Onorariu executor judecătoresc diminuat. Acţiune formulată de creditor pentru recuperarea cheltuielilor de executare formulată împotriva executorului judecătoresc. Acţiune respinsă motivat de faptul că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare

Prin sentinţa civilă nr. 2/2019 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc și, în consecință:

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 6.621 lei, reprezentând diferență onorariu executor judecătoresc stabilit nelegal conform sentinței civile nr. 1/2018 pronunțată de Judecătoria Sibiu, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 23.05.2018 și până la data plății efective.

A respins cererea reclamantului cu privire la plata sumei de 952 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru formularea întâmpinării în cadrul contestației la executare.

A obligat pârâtul la plata sumei de 436 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, către reclamant.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut  următoarele:

Prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc sub dosar nr. 3/2017, reclamantul A.A.  a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 51/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 81/306/2015, completată prin decizia nr. 27/01.02.2017, împotriva debitoarei Banca X. 

Prin încheierea civilă nr. 43/2017 pronunțată în dosarul nr. 77/306/2017 al Judecătoriei Sibiu a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei Banca X.  pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu indicat mai sus, respectiv înlăturarea caracterului abuziv al clauzei contractuale statuate de art. 4.10 din contractul de credit nr.  62/26.06.2007, emiterea unui nou grafic de rambursare ținând cont de dispozițiile prezentei decizii, pentru recuperarea sumei de 10.523,27 CHF (echivalent în lei la cursul BNR din data plății), reprezentând comision de administrare achitat până la data de 01.02.2017, pentru recuperarea sumei de 6.139,22 lei, reprezentând dobânda legală pentru plățile efectuate cu titlu de comision de administrare calculată până la data de 01.03.2017 și în continuare până la data plății și sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată, precum și pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită.

În cadrul dosarului execuțional nr. 23/2017 a fost emisă de către executorul judecătoresc încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3/2017 prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în valoare totală de 12.773 lei compusă din: 40 lei taxă judiciară de timbru; 6.188 lei (5.200 lei + 19% TVA) onorariu executor judecătoresc pentru cele două obligații de a face; 5.950 lei (5.000 lei + 19% TVA) onorariu executor judecătoresc pentru recuperarea creanței de 53.911,52 lei; 595 lei (500 lei + 19% TVA) cheltuieli efectuate cu comunicarea actelor de procedură și a publicității executării.

Debitoarea Banca X a formulat contestație la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3/2017 ce a făcut obiectul dosarului nr. 93/306/2017, dosar care a fost soluționat prin sentința civilă nr. 1/2018 pronunțată de Judecătoria Sibiu, prin care a fost admisă în parte contestația la executare și s-a dispus îndreptarea actelor de executare - încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare nr. 3/2017 și somația nr. 3/2017, adresele de înființare a popririi din data de 05.05.2017, în sensul diminuării sumei reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru cele două obligații de a face de la 6.188 lei la 400 lei, a sumei reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru recuperarea creanței de 53.911,52 lei de la 5.950 lei la 5.117 lei și, în consecință, a sumei reprezentând cheltuielile de executare de la 12.773 lei la 6.152 lei. De asemenea, s-a dispus întoarcerea executării silite a sumei de 6.621 lei executate în dosarul execuțional nr. 3/2017 al BEJ.

În motivarea hotărârii s-a reținut, în ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc pentru cele două obligații de a face stabilite în sarcina debitoarei (înlăturarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 4.10 lit. b din contractul de credit și emiterea unui nou grafic rambursare), că serviciile prestate de executor în privința acestora nu pot fi încadrate în niciuna dintre categoriile prevăzute la pct. 2 din anexa la Ordinul nr. 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile  prestate de executorii judecătorești și au fost încadrate la pct. 12 din anexă - orice alte acte sau operațiuni date prin lege, onorariul maxim pentru aceste acte fiind de 200 lei.

În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc pentru recuperarea debitului în sumă de 53.911,52 lei, s-a reținut că valoarea de 5.950 lei (inclusiv TVA) stabilită de executor depășește limita maximă prevăzută de pct. 4 lit. b din anexa la Ordinul nr. 2550/2006, că această limită maximă include și TVA-ul și s-a dispus reducerea acestui onorariu la suma de 5.117 lei.

Sentința civilă nr. 1/2018 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 93/306/2017 a rămas definitivă prin neapelare.

Prin acțiunea civilă formulată în cauză, reclamantul A.A., creditor în cadrul executării silite, solicită obligarea pârâtului Biroul Executorului Judecătoresc  la plata sumei de 6.621 lei, reprezentând diferență onorariu executor stabilită nelegal conform sentinței civile nr. 1/2018 și a sumei de 952 lei, reprezentând onorariu avocat pentru formularea întâmpinării în cadrul contestației la executare.

Cu privire la prima sumă solicitată de reclamant, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului, conform art. 1349, art. 1357 și urm. C.civ., respectiv: să existe o faptă ilicită săvârșită de acesta, fapta să fie săvârșită cu vinovăție, să existe un prejudiciu (material și/sau moral) nereparat, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de persoana vătămată.

 De asemenea, instanța a reţinut prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 republicată, conform cărora, răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

Condițiile enumerate mai sus erau întrunite în cauză, respectiv exista fapta ilicită a pârâtului săvârșită cu ocazia exercitării atribuțiilor sale în legătură cu punerea în executare a unor obligații civile, constând în stabilirea în mod nelegal a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. 3/2017, respectiv a onorariului executorului judecătoresc în sumă de 6.621 lei,  aspect stabilit prin sentința civilă nr. 1/2018 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă, prejudiciul suferit de reclamant prin plata către Banca X. a sumei de 6.621 lei, ca urmare a întoarcerii executării silite cu privire la această sumă dispusă de instanță, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtului care a stabilit acest onorariu cu nerespectarea prevederilor legale și producerea prejudiciului. Toate criticile aduse de către pârât cu privire la reducerea onorariului executorului judecătoresc în cadrul contestației la executare nu puteau fi luate în considerare de către instanță, atât timp cât printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a statuat cu privire la acest onorariu, hotărârea respectivă beneficiind de prezumția de legalitate și temeinicie.

În ce privește suma solicitată de reclamant cu titlu de onorariu de avocat pentru redactarea întâmpinării în dosarul nr. 93/306/2017, având ca obiect contestația la executare, instanța a reţinut că această sumă a fost suportată de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul respectiv și că temeiul obligării părţii la plata cheltuielilor de judecată este constituit, întotdeauna, de culpa procesuală în care aceasta se află, astfel că nu există legătură de cauzalitate între această sumă și fapta pârâtului, motiv pentru care acesta nu poate fi pusă în sarcina acestuia. 

Față de toate aceste considerente, acțiunea civilă formulată de reclamantul A.A. a fost admisă în parte și s-a dispus obligarea pârâtului Biroul Executorului Judecătoresc la plata sumei de 6.621 lei, reprezentând diferență onorariu executor judecătoresc stabilită nelegal conform sentinței civile nr. 1/2018 a Judecătoriei Sibiu, urmând a fi respinsă cererea reclamantului cu privire la plata sumei de 952 lei, reprezentând onorariu de avocat pentru formularea întâmpinării în cadrul contestației la executare.

În ceea ce privește cererea reclamantului privind plata dobânzii legale, instanța a reţinut că devin aplicabile dispoziţiilor art. 1535 C.civ. conform cărora, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu” și ale art. 1523 alin. 2 lit. e C.civ., care prevăd că debitorul se află de drept în întârziere atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite, astfel că pârâtul a fost obligat și la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.621 lei, începând cu data de 23.05.2018 (data plății de către reclamant a sumei respective către Banca X.) și până la data plății efective.

În temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat la plata sumei de 436 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale constând în taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor pentru care a fost admisă acțiunea, către reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul BEJ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În expunerea motivelor de apel se susţine că:

Instanţa de fond admite in parte acţiunea reclamantului in pretenţii, reprezentând diferenţa de onorariu rezultata din reducerea dispusa de către instanţa si cel perceput de către executor, respingând pretenţiile privind contravaloarea onorariului de redactare a întimpinării faţă de contestaţia la executare formulate de către debitor.

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie instanţa de fond retine ca sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii executorului judecătoresc in condiţiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

Motivează instanţa de fond ca in cauza exista fapta ilicita constând in stabilirea in mod nelegal a cheltuielilor de executare silita in dosarul 3/2017, respectiv a onorariului in suma de 6621 lei, aspect stabilit prin sentinţa civila nr. 1/2018.

Prejudiciul cauzat reclamantul consta exact in această suma, ca urmare a întoarcerii executării silite pentru aceasta suma, existând legătura de cauzalitate intre fapta pârâtului care a stabilit acest onorariu cu nerespectarea prevederilor legale si producerea prejudiciului.

Mai retine instanţa de fond ca toate criticile aduse privind soluţia de reducerea onorariului nu pot fi reţinute de către instanţa, câta vreme exista o hotărâre judecătoreasca definitiva in acest sens, motiv pentru care nici nu sunt analizate.

Raportat la acest raţionament al instanţei, se constată ca: nu este stabilita natura răspunderii in condiţiile legii civile pe care o retine instanţa de fond: este una delictuala, cum pare sa rezulte din motivare, sau una contractuala, raportul dintre reclamant si executor fiind născut in temeiul unui contract.

O astfel de calificare este absolute necesara, cu atât mai mult cu cat instanţa de fond nu retine nici temeiul legal al unei astfel de răspunderi, astfel încât nu pot fi verificate condiţiile de atragere a acesteia.

Reținându-se existenta prejudiciului, raportului de cauzalitate, fapta ilicita, toate constituind elementele răspunderii delictuale, s-ar înțelege ca natura răspunderii este una delictuala. Din aceasta perspective, soluţia instanţei de fond este vădit greşita, câta vreme întregul raport juridic dintre reclamant si pârât, care a generat inclusive pretenţiile din prezenta cauza, este unul contractual, având la baza contractul încheiat intre creditor si executorul judecătoresc.

Așa fiind, chiar stabilirea unui onorariu nejustificat legal (deși nu este reala aceasta reţinere) nu poate constitui temeiul unei răspunderi delictuale, câta vreme aceasta s-a realizat prin încheierea unui contract specific. Clauza contractuala subzista si la acest moment si doar prin desființarea acesteia, in oricare modalitate prevăzuta de lege se naşte dreptul de a solicita restituirea sumei despre care se pretinde ca a fost perceputa ca si onorariu, in mod nelegal.

In consecința, nu exista nici o răspundere delictuala, pretinsa fapta a executorului, reprezentând un act juridic - contractul pârtilor - in temeiul căruia s-a stabilit si plătit onorariul de executare.

In al doilea rând, instanţa retine, fără a o face explicit, ca ar exista autoritate de lucru judecat in cauza, prin raportare la sentinţa 1/2018, astfel ca refuza sa analizeze apărările pârâtului referitor la legalitatea onorariului perceput.

Sub acest aspect, soluţia valorează cu o denegare de justiţie.

Nu exista nici un fel de autoritate de lucru judecat, iar sentinţa 1/2018 nu este opozabila executorului judecătoresc. Pe de alta parte, in lipsa exercitării de către reclamant a caii de atac, ea nici nu a fost supusa controlului legalităţii in faţă unei instanţe superioare. In lipsa opozabilităţii acesteia, cele reţinute in respectiva sentinţa nu pot fi imputate, reţinute fără nici un fel de analiza, refuzându-se analizarea criticilor si argumentelor aduse, in pofida pârâtului executor judecătoresc.

În cauza ce a format obiectul dosarului 93/306/2017 executorul judecătoresc nu a avut calitate procesuala, astfel încât nu exista efecte ale acestei hotărâri faţă de acesta.

Pe de alta parte, in ceea ce priveşte modalitatea in care creditorul si-a realizat apărările, apelantul apreciază ca aceasta a fost insuficienta pentru determinarea obţinerii unei soluţii corecte in cauza, inclusiv privind verificarea onorariului executorului raportat la obiectul executării silite, care nu a fost doar de recuperare a unei sume de bani, ci, in principal, de a determina conformarea debitoarei Banca X. la conduita dispusa de către instanţa. Mai exact, deși creditorul-intimat a arătat ca onorariul executorului a fost corect stabilit pentru doua obligaţii de a face si o obligaţie de a plaţi suma de 53.911,52 lei, acesta nu a fost in măsura sa argumenteze legalitatea stabilirii onorariului, respectiv sa înlăture raţionamentul absolut deficitar al instanţei care a stabilit ca de vreme ce Anexa la ordinul 2550/2006 nu permite încadrarea serviciilor prestate de executor pentru executarea obligaţiei de a face, nu se poate stabili un onorariu al executorului si, deci, acesta este in cuantum "200 1ei"!!!!!.

Aceasta hotărâre nu a fost apelata de către creditor, rămânând astfel definitiva.

A invocat si susţine si la acest moment, sub acest aspect, o "culpa in eligendo" a creditorului, care nu si-a aparat drepturile, epuizând si căile de atac, in mod corespunzător, ceea ce determina si netemeinicia pretenţiilor privind cuantumul cheltuielilor de redactare a întâmpinării. Nu a fost suficienta redactarea, se impunea susţinerea acesteia cu argumentele legale până la obţinerea soluţiei definitive, corespunzătoare, având in vedere faptul ca, in lipsa calităţii procesuale, executorul nu poate formula in cadrul contestaţiei apărări si nici exercita cai de atac, pentru a arata corectitudinea evidenta a stabilirii onorariul de executare, mult mai mic decât cuantumul maxim al acestuia.

În ceea ce priveşte efectele acestei hotărâri, aşa cum a arătat, sunt produse exclusiv in relaţia dintre creditor si debitor, instanţa neputând interveni in raportul contractual dintre creditor si executorul judecătoresc. In consecinţa, efectele hotărârii privind "reducerea onorariului" reprezintă măsura in care intervine răspunderea debitorului in suportarea cheltuielilor de executare, raportul contractual.

Apare ca evident ca reclamantul a avut calitatea de client in interpretarea art. 451 pct. 2 si 3 C.p.civila, care prevede:

-" (2) Instanţa poate, chiar si din oficiu, sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurata de avocat, ținând seama si de circumstanţele cauzei. Măsura luata de instanţa nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.

-(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplica in mod corespunzător la plata experţilor judiciar si a specialiştilor numiţi in condiţiile art. 330 alin. (3), " iar conform art. 670 pct. 4 C.pr.civ. "Sumele datorate ce urmează sa fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, in condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesata si ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) si (3) se aplica in mod corespunzător, iar suspendarea executării in privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionata de plata unei cauţiuni."

Din interpretarea dispoziţiilor de mai sus, reiese faptul ca aceste cheltuieli de executare se stabilesc de executorul judecătoresc prin încheiere, fapt realizat de BEJ la data de 05.04.2017 si necontestata de reclamant. Aceste cheltuieli pot fi cenzurate de instanţa de executare pe calea contestaţiei de executare formulate de partea interesata, dar chiar daca aceste cheltuieli au fost cenzurate de instanţa de executare, in speţa la cererea debitorului, dispoziţiile art. 451 pct.2 si 3 C.pr.civ. se aplica in mod corespunzător.

Ca urmare, reclamantul, nu are temei legal pentru a solicita restituirea unei părţi din cheltuielile de executare ce au fost cenzurate de instanţa.

Cu privire la onorariul in valoare de 6621 lei, se arată faptul ca acesta a fost stabilit legal, conform OMJ 2550/2006, respectiv:

a) pentru cele doua obligaţii de a face, respectiv la 50% din maximul prevăzut de OMJ 2550/2006, cate 2600 lei +TVA pentru fiecare obligaţie de a face in loc de 5200 lei +TVA pentru fiecare obligaţie de a face, cât este limita maxima.

Obligaţiile de a face sunt menţionate in dispozitivul titlului executoriu, decizia civila nr. 51/2016 a Tribunalului Sibiu si care consta in:

-obligarea debitoarei Banca X să înlăture caracterul abuziv al clauzei contractuale statuate de art. 4.10 litera b) din Contractul de Credit nr. HL 62/2007.

-obligarea debitoarei Banca X. de a emite un nou grafic de rambursare ținând cont de dispoziţiile titlului executoriu.

Ca atare, instanţei de executare ii era uşor sa observe ca cele doua obligaţii de a face se încadrau la punctul 2 obligaţia de a face, din OMJ 2550/14.11.2016 si nu la punctul 12 " orice alte acte sau operaţiuni date prin lege ".

În baza acestei încadrări greşite, instanţa de executare a redus onorariul executorului de la suma de 5200 lei la suma de 400 lei, cate 200 lei pentru fiecare obligaţie de a face.

Mai mult, instanţa de executare calculează greşit onorariul ce i se cuvine executorului judecătoresc pentru recuperarea sumei de 53.911,52 lei diminuandu-1 de la suma de 5960 lei la 5117 cu TVA inclus. Nici acest onorariu, stabilit de executorul judecătoresc, nu atinge limita maxima a onorariului reglementat de OMJ, chiar instanţa de executare menţionând cum trebuie calculat onorariul (pag.4, alin.4) in sensul ca onorariul maxim pentru recuperarea sumei de 53.911,52 lei trebuia calculat la 5000 lei pentru creanţa de până la 50.000 lei la care se adaugă un procent de 3% din ce depăşeşte valoarea de 50.000 lei, respectiv 78,23 lei.

Onorariul calculate de BEJ a fost doar pentru suma de 50.000 lei.

De asemenea, instanţa de executare mai retine, la pagina 5 alin.5 din Sentinţa civila nr. 1/2018, faptul ca potrivit Minutei de practica neunitara a întâlnirii președinților secţiilor civile a Curţilor de Apel din luna noiembrie 2015, s-a stabilit ca onorariile maximale prevăzute de Legea nr. 188/2000 si OMJ 2550/2006 includ si TVA-ul, ceea ce este o absurditate. TVA fiind doar colectat de executori si vărsat statului, astfel ca nu intra in valoarea maximala a onorariului, cu atât mai mult cu cat sunt executori care nu sunt plătitori de TVA si, deci, nu percep TVA.

Cu aceasta motivare nu putea fi de acord reclamantul, mai ales ca a avut un apărător, si ca atare, trebuia sa atace cu apel aceasta hotărâre.

Criticarea acestei motivări in instanţa de apel era uşor de realizat de către apărătorul reclamantului, având in vedere următoarele:

1.Minuta de practica neunitara a întâlnirii președinților Secţiilor civile ale Curţilor de Apel din luna noiembrie 2015 nu este izvor de drept.

2.Luarea acestei decizii de către preşedinţii Curţilor de Apel nu a ţinut cont de adresa nr. 41264/41267/41271/02.09.2015 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care la cererea UNEJ, răspunde acestei întrebări, respectiv daca TVA-ul se include in onorariul prevăzut de OMJ 2550/2006 motivat de faptul ca "nu executorul judecătoresc trebuie sa suporte taxa ci creditorul,  in speţa reclamantul, in calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectiva urmând a fi recuperata de la debitor".

Argumentarea acestui punct de vedere de către Ministerul Finanţelor Publice prin adresa mai sus indicata are la baza atât art. 125 si următoarele din Codul fiscal, cât si practica judiciara, dând exemplu in aceasta adresa Sentinţa Civila nr. 7152/2015 a Judecătorie Sectorului 3 Bucureşti Secţia Civila precum si Decizia Civila nr. 2937/2015 a Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civila, cat si Sentinţa Civila nr. 3650/2015 a Judecătoriei Sectorului 5, secţia a II-a Bucureşti, precum si principiul neutralităţii fiscale, "principiu care trebuie interpretat in sensul ca o diferenţa de tratament cu privire la taxa pe valoare adăugata intre doua prestări de servicii identice sau similare din punctul de vedere al consumatorului si care îndeplinesc aceleaşi nevoi ale acestuia este suficienta pentru a stabili o încălcare a acestui principiu ".

Faţă de aceasta adresa, un argument in plus este si decizia nr. 193/09.06.2015 a Tribunalului Argeş care retine printre altele si faptul ca "nu exista niciun temei legal pentru instanţa de fond sa retina ca executorul judecătoresc nu trebuia sa calculeze taxa pe valoare adăugata considerând greşit ca onorariul maxim prevăzut de lege trebuia sa includă si taxa pe valoare adăugata ".

Pârâtul, in calitate de executor judecătoresc, nu a avut posibilitatea sa participe la judecarea contestației la executare, neavând calitate procesuala conform Deciziei CCR nr. 162/2003, motiv pentru care doar reclamantul, prin apărătorul lui, putea ataca cu apel aceasta sentinţa, vădit nelegala si netemeinica, căreia instanţa de fond din prezenta cauza îi stabileşte o putere de lucru judecat in afara oricăror prevederi legale.

Aşa fiind, pe de o parte, nu exista o răspundere delictuala in cauza, pe de alta parte, onorariul executorului a fost stabilit in mod legal, prin contractul încheiat cu creditorul-reclamant, contract ale cărui clauze nu au fost modificate in nici un mod, astfel încât nu exista temei al restituirii sumelor încasate in temeiul contractului.

Instanţa de fond a refuzat sa verifice apărările pârâtului, reţinând in mod nelegal, vădit greşit, o pretinsa autoritate de lucru judecat a sentinţei 10/2018, care reprezintă o grava eroare judiciara, a cărei menţinere a fost permisa de reclamant, care nu a apelat-o, in calitate de parte in acel dosar.

Pentru toate aceste motive, apelantul solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate si respingerea in totalitate a acţiunii formulate de reclamant, cu înlăturarea obligaţiei de plata a cheltuielilor de judecata constanta in taxa de timbru aferenta pretenţiilor admise.

În drept: OMJ 2550/2006, art. 670 C.pr.civ., art. 451 C.pr.civ. Legea nr. 188/2000.

Intimaţii nu au  depus întâmpinare.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi a dispoziţiilor art. 476 şi următoarele cod procedură civilă Tribunalul apreciază ca fondat

 apelul formulat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cadrul dosarului nr. 93/306/2017, debitoarea Banca X.  a formulat contestație la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3/2017. Prin sentința civilă nr. 1/2018 pronunțată de Judecătoria Sibiu, rămasa definitivă prin neapelare, a fost admisă în parte contestația la executare și s-a dispus îndreptarea actelor de executare - încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare nr. 3/2017 și somația nr. 3/2017, adresele de înființare a popririi din data de 05.05.2017, în sensul diminuării sumei reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru cele două obligații de a face de la 6.188 lei la 400 lei, a sumei reprezentând onorariu executor judecătoresc pentru recuperarea creanței de 53.911,52 lei de la 5.950 lei la 5.117 lei și, în consecință, a sumei reprezentând cheltuielile de executare de la 12.773 lei la 6.152 lei. De asemenea, s-a dispus întoarcerea executării silite a sumei de 6.621 lei executate în dosarul execuțional nr. 3/2017 al BEJ.

Trebuie precizat ca în dosarul mai sus menționat au fost părți debitoarea Banca X. si creditorul A.A., executorul judecătoresc nefigurând ca parte in proces.

Prin sentința civilă nr. 2/2019 pronunţată de Judecătoria Sibiu si care face obiectul prezentului apel, prima instanță a admis in parte acțiunea în regres a reclamantului-creditor A.A. împotriva executorului judecătoresc, obligându-l pe acesta la plata către reclamant a sumei de 6621 lei  și la plata dobânzii legale aferente sumei de 6.621 lei, începând cu data de 23.05.2018 (data plății de către reclamant a sumei respective către Banca X.) și până la data plății efective.

Tribunalul reține ca în mod corect s-a invocat de către apelant aspectul ca acesta nu a fost parte în dosarul nr. 93/306/2017 și că pe de altă parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare se atacă de partea interesata.

Astfel, potrivit art. 670 alin4 Ncpc, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc prin încheiere, aceste sume putând fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesata si ținând seama de probele administrate de aceasta.

Totodată, potrivit art.670 alin 6 pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cat si pentru executorul judecătoresc, fără a fi necesară învestirea cu formula executorie.

Astfel cum rezulta din coroborarea acestor texte legale și cum a reliefat și doctrina de specialitate (Cheltuieli de executare, Evelina Oprina, in Executarea Silita Dificultăți si Soluții Practice, Vol.1, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p.236), instanța de executare, atunci când procedează la reducerea cheltuielilor de executare, o face exclusiv in cadrul raporturilor execuționale dintre debitorul contestator al cheltuielilor de executare stabilite de executor, pe de o parte, si creditorul intimat, pe de alta parte, rămânând neatins raportul juridic inițial dintre creditor si executorul judecătoresc (a se vedea în același sens și Executarea cheltuielilor de executare silită împotriva creditorului: posibilități si limitări din perspectiva succesiunii de reglementari procesual civile, Bogdan Alex Arghir in Executarea Silita Dificultăți si Soluții Practice, Vol.1, Ed. Universul Juridic, București, 2016, p 252).

Astfel, în ipoteza în care încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost contestată de debitor, efectul unei eventuale admiteri a contestației nu se va răsfrânge decât asupra creditorului, iar nu și a executorului judecătoresc.

O asemenea soluție se sprijină și pe considerentul ca în ipoteza în care creditorul nu a contestat încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în interiorul termenului legal, acesta este decăzut din dreptul de a formula contestație cu un asemenea obiect, astfel încât respectiva încheiere se impune creditorului in condițiile și în cuantumul în care a fost întocmită de executorul judecătoresc.

În cazul în care însa încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost contestată de creditor, efectul unei eventuale admiteri a contestației se va răsfrânge direct in patrimoniul executorului judecătoresc.

In speță, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost contestată doar de debitor, iar nu și de creditor, care astfel nu poate beneficia de efectele admiterii contestației la executare a debitorului, raporturile dintre creditor si executorul judecătoresc rămânând neatinse.

Așa fiind, în mod eronat prima instanță a admis în parte acțiunea formulată fără a avea în vedere ca încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu a fost contestata de creditor, astfel ca se impunea acestuia în condițiile și cuantumul în care a fost întocmită de executorul judecătoresc.

Față de aceste considerente, se va admite apelul formulat în temeiul art. 480 alin1 Ncpc, fiind inutil a se mai analiza restul motivelor de apel.

In consecință, se va schimba în tot sentinţa civila nr. 2/2019 pronunţată de Judecătoria Sibiu, în sensul că se va respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul A.A. în contradictoriu cu pârâtul Biroul Executorului Judecătoresc. Se va înlatura totodată si obligaţia pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată de la fond.

In temeiul art 453 alin1 rap.la art 451 alin1 Ncpc, intimatul A.A. va fi obligat  să plătească apelantului suma de 218,02 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in apel constând în taxa judiciara de timbru.

Domenii speta

Spete similare