Pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2022:.............

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ...................

Completul de apel/recurs specializat în soluţionarea cauzelor

în materiile civil, litigii cu profesioniştii şi minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 15/A

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ..........

JUDECĂTOR: .............

GREFIER: ............

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelului declarat de apelantul C.I.-C. în contradictoriu cu intimata ........, împotriva sentinţei civile nr. 2123/22.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr. .............. având ca obiect pretenţii.

Instanţa constată că a rămas în pronunţare asupra cauzei în şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunţarea pentru data de 21 decembrie 2021, 5 ianuarie 2022, respectiv pentru data de astăzi.

TRIBUNALUL

Sentința pronunțată de judecătorie.

Prin sentința civilă cu nr.2123/22.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, s-au dispus următoarele:

- Respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului C.I. C. invocată de pârâta .................................. ca neîntemeiată.

- Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocate de pârâta ........ ca neîntemeiată.

- Respingerea acțiunii formulată de reclamantul C.I. C. în contradictoriu cu pârâta .............................., ca neîntemeiată.

Considerentele reținute de prima instanță.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, dispozițiile art. 36 Cod proc. civilă, potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, iar existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, având în vedere că la momentul accidentului autovehiculul era condus de reclamant, care a suportat costul reparațiilor (fl.100), iar acesta are pretenții de la pârâtă, afirmând că aceasta este responsabilă pentru producerea prejudiciului. Astfel instanța a apreciat că părțile au calitate procesuală activă, respectiv pasivă, în prezenta cauză, aspectele legate de existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor fiind o chestiune de fond.

 Pe fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cauză instanța a reținut următoarele:

la data de 01.08.2019, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare ........... pe DN 13 E, în zona Câmpul Frumos, județul Covasna reclamantul, care conducea regulamentar, nefiind încălcată vreo prevedere privind circulația pe drumurile publice, a lovit un porc mistreț ce a intrat pe partea carosabilă (fl.11, 61).

Conform adresei nr.R3452/30.03.2020 emisă de Ministerul mediului, apelor și pădurilor, porțiunea de drum DN 13 E între zona Câmpul Frumos – Sfântu Gheorghe ( zonă unde s-a produs accidentul ) se află pe raza fondului cinegetic nr.14 Coșeni, gestionat de ........ (fl.65), iar potrivit adresei nr. 80318/26.03.2020 emisă de IPJ Covasna (fl.63), la data de 01.08.2017 pe DN 13E zona Câmpul Frumos, la locul producerii accidentului în care a fost implicat autoturismul condus de reclamant, nu existau indicatoare de avertizare cu semnificația ”animale”.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 16895,28 lei reprezentând contravaloarea reparației autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare .............. la care se adaugă dobânda penalizatoare calculată de la data formulării acțiunii și până la data plății efective, întemeindu-și acțiunea pe răspunderea pentru prejudicii cauzate de animale.

Însă, instanța a reținut că această formă de răspundere civilă delictuală privește animalele care  sunt apropriate într-o formă oarecare și care pot fi efectiv supravegheate.

În această categorie intră animalele sălbatice captive din grădinile zoologice, din centrele de reabilitare, din sanctuare, din circuri, menajerii, precum şi acelea din rezervații şi parcuri de vânătoare închise (chiar și atunci când au scăpat din incinta acestora)

Însă, această formă de răspundere civilă delictuală nu se aplică în privința animalelor sălbatice aflate în stare de libertate, animale care fac parte din fondul cinegetic, cum este și cazul de față, respectiv porcul mistreț.

Instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1375 – art. 1377 Cod civil, întrucât aceste dispoziții instituie o prezumție de răspundere întemeiată tocmai pe faptul aproprierii efective a animalului, al posibilității de a-l supraveghea și controla.

Pentru prejudicii cauzate de animalele sălbatice aflate în libertate, instanța a reținut că răspunderea unității care gestionează vânatul va putea fi atrasă numai în condițiile răspunderii pentru fapta proprie, conform art. 1357 Cod civil și numai dacă victima prejudiciului va face dovada directă a faptului că paguba s-a produs din cauză că gestionarul nu și-a îndeplinit îndatoririle legale care îi reveneau în gestionarea vânatului.

Față de aceste aspecte, având în vedere că răspunderea pârâtei pentru prejudiciile cauzate de animale sălbatice care trăiesc în libertate poate fi angajată numai în condițiile prevăzute de art. 1357 și următoarele  Cod civil care reglementează răspunderea pentru fapta proprie, precum și în condițiile art. 13 din Legea nr. 407/2006, având în vedere că reclamantul a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 1375, art. 1377 Cod civil, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare, iar răspunderea pârâtei nu poate fi atrasă în temeiul dispozițiilor legale invocate de reclamant, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pârâta a solicitat cheltuieli de judecată, fără însă să facă dovada că în prezenta cauză a făcut cheltuieli de judecată, expertiza evaluatorie fiind suportată integral de reclamant.

Calea de atac declarată împotriva sentinței.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de către reclamantul-apelant C.I. C., solicitându-se, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare judecătoriei, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea cererii de apel se arată că prima instanță nu a pus în discuție calificarea juridică a cauzei, ci doar a înlăturat temeiul juridic invocat de reclamant. Conform art 22 alin 2 Cod procedură civilă, dacă instanța se considera nelămurită asupra temeiul de drept invocat de reclamant, trebuia să pună în discuție acest aspect.

Un alt motiv de nelegalitate al sentinței este acela că instanța de fond a încălcat principul neretroactivității legii civile deoarece nu a analizat forma art. 13 din Legea nr 407/2006 astfel cum aceasta era la data săvârșirii faptei. La momentul producerii evenimentului dispoziția legală specială nu prevedea ce se întâmplă în situațiile precum cea dedusă judecății, astfel că, în speță sunt aplicabile normele generale din Codul civil, iar nu cele din Legea nr 407/2006-forma reținută de instanța de fond fiind aceea existentă în anul 2020, deși accidentul s-a produs în 2017.

Apelantul precizează că a invocat drept temei al cererii sale răspunderea civilă delictuală a celui care are paza juridică a animalului. Prin urmare, dispozițiile art 1375 și următoarele Cod civil sunt incidente, deoarece aceasta este norma care face trimitere la paza juridică a animalului. Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu cele din art 1377 Cod civil în care legiuitorul indică înțelesul noțiunii de pază a animalului, o astfel de calitate având-o cei care în temeiul unei dispoziții legale sau a unui contract ori a unui fapt exercită în mod independent controlul și supravegherea animalului. Interpretarea dată de prima instanță în sensul că aceste prevederi din codul civil se aplică numai pentru animalele domestice aflate sub paza domestică, este nelegală. Câtă vreme articolele invocate de reclamant nu fac nici o distincție între animalele sălbatice și cele domestice, nici cel care aplică legea nu poate face această diferențiere, apreciază apelantul.

Totodată, se susține că în speță sunt întrunite toate condițiile de fond pentru atragerea răspunderii pârâtei, atâta vreme cât aceasta avea paza juridică a animalului și nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de gestiune a faunei în zona respectivă.

Pentru aceste motive, apelantul a solicitat admiterea căii de atac pe care a promovat-o.

În drept, au fost invocate prevederile art 466 Cod procedură civilă.

Apărările formulate față de cererea de apel.

Prin întâmpinarea depusă la fila 31 din dosar, intimata .................... a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În cuprinsul acestei întâmpinări se arată că, astfel cum era în vigoare la data incidentului, 01.08.2017, Legea nr 407/2006 nu stipula acordarea de despăgubiri pentru avarierea unui autovehicul, cererea fundamentată pe aceste dispoziții fiind inadmisibilă. Ulterior momentului faptei, prevederile art 13 din Legea nr 407/2006 au fost modificate în sensul că răspunderea pentru pagube produse în urma accidentelor de circulație, de exemplare din specii de faună de interes cinegetic, aparține șoferului (dacă exista montat indicator de atenționare pe șosea) sau administratorului drumului (dacă nu erau montate astfel de indicatoare de atenționare). Intimata apreciază că instanța de fond nu a aplicat în md retroactiv prevederile legii, sentința fiind legală.

În plus, paza juridică pentru fiecare exemplar din fiecare specie ce constituie fauna cinegetică nu poate fi exercitată de intimată. Este absurd să se impute gestionarului fondului cinegetic vreo pagubă produsă de un animal sălbatic, deoarece aceste animale nu pot fi supravegheate tot timpul. În mod corect a apreciat judecătoria că în speță nu se aplică prevederile art 1375 Cod civil. Această normă vizează doar animale domestice, animale sălbatice în captivitate sau din rezervații, animale care se pot supraveghea ( nu este cazul mistreţului).

Chiar dacă s-ar aprecia că sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea intimatei, în speță există cazul de exonerare al răspunderii prevăzut de art 1380 Cod civil, apreciază ...................., singurul care poate să răspundă fiind administratorul drumului câtă vreme accidentul s-a produs pe drumul public și nu pe teritoriul fondului cinegetic.

Răspunderea pentru prejudiciul creat de animalul sălbatic se poate angaja numai în condiţiile art. 1357 Cod civil coroborate, eventual, cu art 13 din Legea nr 407/2006, apreciază intimata. Această parte, în temeiul contractului de gestionare poate să răspundă pentru paza animalelor sălbatice numai în cazul prejudiciilor produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice. În speță nu s-a dovedit că intimata a săvârșit o faptă care să fi determinat producerea prejudiciului invocat de reclamant. Intimata insistă să precizeze că ea nu poate asigura paza animalelor sălbatice în sensul împiedicării liberei circulații a acestora, ca urmare nu îi poate fi imputat accidentul produs reclamantului.

Probe administrate în apel.

În apel, s-a depus la dosarul cauzei contractul de gestiune nr 20/4409/31.05.2011 (filele 43-51).

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei  de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, conform considerentelor ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Se constată, în primul rând, că nu au fost atacate dispozițiile instanței de fond cu privire la soluția dată excepțiilor invocate în cauză, astfel că respectivele dispoziții au intrat în puterea lucrului judecat.

Prezenta cale de atac are ca obiect soluția dată pe fond de către prima instanță cu privire la raportul juridic dedus judecății.

O primă critică invocată de apelant este aceea că judecătoria nu a respectat prevederile art. 22 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul că nu a pus în discuție calificarea juridică a cauzei, ci doar a înlăturat temeiul juridic invocat de reclamant, apreciind că în speță ar fi aplicabilă o altă instituție de drept. Prin această critică apelantul vizează, în esență, încălcarea de către prima instanță a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, principii fundamentale ce guvernează procesul civil și a căror încălcare poate să determine anularea sentinței.

Analizând această critică a apelantului, tribunalul constată că pretențiile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost fundamentate pe instituția răspunderii civile delictuale pentru paza animalului, invocându-se prevederile art. 1349 alin 3, art. 1375 și art. 1377 Cod civil. În nota scrisă depusă la filele 42-44 din dosarul de fond prin care reclamantul a formulat concluzii cu privire la excepțiile invocate în apărare de către pârâtă, s-a menționat, în mod expres, că temeiul juridic al pretențiilor îl constituie articolele anterior menționate din Codul civil.

În soluționarea cauzei, instanța de fond a analizat prevederile legale invocate de reclamant și a apreciat că această formă de răspundere civilă delictuală nu este incidentă în speță deoarece privește animalele care sunt apropriate într-o formă oarecare și care pot fi efectiv supravegheate.  Răspunderea civilă delictuală pentru paza animalului nu se aplică în privința animalelor sălbatice aflate în stare de libertate, animale care fac parte din fondul cinegetic, cum este și cazul de față, respectiv porcul mistreț, a reținut judecătoria. Forma răspunderii civile pe care ar putea fi întemeiate pretențiile reclamantului ar fi răspunderea pentru fapta proprie conform art. 1357 Cod civil și numai dacă victima prejudiciului va face dovada directă a faptului că paguba s-a produs din cauză că gestionarul nu și-a îndeplinit îndatoririle legale care îi reveneau în gestionarea vânatului, a reținut prima instanță. Ca urmare, s-a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată. Această soluție a instanței de fond, pe care tribunalul o apreciază ca fiind greșită, nu echivalează în totalitate cu nesoluționarea pe fond a acțiunii pentru a se putea reține incidența în prezenta cale de atac a prevederilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă. Astfel, tribunalul apreciază nefondată cererea apelantului de anulare a hotărârii și de trimitere a cauzei spre rejudecare.

În cele ce urmează tribunalul va analiza legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celorlalte critici invocate de apelant.

În primul rând este necesar să se stabilească în mod clar norma legală în baza căreia se pune problema atragerii răspunderii pentru prejudiciul produs reclamantului ca urmare a coliziunii cu porcul mistreț pe un sector de drum ce face parte din zona asupra căreia pârâta are drept de gestionare a faunei cinegetice. Reclamantul și-a întemeiat  pretențiile, astfel cum s-a menționat mai sus, pe dispozițiile art. 1375 din codul civil, iar pârâta susține că răspunde doar în condițiile legii speciale nr. 407/2006 și a contractului de gestiune.

Diferența de regim juridic între răspunderea potrivit Codului civil și răspunderea potrivit Legii nr. 407/2006, în baza căreia a fost încheiat și contractul de gestiune (filele 43-48 din dosarul de apel), este esențială. Potrivit dreptului comun, cel care are paza juridică a animalului răspunde de prejudiciile cauzate de către acesta, independent de culpă (art. 1375 Cod civil).

Legea specială nr. 407/2006 (forma în vigoare la data producerii evenimentului, anume 01.08.2017) reglementează în art. 13-15 mai multe feluri de răspundere. Din perspectiva care interesează, art.13 reglementează răspunderea gestionarului care nu și-a îndeplinit obligațiile pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa 1 și 2.

Art. 14 din legea menționată anterior reglementează răspunderea gestionarului pentru prejudiciul produs din culpa sa faunei cinegetice pe care o gestionează, iar ultimul alineat al art. 15 din aceeași lege reglementează răspunderea terților în legătură cu protecția faunei cinegetice și a mediului său de viață.

În speță, însă, nu există nici una din ipotezele reglementate de legea specială, ipoteze mai sus enunțate. Situația de fapt dedusă judecății exclude incidența dispozițiilor art. 13 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006, deoarece prejudiciul care se urmărește a fi acoperit nu vizează pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice. Nu este aplicabil nici alineatul 4 din art 13, deoarece mistrețul nu face parte din animalele sălbatice enumerate în anexa 2 a legii.

Observând că legea specială în vigoare la data producerii incidentului nu conține norme aplicabile situației deduse judecății s-ar putea conchide fie că gestionarul nu răspunde deloc (nefiind stipulată nici răspunderea unei alte entități în astfel de incidente), fie că răspunderea acestuia este atrasă conform dispozițiilor dreptului comun reprezentat art. 1375 din Codul civil.

Când legea specială nu conține dispoziții derogatorii, care înlătură de la aplicare normele de drept comun, acestea din urmă sunt pe deplin aplicabile. Altfel spus, atunci când nu se pune problema unor pagube produse culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, ci problema răspunderii pentru pagube aduse persoanelor sau bunurilor acestora (altele decât cele la care se referă art. 13), răspunderea gestionarului va putea fi atrasă în condițiile dreptului comun.

Faptul că răspunderea instituită prin legea specială este condiționată de culpă, spre deosebire de răspunderea instituită prin norma de drept comun, care este una obiectivă, nu este un argument în sensul că gestionarul faunei cinegetice nu ar răspunde potrivit dreptului comun, deoarece această din urmă răspundere nu intervine decât atunci când nu sunt incidente normele relative la răspundere din legea specială.

Norma specială de strictă interpretare reglementează  anumite ipoteze și  înlătură de la aplicare norma generală doar în cazul ipotezelor pentru a căror reglementare a fost edictată. Tribunalul constată că abia prin Legea nr. 13/2020 legiuitorul a intervenit în sensul reglementării răspunderii pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulație în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, prin introducerea alin. 7 la art. 13 din Legea nr. 407/2006, alineat în care se stipulează că răspunderea aparține administratorului drumului dacă nu sunt montate indicatoare „atenție animale” sau șoferului autovehiculului, în situația în care există astfel de indicatoare rutiere. Însă, alineatul 7 din art. 13 introdus prin Legea nr. 13/2020 nu se aplică în speță, dată fiind producerea evenimentului în anul 2017, deci anterior modificării legii.

Așadar, tribunalul reține că, în speță, răspunderea pârâtei poate fi atrasă în condițiile art. 1375 Cod civil, cum corect s-a indicat în cererea de chemare în judecată, deci în temeiul răspunderii civile delictuale pentru paza animalului. Conform art. 1377 Cod civil are paza animalului cel care în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract exercită independent controlul și supravegherea asupra animalului.

Analizând, în continuare, cerințele răspunderii conform dreptului comun, tribunalul va stabili dacă pârâta-gestionar avea paza juridică a exemplarului din fauna cinegetică care a provocat paguba a cărei reparare se urmărește prin introducerea acțiunii.

Astfel, se constată că la art. 7 pct. 4 din contractul nr 20/31.05.2011, valabil la data incidentului (fila 44, apel) se prevede că gestionarul trebuie „să asigura paza fondului cinegetic cu cel puțin un paznic de vânătoare, angajat cu contract individual de muncă și avizat în acest sens în termen de 60 de zile de la data încheierii prezentului contract, pe care să îl doteze corespunzător și care să aibă  atribuții principale în domeniul ocrotirii faunei de interes cinegetic, prevenirii și combaterii braconajului cinegetic”. La pct. 12 al aceluiași articol 7 se prevede că gestionarul trebuie „să nu dăuneze, prin organizarea și practicarea vânătorii sau prin modul de gospodărire a  fondului de vânătoare, folosinței de  bază a terenului și să suporte, în condițiile legii,  toate pagubele produse față de terți din vina sa”. Totodată, la punctul 10 se stipulează în sarcina gestionarului obligația de a asigura anual evaluarea efectivelor de faună cinegetică. În fine, la pct. 13  al aceluiași articol se prevede că gestionarul fondului cinegetic trebuie ”să ia măsurile privind sarcinile ce-i revin potrivit legii pentru prevenirea producerii  de către fauna  cinegetică a unor pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice și să suporte pagubele în cazul  nerespectării prevederilor legale emise în acest sens”.

Tribunalul apreciază că din cuprinsul contractului rezultă nu doar că pârâta are calitate procesuală pasivă, după cum a reținut instanța de fond, ci și că aceasta asigură paza juridică a faunei cinegetice gestionate. Tocmai ca urmare a preluării pazei juridice a faunei, pârâta s-a obligat prin contract să efectueze anumite operațiuni concrete și specifice, apte să asigure paza materială a respectivei faune. Dacă prin contract pârâta nu ar fi preluat paza juridică atunci obligațiile asumate de aceasta prin contract nu ar avea cauză și justificare.

Se apreciază de către tribunal că unul dintre obiectivele urmărite de legiuitor prin reglementarea contractului de gestiune a fost tocmai transferul pazei juridice de la autoritatea centrală la gestionar. Dacă autoritatea centrală ar păstra paza juridică a faunei nu ar exista justificare pentru reglementarea posibilității atribuirii în gestiune a acesteia. Că gestionarul nu are temei pentru a se delimita de paza juridică a exemplarelor din fauna cinegetică rezultă, inclusiv, din clauza de la pct. 12 al articolului 7 din contractul de gestiune, părțile stipulând că gestionarul se obligă „să nu dăuneze, prin organizarea și practicarea vânătorii sau prin modul de gospodărire a fondului de vânătoare, folosinței de bază a terenului și să suporte, în condițiile legii, toate pagubele produse față de terți din vina sa.

În concluzie, tribunalul apreciază că pârâta are paza juridică a fondului cinegetic și a faunei cinegetice din zona în care a avut loc incidentul ce a produs prejudiciul suportat de reclamant ca urmare a coliziunii autovehiculului pe care îl conducea cu un mistreț. Aceasta nu înseamnă că, în interiorul fondului cinegetic, gestionarul este obligat să asigure paza materială continuă a faunei cinegetice, cum susține intimata, ci că este obligat să ia toate măsurile care se impun pentru a evita producerea de pagube de către fauna cinegetică, în afara fondului cinegetic (cum ar fi, spre exemplu amplasarea de panouri, sârme, garduri care să delimiteze aria gestionată de arterele rutiere ce o traversează).

Întrucât dispozițiile art. 1375 Cod civil prevăd că cel care are paza juridică a animalului răspunde de prejudiciile cauzate de către acesta, independent de culpă, tribunalul consideră că, în speță, simpla dovedire a existenței obligației generale de pază juridică a exemplarului de faună care a cauzat prejudiciul în sarcina pârâtei este suficientă pentru a atrage răspunderea acesteia. Aceasta deoarece legiuitorul a optat pentru instituirea unei răspunderi obiective a celui care are paza juridică sau se folosește de un animal, pentru pagubele cauzate de respectivul animal. Pentru aceleași considerente, tribunalul reține că sunt irelevante susținerile intimatei în sensul că reclamantul nu ar fi dovedit în concret culpa pârâtei sau că reclamantul nu a arătat care obligație legală ori contractuală nu a fost respectată de către pârâtă.

Accidentul rutier soldat cu avarierea autoturismului înmatriculat sub nr. ........ a fost provocat de către un exemplar al faunei cinegetice gestionată de pârâtă. Mistrețul a intrat pe carosabil părăsind fondul cinegetic administrat de către pârâtă. Pârâta avea paza juridică a faunei cinegetice din cadrul căreia făcea parte animalul. Răspunderea pârâtei este atrasă în condițiile art. 1375 Cod civil.

Instanța de fond în mod greșit a apreciat că în speță nu operează răspunderea civilă a pârâtei pentru paza animalului. Contrar celor statuate de instanța de fond, tribunalul nu consideră că paza juridică se confundă cu paza materială. Reținerea pazei juridice a faunei cinegetice, nu înseamnă că cel care o are este obligat să asigure supravegherea materială a tuturor animalelor sălbatice aflate pe un fond cinegetic, ci  că trebuie să se asigure că fauna cinegetică este protejată și conservată în interiorul fondului cinegetic, respectiv că nu produce pagube terților sau bunurilor acestora, în afara fondului cinegetic administrat. Altfel spus, exercitarea supravegherii faunei cinegetice de către gestionar presupune întreprinderea demersurilor necesare pentru ca aceasta să nu părăsească fondul cinegetic, atât pentru a proteja fauna, cât și pentru a proteja terții.

Probele administrate în cauză atestă faptul că autovehiculul condus de reclamantul-apelant se afla pe un drum public și circula regulamentar în zona respectivă, în timp ce, mistrețul ieșise din zona cinegetică gestionată de către pârâtă și intrase pe carosabil.

Referitor la existența și întinderea prejudiciului, aceste elemente sunt probate de înscrisurile depuse la dosarul de fond și de lucrarea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză. Expertul auto a avut în vedere avariile enumerate în autorizația de reparație, costurile indicate în devizul de calculație nr. 040218 din 04.08.2018, reținându-se că autovehiculul a fost reparat în regie proprie, cheltuiala fiind suportată de către reclamant. Expertul a verificat valoarea pieselor, a materialelor, valoarea manoperei, determinând cuantumul prejudiciului ca fiind suma de 12.390 lei.

Având în vedere aceste considerente, tribunalul apreciază apelul declarat de C.I. C. ca fiind fondat, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, îl va admite și va dispune schimbarea în parte a soluției instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei intimate la plata sumei de 12.390 lei reprezentând contravaloarea reparației autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ................, sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data formulării acțiunii (20.11.2019) și până la data plății efective.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa pârâtei, tribunalul o va obliga pe aceasta să plătească reclamantului cheltuielile de judecată suportate, astfel: suma de 2.171,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată de la fond (949,6 lei taxa judiciară de timbru, 1222 lei onorariu expert) și suma de 362,25 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel (taxa judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul C.I. C. cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat .............................., în contradictoriu cu intimata ................. cu sediul în ............................, împotriva sentinţei civile cu nr.2123/22.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, sentinţă pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamantul C.I. C. în contradictoriu cu pârâta ..............................

Obligă pârâta la plata sumei de 12.390 lei reprezentând contravaloarea reparației autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare .............., sumă la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data formulării acțiunii (20.11.2019) și până la data plății efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.171,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată de la fond.

Păstrează celelalte dispoziţii din sentinţa atacată.

Obligă intimata să plătească apelantului suma de 362,25 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna.

Pronunţată azi, 11.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

 PREŞEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Domenii speta

Spete similare