Obligație de a face – permitere acces în podul imobilului: excepția de nelegalitate a autorizației de construire prin care a fost amenajat podul; inexistența unui pod comun în sensul art. 649 C.civ.

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.03.2019, sub nr. ..../299/2019, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B și C, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i permită accesul în podul comun al imobilului în vederea exercitării dreptului de proprietate pentru cota indiviză a ap. 2 din București, str. ..., sector 1, să demonteze toate construcțiile de compartimentare din pod și să restrângă suprafața de folosință a acestei incinte la nivelul cotei părți pe care o deține fiecare proprietar, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a dobândit, prin moștenire de la defuncții său părinți, D și E, conform certificatului de moștenitor nr. 265/15.11.2006 emis de BNP F și conform certificatului de moștenitor nr. 197/16.12.2010, rectificat prin certificatul nr. 40/09.03.2011, emis de BNP G, ap. 2 din București, str. ..., sector 1. A menționat că apartamentul are o suprafață utilă de 90 mp și o pivniță de 9,92 mp, suprafața desfășurată construită fiind de 139,89 mp, iar terenul aferent este de 54 mp ocupat și 72,37 mp teren liber curte.

Reclamanta a învederat că imobilul situat în București, ..., sector 1 este format din construcție cu trei apartamente și teren aferent, fiecare proprietar având în coproprietate forțată părțile comune ale imobilului, cum ar fi subsolul, casa scării, holurile și podul. A arătat că apartamentul de la parter este în proprietatea pârâtului B, apartamentul de la et. 1 se află în proprietatea sa, iar apartamentul nr. 3 de la etajul 2 (mansardă) se află în proprietatea pârâtului C.

În continuare, reclamanta a arătat că la etajul 2 (mansardă) se află podul imobilului, pod care, deși se află în coproprietate, în prezent este ocupat de pârâți, fără ca ea să aibă acces, neputând exercita folosința asupra acestuia. A menționat că, în privința modalității de exercitare a dreptului de folosință asupra părților comune aflate în coproprietate comună și perpetuă se aplică dispozițiile art. 653 C.civ., arătând că nu există acord de asociere.

Astfel, este posibil ca podul să fi fost transformat de către pârâți în spațiu de locuit sau de depozitare, destinația actuală a spațiului urmând a fi stabilită de către expertul construcții.

În drept, au fost invocate prevederile art. 646 și următoarele C.civ.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat de moștenitor nr. 40 supliment la certificatul de moștenitor legal nr. 197/16.12.2010 emis de BN H (fila 6), încheiere de rectificare nr. 59/22.10.2018 emisă de BIN H (fila 7), încheiere de rectificare nr. 44/27.09.2018 emisă de BNPA F (fila 8), încheiere de rectificare nr. 24.391/05.12.2006 emisă de BNP F (fila 9), certificat de moștenitor nr. 265/15.11.2006 emis de BNP F (fila 10), certificat privind înscrierea imobilului în evidențele de cadastru și carte funciară (fila 11), planuri imobil (filele 12-14, 21, 32-37), certificat de atestare fiscală (filele 15-16), concept de autorizațiune nr. 60/10.04.1935 (fila 22), solicitare emitere autorizație (fila 23), convenție din 10.04.1935 (fila 24), declarație din 14.04.1935 (fila 25), referat nr. 6079/1935 (filele 26-28), decizie nr. 273/05.04.1935 (fila 29), adresă din 10.04.1935 (fila 31).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 5).

La data de 27.03.2019, prin serviciul registratură, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a învederat că înțelege să renunțe la cel de-al doilea capăt de cerere.

La data de 06.05.2019, prin serviciul registratură, pârâtul C a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale active, pârâtul a arătat că reclamanta a omis să depună titlul de proprietate al autorilor săi, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3642/15.07.1966 la fostul Notariat de Stat al Raionului „Grivița Roșie”. Astfel, având în vedere că ambele certificate de moștenitor au fost emise în perioada când era în vigoare Codul civil de la 1864, acestea nu țin loc de titlu de proprietate, ci doar fac dovada calității de moștenitor conform art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953 și art. 63 alin. 1 din Legea nr. 36/1995.

De asemenea, având în vedere că la certificatele de moștenitor nu este anexat niciun plan releveu, din care să rezulte componența apartamentului  reclamantei, aceasta nu probează dreptul pretins asupra podului imobilului.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că a dobândit întregul drept de proprietate asupra etajului 2 al imobilului situat în București, ..., sector 1, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2061/17.06.1998 la BNP I. Astfel cum este precizat în titlul de proprietate, imobilul vândut este compus din patru camere, baie, bucătărie și podul aflat în continuarea încăperilor, după cum rezultă din autorizația de executare lucrări nr. 2223/P/09.10.1968, eliberată de Consiliul Popular al Sectorului 8, Comitetul Executiv și din actul de vânzare autentificat sub nr. 279/1961 de Notariatul Grivița Roșie, transcris sub nr. 217/06.02.1961.

Pârâtul a menționat că atât el, cât și autorii săi, încă din anul 1961, au stăpânit, în proprietate exclusivă, încăperea denumită „pod”, încăpere la care există o singură cale de acces, din interiorul apartamentului său, fiind evident că această construcție este destinată doar folosirii de către proprietarul respectivului apartament.

Prin urmare, nici reclamanta și nici pârâtul B nu au vreun drept asupra podului menționat, ca proprietate exclusivă din titlul său.

Ca apărare subsidiară, pârâtul a înțeles să invoce excepția uzucapiunii cu privire la spațiul care face integrantă din apartamentul său, denumit „pod”, conform art. 1890 C.civ. 1864. Astfel, a invocat stăpânirea pașnică și netulburată timp de mai bine de 30 de ani (uzucapiune prin joncțiunea posesiilor), dacă reclamanta și-ar pune probela că titlul de proprietate intrat în circuitul civil este un argument insuficient.

Ceea ce reclamanta denumește, în mod vădit fără a cunoaște configurația clădirii, „podul comun al imobilului”, este un alt spațiu, la care accesul se realizează printr-o ușă aflată pe casa scării. Acest spațiu este cu totul separat de apartamentul său de la etajul 2. A menționat că nu a împiedicat niciodată accesul reclamantei la acest spațiu și nici nu a realizat vreo lucrare în acest spațiu.

În continuare, pârâtul a menționat că, în câteva încăperi din acest spațiu – în prezent mansardat, locuiește de ani de zile prima soție a pârâtului B, J.

Pârâtul a susținut că planurile și celelalte acte datând din anul 1935, depuse de către reclamantă, sunt lipsite de relevanță, întrucât se referă la un alt imobil, situat la nr. ... pe str. ..., nefiind făcută dovada modificării în timp a numerotării străzii. De asemenea, reclamanta a mai depus 3 planuri-releveu din data de 14.06.1967, al căror emitent nu este evidențiat. Astfel, a solicit înlăturarea tuturor acestor înscrisuri, a căror semnificație nici măcar reclamanta nu o arată, ele fiind pur și simplu atașate, sub formă de anexă inertă, la acțiunea sa.

În concluzie, întrucât nu împiedică accesul reclamantei la podul imobilului, cel mansardat, separat de apartamentul proprietatea sa, cu acces printr-o ușă aflată pe casa scării, și nici nu a realizat vreo lucrare la acest pod, acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. 1, art. 205, art. 453 alin. 1 C.pr.civ., art. 1837, art. 1846 și următoarele C.civ. 1864.

În susţinerea întâmpinării, pârâtul a depus, în copie: autorizație pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968 (fila 55), certificat de moștenitor nr. 865/21.05.1991 emis de Notariatul de Stat Sector 1 (fila 56), contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2252/03.02.1994 (fila 57), act de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 672/04.04.1996 (fila 58), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2061/17.06.1998 (filele 59-60).

La data de 15.05.2019, prin serviciul registratură, pârâtul B a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes.

În motivare, pârâtul a arătat că a dobândit, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13603/02.12.1986, proprietatea asupra apartamentului situat la parterul imobilului de la adresa din București, ..., sector 1. A menționat că reclamanta este în eroare cu privire la persoana care îi poate permite accesul la podul imobilului, având în vedere că accesul la pod se face prin apartamentul pârâtului C. Astfel, podul de la etajul 2, așa cum este identificat de reclamantă, se află în folosința exclusivă a pârâtului C, situație care reiese și din planul cadastral atașat chiar de reclamantă. La rândul său, nici el nu are acces în acest spațiu al imobilului.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a arătat că reclamanta nu a dovedit și nici nu a precizat cu exactitate care este situația de fapt, care sunt acțiunile de îngrădire a exercitării dreptului de proprietate comună forțată, pe care le-a fi întreprins împotriva ei.

De asemenea, a arătat că stabilirea cotei părți ce ar reveni fiecărui proprietar, așa cum solicită reclamanta prin ce de-al doilea petit al acțiunii sale, este inadmisibil, în raport de faptul că stabilirea cotei părți ar echivala cu sistarea coproprietății și, practic, ar însemna o încetare a stării de coproprietate comună forțată. Încetarea acestei stări de fapt ar permite reclamantei, pe calea unei acțiuni în grănițuire, majorarea suprafeței apartamentului, acesta fiind interesul ascuns al reclamantei – mărirea, în mod vădit neîntemeiat, în dauna celorlalți  coproprietari, a suprafeței apartamentului pe care-l deține în imobil.

Cu privire la excepția lipsei de interes, pârâtul a arătat că reclamanta nu locuiește efectiv la adresa imobilului, având un alt domiciliu. Totodată, aceasta nu i-a cerut niciodată sprijinul în accederea în spațiul comun. A susținut că nu i-a interzis accesul în podul identificat de ea, acțiunea acesteia apărând ca fiind lipsită de interes în raport de conduita sa.

De altfel, podul în forma actuală nu a fost transformat de el, fără acordul proprietarilor; dimpotrivă, lucrările de conservare au fost întreprinse cu acordul autorului reclamantei, tatăl acesteia, E, cu care a avut o relație de prietenie și vecinătate timp de câteva decenii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205, art. 36 C.pr.civ.

La termenul din data de 10.06.2019, pârâtul B a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul C, arătând că pârâtul a omis să precizeze că primii autori ai acestuia au fost numiții K și L, care au vândut numitului M, spațiul compus din „una cameră și bucătărie și două coridoare”, conform actului autentic nr. 279/1961, aceștia rezervându-și dreptul de a folosi în timpul iernii podul pentru uscatul rufelor. Astfel, accesul în podul comun al imobilului s-ar face prin imobilul pârâtului C.

Cu privire la spațiul folosit de numita J, a menționat că acesta a fost edificat prin refacerea mansardei imobilului în anul 1996, în baza convenției încheiate cu autorii reclamantei, astfel cum rezultă din cererea de intervenție formulată de numitul E în dosarul nr. 1696/1997, în cadrul căruia pârâtul C a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, sistarea lucrărilor (acțiune respinsă ca fiind neîntemeiată).

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 C.pr.civ.

În susținere, pârâtul a depus, în copie: decizia civilă nr. ..../09.05.1997 pronunțată de Tribunalul Municipiului București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. ..../1997 (filele 83-85), cerere de intervenție (filele 86-89), notă de constatare (filele 90-92).

La același termen, reclamanta a depus cerere modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei J.

În drept, au fost invocate prevederile art. 204 C.pr.civ.

La termenul din data de 02.09.2019, instanța a calificat răspunsul la întâmpinare formulat de pârâtul B drept întâmpinare, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen (filele 131-132).

La același termen, pârâtul C a invocat excepția tardivității întâmpinării depuse de pârâtul B.

La data de 18.09.2019, prin serviciul registratură, N a depus precizările solicitate de instanță.

La termenul din data de 14.10.2019, instanța a admis excepția tardivității întâmpinării depuse de pârâtul B, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen (filele 164-165).

La același termen, pârâtul C a renunțat la invocarea excepției lipsei calității procesuale active.

La data de 23.12.2019 și 31.03.2020, prin serviciul registratură, Primăria Municipiului București a depus precizările și înscrisurile solicitate (filele 205-240).

La data de 17.01.2020, 16.09.2020, 08.10.2020 și 10.12.2020, prin serviciul registratură, Primăria Sectorului 1 București a depus precizările și înscrisurile solicitate (filele 244-269, 349-373, 380-407 și 439).

La data de 20.08.2020, prin serviciul registratură, pârâtul C a depus, în copie legalizată, autorizația de construire nr. 2228P/09.10.2018 (fila 341).

La termenul din data de 02.11.2020, pârâta J a formulat cerere de înscriere în fals cu privire la autorizația de construire nr. 2228P/09.10.2018, iar reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a autorizației de construire.

La același termen, instanța a admis excepția tardivității cererii de înscriere în fals, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen (filele 423-424), respectiv a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, cu privire la excepția de nelegalitate invocată.

La data de 12.11.2020, prin serviciul registratură, reclamanta a depus precizări cu privire la excepția de nelegalitate.

În motivare, a arătat că, la data de 09.10.1968, a fost emisă autorizație de construire, pe numele lui M, având ca obiect executarea lucrărilor de construire pentru imobilul situat în București, ..., sector 8, lucrări de bază: documentație tehnică pentru amenajarea apartamentului de la et. 2 al imobilului, pentru a se realiza o cameră de locuit în locul bucătăriei și băii, cămară, hol, bucătărie și vestibul în spațiul podului, conform memoriului justificativ și planurilor prezentate și vizate.

Reclamanta a solicitat admiterea excepției de nelegalitate prin raportare la obiectul cererii, și anume obligarea pârâtului C de a-i permite accesul în podul comun al imobilului, care a fost ocupat în mod nelegal în baza unei autorizații de construire, emise fără respectarea dispozițiilor legale prevăzute la art. 2, art. 5 din Decretul nr. 144/1958, respectiv art. 599 C.civ.

Reclamanta a arătat că, din documentele aflate la dosar, lipsește proiectul tehnic vizat spre neschimbare de către autoritatea emitentă. De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, nu există acordul coproprietarilor cu privire la modificarea construcției care urma a se efectua, astfel cum a fost solicitat prin adresa nr. 9708/1855/03.08.1968 emisă de Municipiul București – Consiliul Local al Sectorului 8 – Serviciul pentru controlul disciplinei în construcții și eliberarea autorizației pentru construcției.

O altă încălcare a legii în emiterea autorizației rezultă din faptul că aceasta a fost emisă pentru întreaga suprafață a mansardei, în condițiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 279/1961 autentificat de Notariatul de Stat al Raionului Grivița Roșie, autorul pârâtului C, M, beneficiarul autorizației, a dobândit de la numiții K și L doar cota de ¼ din restul de construcției, vânzătorii rezervându-și dreptul de a folosi în timpul iernii podul pentru uscatul rufelor, accesul la pod făcându-se prin aceeași intrare cu a cumpărătorului (M).

Prin urmare, autorizația de construire nr. 223/09.10.1968 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr. 144/1958, astfel:

1. fără să aibă la bază dovada existenței dreptului de proprietate pentru toată suprafața etajului doi, care se compunea dintr-o cameră și bucătărie și două coridoare și podul aflat în continuarea încăperilor, însă în limita suprafeței a ¼ din imobil (proprietar M) și podul comun al coproprietarilor imobilului, pentru uscarea rufelor pe timpul iernii;

2. fără să aibă la bază documentația tehnică avizată spre neschimbare (din înscrisurile de la dosar rezultă existența doar a unor planșe desenate în vederea obținerii autorizației, fără să fie avizat);

3. fără să existe acordul celorlalți coproprietari ai imobilului pentru modificarea imobilului.

Potrivit art. 2 din acel act normativ, se instituie obligativitatea obținerii în prealabil a unei autorizații pentru executarea lucrărilor de construire a clădirilor de orice fel, iar alin. 2 prevede că execuția lucrărilor se va autoriza numai după ce documentația tehnică a fost aprobată de către organele legal abilitate în acest sens, fapt care nu rezultă din înscrisurile transmise de Primăria Sectorului 1 București.

În ceea ce privește acordul celorlalți coproprietari, dispozițiile art. 599 C.civ. prevăd obligativitatea acestuia, întrucât construcția are ziduri comune, iar acestea nu pot fi găurite și pe ele nu pot fi sprijinite vreo lucrare, fără consimțământul celorlalți.

În drept, au fost invocate prevederile Decretului nr. 144/1958, ale art. 599 C.civ., ale art. 4 din Legea nr. 554/2004.

 Pârâta J nu a depus întâmpinare, însă a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei și al pârâtului C.

În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților (filele 153-156, 158-159, 161, 162), proba cu interogatoriul reclamantei (filele 157 și 160) și proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții în cadrul căreia a fost depus raportul de expertiză întocmit de expertul N (filele 280-299).

La termenul din data de 14.12.2020, pârâtul Sectorul 1 al Municipiului București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, în raport de faptul că nu sunt formulate critici cu privire la autorizația de construire nr. 2223/P/09.10.1968, iar, pe fond, a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că, la data emiterii autorizației, era în vigoare Decretul nr. 144/1958, iar acest act normativ nu prevedea condițiile invocate de către reclamantă – existența dreptului de proprietate pentru toată suprafața etajului 2; depunerea documentației tehnice avizate spre neschimbare și acordul vecinilor coproprietari ai imobilului.

De asemenea, reclamanta nu indică actele normative încălcate în anul 1968, iar simplele afirmații în acest sens nu au niciun fel de relevanță. Astfel, reclamanta trebuia să dovedească că beneficiarului autorizației, M, i-au fost stabilite anumite obligații pe care nu le-a îndeplinit. Or, criticile reclamantei sunt atât nedovedite, cât și neîntemeiate prin lipsa indicării actelor normative incidente.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ.

La același termen, pârâtul C a depus note de ședință prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea excepției de nelegalitate. În acest sens, a arătat că, din anul 1961 și până în prezent, podul transformat în anul 1968 conform autorizației, a fost transmis integral și în exclusivitate ca parte a apartamentului de la etajul 2, neexistând pod comun în ap. 3. Or, reclamanta nu face dovada că a dobândit sau moștenit dreptul asupra unui pod sau a unei părți dintr-un pod.

Pârâtul a menționat că soții K, proprietarii inițiali, au vândut în întregime către numiții M și soția sa, conform actului de vindere-cumpărare autentificat sub nr. 279/1961 – podul aflat în continuarea încăperilor. De la aceștia, apartamentul în discuție s-a transmis în continuare, inclusiv pârâtului, cu „podul aflat în continuarea încăperilor”, în integralitate și în exclusivitate.

Prin urmare, reclamanta nu este persoană vătămată în sensul art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004, iar din 1961 până în prezent au trecut 59 ani, deci s-a împlinit și termenul de 30 de ani al prescripției achizitive, fără ca reclamanta sau altă persoană să pretindă anterior vreun drept asupra podului, proprietatea sa exclusivă.

De asemenea, excepția de nelegalitate este și nefondată, podul nefiind ocupat în mod nelegal în baza unei autorizații de construire, ci în baza unui titlu de proprietate de către proprietarii inițiali, soții K, care au și construit imobilul, și care apoi l-au transmis soților Iordan în anul 1961.

Pe baza autorizației din anul 1968, numitul M a transformat podul, aflat în proprietatea sa exclusivă, în spațiu locuibil. Podul, situat în continuarea mansardei de la nivelul 2 al clădirii, era mai sus decât aceasta, în prezent este la același nivel 3 al clădirii, creat prin construirea mansardei fără autorizație din 1996.

De asemenea, nici pârâtul B nu are vreun drept cu privire la pod, iar pârâta J nici măcar nu este menționată în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 13603/02.12.1986, prin care pârâtul B a dobândit dreptul de proprietate asupra ap. 1.

Cu privire la lipsa proiectului tehnic vizat spre neschimbare de către autoritatea emitentă, pârâtul a arătat că, în realitate, proiectul tehnic (memoriu justificativ și planuri) există în dosarul administrativ comunicat de Primăria Sectorului 1 București, reclamanta nefiind în măsură să indice temeiul legal al cerinței „vizării spre neschimbare.”

În ceea ce privește acordul coproprietarilor, pârâtul a menționat că acesta se referă strict la construirea unui garaj pe terenul din curte, în acest sens fiind adresa nr. 27737/98P/1967/28.12.1967, din care s-au preluat mecanic cerințele în adresa nr. 9708/1855/03.08.1968. De asemenea, invocarea art. 596 C.civ. 1864, încadrat în Titlul IV „Despre servituți” reprezintă o extrapolare fără nicio bază reală. Astfel, zidul comun se referă la situația a două clădiri construite pe calcan sau la situația în care în loc de gard despărțitor există un zid pe granița dintre două proprietăți.

La data când numitul M a transformat podul, deținut în proprietatea sa exclusivă, acesta nu avea niciun zid comun, iar în anul 1968 nu există mansarda creată fără autorizație de construire prin supraetajare.

Cu privire la emiterea autorizației pentru întreaga suprafață a mansardei, motivul invocat de către reclamantă este lipsit de temei legal. Astfel, în contractul încheiat între soții K și Iordan, restul construcțiilor specificat în alin. 5 din prima pagină constă în et. 1 și mansarda, din care mansarda a fost considerată a fi ¼ ca suprafață, strict pentru reconfigurarea poliței de asigurare ADAS și, posibil, ușor de înțeles și pentru evidențele fiscale.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din răspunsurile la interogatorii, a existat o convenție cu privire la lucrări comune în anul 1996, referitoare la ceea ce a constatat expertul a fi construcția rezultată prin supraînălțarea podului comun – aferent corpului de clădire în care în prezent locuiește pârâta J și la care au cheia de acces doar aceasta și pârâtul B. Această situație este confirmată chiar prin înscrisurile depuse de reclamantă – filele 86-92 din dosar, iar raportul de expertiză evidențiază această construcție  ca atare, dar conchide vădit împotriva realității că mansarda comună, rezultată prin supraetajare, ar fi ocupată și de pârâtul C.

Pârâtul a învederat că autorul său, M, a transformat podul în locuință în anul 1968, parte integrantă din mansarda existentă la acel moment (nivelul 2 al construcției). Podul, fiind mai sus față de mansardă, este situat la actualul nivel 3 al clădirii, separat, însă, de mansarda nou creată prin supraînălțare în anul 1996.

Referitor la aprobarea documentației tehnice de organele abilitate, pârâtul a învederat că această rezultă din însăși cuprinsul autorizației de construire de la fila 55, în care se arată în mod explicit că documentația tehnică prezentată a stat la baza emiterii autorizației.

La termenul din data de 25.01.2021, instanța a calificat excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul Sectorul 1 al Municipiului București, ca apărare de fond, respectiv a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a invocării excepției de nelegalitate, invocată de pârâtul C, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen, care face corp comun cu prezenta hotărâre.

La același termen, pârâtul C a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarea situație de fapt:

Între numiții L și O, în calitate de vânzătoare, și Q, căsătorită cu P, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3642/15.07.1966 de Notariatul de Stat al Raionului „Grivița Roșie” (filele 100-101), având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate cu privire la apartamentul nr. 2 compus din două camere, bucătărie, baie, WC, debara, două culoare, un hol, pivniță, împreună cu o cotă parte indiviză de teren de 126,37 mp din suprafața totală a întregului teren de 360 mp, apartament situat la etajul imobilului din București, ..., raionul Grivița Roșie. De asemenea, odată cu apartamentul și teren a fost vândut și un drept de proprietate forțată, perpetuă și indiviză, asupra tuturor părților din imobil care, prin natura lor, sunt în folosință comună a tuturor coproprietarilor din imobil.

Instanța reține că, printre altele, masa succesorală de pe urma defunctei D, decedată la data de 21.09.2006, a fost compusă din cota indiviză de ½ din ap. 2 situat la etajul 1 al imobilului din București, ..., sector 1, compus din două camere de locuit și dependințe (bucătărie, baie, WC, debara, două culoare, un hol, pivniță la subsol), împreună cu suprafața indiviză de 126,37 mp din teren din suprafața totală a imobilului de 360 mp. Astfel, în urma dezbaterii succesiunii, masa succesorală a fost transmisă moștenitorilor legali ai defunctei, și anume numitului E, în calitate de soț, căruia i-a revenit o cotă indiviză de ¼ din masa succesorală, respectiv reclamantei A, în calitate de fiică, căreia i-a revenit o cotă indiviză de ¾ din masa succesorală (certificat de moștenitor nr. 265/15.11.2006 emis de BNP F – fila 10).

Ulterior decesului defunctului E la data de 23.09.2010, masa succesorală de pe urmă acestuia, compusă, printre altele, de cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra ap. 2 situat în București, ..., sector 1, împreună cu cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra părților  comune din imobil aflate în indiviziune forțată, precum și împreună cu cota indiviză de 5/8 din dreptul de proprietate asupra terenului aferent în suprafață de 126,37 mp, au revenit în întregime reclamantei A, în calitate de fiică a defunctului (certificat de moștenitor nr. 40 supliment la certificatul de moștenitor legal nr. 197/16.12.2010 emis de BN H – fila 6).

Prin urmare, instanța reține că reclamanta deține dreptul de proprietate asupra ap. 2 situat la etajul 1 al imobilului din București, ..., sector 1, compus din două camere de locuit și dependințe (bucătărie, baie, WC, debara, două culoare, un hol, pivniță la subsol), împreună cu suprafața indiviză de 126,37 mp din teren din suprafața totală a imobilului de 360 mp, deținând și un drept de proprietate asupra părților  comune din imobil aflate în indiviziune forțată.

Între numitele D și R, în calitate de vânzătoare, și pârâtul B, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13603/02.12.1986 de Notariatul de Stat Sector 1 (fila 149),  prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra ap. 1 situat în București, ..., sector 1, compus din vestibul, două camere, bucătărie, oficiu, cameră de baie, terasă și o cameră de serviciu la etajul 1 (a doua cameră deasupra garajului), precum și pivniță (cea mare, din stânga), vestibulul fiind comun.

Astfel, instanța constată că pârâtul B deține dreptul de proprietate asupra ap. 1 situat la parterul imobilului din București, ..., sector 1.

Prin actul de vindere cumpărare autentificat sub nr. 279/06.02.1961 de Notariatul de Stat al Raionului Grivița Roșie (fila 150), numiții K și L, în calitate de vânzători, au transmis către numitul M, căsătorit cu numita S, în calitate de cumpărător, mansarda situată la etajul II al imobilului din București, ..., raionul Grivița Roșie, compus dintr-o cameră și bucătărie și două coridoare, precum și podul aflat în continuarea încăperilor. Astfel cum rezultă din cuprinsul contractului, mansarda vândută reprezintă ¼ din întregul imobil, vânzătorii rezervându-și dreptul de a folosi în timpul iernii podul pentru uscatul rufelor, urmând ca accesul să se facă prin aceeași intrare cu a cumpărătorului.

Astfel cum rezultă din autorizația pentru executarea de lucrări nr. 2223P/09.10.1968 (fila 341), urmare a cererii formulate de numitul M, a fost autorizată executarea lucrărilor de construcție în București, ..., sector 8 – documentație tehnică pentru amenajarea apartamentului de la etajul 2 al imobilului pentru a se realiza o cameră de locuit în locul bucătăriei și baie, cămară, hol, bucătărie și vestibul în spațiul podului, totul conform memoriului justificativ și planurilor prezentate și avizate.

Ulterior, între numitul M, în calitate de vânzător, și numita T, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2252/03.02.1994 de Notariatul de Stat Sector 1 București (fila 57), având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate cu privire la  cota de ½ din imobilul situat în București, ..., sector 1, compus din teren în suprafață de 42 mp și construcția existentă pe acesta, formată din patru camere, baie, bucătărie și podul aflat în continuarea încăperilor, restul cotei de ½ aparținând cumpărătorului, în calitate de moștenitor legal de pe urma defunctei S, decedate la data de 02.04.1983, conform certificatului de moștenitor nr. 865/21.05.1991 emis de Notariatul de Stat Sector 1 (fila 56).

Instanța mai reține că, între numiții T și U, în calitate de vânzători, și numiții V, în calitate de cumpărători, a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 672/04.04.1996 de BNP W (fila 58), având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra etajului 2 al imobilului situat în București, ..., sector 1, compus din patru camere, baie, bucătărie și podul aflat în continuarea încăperilor, după cum rezultă din autorizația de executare lucrări nr. 2223P/09.10.1968.

Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2061/17.06.1998 de BNP I (filele 59-60), numiții V, în calitate de vânzători, au transmis către pârâtul C și soția sa, în calitate de cumpărători, dreptul de proprietate asupra etajului 2 al imobilului situat în București, ..., sector 1, compus din patru camere, baie, bucătărie și podul aflat în continuarea încăperilor, după cum rezultă din autorizația de executare lucrări nr. 2223P/09.10.1968.

Cu titlu prealabil, instanța reține că, astfel cum rezultă din cuprinsul precizărilor privind excepția de nelegalitate a autorizației de executare lucrări nr. 2223P/09.10.1968 și al dezbaterilor care au avut loc la termenul din data de 25.01.2021, în prezenta cauză, reclamanta a înțeles să solicite obligarea pârâtului C să-i permită accesul în podul comun al imobilului, care, potrivit susținerilor sale, a fost ocupat nelegal în baza unei autorizații de construire emise cu nerespectarea prevederilor legale.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B (excepții de fond, absolute și peremptorii), faţă de excepția lipsei de interes și față de fondul cauzei, le constată neîntemeiate pentru următoarele motive:

Conform art. 36 C.pr.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii, reclamantul fiind cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.

Astfel cum a fost reținut anterior, reclamanta are în proprietate ap. 2 situat la etajul 1 al imobilului din București, ..., sector 1, deținând și un drept de proprietate asupra părților comune din imobil aflate în indiviziune forțată, în timp ce pârâtul B este proprietarul ap. 1 situat la parterul aceluiași imobil.

Conform art. 653 C.civ., „fiecare coproprietar poate folosi, în condițiile acordului de asociere, atât spațiul care constituie bunul principal, cât și părțile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalți proprietari și fără a schimba destinația clădirii. În lipsa acordului de asociere, dispozițiile art. 647 rămân aplicabile.”

Potrivit art. 647 alin. 1 C.civ., „Fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun, cu condiția să respecte destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari.”

Or, întrucât reclamanta se prevalează de calitatea de coproprietar cu privire la părțile comune, incluzând în această categorie și podul aflat la etajul 2 al imobilului, instanța apreciază că aceasta are calitate procesuală activă în cauză, împrejurările invocate de către pârâtul C cu privire la faptul că podul se află în proprietatea sa exclusivă fiind aspecte de fond, care urmează să fie analizate odată cu soluționarea cauzei pe fond.

De asemenea, având în vedere că reclamanta a înțeles să formuleze cererea în contradictoriu cu ceilalți coproprietari din imobil, instanța apreciază că pârâtul B, în calitate de proprietar al ap. 1, are calitate procesuală pasivă în cauză, aspectele referitoare la posibilitatea efectivă a acestuia de a-i permite reclamantei accesul la podul comun fiind împrejurări care țin de fondul cauzei, urmând a fi cercetate odată cu soluționarea cauzei pe fond.

De altfel, având în vedere că reclamanta nu a înțeles să formuleze o cerere de renunțare la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâții B și J, împrejurarea că aceasta și-a precizat obiectul acțiunii, în sensul că solicită accesul la podul comun existent la etajul 2 al imobilului, nu este de natură a conduce la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, întrucât, astfel cum a fost reținut anterior, este necesară cercetarea pe fondul cauzei a aspectelor referitoare la coproprietarii care sunt în măsură să permită accesul solicitat de reclamantă.

Pe cale de consecință, în raport de aceste considerente, instanța urmează să respingă,  ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active și excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia lipsei de interes (excepție de fond, absolută și peremptorie), față de fondul cauzei, o constată neîntemeiată pentru următoarele motive:

Aşa cum rezultă din art. 32 C.pr.civ., printre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, se regăseşte şi justificarea unui interes. Astfel, interesul trebuie să fie determinant, legitim, personal, născut şi actual (art. 33 C.pr.civ.).

Instanţa reţine că pârâtul B a invocat excepţia lipsei de interes prin raportare la faptul că reclamanta nu locuiește efectiv în imobil, respectiv că nu i-a solicitat niciodată sprijinul în accederea la spațiul comun.

Or, instanța apreciază că, atâta vreme cât reclamanta deține un drept de coproprietate cu privire la spațiile comune, nu are relevanță faptul că aceasta nu locuiește efectiv în imobil, calitatea de coproprietar fiind suficientă pentru a i se permite accesul la spațiile comune ale imobilului conform art. 653 raportat la art. 647 alin. 1 C.civ.

De asemenea, întrucât aspectele referitoare la disponibilitatea pârâtului B de a-i permite reclamantei accesul la spațiile comune țin de fondul cauzei, instanța urmează să analizeze, conform probelor administrate în cauză, în ce măsură solicitarea reclamantei este întemeiată sau nu, inclusiv prin raportare la cele invocate de către pârât.

Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă,  ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes.

Analizând cu prioritate excepţia de nelegalitate privind autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968, față de fondul cauzei, o constată neîntemeiată pentru următoarele motive:

Conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. (2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.”

Instanța reține că reclamanta a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a autorizației pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968 în raport de faptul că nu există dovada dreptului de proprietate pentru toată suprafața etajului 2, că nu există documentația tehnică avizată spre neschimbare și că nu există acordul celorlalți coproprietari pentru modificarea imobilului, sens în care a invocat prevederile art. 2 și art. 5 din Decretul nr. 144/1958, respectiv art. 599 C.civ.

Conform art. 2 din Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare şi desființare a construcțiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărțelile terenurilor cu sau fără construcții (în vigoare la data de 09.10.1968), „Este obligatorie obţinerea autorizației prealabile pentru executarea următoarelor lucrări: I. În orașe, comune reședințe de raioane, localităţi balneoclimatice şi comune declarate centre muncitorești, precum şi în comunele în care se vor dezvolta staţiuni balneoclimatice şi centre muncitorești, inclusiv extravilanul tuturor acestor localităţi: a) lucrări de construire, reconstruire, transformare, adăugire sau reparare a clădirilor de orice fel.”

Potrivit art. 5 din același act normativ „Autorizaţia privind lucrările ce aparţin sectorului socialist, inclusiv cele executate prin contribuţie obștească, precum şi cele realizate din credite acordate de stat, se va elibera pe baza documentaţiei prevăzute de actele normative pentru începerea lucrărilor şi privind întreaga investiţie. (...) În toate cazurile, autorizaţia se va elibera numai dacă documentaţia tehnica a obţinut în prealabil toate avizele şi aprobările legale şi a fost întocmită cu respectarea lor. Aceasta documentaţie face parte integrantă din autorizaţia eliberată.”

Referitor la lipsa documentației tehnice avizate spre neschimbare, instanța reține că reclamanta nu a fost în măsură să indice un temei legal care instituia obligativitatea ca documentația tehnică să fie avizată spre neschimbare. Astfel, susținerile sale referitoare la faptul că documentația tehnică din anul 1935 era avizată spre neschimbare nu pot constitui un argument suficient pentru a considera că această obligație trebuia să fie îndeplinită la momentul emiterii actului administrativ contestat, cu atât mai mult cu cât Decretul nr. 144/1958 a intrat în vigoare ulterior anului 1935.

În acest sens, instanța reține că art. 5 din Decretul nr. 144/1958 nu stabilește decât obligația ca autorizația să fie emisă pe baza unei documentații tehnice, nefiind nicăieri prevăzut că această documentație trebuie să fie avizată spre neschimbare.

De altfel, astfel cum rezultă din cuprinsul autorizației pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968, aceasta a fost emisă „conform memoriului justificativ și planurilor prezentate și avizate”, iar împrejurarea că aceste documente nu se mai regăsesc în arhiva Primăria Sectorului 1 București, având în vedere că au trecut mai mult de 50 de ani de la acel moment, nu este de natură a conduce la concluzia că autorizația a fost emisă în mod nelegal, cu atât mai mult cu cât reclamanta nici măcar nu a înțeles să invoce vreun fals intelectual cu privire la actul administrativ.

Referitor la inexistența dreptului de proprietate cu privire la toata suprafața etajului 2 și lipsa acordului celorlalți proprietari, instanța reține că susținerile reclamantei sunt vădit neîntemeiate.

Cu titlu prealabil, instanța constată că prevederile art. 599 C.civ., invocate de către reclamantă, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează situația servituților, și anume a zidului comun al vecinilor, prezenta cauză având, însă, ca obiect un pretins spațiu comun  într-o clădire, și nu o servitute ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, care reprezintă o sarcina impusă asupra unui fond pentru utilitatea unui alt fond învecinat, aparținând unui alt proprietar.

Astfel cum a fost reținut anterior, contrar susținerilor reclamantei, podul existent la etajul 2 al imobilului situat în București, ..., a fost transmis în proprietate exclusivă, încă din anul 1961, de către proprietarii inițiali ai clădirii către autorii pârâtului C, această împrejurare rezultând cu putere de evidență din cuprinsul contractelor de vânzare depuse la dosar.

În acest sens, instanța constată că toate contractele de vânzare - actul de vindere cumpărare autentificat sub nr. 279/06.02.1961 de Notariatul de Stat al Raionului Grivița Roșie, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2252/03.02.1994 de Notariatul de Stat Sector 1 București, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 672/04.04.1996 de BNP W și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2061/17.06.1998 de BNP I, au avut ca obiect transmiterea în proprietate exclusivă a întregului etaj 2 al imobilului, inclusiv a podului existent în continuarea încăperilor.

Susținerile reclamantei în sensul că podul a fost transmis în limita suprafeței de ¼ din construcție sunt vădit neîntemeiate și formulate cu rea-credință, din cuprinsul actului de vindere cumpărare autentificat sub nr. 279/06.02.1961 de Notariatul de Stat al Raionului Grivița Roșie rezultând cu putere de evidență faptul că mansarda (care cuprindea întregul pod existent și celelalte încăperi de la etajul 2) reprezintă ¼ din întreaga construcție, și nu invers.

Prin urmare, întrucât proprietarii inițiali ai clădirii au înțeles să transmită podul existent la etajul 2 către cumpărătorii acestuia din urmă, care, la rândul lor, l-au transmis mai departe, ajungând în cele din urmă în proprietatea pârâtului C, este mai mult decât evident că podul nu a avut niciodată destinația de spațiu comun.

De asemenea, în condițiile în care contractele de vânzare depuse la dosar nu au fost desființate, existența dreptului de proprietate cu privire la toata suprafața etajului 2 rezultă din însuși cuprinsul acestora, susținerile în sens contrar ale reclamantei urmând a fi înlăturate.

Totodată, deși este adevărat că, în situația altor imobile, podul poate avea destinația de spațiu comun, această împrejurare nu este de natură a conduce la concluzia că podul care face obiectul autorizației pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968 se află în coproprietate forțată, motiv pentru care autorul pârâtului nu avea obligația de a face dovada acordului celorlalți proprietari pentru amenajarea spațiului aflat în proprietatea sa exclusivă.

Pe cale de consecință, în raport de toate aceste considerente, instanța apreciază ca fiind lipsite de temeinicie criticile reclamantei, motiv pentru care urmează să respingă excepţia de nelegalitate privind autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Pe baza concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, întocmit de expert N, necontestate de către reclamantă (filele 287-299), instanța reține că, la adresa din București, ..., sector 1, a fost identificată o construcție cu destinația locuință cu regim de înălțime Sp+P+2E, realizată în jurul anului 1935, cu câte un apartament pe nivel. Astfel, expertul a reținut că, urmare a autorizației nr. 2223P/09.0.857, clădirea a rămas fără pod, întregul acoperiș al etajului 2 devenind un spațiu ocupat de o șarpantă joasă, ce asigură pantele necesare scurgerii apelor pluviale.

De asemenea, expertul a constatat că, în jurul anului 1995, s-a intervenit asupra clădirii fără un proiect tehnic autorizat și fără autorizație de construire, prin supraetajare, în sensul că pe toată suprafața construită a clădirii a fost realizată o mansardă. În acest sens, a fost reținut că modificările (atât cele autorizate, cât și cele neautorizate) au vizat numai extinderea pe verticală a construcției existente, prin transformarea podului în spațiu locuibil și supraetajarea cu un nivel de tip mansardă, amprenta la sol a clădirii rămânând neschimbată.

Instanța mai reține că expertul judiciar a constatat faptul că, încă din anul 1968, imobilul nu mai are pod, la partea superioară clădirea fiind supraetajată cu o mansardă.

În dezacord cu cele constatate de expert, instanța reține că, în spațiul intitulat „mansardă”, ce a fost amenajat de către pârâtul B fără autorizație de construire, locuiește doar pârâta J, nu și pârâtul C, împrejurare recunoscută de către părți cu ocazia administrării probei cu interogatoriu (răspuns întrebarea nr. 1 – fila 153; răspuns întrebarea nr. 1 – fila 154; răspuns întrebarea nr. 2 – fila 155).

De altfel, astfel cum a fost reținut anterior, obiectul cauzei este reprezentat de podul aflat la etajul 2, despre care reclamanta a susținut că a fost amenajat ilegal de către autorii pârâtului C, și nu de mansarda existentă la ultimul nivel al imobilului, care face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București – nr. 26753/299/2020 (cu termen de judecată la data de 10.03.2021).

Conform art. 649 C.civ., „(1) Sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafață excedentară proprietarii sunt titularii unei coproprietăți obișnuite; b) fundația, curtea interioară, structura, structura de rezistență, pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune, acoperișul, terasele, scările și casa scărilor, holurile, pivnițele și subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii și ascensoarele; c) instalațiile de apă și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum și alte asemenea părți; d) alte bunuri care, potrivit legii sau voinței părților, sunt în folosință comună. (2) Coșurile de fum și de aerisire, precum și spațiile pentru spălătorii și uscătorii sunt considerate părți comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități în conformitate cu proiectul clădirii.”

Potrivit art. 648 alin. 1 C.civ., dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată.

Așadar, instanța apreciază că reclamanta nu a probat existența unui pod ca spațiu comun conform prevederilor legale anterior invocate, întrucât, pe de o parte, spațiul cu privire la care a solicitat accesul se află în proprietatea exclusivă a pârâtului C, astfel cum a fost reținut cu ocazia analizării excepției de nelegalitate a autorizației pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968, iar, pe de altă parte, „mansarda” aflată la ultimul nivel nu face obiectul cauzei.

De asemenea, în raport de aceste împrejurări, instanţa reţine că nu se impune a se analiza excepția uzucapiunii, invocată de pârâtul C, acesta dobândind în proprietate podul aflat la etajul 2 conform actelor de proprietate depuse la dosar.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, instanţa apreciază că cererea reclamantei, astfel cum a fost modificată, este neîntemeiată, motiv pentru care urmează a o respinge ca atare.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Fiind în culpă procesuală, reclamanta urmează a fi obligată la plata către pârâtul C a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.887,4 lei reprezentând onorariu avocat în cuantum de 2.770 lei (chitanța nr. 196/03.05.2019 – fila 476) și contravaloare fotocopiere înscrisuri în cuantum de 117,4 lei (factura nr. 96/27.02.2020 – fila 478; chitanța nr. 95/27.02.2020 – fila 478; bonuri fiscale – filele 479-483).

Cu privire la onorariul expertului parte în cuantum 1.000 lei (extras de cont – fila 477), instanţa apreciază că acesta nu reprezintă o cheltuială de judecată în sensul art. 451 C.pr.civ., în condiţiile în care, pe de o parte, textul legal invocat se referă la onorariul expertului judiciar, şi nu la onorariul consilierului părţii, iar, pe de altă parte, fiind o cheltuială asumată în mod voluntar de către pârât, fără a fi necesară pentru buna desfăşurare a procesului, nu poate fi imputată reclamantei. Prin urmare, nu se impune obligarea reclamantei la plata sumei de 1.000 lei reprezentând onorariul expertului parte al pârâtului.

Instanța va lua act că pârâtul B nu a solicitat cheltuieli de judecată, respectiv că pârâta J a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia de nelegalitate privind autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 2223P/09.10.1968, invocată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de reclamanta A, ...., în contradictoriu cu pârâţii B, ....., J, ....., şi C, ....., ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata către pârâtul C a sumei de 2.887,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ia act că pârâtul B nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Ia act că pârâta J a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 08.02.2021.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare