Anulare hotărâre consiliu local

Sentinţă civilă 323 din 08.07.2020


Anulare hotărâre consiliu local

Hotărârea Consiliului Local OF prin care  s-a aprobat dezlipirea unei suprafeţe  teren situat în intravilanul/extravilanul comunei, nu reprezintă un act de dispoziţie, ci de administrare.

Pe de altă parte, dispoziţia privind înscrierea în CF succesorului dreptului de proprietate este legală şi temeinică de vreme ce, în baza HG nr. 532/2002, dreptul de proprietate publică a trecut de la Statul Român la comuna OF.

Sentinţa civilă  nr. 323/08.07.2020- Secţia a II a Civilă,  de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamantul Prefectul Judeţului Caraş-Severin în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei OF a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în totalitate a Hotărârii Consiliului Local al Comunei OF nr.34/30.08.2019.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că, prin HCL OF  nr.34/30.08.2019 s-a aprobat dezlipirea unei suprafeţe de 9495 mp teren situat în intravilanul/extravilanul comunei Ocna de Fier, identificat prin nr. top 343/a/1, înscris în CF nr.21 şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea comunei OF.

Reclamantul susţine că HCL contravine prevederilor art.129 alin.2 lit.c, art.286 alin.4 din OUG nr.57/2019, art.565, art.887 Cod civil aprobat prin Legea nr.287/2009, cu modificările şi completările ulterioare, art.25 alin.2 din Legea nr.7/1996 privind Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.132 şi urm. din Ordinul ANCPI nr.700/2014 privind aprobarea regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere şi evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte poziţiile 19 şi 36 din Anexa nr.55 la HG nr.532/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Caraş-Severin, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin, la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei OF la poziţia 19 figurează Străzi şi uliţe, iar la poziţia 36 figurează Lacul de acumulare Dănilă. Susţine că, în speţă, proprietar tabular este Statul Român, neexistând identitate între Statul Român şi comuna OF.

În drept invocă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Legea nr.7/1996 privind Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, Legea nr.554/2004, Codul civil, art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Pârâtul Consiliul Local al Comunei OF a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul consideră total eronată interpretarea dată de către reclamant în acţiune, având în vedere faptul că suprafaţa de 9495 mp, pentru care a fost aprobată dezlipirea, face parte din domeniul public al comunei OF, conform poziţiilor 19 şi 36 din Anexa 55 la HG nr.532/2002 şi nu are categoria de folosinţă ,,pădure’’, iar conform amplasamentului şi destinaţiei face parte din proprietatea comunei Ocna de Fier.

În ceea ce priveşte afirmaţia reclamantului în sensul că, potrivit art.565 din Codul civil, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de CF, pârâtul apreciază că aceasta nu este de natură să stabilească apartenenţa acestei suprafeţe în proprietatea Statului Român.

Întreaga suprafaţă de teren, având înscrisă în CF categoria de folosinţă ,,pădure’’, a intrat în proprietatea Statului Român conform Legii nr.119/11.06.1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transport, iar anterior acestei legi acest teren se afla în proprietatea UDR.

Tribunalul Caraş Severin a respins acţiunea în contencios administrativ, prin sentinţa civilă  nr. 323/08.07.2020, reţinând că, prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei  OF nr. 34/ 30.08.2019 (f. 7-8), s-a aprobat dezlipirea unei suprafeţe de 9495 mp teren din suprafaţa totală de 4.333.280 mp, din CF nr. 21 OF, nr. top. 343/a/1, teren situat în intravilanul/extravilanul comunei OF, în vederea intabulării, conform documentației întocmite de  un topograf autorizat, documentație anexată hotărârii.

Conform extrasului de carte funciară, proprietar tabular al imobilului nr. top 343/a/1 în suprafață totală de 4,33 ha, având categoria de folosință pădure, este Statul Român, obținut prin naționalizare.

Tribunalul constată, însă, că prin H.G. nr. 532/2002 privind atestarea domeniului public al județului Caraș-Severin, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Caraş-Severin - Anexa 55 – Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei OF, imobilul cu nr. top 343/a/1, în suprafaţă de 435 ha şi 5333 mp, a trecut în domeniul public al comunei Ocna de Fier (poziţia 56 din Anexa 55-filele 23-25).

Apartenența acestui imobil la domeniul public al comunei OF a fost a fost confirmată, de altfel, şi prin Decizia nr. 186/18.01.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (f. 67-70).

Aşadar, susținerea reclamantului, potrivit căreia UAT com. OF nu titulara dreptului de proprietate asupra imobilului care face obiectul hotărârii contestate, este nefondată.

Documentația cadastrală a fost efectuată de către pârâtă pentru identificarea şi inscrierea în CF a drumului comunal 81.

Din adresa nr. 3380/05.06.2020 a Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraş-Severin- fila 49, segmentul de drum pentru care s-a efectuat documentația face parte din DC81, Bocşa(DN58B)-DJ586, conform HG nr. 540/2000 privind aprobarea încadrîării funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice.

Din documentația cadastrală, ce se regăseşte la f. 59-75,  rezultă că suprafaţa de 9495 mp a cărei dezlipire s-a aprobat prin hotărârea contestată reprezintă în fapt un drum comunal şi se află la poziţia 56 din Anexa 55 la HG nr. 532/2002.

Tribunalul a reţinut că destinația din cartea funciară nu mai este conformă cu realitatea, în realitate, suprafaţa de 9495 mp pentru care s-au început demersurile de dezlipire, având destinaţia de drum, care leagă comuna OF de Oraşul Bocşa.

Tribunalul a mai constatat că, prin HCL nr. 35/30.08.2019 nu s-a efectuat nici un act de dispoziţie, ci doar un act de administrare, respectiv s-a aprobat dezlipirea terenului aflat în extravilanul comunei OF.

Pe de altă parte, înscrierea în CF succesorului dreptului de proprietate este legală şi temeinică de vreme ce, în baza HG nr. 532/2002, dreptul de proprietate publică a trecut de la Statul Român la comuna OF.

Conform art. 132 din Ordinul ANCPI nr. 700/2014, privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, invocat de către reclamant în acţiune,  (1) Imobilul poate fi modificat prin alipiri sau dezlipiri. Aceste operaţiuni de modificare a imobilului au caracter material şi nu implică nici un transfer de proprietate. Modificările care intervin prin operaţiunile de alipire/dezlipire se fac pe baza unor documentaţii cadastrale recepţionate de biroul teritorial şi a consimţământului proprietarului exprimat prin înscris în formă autentică sau după caz prin hotărâre judecătorească definitivă.

Aceste din urmă prevederi nu sunt pertinente cauzei, deoarece verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare în vederea înscrierii modificărilor în cartea funciară revine biroului de carte funciară. Oricum, înscrierea dreptului de proprietate al comunei OF nu reprezintă un efect al dezlipirii, nu această operaţiune conduce la transferul dreptului de proprietate. Transferul dreptului de proprietate a avut loc înainte de efectuarea dezlipirii, după cum supra s-a arătat, în baza HG nr. 532/2002 .