Acţiune în constatare. Condiţii deosebite de muncă - Legea nr.104/2003. Admisibilitate.

Acţiune în constatare. Condiţii deosebite de muncă - Legea nr.104/2003. Admisibilitate.

Prin Sentinţa  Nr. 74/4 Februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi:

A fost admisă acţiunea formulată  de reclamantul F.C. în contradictoriu cu pârâtul S.J.U. DTS.

S-a constatat că activitatea desfăşurată de reclamant în perioada ianuarie 2009-martie 2009 şi iunie 2010-la zi, se încadrează în condiţii deosebite de muncă, conform art.22 din Legea nr.104/2003.

A fost obligat pârâtul să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţele contribuţiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă, menţionată mai sus.

A fost obligat pârâtul să depună la Casa Judeţeană de Pensii M. declaraţii nominale rectificative pentru perioadele de mai sus şi până la data pronunţării prezentei hotărâri ca fiind lucrată în condiţii deosebite şi a contribuţiilor la asigurările sociale virate.

A fost obligat pârâtul să încadreze, pentru viitor, până la intervenirea, după caz, a unor modificări legislative sau a locului de muncă, a locului de muncă al reclamantului în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă cu toate consecinţele legale ce decurg din această încadrare.

A fost admisă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul F.C.  a chemat în judecată pe pârâtul SJU DTS, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:

-să se constate că în perioada ianuarie  2009- martie 2009, iunie 2010 -la zi se încadrează în condiţii deosebite de muncă.

- să fie obligat pârâtul să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţele contribuţiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă şi să se depună la Casa Judeţeană de Pensii M.  declaraţiile nominale rectificative  pentru aceeași perioadă, ca fiind  lucrată în condiţii deosebite şi a contribuţiilor la  asigurări sociale virate;

- încadrarea, pentru viitor,  până la intervenirea  unor modificări legislative , a locului de muncă în categoria locurilor de muncă  în condiţii deosebite de muncă  cu toate consecinţele legale ce decurg din această încadrare.

De asemenea, s-a solicitat  şi obligarea pârâtului la  plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că este angajatul SJU DTS, în funcţia de medic primar APML şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului de Medicină legală, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de pârât, activitate desfăşurată în cadrul laboratorului de prosectură, în condiţii deosebit de periculoase şi vătămătoare.

Reclamantul a învederat că din adeverinţa nr. xxx/2021 emisă de Casa  Judeţeană de  Pensii  M.  rezultă că a beneficiat de condiţii deosebite de muncă în  perioada ianuarie 2009- martie 2009, iunie 2010- la zi,  însă unitatea angajatoare nu a încadrat locul de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite şi nici nu a efectuat plăţile cu titlu de contribuţii de asigurări sociale  aferente condiţiilor deosebite de muncă.

Prin acţiune, reclamantul a precizat că  listele nominale lunare depuse la casa de pensii au fost întocmite în mod eronat, pentru condiţii normale de muncă, ci nu pentru condiţii deosebite, astfel că plata acestor contribuţii  au fost efectuate în condiţii normale, cu excepţia intervalelor  menţionate.

De asemenea, a mai arătat că începând cu anul 2003 trebuia să beneficieze direct de dispoziţiile speciale adoptate de legiuitor care consacră dreptul său expres la încadrarea locului de muncă în condiţii deosebite, invocându-se în acest sens art.18 din Legea nr.104/2003 (în forma iniţială), ulterior art.22 , art. 2,art.7 din acelaşi act normativ.

Referitor  la activitatea desfăşurată, reclamantul a  precizat că activităţile de anatomie patologică  şi prosectură  desfăşurate  în cadrul instituţiilor de medicină legală sunt identice sau comparabile cu cele desfăşurate în cadrul spitalelor, factorii de risc ce derivă  din manipularea cadavrelor  umane şi examinarea probelor biologice fiind deopotrivă prezenţi, apreciind că activitatea prestată în cadrul serviciului de medicină legală, trebuia încadrată în condiţii deosebite de muncă.

Prin acţiune a fost invocată şi decizia nr.24/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi  decizia nr.53/2020 a Curţii  Constituționale  cu privire la aplicabilitatea unitară a art.22 din Legea nr.104/2003.

Reclamantul a mai arătat că activitatea desfăşurată în cadrul Serviciului de Medicină legală pentru perioada menţionată  în cererea de chemare în judecată a fost încadrată în condiţii normale de muncă, cu consecinţe asupra cotei de contribuţii la sistemul public de pensii şi obţinerea de  beneficii la data deschiderii drepturilor la pensie.

Reclamantul a precizat că pentru perioada menţionată a beneficiat de sporul salarial pentru munca în condiţii deosebite, fapt ce l-a dus în eroare cu privire la încadrarea locului de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.

De asemenea, a mai învederat că sporurile de care beneficiază  sunt dovada desfăşurării activităţii  în condiţii deosebite, apreciind că locul său de muncă din cadrul Serviciului de Medicină Legală se impune a fi  încadrat în categoria locurilor de muncă  în condiţii deosebite de muncă.

Prin întâmpinarea formulată s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală, susţinându-se că în prezent reclamantul este angajat pe funcţia de medic şef /medic primar în specialitatea medicină legală  în cadrul Serviciului de Medicină Legală al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Referitor la invocarea de către reclamant a disp. Legii 104/2003, pârâtul a învederat că nu sunt  aplicabile în cauza dedusă judecăţii, aceste dispoziţii excedând angajaţilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală, iar legiuitorul nu a reglementat situaţia condiţiilor de muncă pentru această categorie de personal.

Pentru perioadele solicitate, pârâtul a arătat că s-au acordat sporuri salariale de condiții deosebite de munca, precum şi sporul de zile suplimentare la concediul de odihnă care nu au fost niciodată condiționate de încadrarea într-o grupa de munca, în condilii deosebite de  munca.

Referitor la aceste drepturi, pârâtul a susţinut că se acordă ca şi compensație pentru muncă într-un mediu specific, iar încadrarea lor nu a fost şi nu este condiționata şi nici nu presupune încadrarea automata in condilii deosebite de munca, iar pentru activitatea desfășurata în cadrul Serviciului de Medicina Legala, reclamantul a beneficiat si beneficiază de următoarele drepturi: stabilirea grilelor de salarizare pe categorii de personal, diferite fata de celelalte locuri de munca din unitățile sanitare publice, stabilirea si acordarea de sporuri pentru locuri de munca cu condiții deosebite de munca, drepturi de care a beneficiat în perioada în care a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului de Medicina Legala, conform  Ordinului nr. 547/2010, Legea nr. 153/2017, HG nr. 153/2018.

Referitor la solicitarea reclamantului privind încadrarea în categoria locurilor de muncă în conditii deosebite de muncă, pârâtul a susţinut că nu se poate considera încadrarea personalului în categoria locurilor de munca în condiții deosebite de munca prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru ca excepții de la regula parcurgerii metodologiei de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite instituite prin HG nr. 261/2001 şi apoi prin HG nr.246/2007, nu sunt prevăzute de legiuitor.

În ceea privește capătul de cerere  privind  obligarea la virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferențelor contribuțiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în  condiții deosebite, s-a solicitat respingerea, învederându-se că nu Legea nr. 104/2003 este cea care ar sta la baza încadrării locurilor de munca în condiții deosebite din punctul de vedere al Legii nr.263/2010,  ci legislația aplicabilă în acest loc de munca.

De asemenea, s-a solicitat şi respingerea ca neîntemeiată a  capătului de cerere privind  obligarea spitalului sa depună declarații nominale rectificative, începând cu data menționata în actiune, întrucât în perioada solicitata reclamantul a beneficiat de drepturile corespunzătoare locului de muncă, inclusiv spor de condiţii deosebit de periculoase de  muncă.

Cât priveşte petitul privind virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferențelor de contribuții de asigurări sociale pentru perioada lucrata în condiții deosebite pentru perioada din actiune, în sensul virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiilor aferente acestei încadrări şi obligativitatea depunerii de declaratii nominale rectificative începând cu data menționata în cererea de chemare în judecată, cât şi încadrarea pe viitor a locului de munca în categoria locurilor de munca în condiții  deosebite de munca, pârâtul a învederat că nu este prevăzut faptul ca Decizia nr. 24/12.12.2019  produce efecte retroactive.

S-a mai susţinut că deşi prin  acţiune se face vorbire de o perioadă mai mare de 3 ani, acţiunea în constatare poate fi formulată oricând nefiind supusă termenului de prescripţie de 3 ani, conform art. 268 alin.2 Codul muncii, însă reclamantul nu a întreprins niciun demers în acest sens, până în prezent.

În sensul celor arătate mai sus fiind şi disp. art .1502 Cod civil şi decizia nr.13/2016  emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin întâmpinare s-a mai arătat că  legislația în vigoare este  rigidă şi nu permite întocmirea unor documente retroactiv şi nici pentru viitor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  stabilind  cu putere de lege că anumite categorii din domeniul medical să  fie trecute din oficiu în categoria celor care  au prestat, o anumita activitate în condiții deosebite de muncă.

În acest sens, s-a învederat că doar  angajații din morgi, cei care recoltează organele in vederea transplantului, secțiile de anatomie patologica şi prosecturi, vor putea să solicite încadrarea în condiţii  deosebite de muncă, daca nu se va face din oficiu, însă excede angajaților din Serviciul de Medicina Legală.

Referitor la art. 22 din Legea nr.104/2003 , pârâtul a învederat că prin decizia nr. 53 /04 februarie 2020 , Curtea Constituțională a declarat acest articol neconstituţional  în sensul că soluţia legislativă  cuprinsă în acest articol  exclude personalul  care desfăşoară activitatea de anatomie patologică şi  prosectură în instituţiile de medicină legală de la încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.

Prin întâmpinare s-a mai susţinut că spitalul este o instituţie cu o situaţie financiară precară, iar stabilirea unor cheltuieli în mod abuziv şi nejustificat  nu ar face decât să înreuneze  situaţia financiară a spitalului, unitate se asigură asistenţă medicală preventivă, curativă şi de recuperare a bolnavilor  internaţi, cât şi a bolnavilor ambulatorii din municipul Drobeta Turnu Severin şi judeţele limitrofe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:

În speţă reclamantul prin acţiune a solicitat în contradictoriu cu pârâtul SJU DTS, să  se constate că în perioada ianuarie  2009- martie 2009, iunie 2010 -la zi se încadrează în condiţii deosebite de muncă; de asemenea, s-a solicitat  să fie obligat să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţele contribuţiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă şi să se depună la Casa Judeţeană de Pensii M. declaraţiile nominale rectificative  pentru aceeași perioadă, ca fiind  lucrată în condiţii deosebite şi a contribuţiilor la  asigurări sociale virate, precum  şi  încadrarea, pentru viitor,  până la intervenirea  unor modificări legislative, a locului de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă  cu toate consecinţele legale ce decurg din această încadrare.

Din actele şi lucrările dosarului, adeverința nr.xxx/2021  emisă de angajatorul pârât SJU DTS, rezultă că reclamantul este angajatul ca medic primar -APML în cadrul Serviciului de Medicină Legală – fila 21.

În ceea ce priveşte locul de muncă al reclamantului, Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă DTS, se reţine:

Potrivit art. 10, alin. 1 şi 2 din HG nr. 774/2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală – „(1) Serviciile de medicină legală se înfiinţează în fiecare judeţ, având sediul în localitatea reşedinţă de judeţ, şi sunt conduse de un medic legist şef, numit de directorul direcţiei judeţene de sănătate publică, în condiţiile legii.

(2) Serviciile de medicină legală judeţene sunt unităţi fără personalitate juridică în subordinea direcţiilor judeţene de sănătate publică, iar din punct de vedere ştiinţific şi metodologic sunt coordonate de institutul de medicină legală în a cărui competenţă teritorială intră potrivit art. 9.”

Serviciile de medicină legală judeţene, în conformitate cu competenţa lor teritorială, sunt abilitate să efectueze expertize, examinări, constatări sau alte lucrări medico-legale şi complementare, la solicitarea organelor judiciare competente sau a altor persoane fizice ori juridice – art. 14, alin. 1 din HG nr. 774/2000  .

De asemenea, potrivit art. 5, alin. 1 din OG 1/2000 – „(1) Activitatea de medicină legală se realizează prin următoarele instituţii sanitare cu caracter public:

a) Institutul Naţional de Medicină Legală <<Mina Minovici>> Bucureşti, unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei;

b) institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, unităţi cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei;

c) serviciile de medicină legală judeţene şi cabinetele de medicină legală din oraşele nereşedinţă de judeţ, aflate în structura organizatorică a serviciilor de medicină legală judeţene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direcţiilor de sănătate publică.”

Instanţa mai reţine şi prev. art. 6, alin. 1 din OG nr. 1/2000 – „(1) Activitatea instituţiilor de medicină legală este coordonată, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sănătăţii şi Familiei.”

Prin urmare, Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr.Tr.Severin este o instituţie sanitară cu caracter public în cadrul căreia se realizează activitatea de medicină legală pe aria sa de competenţă, fiind coordonat din punct de vedere administrativ de Ministerul Sănătăţii, iar din punct de vedere ştiinţific şi metodologic este coordonat de institutul de medicină legală în a cărui competenţă teritorială intră, în speţă Institutul de Medicină Legală din Craiova.

Rezultă că, similar Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, şi SML din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Dr.Tr.Severin desfăşoară tot activitate de medicină legală, fiind incidente mutatis mutandis considerentele Deciziei nr. 53/2020 ce va fi redată mai jos.

În dezacord cu opinia pârâtei exprimată prin întâmpinare conform căreia Legea nr. 104/2003 nu este aplicabilă reclamantului, instanța observă că activitatea reclamantului se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii 104/2003, lege care reglementează manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului.

Această lege prevede la art. 22 că personalul care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.

De asemenea, la art. 7 din Legea 104/2003 se prevede că activitatea din compartimentele de prosectură și autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în  instituțiile de medicină legală.

Potrivit art.2 din Legea nr.104/2003, lege care reprezintă cadrul general care reglementează activitatea privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului – „Dreptul de manipulare a cadavrelor umane pentru diagnostic sau activităţi didactice şi ştiinţifice revine serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală, disciplinelor universitare de anatomie şi de anatomie patologică ale instituţiilor de învăţământ superior medical uman de stat sau private, acreditate ori autorizate, care organizează serviciile pentru utilizarea cadavrelor”.

Art.5 din Legea nr.104/2003 definește activitatea de anatomie patologică - „Activitatea de anatomie patologică constă în efectuarea de examene macroscopice şi microscopice asupra produselor biologice recoltate fie persoanelor în viaţă, fie la autopsie cadavrelor, şi anume: piese operatorii, material bioptic, biopsii de tract digestiv, bronşice, hepatice, pancreatice, renale, puncţii medulare, ganglionare, lichide biologice, material aspirat cu ac fin, frotiuri exfoliative, organe, fragmente tisulare şi altele asemenea”.

Capitolul II din Legea nr.104/2003 se referă la serviciile de anatomie patologică şi prosectură, potrivit art.8 alin.1 activitatea de prosectură constă în: a) efectuarea de autopsii în scop anatomoclinic şi efectuarea examenului histopatologic al fragmentelor recoltate în cursul autopsiei sunt obligatorii şi este recomandabil să fie efectuate de către acelaşi anatomopatolog, pentru a corela datele de macroscopie cu cele de microscopie şi, ulterior, cu datele clinice, în scopul aprecierii gradului de concordanţă anatomoclinică;

b) activităţi de restaurare a aspectului cadavrelor, precum: îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea şi cosmetizarea cadavrelor.

Instanţa mai subliniază şi disp. art. 7 din acelaşi act normativ – „Activitatea din compartimentele de prosectură şi autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în instituţii de medicină legală.”

De asemenea, potrivit art. 22 din Legea nr. 104/2003 – „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.”

Instanţa mai observă că prin Decizia nr. 53/2020, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfăşoară activitatea de anatomie patologică şi prosectură în instituţiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, este neconstituţională.

Prin Decizia CCR nr.53/04.02.2020 Curtea a considerat că serviciile de anatomie patologică şi prosectură desfășurate în cadrul acestor instituții prezintă aceleași caracteristici de risc ca activitățile desfășurate în spitale. Prin urmare, a concluzionat că stabilirea unui tratament juridic diferit pentru personalul din instituţiile de medicină legală care realizează aceste activități, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de încadrarea în condiții deosebite de muncă, apare ca fiind lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Ca atare, fiind chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art.22 din Legea nr.104/2003, excepție ridicată de reclamanți, medici primari şi asistenți medicali principali în cadrul laboratorului de prosectură în cadrul Instituției de Medicină Legală „Mina Minovici” a statuat asupra neconstituționalității acestor dispoziţii în măsura în care exclude personalul din instituțiile de medicină legală fiind discriminatorii, textul de lege referindu-se numai la personalul care îşi desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară.

Prin urmare, analizând prevederile art. 22 din Legea 104/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 53/2020, coroborat cu cele ale art. 7 din aceeași lege, rezultă în mod expres că acestea sunt imperative, legiuitorul reglementând situația condițiilor de muncă pentru această categorie de personal prin folosirea terminologiei ,,se încadrează”.

Astfel, legiuitorul a apreciat că se impune adoptarea unor norme speciale cu privire la încadrarea în condiții deosebite de muncă a acestor categorii de personal, având în vedere specificul activității desfășurate în acest sector de activitate, normele generale fiind astfel insuficiente.

În mod evident, dispozițiile normative respective derogă de la dreptul comun, care prevede pentru stabilirea și încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite urmarea unor proceduri stabilite obligatoriu pentru alte categorii de personal din alte domenii de activitate.

Dispoziţiile Legii nr. 104/2003 au caracter derogatoriu de la norma generală în materia stabilirii condiţiilor de muncă, instituind un regim juridic distinct, aplicabil, prin efectul legii, unei categorii speciale şi restrânse de personal.

 În condiţiile în care atât art. 20 din Legea nr. 19/2000, cât şi art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), au prevăzut, chiar pentru situaţia locurilor de muncă în condiţii deosebite, că "alte locuri de muncă" în aceste condiţii (în afara celor expres stabilite în aceste articole ) "pot fi stabilite prin lege", cu atât mai mult legiuitorul poate stabili că anumite locuri de muncă sunt încadrate în condiţii deosebite. Acest lucru l-a realizat legiuitorul prin Legea nr. 104/2003.

 Prin urmare, nu se poate reţine că un drept al angajaţilor acordat printr-o lege specială ar valora mai puţin decât un drept acordat în baza unui aviz - act administrativ al unei autorităţi publice - emis în executarea unei legi generale sau că ar mai necesita şi o confirmare a vreunei alte autorităţi a statului, în situaţia în care legea nu impune asemenea condiţii.

Nu poate fi primită apărarea pârâtei constând în aceea că nu s-a parcurs metodologia de încadrare  a locurilor de muncă în condiţii deosebite, context în care instanţa subliniază că  prin Decizia nr. 24/14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 22 din Legea 104/2003 că: locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Prin această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut că  sintagma "condiţii deosebite" este folosită de legiuitor în art. 22 din Legea nr. 104/2003 în ideea evidenţierii acelor locuri de muncă ieşite din comun, neobişnuite, speciale, ca urmare a specificului activităţii decurgând din manipularea cadavrelor şi din prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavre, în vederea transplantului sau în scop didactic şi ştiinţific.

Până la apariţia textului legal analizat, personalul de specialitate evidenţiat anterior, alături de alte categorii profesionale din diverse alte domenii de specialitate, era încadrat în locuri de muncă în condiţii deosebite numai cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000. Corelativ, apărea reglementată obligaţia angajatorului de a obţine avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Faptul că legiuitorul a indicat în concret cum personalul de specialitate, avut în vedere prin Legea nr. 104/2003, îşi desfăşoară activitatea în servicii care se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie, fără nicio altă referire la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă din care să rezulte caracterul deosebit al condiţiilor de muncă în care îşi prestează activitatea sus-amintitul personal de specialitate, întăreşte concluzia că după apariţia Legii nr. 104/2003 nu mai subzistă obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, acte normative al căror scop îl reprezenta, după cum s-a arătat, tocmai stabilirea unor astfel de locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemei de drept în discuție de către Înalta Curte de Casație și Justiție  este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Atât Decizia Înaltei Curţi de Casație şi Justiţie menţionată mai sus şi Decizia Curţii Constituţionale a României subliniază că legiuitorul a avut în vedere că indiferent ce demersuri se fac în sensul diminuării ori limitării factorilor de risc ce derivă din activitatea de manipulare a cadavrelor umane, este imposibilă înlăturarea totală a acestora, astfel că locurile de muncă unde se desfăşoară această activitate ar păstra mereu caracteristicile locurilor de muncă în condiţii deosebite.

În consecință, instanța constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada supusă analizei se încadrează în condiții deosebite de muncă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii metodologice prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007.

Faţă de împrejurarea că locul de muncă al reclamantului este încadrat ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea procedurii metodologice, se impune admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtului să încadreze, pentru viitor, locul de muncă al reclamantului în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă cu toate consecinţele legale ce decurg din această încadrare.

Cu alte cuvinte, încadrarea locului de muncă al reclamantului în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă se face prin efectul legii, fără respectarea/parcurgerea unei metodologii prealabile, astfel că se impune ca angajatorul să intervină în acest sens, acest capăt de cerere urmând a fi admis.

De asemenea, instanţa nu poate primi nici susținerea pârâtei potrivit căreia Decizia nr. 24/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție produce efecte pentru viitor, în sensul că deschide dreptul reclamantului de la data publicării ei. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este act normativ care adaugă sau completează legea, cum tinde să interpreteze pârâta, instanța supremă nu se substituie legiuitorului, ci dă o interpretare unitară a unor dispoziții legale în vigoare și anume că, începând cu data intrării în vigoare a Legii 104/2003, locurile de muncă în condiții deosebite anterior menționate au fost stabilite chiar prin lege, nemaifiind necesară urmarea procedurii/metodologiei prevăzute de hotărârea Guvernului ce urmărea tocmai stabilirea unor asemenea locuri de muncă.

Prin urmare, interpretarea corectă a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003  confirmă  concluzia că încadrarea locurilor de muncă pentru categoria de personal care îşi desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, histologie, de anatomie patologică şi ale catedrei de biologie,  se face în condiţii deosebite, în temeiul acestei legi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţele contribuţiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă, menţionată mai sus, precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului să depună la Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi declaraţii nominale rectificative pentru perioadele de mai sus şi până la data pronunţării prezentei hotărâri ca fiind lucrată în condiţii deosebite şi a contribuţiilor la asigurările sociale virate, se reţine:

Instanţa observă că nicăieri în cuprinsul legii analizate nu se face vreo diferenţiere între salarizarea personalului de specialitate, identificat în art. 22, şi condiţiile în care angajatorului personalului de specialitate îi revine obligaţia de a contribui la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.

Sintagma "condiţii deosebite de muncă" trebuie avută în vedere în mod unitar, atât din perspectiva faptului că legiuitorul a eliminat de plin drept, în mod automat, posibilitatea ca aceste locuri de muncă să se încadreze în condiţii normale de muncă, cât şi din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor ce le revin angajaţilor şi angajatorului, cu consecinţe practice asupra salarizării şi asupra cotei de contribuţii la sistemul public de pensii.

În prezent s-a renunţat la a se mai vorbi despre caracterul temporar al condiţiilor deosebite de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul de specialitate identificat în prevederile art. 22 din Legea nr. 104/2003 în interpretarea dată prin Decizia nr. 53/2020.

 Omisiunea legiuitorului de a mai trimite la alte acte normative, prin care sunt reglementate proceduri metodologice al căror scop îl reprezintă tocmai evaluarea şi clasificarea unor locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a sublinia, pe de o parte, faptul că încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiţii deosebite este permanentă şi, pe de altă parte, că este necesară în permanenţă o compensare corelativă a eforturilor şi a riscurilor profesionale la care se expun persoanele din prevederile legale sus-menţionate, compensare în care se include şi obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie.

Prin urmare, Legea nr. 104/2003 conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, nemaifiind necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007.

De altfel, admiterea capătului principal de cerere având ca obiect constatarea desfășurării activității reclamantului  în condiții deosebite de muncă determină ca efect al principiului de drept potrivit căruia ,,accesoriul urmează soarta principalului” admiterea capetelor de cerere accesorii  având ca obiect obligarea angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat diferențele contribuțiilor de asigurări  sociale pentru  perioada lucrată în condiții deosebite de muncă, precum şi cel privind depunerea declaraţiilor rectificative.

În consecinţă, în consonanță cu Decizia  nr. 24/14 octombrie 2019, începând cu data intrării în vigoare a legii, locurile de muncă în condiții deosebite au fost stabilite ope legis, nemaifiind necesară şi obligatorie parcurgerea procedurii metodologice prevăzute de HG nr. 261/2001 şi HG nr. 246/2007.

Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea apelului ca nefondat, prin Decizia nr. 1529/5 iulie 2022 pronunţată de CA C___.

Domenii speta

Spete similare