Confiscarea specială - cazuri în care măsura de sigranţă nu poate fi luată: fapta nu este prevăzută de legea penală

Sentinţă penală 106 din 15.09.2022


Cod ECLI ECLI:RO:TBMUS:2022:023.000106

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MUREŞ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. ...

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 106/CP

Ședința camerei de consiliu din data de 15 septembrie 2022

Completul constituit din:

Judecător de cameră preliminară: ....

Grefier: ....

Pe rol se află pronunțarea asupra sesizării având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a cantității de 16,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Chloromethcathinone), depusă la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Cluj – SCJSEO cu dovada seria CJ-DR-932876/26.04.2022.

În lipsa părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public.

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părţilor şi ale procurorului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.09.2022, când s-a stabilit că pronunţarea va avea loc la data de azi, 15.09.2022, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

▪  Prezentarea sesizării

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 06.06.2022 sub nr. ... în temeiul 5491 Cod procedură penală şi cu referire la dosarul nr. 7/D/P/2022,  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a solicitat, luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale cu privire la cantitatea de 16,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Chloromethcathinone) depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Cluj-S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria/nr. CJ-DR-932876/26.04.2022.

În drept, s-au invocat disp. art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal şi art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 şi s-a menţionat că soluția de clasare dispusă în cauză a fost comunicată intimatului ..., iar împotriva acesteia nu a fost formulată plângere.

 A fost ataşat dosarul penal nr... al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, în care a fost emisă ordonanţa de clasare din data de 09 mai 2022, ordonanţă prin care s-a dispus şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

▪  Considerentele judecătorului de cameră preliminară învestit cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale

 Analizând sesizarea ce face obiectul prezentei judecãţi prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului,  judecătorul de cameră preliminară constată că prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Tg.Mureș din data de 09 mai 2021, emisã în cadrul dosarului penal nr. 7/D/P/2022, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

Totodată, s-a dispus şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale a cantității de de 16,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Chloromethcathinone) depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Cluj-S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria/nr. CJ-DR-932876/26.04.2022

În cuprinsul ordonanţei s-au reţinut următoarele:

 Prin ordonanța din data de 26.01.2022 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunile de:

-trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. I din Legea nr. 143/2000;

-operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

Prin ordonanța din 27.01.2022 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de ... pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

La data de 14.01.2022, BCCO Tg. Mureș s-a sesizat din oficiu având în vedere următoarele:

La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș este înregistrat dosarul penal nr. ..., în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monede străine, prev. de art. 310 alin. 1 C.p. rap. la art. 316 C.p. și punere în circulație de valori străine falsificate, prev. de art. 313 alin. 1 C.p. rap. la art. 316 C.p.

În respectivul dosar a fost emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Mureș mandatul de supraveghere tehnică nr..., prin care a fost încuviințară măsura interceptării comunicărilor efectuate de la postul telefonic nr. ..., utilizat de numitul ... (fiul lui ...și ... născut la data de ... în ..., jud... domiciliat în .... ..nr. .. jud. ...., CNP ...).

Din analiza convorbirile efectuate în perioada 16.12.2021 — 05.01.2022 de către numitul ..., au rezultat indicii cu privire la faptul că sus-numitul ar desfășura activități pe linia traficului de droguri și a operațiunilor cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, acesta a avut mai multe discuții telefonice cu o persoană de sex masculin, referitoare la o comandă de droguri și/sau substanțe psihoactive din străinătate, pe care apoi ar urma să le comercializeze.

Având în vedere aceste aspecte, BCCO Târgu Mureș s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. I din Legea nr. 143/2000 și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.

În cauză au fost delegați lucrătorii de poliție din cadrul BCCO Tg. Mureș în vederea efectuării mai multor acte de urmărire penală.

Din procesul-verbal întocmit la data de 25.01.2022 rezultă faptul că numitul ... (CNP ...) este cunoscut la nivelul Serviciului Antidrog cu preocupări infracționale pe linia traficului și a consumului ilicit de droguri și a operațiunilor cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, fiind cercetat în trecut în două dosare penale, dintre care unul înregistrat la nivelul D.I.I.C.O.T. — S.T. Târgu Mureș, iar celălalt la nivelul D.I.I.C.O.T. -S.T. Constanța.

În urma investigațiilor efectuate de lucrătorii de poliție delegați a rezultat că sus-numitul urma să primească un colet susceptibil a conține droguri sau substanțe etnobotanice, adus în data de 25.01.2022 din Amsterdam, Olanda în România. Coletul respectiv urma a fi expediat din ... prin firma de curierat Fan Courier.

De asemenea, informativ s-a stabilit faptul că datele de identificare ale coletului primit de către numitul ... sunt următoarele:

Expeditor: ... telefon ....și destinatar: ...., ..., strada ..., nr. ... județ ..., telefon ..., AWB ....

A fost identificată numita ... ca fiind numita: ..., fiica lui ...și ... născută la data de .. în oraș .. județ .. domiciliată în oraș ..., strada .. nr. .. județ .. care este concubina numitului ....

De asemenea, în urma investigațiilor efectuate a rezultat faptul că numărul de telefon inscripționat în dreptul destinatarului, și anume ..., îi aparține numitului ....

S-a constatat că există indicii ale unei comenzi de droguri, existând suspiciunea că ele sunt destinate vânzării ulterioare.

S-a apreciat așadar că se impunea intrarea imediată în posesia coletului adus din Amsterdam, expediat din ..., asupra căruia plana suspiciunea rezonabilă cu privire la conținutul stupefiant, deoarece caracterul imprevizibil cu privire la momentul în care destinatarul ar putea intra în posesia lui nu poate fi controlat pe o perioadă lungă de timp.

In acest sens, era absolut necesară lămurirea tuturor împrejurărilor care privesc conținutul posibil cu droguri sau substanțe etnobotanice al coletului, persoana care urmează să ridice coletul efectiv, dar și alte date conexe acestei fapte.

În continuare, s-a apreciat ca necesară și urgentă reținerea, predarea și percheziționarea coletului respectiv, întrucât există riscul dispariției coletului și, implicit, a substanțelor pe care se presupune că acesta le conține. In acest sens era necesar să se verifice cât mai repede dacă în cauză este vorba despre droguri, fapt ce presupune efectuarea urgentă a unor analize în condiții de laborator.

Ca urmare, prin ordonanța din 26.01.2022 s-a dispus autorizarea, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 ore, de la data de 26.01.2022, ora 16.00, până la data de 28.01.2022, ora 16,00 a măsurii de supraveghere constând în:

- reținerea, predarea și percheziționarea coletului aflat la societatea de curierat Fan Courier, având următoarele date de identificare: Expeditor: ... telefon ... și destinatar: ..., ..., strada .. nr. ... județ .. telefon .. AWB ....

În vederea punerii în executare a ordonanței indicate mai sus și pentru efectuarea unor acte de urmărire penală, au fost delegați polițiști din cadrul BCCO Tg. Mureș — Serviciul Antidrog.

La data de 27.01.2022, polițiștii delegați în cauză au procedat la ridicarea coletului înregistrat la societatea de curierat Fan Courier cu AWB ..... acesta fiind format dintr-o cutie de carton de culoare maro, având aplicată o bandă scotch de culoare gri și un plic autoadeziv cu o hârtie de culoare albă, având inscripționate următoarele date: „AWB ..., ... ... ..., destinatar ..., ...(strada) 2..., ...., ..., plic O, colet 1, ..., ...".

În continuare s-a procedat la deschiderea coletului, în interiorul acestuia identificându-se mai multe bunuri, respectiv dulciuri, șampoane și șervețele umede. În interiorul unui pachet de șervețele umede de culoare albastru/alb, a fost identificat un plic transparent din plastic, cu închidere tip ziplock, care are inscripționate pe partea din față următoarele mențiuni: „3-CMC CRYSTAL, UPAC:  1-(3-chloropheniyl)-2-(methylamina-1-propanone, monohydrochloride CAS# 1607439-32-6 Molar Mass: 234.1 g/mol, Molecular Formula: CIOH12CINO, Not For Human Consumption, Batch no BT0701 25 g", care conține în interior o substanță solidă sub formă de cristal de culoare alb-gălbui.

Plicul descris anterior a fost introdus într-un plic de culoare maro, sigilat cu sigiliul MAI 19146 (proba nr. 1).

Prin ordonanța din 27.01.2022 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnicoștiințifice în cadrul BCCO Cluj-Napoca — Laboratorul de analiză și profil al drogurilor, pentru a se stabili natura substanței identificate.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3071116/11.03.2022 a reieșit că proba înaintată este constituită din 21,9 grame substanță care contine 3-CMC (3-Chloromethcathinone).

Compusul 3 -CMC (3-Chloromethcathinone) este calificat în raportul anual EMCDDA Europol 2014 privind implementarea deciziei 2005/387/JHA al Consiliului UE — anexa l , ca făcând parte fin cele 101 de noi substanțe psihoactive raportate pentru prima dată în anul 2014.

Cu ocazia audierii în calitate de suspect la data de 28.01.2022, ... a declarat că în cursul lunii ianuarie 2022 1-a contactat pe numitul ..., care se află în Rotterdam, Olanda, întrebând-l dacă nu poate să îi trimită o cantitate de substanțe etnobotanice. Numitul ... a fost de acord, trimițând un colet prin intermediul unei persoane din ... pe care suspectul nu o cunoștea. La data de 25.01.2022, suspectul a intrat în posesia coletului, persoana din ...trimițându-i-l prin intermediul unei firme de curierat. Suspectul a menționat că substanțele respective erau pentru consumul propriu, fără a avea intenția de a le vinde.

În cauză au fost delegați lucrătorii de poliție din cadrul BCCO Tg. Mureș — Serviciul Antidrog, în vederea verificării activității suspectului ..., activitate care ar avea legătură cu consumul sau vânzările de droguri sau substanțe psihoactive, a identificării anturajului acestuia și a oricăror persoane care ar avea cunoștință de activitatea infracțională care face obiectul acestei cercetări și pentru obținerea de date și informații cu privire la sursele de la care suspectul s-ar aproviziona cu substanțe psihoactive sau droguri.

Din procesul-verbal întocmit la data de 10.03.2022 de lucrătorii de poliție delegați rezultă că nu au fost identificate persoane care și-ar fi achiziționat substanțe psihoactive sau droguri de la numitul ..., nefiind obținute alte informații și date de interes pentru cauză.

Așadar, în condițiile în care simpla deținere a acestor substanțe psihoactive nu este prevăzută ca infracțiune de legea penală, nefiind o operațiune în sensul pretins de conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, s-a constatat că există o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv cea instituită de art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, fapta nefiind prevăzută de legea penală. Ca urmare, în privința infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011 s-a arătat că se va dispune clasarea cauzei.

S-a mai reţinut că în cauză a fost începută urmărirea penală in rem și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000. S-a constatat însă că nu au fost identificate droguri și nici nu au fost identificate persoane care să fi achiziționat astfel de substanțe de la intimat, substanțele găsite fiind din categoria celor indicate de Legea nr. 194/2011. În consecință, pentru infracțiunea de mai sus, s-a arătat că se  va dispune clasarea cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, fapta nu există.

În drept, potrivit prevederilor art. 5491 alin. 1 şi 5 Cod de procedură penală „în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală”. (…)

(5) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.

Prealabil analizării pe fond a propunerii de confiscare specială, raportat la dispoziţiile menţionate anterior, judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este admisibilă, având în vedere că a fost înaintată după expirarea termenului de formulare a plângerii împotriva soluţiei de clasare. Totodată,  conform art. 36 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, Tribunalului Mureş i-ar fi revenit competenţa să judece cauza în primă instanţă, în situaţia în care s-ar fi dispus o soluţie de trimitere în judecată, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 194/2011 şi art. 36 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, astfel încât judecătorul de cameră preliminară din cadrul acestei instanţe este legal sesizat cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Pentru analiza pe fond a propunerii, judecătorul de cameră preliminară reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 107 Cod penal, mãsurile de siguranţã au ca scop înlãturarea unei stãri de pericol şi preîntâmpinarea sãvârşirii faptelor prevãzute de legea penalã, se iau faţã de persoana care a comis o faptã prevãzutã de legea penalã, nejustificatã, şi, totodată se pot lua şi în situaţiile în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, iar potrivit art. 112 alin. 1 lit. f Cod penal, sunt supuse confiscãrii speciale (…) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penalã.

În continuare, reţine că, deşi art. 315 alin. (2) lit. e) Cod procedură penală nu face nicio distincţie în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată care ar justifica o sesizare a judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii confiscării speciale, având în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (2) Cod penal, există situaţii în care măsura de siguranţă nu poate fi luată, precum sunt cele în care temeiul soluţiei de clasare ar consta în: fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală, fapta nu a fost săvârşită de suspect sau inculpat ori a fost comisă în condiţiile unei cauze justificative, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a), b) teza I, c) şi d) teza I Cod procedură penală.

În prezenta cauză, soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 09.05.2022 emisă în dosarul  nr. 7/D/P/2022 s-a grefat pe cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, Cod procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală.

De altfel, soluţia s-a impus având în vedere şi dezlegarea chestiunii de drept date prin Decizia I.C.C.J. nr. 10/2018 şi este fără echivoc faptul că după publicarea acesteia, în enumerarea din cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 nu poate fi inclusă acțiunea de deținere sau cea de consum a substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel încât, a fortiori, acestea nu sunt supuse autorizării de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Constatând aşadar neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 107 alin. (2) Cod penal în prezenta cauză, întrucât s-a reţinut că fapta pentru care s-au efectuat cercetări nu este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 5491 alin. (5) lit. a) Cod  procedurã  penalã, va respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș formulată în dosarul nr. 7/D/P/2022 privind confiscarea specială a cantităţii de 16,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Chloromethcathinone) depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Cluj-S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria/nr. CJ-DR-932876/26.04.2022 (f. nr. 63 d.u.p.).

Judecătorul de cameră preliminară nu va dispune restituirea acestei cantităţi către intimatul ..., având în vedere că aceasta poate face obiectul infracţiunii prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, în varianta livrării/procurării/transportului, astfel încât, în eventualitatea efectuării de cercetări şi cu privire la această faptă săvârşită de AN, în funcţie de soluţia ce ar putea fi dispusă (clasare/renunţare la urmărirea penală/trimitere în judecată/acord de recunoaştere a vinovăţiei) se va putea reanaliza îndeplinirea condiţiilor legale în vederea dispunerii măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

 

▪ Cheltuielile judiciare. Dată fiind soluţia care va fi dispusă în cauză, în baza art. 275 alin. (3) Cod procedurã penalã, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 5491 alin. (5) lit. a) Cod  procedurã  penalã, respinge propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureș formulată în dosarul nr. 7/D/P/2022 privind confiscarea specială a cantităţii de 16,5 grame substanţă care conţine 3-CMC (3-Chloromethcathinone) depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Cluj-S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria/nr. CJ-DR-932876/26.04.2022 (f. nr. 63 d.u.p.).

În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedurã penalã, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. 

 Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. 

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția procurorului şi a intimatului ..., prin mijlocirea grefei instanței, la data de 15 septembrie 2022.

 

Preşedinte,

....

Grefier,

....