitatea parțială a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale pentru că pentru unele infracțiuni reținute în actul de inculpare lipsea autorizația organului de urmărire penală competent, nefiind respectată exigența prevăzută de art. 9 alin. 3 Cod penal prin aplicarea principiului ubicuității, cerință de procedibilitate sancționată cu nulitatea relativă a cărei vătămare rezultă ex re (nemaifiind necesară dovedirea ei).

Tribunalul are în vedere și principiul tempus regit actum potrivit căruia îndeplinirea condițiilor de legalitate a unui act de procedură se face prin raportare la momentul la care actul de procedură a fost îndeplinit. Împrejurarea că ulterior, s-a încercat remedierea viciilor de procedură existente în speță nu împietează asupra faptului că la momentul la care s-a dispus arestarea preventivă dar și premergător acestui moment au fost încălcate norme juridice de ordine publică, reglementate de art. 281 alin.1 lit.c C.proc.pen., sub sancțiunea nulității absolute.

Drept urmare, toate actele procesuale și procedurale întocmite de organele de urmărire penală associate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov cu privire la inculpata Croitoru Diana ulterior datei de 30.04.2020, când s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de divulgare de informaţii secret de serviciu sau nedestinate publicităţii, prev. de art. 304 alin. (2) C.pen., sunt lovite de nulitate absolută, având în vedere că legiutorul a stabilit, în mod expres, unitatea din care trebuie să facă parte procurorul ce instrumentează o cauză vizând săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 304 C.pen..

În consecință, raportat la art. 280 alin. (2) C.proc.pen. care prevede că „Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul”, încheierea pronunțată la data de 21.05.2020 a Judecătoriei Brașov, precum și cea a Tribunalului Brașov din data de 25.05.2020 prin care s-a menținut soluția de luare a măsurii arestării preventive constituie în opinia noastră acte subsecvente actelor procesuale întocmite de organele de urmărire penală necompetente și sunt lovite de nulitate absolută, impunându-se așadar revocarea de îndată a măsurii preventive și punerea în libertate a inculpatei.

Concluzia este impusă și de jurisprudența CEDO în materia măsurilor preventive și care impune cerinţa unui temei juridic continuu pentru fiecare privare de libertate și care trebuie să se extinde pe toată perioada arestării. Această cerinţă impusă la art. 5 parag. 1 CEDO are ca scop să asigure că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar. Astfel, în principiu, temeiul legal al oricărei arestări trebuie să existe din momentul în care măsura este luată împotriva persoanei în cauză, iar aceasta trebuie să acopere întreaga perioadă a arestării (CEDO, Bujac c. României, hotărârea din 2 noiembrie 2011). Pentru a stabili dacă art. 5 parag. 1 din Convenţie a fost respectat, este cazul să se facă o distincţie clară între actele privind detenţia categoric nevalabile – de exemplu, cele care sunt emise de o instanţă în afara competenţei sale – şi actele privind detenţia care sunt prima facie valabile şi eficiente până în momentul în care sunt anulate de o altă instanţă internă (CEDO, Lloyd ş.a. c. Regatului Unit, hotărârea din 1 martie 2005, parag. 83, 108, 113 şi 116; Khoudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, parag. 128-129).

Din jurisprudenţa Curţii EDO rezultă că au fost considerate încălcări flagrante ale dispoziţiilor legale depăşirea competenţei instanţei, nelegala citare a inculpatului în cazul arestării preventive a acestuia în lipsă, neaudierea inculpatului în cadrul procedurii prevăzute de art. 5 parag. 3 din Convenţie, absenţa oricărei motivări a actului procesual prin care s-a dispus măsura privativă de libertate. Se constată astfel că Instanţa de la Strasbourg consideră a fi flagrante doar încălcări ale dispoziţiilor legale interne care privesc aspecte esenţiale ce vizează protecţia individului contra oricărei forme de privare arbitrară, şi nu orice potenţială încălcare a dispoziţiilor interne. În consecinţă, în măsura în care ne aflăm în ipoteza încălcării unor astfel de dispoziţii legale (cum sunt  cele privind competenţa materială) standardul de protecţie oferit de blocul convenţional este superior celui intern şi ar trebui aplicat cu prioritate potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Sub aspectele invocate de reprezentanta Ministerului Public referitor la noțiunea de împrejurare nouă care ar putea întemeia o cerere de revocare a măsurii arestului preventiv, respectiv faptul că singurele aspecte noi invocate de inculpată vizează perioada pentru care s-a cerut luarea măsurii arestului preventiv și care depășește perioada legală de 30 de zile precum și faptul că o parte din procesele verbale de redare a interceptărilor de la dosar nu sunt semnate pentru conformitate și certificate, Tribunalul apreciază că aceste argumente nu se mai impun a fi analizate, atâta timp cât în speță nu se poate depăși însăși problema legalității luării arestării preventive, numaiputând fi pusă problema analizării temeiniciei acesteia. Tocmai pentru că în condițiile în care s-a stabilit dincolo de orice dubiu rezonabil că arestarea preventivă a fost luată în mod nelegal, respectiv de către o instanță ierarhic inferioară celei competente din punct de vedere material, Tribunalul nu se va apleca nici asupra împrejurării că luarea arestării preventive (astfel cum a fost analizată în cuprinsul contestației soluționată prin Încheierea nr. 61/UP din 25.05.2020 a Tribunalului Brașov) nu s-ar fi întemeiat decât pe mijloacele de probă obținute într-un cadru legal, respectiv doar pe probele obținute și administrate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov anterior dispoziției de extindere a urmăririi penale și pentru infracțiunea prevăzută de art. 304 C.pen..

Cu privire la pretinsa ”autoritate de lucru judecat” la care a făcut trimitere Ministerul Public în expunerea de motive, respectiv că Judecătoria Brașov ar fi acționat ca o instanța de control judiciar, ”casând” dispoziția rămasă definitivă de luare a măsurii arestului preventiv, Tribunalul apreciază că în materia măsurilor preventive instituția autorității de lucru judecat nu poate fi nicidecum asimilată, nu își găsește nici măcar formal aplicabilitatea, atâta timp cât legiuitorul, doctrina și jurisprudența națională și internațională au creat și dezvoltat instituții care să permită privarea de libertate a persoanelor exclusiv într-un cadru legal. Sub nici o formă nu se poate pretinde și nici nu s-ar putea admite menținerea în continuare a arestului preventiv dispus în mod nelegal în raport de o persoană, doar pentru a conserva actele de urmărire penală efectuate în cauză.

Faţă de aceste considerente, în baza art 204 C.proc.pen., urmează a respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi a menţine încheierea  numărul 92 din data de 10.06.2020 adoptată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov ca fiind legală şi temeinică.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în calea de atac a contestației rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov împotriva încheierii de ședință nr. 92 din data de 10.06.2020 adoptată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei  Brașov în dosarul penal nr. 1450/62/2020*,pe care o menține.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei CDM dacă nu este arestată în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi data de 12.06.2020.

Judecător de drepturi şi libertăţi, Judecător de drepturi şi libertăţi,

Red. C.I./17.06.2020

Tehnored.I.T.P./17.06.2020

4 ex.

Jud.fond.T.Morar.

Domenii speta

Spete similare