Acţiune în prestație tabulară respinsă motivat de faptul că între părţi nu a existat niciun înscris

Asupra apelului de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 50/2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâtul B.B. și intervenientul forțat C.C.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, în fapt, terenul în litigiu situat în extravilanul localităţii X, jud. Sibiu, înscris în CF nr. 1 X, nr. top 4, nr. tarla 3, parcelă 7/1, având o suprafaţa în acte de x mp, face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D.D., iar conform actului de partaj succesoral autentificat sub nr. 10/2014 de către BNP ..., a revenit în lotul pârâtului B.B. (f. 19-32), astfel că în prezent acesta are calitatea de proprietar asupra terenului, aspect confirmat şi prin extrasul de carte funciară, în care se arată că imobilul se află sub incidenţa art. 3 alin. 1 din Legea nr. 17/2014 (f. 24).

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că părţile din prezenta cauză sunt de acord cu faptul că în cursul anilor 2000 – 2002, a existat o înţelegere între intervenientul forţat, C.C., care este căsătorit cu reclamanta A.A., şi defunctul D.D., prin care acesta din urmă a fost de acord să îi vândă intervenientului terenul, însă au punct de vedere diferit în ceea ce priveşte condiţiile şi circumstanţele acestei înţelegeri. Astfel, în ceea ce priveşte forma, instanţa a constatat că nu poate să ţină cont de susţinerile intervenientului forţat C.C., care prin întâmpinare a arătat că a încheiat un înscris de mână cu defunctul D.D., care însă a fost furat din cabana sa acum 7 ani, iar la termenul de judecată din data de 21.05.2021 şi la răspunsul la interogatoriu la întrebarea nr. 4 a susţinut că reclamanta i-a furat chitanţa, sens în care a anunţat poliţia (f. 123). Sub acest aspect, instanţa a observat că plicul găsit de Secţia nr. 1 Poliţie Rurală X nu conţinea acest pretins înscris de mână, întrucât contractul de vânzare cumpărare găsit printre acte privea un alt teren şi era încheiat în calitate de vânzător de numiţii E.E., F.F. şi G.G. (f. 136). Totodată, cât timp nici reclamanta nu a fost prezentă la momentul înţelegerii dintre intervenientul forţat C.C., şi defunctul D.D., şi astfel nu a putut să vadă dacă într - adevăr s-a consemnat în scris, instanţa a conchis că între aceştia din urmă nu a fost încheiat niciun înscris olograf cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea terenului, înţelegerea fiind doar verbală, astfel cum rezultă din răspunsul dat la interogatoriu de pârâtul B.B. (f. 105-107).

Raportat la calitatea în care a acţionat intervenientul forţat, reclamanta susţinând că terenul a fost cumpărat de intervenientul forţat C.C. în numele său, în timp ce acesta din urmă invocă faptul că terenul a fost cumpărat în calitate de mandatar pentru fiica sa H.H., instanţa constată că în anul 2005, intervenientul forţat i-a comunicat pârâtului că a cumpărat terenul pentru fiica lui, H.H., şi că doreşte să treacă terenul pe numele acesteia, astfel cum rezultă din răspunsul dat la interogatoriu (f. 105). De asemenea, instanţa reţine că pârâtul B.B. l-a împuternicit pe intervenient să vândă cui va crede de cuviinţă şi la preţul pe care îl va considera avantajos terenul din litigiu, conform procurii speciale autentificate sub nr. 6/2014 (f. 23), astfel că cu mult timp înainte de a apărea divergenţele evidente între cei doi soţi, intervenientul forţat a arătat că nu el este proprietarul terenului, acesta fiind şi motivul pentru care din anii 2000 şi până în prezent nu a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică. Pentru a decide în acest sens, instanţa a constatat că nu poate să ţină cont de depoziţia martorului I.I. care a declarat că prin anii 2000 a cumpărat un teren C.C. de la D.D. şi că acesta era folosit de toţi membrii familiei (f. 143-144), cât timp acesta este cumnat cu J.J. care este fiul reclamantei şi al intervenientului forţat, iar pârâtul a confirmat prin răspunsul dat la interogatoriu că reclamanta împreună cu un băiat s-a prezentat la el acasă la începutul anului 2021 şi i-a spus că intervenientul forţat este în comă pentru a îi vinde ei terenul (f. 105-107). Mai mult, instanţa a reţinut că simpla folosinţă a bunului nu face dovada faptului că terenul a fost achiziţionat şi plătit din banii intervenientului forţat căsătorit cu reclamanta, iar depoziţia martorului L.L., care a arătat că nu cunoaşte situaţia juridică a terenului (f. 126) nu ajută la soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte preţul, instanţa a constatat că părţile nu au punct de vedere comun cu privire la suma pentru care s-a dorit vânzarea imobilului, în condiţiile în care reclamanta face referire în cererea de chemare în judecată la preţul de 1.500 DM, pârâtul a arătat că nu cunoaşte suma de bani pentru care a fost vândut terenul şi doar intervenientul forţat i-a spus că ar fi 12.000 lei conform răspunsului dat la întrebarea nr. 2 din interogatoriu (f. 105), iar intervenientul forţat nu a indicat niciun preţ. În aceste condiţii, instanţa apreciază că preţul nu a fost dovedit de niciuna dintre părţi, fiind simple susţineri, iar întrucât imobilul în litigiu se află sub incidenţa Legii 17//2014, s-a constatat că intervenientul forţat C.C. a formulat cererea pentru afişarea ofertei de vânzare a terenului în litigiu pentru suma de 30.000 euro (f. 75), deci pentru un preţ considerabil mult mai mare decât ce au zis celelalte părţi. Astfel, prin adeverinţa nr. 10/2014 s-a consemnat faptul că în termenul legal nu a fost depusă nicio comunicare de acceptare a ofertei de vânzare din partea unui preemptor, astfel că terenul este liber la vânzare în condiţiile din oferta de vânzare şi la un preţ care nu poate fi mai mic decât cel solicitate de vânzător în aceeaşi ofertă (f. 99).

În drept, s-a arătat că, conform art. 971 V. C.civ., în contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii, sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului, iar conform art. 1295 alin. 1 V. C.civ., vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

De asemenea, instanţa a reţinut incidenţa Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, aflată în vigoare la momentul la care a avut loc înţelegerea între intervenientul forţat, C.C. şi defunctul D.D., chiar dacă nu poate fi stabilită o dată exactă, părţile făcând referire la perioada 2000 – 2002, întrucât a fost abrogat abia în 2005 prin Legea nr. 247/2005. Astfel, conform art. 2 din acest act normativ, terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică. În cazul dobândirii prin acte juridice între vii, proprietatea funciară a dobânditorului nu poate depăşi 200 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie. În sensul prezentei legi, prin noţiunea familie se înţelege soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor, iar potrivit art. 5, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempţiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendaşilor.

În prezenta cauză, s-a constatat că intervenientul forţat, C.C., care este căsătorit cu reclamanta A.A., nu a încheiat niciodată în formă autentică vreun contract de vânzare cumpărare având ca obiect înscris în CF nr. 1 X, nr. top 4, nr. tarla 3, parcelă 7/1, având o suprafaţa în acte de 2200 mp, cu defunctul D.D., aspect recunoscut de toate părţile din dosar, astfel că orice înţelegere avută nu produce efecte şi nu poate constitui temei pentru admiterea acţiunii formulate de reclamantă, întrucât nu a fost respectată forma ad validitatem prevăzută de lege.

Totodată, cât timp din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că înţelegerea acestora nu a fost consemnată nici măcar printr-un înscris sub semnătură privată, fiind doar o înţelegere verbală, iar preţul stabilit nu a fost determinat sau determinabil, nefiind dovedită în cauză suma care a fost plătită, deşi este un element esenţial al contractului de vânzare, instanţa a reţinut că această înţelegere nu poate fi valabilă din punct de vedere juridic nici ca antecontract, pentru lipsa preţului. Mai mult, se observă că şi la momentul înţelegerii era stabilit un drept de preempţiune în favoarea coproprietarilor, vecinilor şi arendaşilor, iar în cauză nu s-a făcut dovada că C.C. sau defunctul D.D., ar fi urmat procedura prevăzută de Legea nr. 54/1998. În consecinţă, instanţa a reţinut că defunctul D.D. nu a încheiat niciun contract de vânzare – cumpărare având ca obiect terenul înscris în CF nr. 1 X, nr. top 4, nr. tarla 3, parcelă 7/1, având o suprafaţă în acte de x mp, cu intervenientul forţat, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiat primul petit.

De asemenea, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului B.B. de a se prezenta la notar pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege, iar în caz de refuz, hotărârea să ţină loc de contract de vânzare, instanţa a constatat că în cauză nu există un antecontract de vânzare încheiat între părţi nici în perioada 2000-2002, şi nici ulterior, iar acea înţelegere îl privea doar pe intervenientul forţat, iar pârâtul nu a refuzat niciodată să încheie contractul de vânzare cumpărare cu intervenientul forţat. Astfel, reclamanta nu poate solicita pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti apte pentru intabularea terenului pe numele ambilor soţi, cât timp nu ea este cea care a dorit să cumpere terenul, neavând niciun înscris sau înţelegere verbală cu defunctul D.D. sau cu pârâtul B.B.în acest sens. Mai mult, în lipsa menţionării exprese a preţului şi a nerespectării formei autentice, nici intervenientul forţat nu ar fi putut să solicite ca instanţa să constate că este titularul dreptului de proprietate al terenului din litigiu.

Totodată, s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada că intervenientul forţat ar fi achiziţionat terenul din litigiu pentru sine, cât timp din 2005, intervenientul i-a adus la cunoştinţa pârâtului că terenul a fost luat pentru fata sa, H.H., iar depoziţia martorului I.I.  a fost înlăturată de instanţă, faţă de relaţiile apropriate cu reclamanta şi de faptul că nu a fost prezent la discuţia purtată între intervenient şi defunct, şi a relatat doar ce a auzit de la reclamantă. Din acest considerent, instanţa a arătat că nu poate să dispună intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele ambilor soţi, mai ales că şi în ipoteza în care s-ar fi dovedit că imobilul a fost cumpărat de intervenient împreună cu reclamanta, era necesară respectarea dreptului de preempţiune, opozabil pentru toţi cumpărătorii, conform extrasului de carte funciară, procedură care a fost urmată de pârât conform Legii nr. 17/2014 cu privire la preţul de 30.000 euro, sumă în privinţa căreia nu s-a făcut dovada că ar fi fost achitată de reclamantă şi intervenient.

Având în vedere aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.A. în contradictoriu cu pârâtul B.B. şi intervenientul forţat C.C.. Drept urmare, instanţa nu a acordat nici cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, fiind în culpă procesuală.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A.A. solicitând admiterea apelului și, în consecință, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată, obligând la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de apel, s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece în considerentele hotărârii apelate, reține următoarele : „în consecință, instanța reține că defunctul D.D. nu a încheiat niciun contract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul înscris în CF nr. 1 X, nr. top  4, nr. tarla 3, parcelă 7/1, având o suprafață în acte de ... mp, cu intervenientul forțat, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiat primul petit”.

Or, arată că se poate lesne observa, lecturând înscrisul "Întâmpinare/Note Scrise" depus de pârâtul B.B. (fiul defunctului D.D.), acesta menționează, citez: „în anul 2000 știu că dl. C.C. a cumpărat de la tatăl meu terenul situat în com. X, înscris în CF nr. 1 X, nr. top  4, nr. tarla 3, parcelă 7/1, în ziuă respectivă am discutat cu tatăl meu după plecarea dl. C.C. care mi-a zis că i-a vândut acest teren lui C.C.".

Apreciază că, pârâtul a menționat foarte clar și fără nici un dubiu faptul că tatăl acestuia, respectiv D.D., i-a vândut terenul intervenientului forțat C.C.

În atare condiții, arată că nu se poate reține că între D.D. (actualmente decedat) și C.C., nu s-ar fi încheiat nicio convenție cu privire la vânzarea-cumpărarea terenului din litigiu.

Mai mult decât atât, arată că în acea zi în care s-a realizat vânzarea, tatăl pârâtului, respectiv D.D., i-a spus că terenul a fost cumpărat de C.C.

Mai arată că familia lui C.C. era cunoscută în zonă ca fiind crescători de animale, având oi și pășunând în zonă, deci aveau nevoie de teren pentru creșterea animalelor.

Mai arată că tatăl pârâtului, nu i-a spus acestuia că intervenientul C.C. ar fi cumpărat terenul pentru fiica sa, deoarece aceasta nu este adevărat, intervenientul cumpărând terenul pentru a-1 ajuta la creșterea animalelor.

Mai arată că trebuie avut în vedere că intervenientul este căsătorit din anul 1965 cu apelanta și fiind un bun dobândit în timpul căsătoriei, potrivit prevederilor art. 30 din Codul familiei (în vigoare la data dobândirii terenului), terenul este bun comun al soților, respectiv al subsemnatei și al intervenientului forțat.

Mai arată că intervenientul forțat, a mers la pârâtul B.B., abia în anul 2014, când relațiile de familie s-au deteriorat, iar intervenientul se gândea să divorțeze.

Prin această "manevră", arată că intervenientul C.C., a încercat și încearcă în continuare să doneze un bun imobil, dobândit împreună cu apelanta în timpul căsătoriei și deținut în devălmășie, în detrimentul apleantei și al copiilor rezultați din căsătorie.

În concluzie, arată că instanța de fond, ar fi trebuit să rețină cele menționate de pârât prin întâmpinare și să rețină că tatăl pârâtului, D.D., i-a spus pârâtului, chiar în ziua vânzării, imediat după plecarea intervenientului, că terenul l-a vândut lui C.C.

În schimb, arată că instanța de fond, a reținut, cele spuse de intervenient, în anul 2014, după mulți ani de la data achiziționării terenului și când acesta avea interes să spună orice, mai ales că, având tot felul de discuții în familie, se intenționa să divorțeze.

Menționează că intervenientul C.C., a intentat acțiune de divorț, aceasta făcând obiectul dosarului nr. X/306/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu.

Referitor la motivarea instanței „….În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului B.B. de a se prezenta la notar pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare in forma cerută de lege,….iar acea înțelegere îl privea doar pe intervenientul forțat”, apelanta arată că instanța de fond se contrazice, deoarece menționează că există o convenție între D.D. și intervenientul C.C., deși, la pct. 1) reține că nu s-ar fi încheiat nicio convenție între aceștia.

Referitor la motivarea instanței „Totodată, reclamanta nu a făcut dovada că intervenientul forțat ar fi achiziționat terenul în litigiu pentru sine, cât timp din 2005, intervenientul i-a adus la cunoștință pârâtului că terenul a fost luat pentru fata sa, H.H. ", apelanta arată că instanța de fond, este în eroare, deoarece pârâtul B.B. în cuprinsul întâmpinării, menționează:

"După moartea tatălui meu am făcut succesiunea în anul 2013, iar în anul 2014 am făcut un act de partaj cu ceilalți frați dobândind eu terenul…Atunci am aflat că domnul C.C. a cumpărat acest teren pentru fiica sa H.H., aceasta fiind o fiică din prima căsătorie. Tot atunci i-a zis că banii sunt tot de fiica sa”.

Arată că se poate lesne observa că nu este vorba despre anul 2005, așa cum reține instanța de fond, despre anul 2014.

Or, arată că până în anul 2014, trecuse foarte mult timp de la data achiziționării terenului, timp în care fam. A.A. şi C.C. , respectiv C.C. și apelantă, împreună cu copiii lor, s-au comportat ca niște proprietari, stăpânind terenul, cosind, recoltând fân și pășunându-1 cu oile, așa cum a arătat și martorul I.I..

Referitor la motivarea instanței „instanța nu poate să dispună întabularea în cartea fundară a dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele ambilor soți, mai ales că și în ipoteza în care s-ar fi dovedit că imobilul a fost cumpărat de intervenient împreună cu reclamanta, era necesară respectarea dreptului de preempțiune, opozabil pentru toți cumpărătorii, conform extrasului de carte funciară, procedură care a fost urmată de pârât conform Legii nr. 17/2014 cu privire la prețul de ... euro, sumă în privința căreia nu s-a făcut dovada că ar fi fost achitată de reclamantă și intervenient", apelanta arată că instanța de fond, este în eroare, deoarece reține că procedura prevăzută de Legea nr. 17/2014 a fost urmată de către pârât, ceea ce nu este adevărat. Arată că procedura a fost inițiată de către intervenientul C.C.

Mai mult decât atât, arată că instanța de fond reține că nu s-ar fi făcut dovada că suma de ...  euro ar fi fost achitată de către apelantă sau intervenient.

Arată că nici nu aveau cum să dețină o asemenea dovadă, deoarece terenul a fost achiziționat cu cca. 14 de ani în urmă, la prețul de atunci, iar procedura conform Legii nr. 17/2014 a fost inițiată de către intervenientul C.C., în anul 2014, la un preț anume stabilit pe care să nu-1 ofere nimeni, deoarece era foarte mare la nivelul anului 2014.

Prin această manevră, intervenientul a dorit ca terenul să poată fi vândut oricui, tocmai în ideea de-al dona fiicei sale din prima căsătorie H.H., în detrimentul apelantei și al copiilor părţilor, deoarece terenul a fost achiziționat și stăpânit până astăzi, în timpul căsătoriei cu apelanta.

În drept, s-au invocat prevederile art. 453 și art. 466-482 din Noul Cod de procedură civilă.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 289,5 lei (fila 22).

Intimatul C.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menținerea ca temeinică şi legală a sentinței din fond. Cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare a arătat că a cumpărat în calitate de mandatar pentru fiica sa H.H., din prima căsătorie, terenul situat în loc. X, jud Sibiu, inscris in Cf 1 X, nr top 4, nr tarla 3, parcela 7/1, in suprafata de x mp de la tatăl paratului, D.D. Banii pe care i-a plătit pe acest teren aparțineau fiicei sale.

După moartea tatălui său, când pârâtul împreună cu ceilalți frați ai săi au făcut succesiunea după D.D., aceștia cunoscând înțelegerea sa cu tatăl lor au fost de acord să-i lase acest teren unui singur frate, pârâtul din această cauză B.B. Deoarece fiica sa H.H. nu era în ţară în această perioadă a discutat cu pârâtul să-i facă o procură pentru ca el să-i poată face actele fiicei sale când va fi posibil.

Arată că reclamanta dorește ca acest teren să apară pe numele lor întrucât sunt separați în fapt de mai bine de 7 ani şi dorește ca într-un eventual divorț sau deces să poată obține acest teren.

De altfel, arată că reclamanta nici nu a știut de achiziția acestui teren până de curând când i-au fost furate actele din cabana unde locuieşte în fapt de mai bine de 7 ani. În mod ciudat. Arată că după acest eveniment fiul J.J. l-a căutat pe pârât spunându-i despre el că sunt pe moarte şi că trebuie să-i facă lui contract de vânzare cumpărare pe acest teren nu are cunoștință nici măcar de suma pe care a plătit-o, nici moneda.

Din acest moment, arată că a luat legătura cu pârâtul şi a convenit să o cheme şi pe fiica sa să-i facă actele pe acest teren întrucât îi aparținea. În acest sens, arată că s-au prezentat la biroul notarial împreună cu pârâtul întrucât împuternicirea aflată la dosar expirase. Pârâtul a primit bani de la fiica sa pentru a achita impozitul terenului la zi pentru a putea fi vândut.

Din cate ştie, reclamanta împreună cu fiul J.J. au fost la pârât si l-au amenințat ca să nu cumva să vândă acest teren către fiica sa H.H.

Mai arată că reclamanta împreună cu fiul J.J. au încercat inclusiv să-i facă lui rău în ziua în care trebuia să meargă la notar să facă pârâtul actele pentru fiica sa. L-au internat nevoluntar la spitalul de psihiatrie. Astfel nici nu a ştiut de acest proces până nu a ieșit din spital întrucât acțiunea i-a fost comunicată în această perioadă la domiciliul din cartea de identitate unde locuiește reclamanta cu fiul J.J. care nu i-au zis nimic despre acest proces.

Arată  că martorii propuși de reclamantă sunt străini de orice adevăr în această cauză, nefiind de faţă la cumpărarea acestui teren.

Mai mult, arată că actualmente este în proces de divorț reclamanta refuzând bineînțeles sa accepte divorțul tocmai a trage de timp în speranța că prin acest proces va reuși să aducă terenul în masa partajabilă la un eventual partaj.

Consideră că motivele de apel sunt total nefondate, în primul rând, în baza procurii pe care o avea de la paratul B.B. trebuia să facă şi publicitatea vânzării prin afișare la primăria X pentru ca mai apoi sa-i poată face actele fiicei sale H.H.. Arată că preţul de ... euro nu a fost stabilit de el ci de Primăria X care i-a spus că nu poate să pună un preţ mai mic. Ceea ce însemnă în opinia sa, că la nivelul anului 2014 acel teren valora atât conform grilelor notariale.

Mai mult, arată că, atunci când pârâtul B.B. a relatat cum a aflat cui a fost vândut acest teren se raporta la acea azi în care a fost vândut. Ulterior singur l-a căutat şi i-a zis că ştie de la tatăl lui că a luat acest teren pentru fiica sa, de aceea i-a făcut şi procura pentru a putea vinde. În scenariul invocat de reclamantă, se întreabă ce rol mai avea această procură când ar fi putut să zică pârâtul că el a cumpărat şi să-mi vândă direct lui.

Arată că vârsta sa şi problemele de sănătate pe care le are nu îl ajută prea mult să demonstreze că tot acest proces este inițiat de fiul său şi de soţia sa doar pentru a-i face rău.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea apelului, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi sub toate aspectele, conform prevederilor art. 476-478 C.proc.civ, raportat la probele administrate, Tribunalul reţine următoarele:

Referitor la primul punct din motivele de apel, prin care apelanta a criticat concluzia întemeiată a primei instanțe privind inexistența unui contract de vânzare-cumpărare care să fi fost încheiat de către defunctul D.D. cu intimatul C.C., având ca obiect imobilul teren în cauză, tribunalul constată că s-a invocat de apelantă prima frază din conținutul întâmpinării formulate în fața judecătoriei de către pârâtul B.B., în care pârâtul arată că, în anul 2000, C.C. a cumpărat de la tatăl său terenul, însă, procedând astfel, se reține doar parțial poziția exprimată de pârât care, în continuarea explicațiilor date prin întâmpinare, a menționat faptul că avea cunoștință de această înțelegere de la tatăl său, cu care a discutat după plecarea dl. C.C., care i-a zis că i-a vândut acest teren lui C.C., deci, fără ca pârâtul să fi fost de față la înțelegere, și că, în anul 2014, a aflat că C.c. a cumpărat acest teren pentru fiica sa, H.H., banii fiind de la ea.

Totodată, la întrebarea nr. 4 din răspunsul la interogatoriu, pârâtul B.B. a arătat că C.C. i-a spus că a cumpărat terenul pentru fiica sa în anul 2005, când B.B. a vrut să treacă terenul pe numele lui C.C., când s-au dus la notar, întâmplare care a avut loc după moartea tatălui său, care a decedat la data de 2002.

Aceste aspecte trebuiau coroborate cu toate probele administrate în cauză pentru a se obține o concluzie fondată în privința situației de fapt existente între părți, iar prima instanța a reușit, prin analiza completă și detaliată a probatoriului administrat în cauză, să pronunțe o soluție legală și temeinică cu privire la acțiunea introdusă de apelanta reclamantă, fără ca motivarea să conțină argumente contradictorii.

Prin urmare, constatarea primei instanțe în sensul că, în anul 2005, intervenientul forţat i-a comunicat pârâtului B.B. că a cumpărat terenul pentru fiica lui, H.H., este întemeiată, față de răspunsul clar dat de pârât la întrebarea succintă și la obiect din cadrul probei cu interogatoriu, ceea ce înseamnă că această situație a fost comunicată pârâtului de către H.H. cu mult înainte ca relațiile sale de familie cu apelanta să se deterioreze, perioadă menționată ca fiind în jurul anului 2014, după cum rezultă din susținerile părților. Și la întrebarea nr. 2 din interogatoriu, răspunsul intimatului pârât B.B. a fost în același sens, respectiv că în anul 2005 i-a spus C.C. să nu îl treacă pe el în acte pentru că terenul a fost cumpărat pentru fiica lui, H.H., care i-a dat banii să îl cumpere.

Totodată, s-a constatat în mod întemeiat de către prima instanță că nu s-a făcut dovada că ar fi existat vreun înscris cu privire la înțelegerea dintre defunctul D.D. și intimatul C.C., ceea ce face ca tocmai elementele esențiale ale respectivei înțelegerii să nu poată fi stabilite în prezent în vederea calificării acesteia ca fiind o veritabilă convenție, raportul probat parțial în cauză fiind deficitar sub aspectul părților înțelegerii și a prețului plătit.

Constatarea primei instanţe în sensul că simpla folosinţă a bunului nu face dovada faptului că terenul a fost achiziţionat şi plătit din banii intervenientului forţat căsătorit cu reclamanta este una corectă.

Prin acțiunea de față, apelanta reclamantă a înțeles să invoce, de fapt, existența unei convenții de vânzare-cumpărare sub forma antecontractului, dar care nu s-a dovedit, din moment ce nu s-a probat prețul, întrucât contractul de vanzare-cumparare dă naștere la două obligații principale, una a vânzătorului care are ca obiect lucrul vândut și alta a cumpărătorului care are ca obiect prețul. În lipsa acestor elemente sau dacă ele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat valabil încheiat.

În consecință, în cadrul unei acțiuni având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, instanța suplinește consimțământul uneia dintre părți, verificând în prealabil ca toate celelalte condiții ale actului juridic civil referitoare la capacitate, obiect- lucru și preț-, cauză licită să fie îndeplinite, condiții care în speța de față nu sunt îndeplinite.

De asemenea, și considerentele primei instanțe în ceea ce privește incidența dispozițiilor legale privind dreptul de preemțiune sunt întemeiate, față de categoria de folosință a terenului, respectiv extravilan.

Așa fiind, cum reclamanta nu a dovedit în cauză întrunirea tuturor condițiilor de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 50/2021 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o va păstra.

Instanța va respinge cererea intimatului C.c. privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței și a întinderii lor, conform art. 452 C. proc.civ.

Domenii speta

Spete similare