Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, invocată în apel.

Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă,  invocată în apel.

Dec. civ. nr. 91/28.01.2020

Prin sentinţa nr…din 13.10.2020 pronunţată de Judecătoria Galați în dosarul cu nr. …/233/2020, instanţa de fond a dispus:

„Admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta R SRL în contradictoriu cu pârâta M SRL.

Obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de  971,69 reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului de transport din data de 21.04.2017, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data scadență, respectiv din data de 27.05.2017 și până la data plății efective.

Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.”

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanţa de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de ......2020, sub număr ......./233/2020, reclamanta R SRL a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să oblige pârâta M SRL la plata sumei de 971,69 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de transport prestate și la plata dobânzii legale de la data scadenței până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă,  că a procedat la efectuarea transportului solicitat de pârâtă emițând factura aferentă serviciilor, iar pârâta nu a contestat factura.

Reclamanta a precizat că a somat pârâta să achite factura, aceasta primind somația în data de 16.04.2020, însă tot nu a înțeles să își îndeplinească obligația de plată. Astfel, reclamanta a apreciat că deţinea împotriva pârâtei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1026-1032 C.p.civ. (Cod procedură civilă)

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Deşi pârâtei i s-a transmis formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, potrivit art. 1030 alin. 3 C.p.civ., acesta nu a răspuns în vreun fel.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanţa de fond a reținut următoarele:

În fapt, între părți s-au derulat relații comerciale în formă simplificată, reclamanta efectuând servicii de transport în baza comenzilor lansate de pârâtă.

La data de 21.04.2017, prin comanda ............ pârâta a solicitat efectuarea unui transport, punctul de încărcare fiind Constanța, iar locul descărcării Brăila.

La aceeași dată a fost întocmită scrisoarea de transport, în care s-a arătat locul descărcării, locul încărcării, natura mărfii şi greutatea acesteia, semnată atât pentru încărcare, cât și pentru recepția mărfii.

La data de 25.04.2017 creditoarea a emis factura fiscală seria ....... nr. ......, reprezentând contravaloarea transportului efectuat, conform comenzii nr. .........., pentru suma de 971,69 lei aceasta fiind comunicată pârâtei cel mai târziu odată cu somația de plată comunicată prin intermediul executorului judecătoresc.

În drept, instanţa de fond a  constatat că cererea, astfel cum a fost formulată, îndeplineşte condiţiile pentru a fi soluţionată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă, potrivit art. 1026 C.p.civ., care prevedeau că „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei”.

Astfel, acţiunea promovată a fost evaluabilă în bani şi nu a depăşit, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.

Instanţa de fond a reţinut că art. 1.270 C.civ. consacra principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), dispunând în acest sens: “contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, iar potrivit art. 1.170 „părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot  timpul executării sale”. Raţiunea textelor citate a constat în asigurarea stabilităţii și siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice.

Conform art. 1516 C.civ. creditorul avea dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 C. civ. atunci când fără justificare o parte a unui contract nu îşi îndeplinea această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea era răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi era obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. De asemenea, potrivit art. 1548 C.civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Sintetizând dispoziţiile legale enunţate, instanţa de fond a  reţinut că în cazul în care o parte a unui contract nu îşi îndeplinea obligaţiile ce izvorau din acesta, atunci cealaltă parte avea dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că obligaţiile băneşti (astfel cum era cazul în speţă) puteau fi executate întotdeauna în natură, nefiind necesară analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale în vederea determinării prejudiciului, întrucât o creanţă în bani era determinată a priori în ceea ce privea cuantumul său. În acest sens, instanţa de fond a apreciat că, în cazul unei acţiuni ce avea ca obiect plata unei sume de bani ce reprezenta obiectul unei obligaţii contractuale, trebuia să analizeze dacă a existat o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a reclamantului împotriva pârâtei. Potrivit art. 1955 C.civ. (aplicabil în speţă, în baza art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, raportat la data încheierii contractului dintre părţi), prin contractul de transport, o parte, numită transportator, se obliga, cu titlu principal, să transporte o persoană sau un bun dintr-un loc în altul, în schimbul unui preţ pe care pasagerul, expeditorul sau destinatarul  se obliga să îl plătească la timpul şi locul convenite.

Totodată, conform art. 1956 C.civ., contractul de transport se dovedea prin documente de transport, precum scrisoare de trăsură, recipisă de bagaje, foaie de parcurs, conosament, tichet ori legitimaţie de transport sau alte asemenea, de la caz la caz.

Instanţa de fond a reţinut, potrivit art. 1956 C.civ., astfel cum a rezultat din comanda de transport nr. ...... din 21.04.... ... din 21.04.20.... (documente semnate şi ştampilate), respectiv factura fiscală seria ...... nr. .......04.2017, că între părţi s-a încheiat un contract de transport în accepţiunea art. 1955 C.civ.

În ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa de fond a  reţinut că potrivit 663 alin. 2 C.p.civ., o creanţă este certă, atunci când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi înscrisul constatator semnat de părţi.

Astfel, existenţa sa neîndoielnică a rezulat din contractul de transport încheiat și factura fiscală emisă, pârâta obligându-se la plata sumei de 971,69 lei.

Reţinând existenţa contractului de transport dintre părţi, instanţa de fond a constatat că factura fiscală seria ..... nr. ..../......2017, a fost emisă în baza acestuia, pentru prețul stabilit prin contract, astfel că a fost acceptată în mod implicit de către pârâtă. Mai mult decât atât, această concluzie a fost întărită de faptul că, la data efectuării transportului sau în perioada următoare, pârâta nu a ridicat vreo obiecţiune cu privire la serviciile prestate de reclamantă, deși documentele (CMR + factură)  i-au fost transmise.

Referitor la cea de-a doua condiţie, instanţa de fond a  constatat că potrivit art. 663 alin 3 C.p.civ. creanţa era lichidă atunci când obiectul ei era determinat sau când titlul executoriu conţinea elementele care permitea stabilirea lui.

În speţă, preţul şi termenul de plată au fost determinate prin contractul de transport şi factura fiscală emisă în executarea acestuia.

De asemenea, instanţa de fond a  contatat că a fost îndeplinită şi cea de a treia condiţie, respectiv cea a caracterului exigibil (potrivit art. 663 alin. 4 C.p.civ. o creanţă era exigibilă dacă obligaţia debitorului era ajunsă la scadenţă sau acesta era decăzut din beneficiul termenului de plată), factura devenind scadentă la data de .........2017 (30 de zile de la data emiterii conform mențiunii din factură).

Instanţa de fond a  reţinut că pârâta nu a negat raportul juridic obligaţional stabilit între părţi, după cum nu a contestat nici existenţa şi întinderea creanţei invocate de reclamantă şi nici nu a dovedit stingerea obligaţiilor prin vreunul din modurile reglementate de lege.

În consecinţă, având în vedere toate considerentele expuse, în baza art. 1.031 C.p.civ., instanţa de fond  a admis cererea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 971.69 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului de transport din data de 21.04.2017.

În ceea ce privea capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale,  instanța de fond a reținut că, potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011 - privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru

reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, „dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare”, iar potrivit art. 2 „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

În concluzie, având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă debitului principal, dobândă calculată de la data scadenţei facturii fiscale, respectiv de la .........2017 şi până la achitarea efectivă a debitului principal.

Totodată, în conformitate cu art. 1.032 alin. 1 rap. la  art. 451 alin. 1 şi art. 452 C.p.civ, constatând culpa procesuală a pârâtei în ceea ce privea prezentul litigiu, instanţa de fond a obligat-o la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva hotărârii de la fond a fost declarat apel în termen legal de către apelanta-pârâtă M SRL care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul desființării soluţiei primei instanţe şi trimiterea cauzei în rejudecare.

În motivare a arătat că, pârâta a fost greşit citată la fond la adresa din str. G, nr. 7… Galaţi, în loc să fie citată la adresa cu care figura în Registrul Comerţului din Brăila, str. O., nr.3... Consideră astfel că a fost citată greşit la fond la o altă adresă decât sediul său şi i s-a încălcat dreptul la apărare.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 470 coroborat cu 480, 148 şi următoarele C.p.civ. (Cod procedură civilă).

Apelul a fost timbrat cu 25lei taxă de timbru.

Legal citată intimata cu copie de pe cererea de apel a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că înainte de introducerea acţiunii pe rolul instanţelor, reclamanta a notificat pârâta la dresa la care a fost citată şi în faţa instanţei de fond, iar procedura de notificare a fost primită de pârâtă la data de 16.04.2020. De asemenea, pârâta a formulat apel în termen legal, ceea ce înseamnă că a cunoscut despre litigiu, chiar dacă citarea nu s-a făcut la adresa de sediu.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 1030 C.p.civ.

Instanţa a admis proba cu înscrisuri pentru susţinerea, respectiv combaterea apelului. De asemenea, instanţa a obținut un extras de informare de la Oficiul Registrului Comerţului pentru a verifica data schimbării sediului societăţii pârâte.

După rămânerea în pronunţare, instanţa a observat că din extrasul de informare de la ORC a rezultat că societatea apelantă a fost radiată la data de 30.12.2020, după înregistrarea cererii de apel pe rolul Tribunalului Galaţi. În aceste condiţii a repus cauza pe rol şi la termenul de judecată din data de 13.01.2022 a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a apelantei-pârâte.

Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de apel şi în raport de probatoriile existente la dosar, cât şi în temeiul dispozițiilor art. 466 şi următoarele C.p.civ., Tribunalul constată că este nefondat pentru considerentele ce se succed:

În fapt, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta M SRL la data de 26.05.2020 pentru obligarea acesteia din urmă la plata unui debit în valoare de 971,69lei reprezentând contravaloarea unui transport solicitat de pârâtă.

Înainte de data introducerii acţiunii, pârâta şi-a schimbat sediul societăţii, astfel că la data de 02.03.2020 sediul acesteia era în Brăila, str. O, nr.3.. şi nu în str. G, nr. 7.., Galaţi unde a fost citată la fond.

Pârâta a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 2xx.11.20xx. Din extrasul de informare de la ORC Galaţi, rezultă că pârâta M SRL a fost radiată din acest registru la data de 3012.2020, sens în care instanţa a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a apelantei-pârâte, ca urmare a radierii.

În drept, potrivit art. 244 din Codul Civil şi art. 56 din C.p.civ..

Instanţa reţine că potrivit art. 56 C.p.civ. „Capacitatea procesuală de folosinţă⇓

(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

(2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

(3) Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.”

De asemenea, potrivit art.244 C.civ. „Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.”

Radierea unei societăți comerciale este actul ultim care are loc după intrarea în dizolvarea societăţii şi este similar unei act de deces pentru persoanele fizice, adică dovedește încetarea capacităţii de folosinţă a unei persoane juridice.

Odată cu radierea societăţii comerciale din Registrul Comerţului, persoana juridică radiată încetează să mai existe, respectiv nu mai este titulară de drepturi şi obligaţii în patrimoniul său. În aceste condiţii persoana juridică, în cazul de faţă M SRL, nu mai poate sta în judecată fiind lipsită de capacitate de folosinţă, adică de capacitatea de a deţine drepturi şi obligaţii potrivit legii.

În litigiu nu este vorba de un bun al societăţii care putea eventual fi transmis asociaţilor, ci este vorba de o pretenție a unui terţ care nu mai poate executa societatea după ce aceasta a rămas fără dreptul de folosinţă.

Faţă de considerentele mai sus arătate instanţa va admite apelul, va desființa hotărârea instanţei de fond, va admite excepţia lipsei de capacitate de folosinţă a pârâtei M SRL şi va respinge acţiunea în pretenţii ca fiind continuată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

Domenii speta

Spete similare