Civil - grăniţuire

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:

Cod operator 2442/2443

Dosar nr...

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 389

Ședința publică din 23 februarie 2021

Completul compus din:

Președinte

Judecător

Grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în data de 25.01.2021 privind apelul declarat de apelanții-reclamanți moștenitori P.R., C.C. S și R.T. împotriva sentinței civile nr.XT/25.05.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul XTR și în contradictoriu cu intimații-pârâți RR, NN și VV, după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință de la aceea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de a delibera a amânat pronunțarea la data de 1.02.2021 respectiv 08.02.2021, apoi la data de 23.02.2021 pentru alte împrejurări consemnate în încheiere, dată la care a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin decizia civilă nr.TZU pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul XTR a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant R.R. și însușit de moștenitorii P.R. cu domiciliul în Târgu Jiu, str.X., bl.X, sc.X, ap.X, județul Gorj, C.C. S, cu domiciliul în comuna D., str.S, nr.P, județul T. și R.T., cu domiciliul în comuna L., nr.PO, județul Gorj împotriva sentinței civile nr.XT/25.05.2017 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul XTR și în contradictoriu cu intimații-pârâți RR și NN, cu domiciliul în comuna L.,  nr.OL, jud.Gorj și VV, cu domiciliul în comuna L., jud.Gorj.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin apelul declarat se critică soluția primei instanțe în ceea ce privește suprafața de teren ocupată de pârâți și linia de hotar dintre părți stabilită conform raportului de expertiză întocmit în cauză, urmând ca pe cale de consecință să analizeze legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma cestor critici.

Astfel, în ceea ce privește acțiunea civilă formulată împotriva pârâților RR și NN, prin sentința apelată s-a admis acțiunea civilă în revendicare promovată de reclamant, fiind obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 163 mp identificată în raportul de expertiză întocmit de domnul expert L. G., stabilindu-se linia de hotar dintre proprietățile părților la limita celor 163 de mp, iar petitul având ca obiect ridicarea de către pârâții RR și NN a construcțiilor de pe terenul revendicat a fost respins cu motivarea că pe suprafața revendicată nu se află nici o construcție.

În lucrarea de specialitate întocmită de expertul numit de instanța de apel s-a concluzionat că pârâții RR și NN ocupă din terenul reclamantului suprafața de 130 mp (conform răspunsului la obiecțiuni de la fila 161 din dosarul de apel), linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâților RR și NN stabilindu-se în raport de această suprafață ocupată de 130 mp, astfel încât suprafața de teren pentru care s-ar admite acțiunea civilă în revendicare față de pârâții RR și NN ar fi mai  mică decât cea pentru care s-a admis acțiunea în revendicare prin sentința apelată.

S-ar ajunge astfel ca, în propria cale de atac, reclamantului să i se înrăutățească situația, deși acesta a promovat calea de atac tocmai pentru că a fost nemulțumit de suprafața de teren pentru care judecătoria a admis acțiunea civilă în revendicare (160 mp), ceea ce ar fi contrar prevederilor art.481 C.pr.civilă.

Potrivit textului legal invocat „apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege”. Cum în speța de față apelantul reclamant (respectiv moștenitorii P.R., C.C. S și R.T., care și-au însușit acțiunea promovată de autorul lor) nu a solicitat în mod expres admiterea capătului de cerere în revendicare pentru suprafața de 130 mp identificată de expertul M. V. și stabilirea liniei de hotar în raport de această suprafață, în detrimentul suprafeței de 160 mp pentru care judecătoria admisese acțiunea în revendicare și, de asemeni, nu există nici o dispoziție specială aplicabilă speței de față care ar atrage o asemenea soluție, instanța de apel nu poate pronunța o altă soluție în ceea ce privește acțiunea civilă în revendicare, obligație de a face și grănițuire formulată împotriva pârâților RR și NN.

În consecință, pentru considerentele arătate, în baza art.480 C.pr.civilă raportat la art.481 C.pr.civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva soluție pronunțate asupra acțiunii civile promovate împotriva pârâților RR și NN, prin însușirea concluziilor expertizei întocmite în apel ajungându-se la înrăutățirea situației apelantului în propria cale de atac.

În ceea ce privește acțiunea civilă promovată împotriva pârâtului VV, apelantul contestă raportul de expertiză întocmit de expertul L. G. (și ale cărui concluzii au fost însușite de prima instanță) conform căruia pârâtul VV nu ocupă din terenul proprietatea R. I., iar potrivit raportului de expertiză întocmit în apel de expert M. V. pârâtul chemat în judecată ocupă 14 mp, propunându-se o linie de hotar dintre cele două proprietăți care să aibă în vedere suprafața de 14 mp.

Tribunalul a analizat însă, pentru a stabili admisibilitatea acțiunii în revendicare pentru această suprafață dacă reclamantul, în calitate de titular al cererii de chemare în judecată, face dovada dreptului de proprietate pentru terenul revendicat. Aceasta deoarece, potrivit art.36 C.pr.civilă, calitatea procesuală este dată de identitatea dintre părțile cauzei și părțile raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, iar în cadrul acțiunii civile în revendicare, potrivit dispozițiilor art.563 C.civil (conform cărora „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept”) reclamantul trebuie să fie titularul dreptului de proprietate pentru terenul revendicat, iar pârâtul chemat în judecată trebuie să fie posesorul terenului revendicat.

În ceea ce privește dreptul de proprietate, tribunalul a reținut că potrivit art.555 C.civil „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege”, art.556 C.civil stabilind limitele exercitării dreptului de proprietate privată, în sensul că „poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său”, iar „acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege”.

De asemeni, art.557 C.civil menționează, în mod expres, că „dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile și al fructelor, prin ocupațiune, tradițiune, precum și prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăși” , că „în cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ”, iar „prin lege se pot reglementa și alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că reclamantul R.R. (respectiv moștenitorii săi) trebuie să probeze cu prioritate calitatea de proprietar, în condițiile legii, pentru terenul revendicat, precum și ocupațiunea realizată de pârâtul chemat în judecată pentru aceeași suprafață.

Cum lucrarea de specialitate întocmită în apel a concluzionat că în raport de suprafața de teren descrisă în actele sale de proprietate pârâtul VV ocupă 14 mp din suprafața descrisă în documentația cadastrală întocmită pentru proprietatea reclamantului, tribunalul va verifica dacă reclamantul, în calitate de titular al acțiunii în revendicare, face dovada dreptului de proprietate acest teren, în condițiile legii.

Astfel, după cum însuși reclamantul R.R. menționează în cererea de chemare în judecată, pentru terenul deținut în tarlaua 4, parcela 22/5 și parcela 22/6 și în tarlaua 5, parcela 27/1 și parcela 27/3, face dovada dreptului de proprietate cu titlul de proprietate nr.QQ și, respectiv cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.YY.

De asemeni, conform acelorași susțineri ale reclamantului, terenul aflat în imediata vecinătate a pârâților chemați în judecată este suprafața de 1000 mp achiziționată prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.VBN și încheiat cu vânzătoarea B. M. În cuprinsul acestuia se menționează că vânzătoarea face dovada dreptului de proprietate pentru suprafețele de 625 mp și, respectiv, 375 mp (care totalizează 1000 mp) cu actele eliberate în procedura legii 18/1991, și anume adeverința de proprietate nr.20/2001 și proces verbal de punere în posesie.

Rezultă astfel că terenul revendicat este terenul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.YY, iar acest teren face obiectul legii nr.18/1991, vânzătoarei B.M. fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate în procedura fondului funciar.

Prin decizia nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general și s-a stabilit că adeverința eliberată de comisia constituită potrivit Legii nr. 18/1991 și procesul-verbal de punere în posesie nu constituie titlu de proprietate care să poată fi examinat în cadrul soluționării unor acțiuni în revendicare, iar pentru terenurile care fac obiectul legii 18/1991 dovada dreptului de proprietate se poate face doar cu titlul de proprietate eliberat în această procedură, ca act final de reconstituire a dreptului de proprietate.

Cum, potrivit dispozițiilor art.517 C.pr.civilă dezlegarea problemelor de drept dată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, instanța de apel urmează să aprecieze dacă reclamantul face dovada dreptului de proprietate pentru terenul revendicat (ce face obiectul legii 18/1991) în condițiile prevăzute de decizia nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în recurs în interesul legii, și anume cu titlul de proprietate eliberat în procedura legii 18/1991.

Doar prin emiterea titlului de proprietate dreptul de proprietate al persoanei solicitante se stabilește în mod definitiv atât ca întindere, cât și ca amplasament, adeverința de proprietate emisă în procedura legii nr.18/1991 având doar caracter provizoriu pentru aceste două aspecte.

Așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.YY, terenul în suprafață totală de 1000 mp care se învecinează cu pârâții chemați în judecată a fost dobândit de vânzătoarea B.M. prin reconstituirea dreptului de proprietate în procedura legii 18/1991, însă nu deținea, la data vânzării, titlu de proprietate, ci doar adeverință de proprietate și proces verbal de punere în posesie, astfel încât, dobândind acest teren prin cumpărare de la B.M. reclamantul nu poate pretinde că a devenit proprietar, în condițiile legii, pentru terenul cumpărat prin act autentic. Conform principiului că nimeni nu poate transmite mai mult decât are, în condițiile în care vânzătoarea nu dovedea, în modalitatea prevăzută de decizia nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în recurs în interesul legii, calitatea sa de proprietar pentru terenul de 1000 mp ce face obiectul legii 18/1991, nici succesorul său cu titlu particular (reclamantul din prezenta cauză R.R.) nu poate pretinde că face dovada dreptului său de proprietar pentru același teren.

Aceasta deoarece simpla încheiere a unui contract în forma autentică prevăzută de legea în vigoare la data încheierii convenției dintre R.R și B.M. nu acoperă viciile titlului vânzătoarei, și anume lipsa unui titlu de proprietate pentru terenul vândut, singurul act ce poate fi avut în vedere ca dovadă a dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare, așa cum a statuat Curtea Supremă de Justiție în cadrul pronunțării în recurs în interesul legii.

Dacă pentru dovada dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu ce face obiectul legii 18/1991 s-ar avea în vedere doar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2647/17.07.2002 (prin care titularul acțiunii în revendicare R.R. a dobândit terenul revendicat) s-ar ajunge la eludarea dispozițiilor obligatorii ale legii 18/1991 și ale deciziei nr.1/1997 pronunțate de Curtea Supremă de Justiție în recurs în interesul legii, ceea ce nu poate fi primit, scopul legii, dar și al interpretării date de instanța supremă, fiind de a stabili un regim restrictiv pentru terenurile care au un regim special, făcând obiectul retrocedării în procedura legii 18/1991.

În acest context tribunalul a apreciat că reclamantul, care este titularul acțiunii în revendicare, trebuie să probeze în contra pârâtului posesor, în conformitate cu dispozițiile art.563 C.civil, dobândirea dreptului de proprietate în una din modalitățile prevăzute de art.557 C.civil, cu aplicație la situația specială a terenului care face obiectul legii 18/1991 (și anume cu titlul de proprietate emis în procedura legii 18/1991 deținut de autorul său, vânzătoarea B.M.), iar această probă nu a fost administrată, autorul reclamantului deținând doar adeverința de proprietate și procesul verbal de punere în posesie despre care, în mod explicit, în decizia nr.1/1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în recurs în interesul legii se menționează că nu poate constitui „titlu” pentru acțiunea în revendicare.

Din acest motiv apare ca lipsit de relevanță dacă pârâtul VV exercită posesia terenului în litigiu în temeiul unui „titlu” în sensul legii 18/1991, dar și dacă terenul de 14 mp menționat de expert ca fiind ocupat este inclus în titlul de proprietate deținut de VV sau în terenul din documentația cadastrală întocmită pentru acest teren, iar acțiunea în revendicare promovată de reclamantul R.R. apare ca neîntemeiată, acesta din urmă nefăcând dovada dreptului său de proprietate pentru terenul revendicat în raport de regimul juridic special al acestui teren.

Criticile apelantului vizează greșita apreciere de către judecătorie a declarațiilor martorilor audiați, efectele dimensiunilor terenurilor din documentațiile cadastrale întocmite pentru terenurile părților și succesiunea înstrăinărilor care au adus în proprietatea părților terenurile învecinate dar, după cum s-a arătat anterior, aceste elemente ar putea fi analizate și ar prezenta relevanță doar după ce apelantul reclamant ar proba calitatea sa de proprietar pentru terenul revendicat, iar această probă nu a fost administrată.

În consecință, pentru considerentele arătate (în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată împotriva pârâților RR și NN admiterea apelului ar presupune crearea unei situații mai grele în propria cale de atac, iar în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată împotriva pârâtului VV titularul acțiunii în revendicare nu face dovada, în condițiile legii, a dreptului său de proprietate), în baza art.480 C.pr.civilă a fost respins ca nefondat apelul de față.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs moștenitorii reclamantului R.R., respectiv R.T., P.R. și C.C. criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr.MM pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul XTR a fost admis recursul declarat de reclamanții-moștenitori R.R., C.C. și R.T., împotriva deciziei civile nr.ERT/25.03.2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul XTR, în contradictoriu cu intimații-pârâți RR, NN, VV.

A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

Curtea a reținut ca fiind întemeiat motivul de recurs ce vizează greșita aplicare a prevederilor art.481 Cod procedură civilă, incident fiind cazul de casare prevăzut de dispozițiile art.488 pct. 5 Cod procedură civilă care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, tribunalul a reținut că, deşi potrivit raportului de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului pârâții RR și NN ocupă o suprafață de teren de 130 de mp din terenul reclamantului, linia de hotar nu poate fi stabilită în raport de aceste constatări întrucât apelantului reclamant nu-i poate fi înrăutățită situația în propria cale de atac, în conformitate cu dispozițiile art.481 Cod procedură civilă.

Principiul non reformatio in peius reglementat de dispozițiile procedurale antereferite cunoaște două limitări.

Astfel, apelantul însuși poate consimți expres la înrăutățirea situației sale în calea de atac pe care a declanșat-o, după cum pot exista anumite cazuri prevăzute de lege prin care se derogă de la această regulă, independent de poziția apelantului cu privire la acest aspect.

În prima situație, acest acord al apelantului poate fi manifestat prin cererea de apel, în raport cu criticile pe care le formulează și soluția pe care o preconizează în calea de atac, dar exprimarea consimțământului său în acest sens poate avea loc și ulterior, la solicitarea expresă a instanței de apel, situație în care această manifestare de voință a apelantului va trebui consemnată în încheierea de ședință sau, corespunzător, în practicaua deciziei.

Ori de câte ori acest acord nu reiese în mod neechivoc din actele de procedură provenind de la apelant, instanța va trebui să se edifice asupra respectivei manifestări de voință, solicitând precizări asupra acestui aspect, în temeiul rolului său în aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) NCPC, întrucât legea prevede necesitatea unui consimțământ expres al apelantului, astfel încât el nu poate fi dedus din acte sau fapte care l-ar putea presupune.

Aplicând aceste principii de ordin teoretic la situația de fapt dedusă judecății, Curtea constată că în cuprinsul înscrisului atașat la fila 148 dosar apel, purtând denumirea “concluzii scrise”, apelantul reclamant a solicitat “admiterea capătului de cerere al acțiunii introductive cu privire la revendicarea (… ) suprafeței de 37 mp ocupată în mod nelegal de către intimații pârâți RR și NN”.

În condițiile în care prima instanță a admis acțiunea în revendicare promovată de reclamant și a obligat pârâții Roșca să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 163 mp, instanța de apel avea obligația ca în temeiul dispozițiilor art.22 alin.2 Cod procedură civilă să verifice dacă solicitarea reclamantului de reducere a suprafeței revendicate de la acești pârâți constituie un consimțământ expres la înlăturarea principiului non reformatio in peius.

Curtea a constatat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.563 Coc civil, incident fiind motivul de recurs reglementat de dispozițiile art.488 pct.8 Cod procedură civilă, criticile recurenților vizând aceste aspecte fiind întemeiate.

Potrivit art.555 din Noul Cod civil aplicabil conform 6 alin.6 din Noul Cod civil (fiind vorba de efecte viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare, derivate din raporturile de proprietate și din raporturile de vecinătate, întrucât situația juridică subzistă după intrarea în vigoare a legii noi) proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și  perpetuu, în limitele stabilite de lege”.

Conform art.563 din Noul Cod civil, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept”, dreptul său la acțiune fiind imprescriptibil.

Acțiunea în revendicare este o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia asupra unui bun determinat cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără drept.

Orice persoană care este proprietar neposesor poate astfel chema în judecată o altă persoană care îi tulbură proprietatea și posesia pentru restabilirea dreptului său de proprietate.

Cu alte cuvinte admiterea acțiunii în revendicare presupune, între altele, că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat nu a ieșit din patrimoniul reclamantului, prin niciunul dintre modurile de transmitere (dobândire) a proprietății, deci că reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respectiv.

Dispozițiile art.249 Cod procedură civilă prevăd că sarcina probei revine celui care face o propunere înaintea judecății, altfel spus reclamantul va trebui să-și dovedească susținerile.

În afara dreptului său de proprietate, reclamantul într-o acțiune în revendicare este obligat să probeze și alte aspecte, cum ar fi faptul că pârâtul este cel care deține bunul.

Corecta aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează acțiunea în revendicare ca mijloc de apărare a dreptului de proprietate are ca premisă individualizarea riguroasă a bunului imobil ce constituie obiectul material al dreptului pretins.

În speță, reclamantul inițial-R.R. a pretins, pe de o parte, că este titularul dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 3544 mp situată în intravilanul comunei L. exhibând în dovedire două înscrisuri, respectiv titlul de proprietate emis în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate reglementată de legile fondului funciar nr.QQ și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.YY de Biroul Notarului Public N.M., iar, pe de altă parte, că pârâții ocupă din terenul său o suprafață de 110 mp (cazul pârâtului VV), respectiv 200 mp (cazul pârâților RR și N.).

 La rândul lor, pârâții au atașat la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri în dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor terenuri care se învecinează cu cel al reclamantului, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public P.C.R. la data de 13.03.2014 de către pârâții RR și NN și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.YXC/05.12.2014 de Biroul Notarului Public R.D. de către VV.

Tribunalul Gorj, învestit cu soluționarea apelului declarat în cauză, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac de reformare, a procedat la administrarea probei cu expertiza tehnică, specialitatea topografie cadastru, având ca obiect individualizarea bunurilor aflate în proprietatea părților în litigiu.

Raportat la concluziile acestui raport de expertiză, potrivit cărora pârâtul VV ocupă 14 mp din terenul proprietatea reclamantului, instanța de control judiciar a procedat la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți concluzionând că reclamantul nu își dovedește dreptul de proprietate asupra terenului revendicate de la pârâtul VV întrucât contractual de vânzare cumpărare autentificat sub nr.YY prin care a dobândit terenul revendicat a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor obligatorii ale legii nr.18/1991 și ale deciziei nr.1/1997 pronunțată de CSJ.

Analizând concluziile raportului de expertiză întocmit de expert M.V., Curtea a constatat că situația premisă pentru o corectă aplicare a prevederilor art.563 Cod procedură civilă, nu a fost asigurată, bunul imobil ce constituie obiect al dreptul de proprietate pretins încălcat nefiind corect individualizat.

Suprafața de teren asupra căreia reclamantul a pretins existența unui drept de proprietate nu a fost identificată prin raportare la titlurile de proprietate exhibate , ci în raport de limitele gospodăriei indicate de mandatara reclamantului, “cu aproximație” (conform exprimării expertului în concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fila 85 din dosarul de apel). Totodată, expertul arată în cuprinsul înscrisului atașat la fila 156 dosar apel, că “procuratoarea reclamantului nu a știut să indice prin semne de hotar concrete limita terenului în partea de nord, fiind evazivă, nesigură, toate detaliile fiind indicate cu aproximație”, concluzionând că “nu există o limită clară”.

Curtea a constatat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză (fila 87 dosar apel), „terenurile din actele de proprietate ale reclamantului nu se suprapun cu terenurile menționate în actele pârâților”

Curtea a reținut că se impunea, pe de o parte, identificarea terenurilor aflate în proprietatea părților părților conform actelor de proprietate exhibate, iar pe de altă parte identificarea terenurilor asupra cărora părțile exercită o posesie, spre a se stabili dacă posesia corespunde dreptului pretins.

Cum autorii părților au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate uzând de procedura instituită prin legile fondului funciar,  în analiza întinderii, a configurațiilor terenurilor pentru care se exhibă titlurile de proprietate, pentru stabilirea liniei de hotar si a drepturilor de proprietate ale părților se impunea a fi acordată relevanță actelor premergătoare emiterii acestora respectiv schițe parcelare, caiet de măsurători anterioare emiterii acestora, fișei elementelor cadastrale confirmate de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, procese verbale de punere în posesie în măsura în care acestea se regăsesc la comisiile de fond funciar și numai în lipsa acestora documentațiilor cadastrale

 În ipoteza în care se constata că părțile posedă imobilele în limitele arătate în înscrisurile ce constituie titlul fiecăruia de proprietate, dar există și o suprapunere a acestora, se impunea a se proceda la compararea titlurilor de dobândire.

Compararea titlurilor de dobândire realizată de instanța de apel s-a realizat în mod defectuos, ca urmare a unei analize superficiale atât a dispozițiilor legale relevante, cât și a  mijloacelor de probă administrate.

Astfel, reclamantul a dedus judecății dreptul său de proprietatea asupra unei suprafețe totale de 1000 mp situată în intravilanul comunei Lelești, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.YY de Biroul Notarului Public N.M., care fiind un înscris autentic, se bucură de prezumția de validitate și în privința căruia nu s-a invocat vreun motiv de nulitate. 

Ca atare, acesta constituie un titlu valabil, instanța având atribuția de a verifica dacă dreptul provine de la un non dominus.

În verificarea calității de verus dominus a autoarei B.M. se impunea a se da relevanță juridică atât adeverinței nr.20/2001 emisă de comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar, cât adresei nr.PP/31.01.2018 emisă de Primăria Comunei L. (fila 59 dosar apel)  prin care această instituție apreciază că autoritățile publice locale și-au îndeplinit toate atribuțiile ce le reveneau în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate. Într-o manieră neechivocă, în cuprinsul adresei nr. 4684/13.09.2019, aceeași instituție arată că suprafața de 0,10 ha nu mai poate face obiectul unei documentații pentru eliberarea titlului de proprietate, în condițiile legii întrucât terenul este în circuitul civil.

În concluzie, sunt eronate constatările instanței de apel potrivit cărora reclamantul nu face dovada dreptului său de proprietate asupra terenului în baza contractului de vânzare cumpărare antereferit, prin raportare la decizia CSJ 1/2007, aceasta nefiind aplicabilă  în economia speței, în modalitatea descrisă.

Curtea a constatat totodată, că tribunalul avea de asemenea obligația de a verifica posibila incidență a prevederilor art. 900 alin.1 Cod civil ce reglementează principiul publicității materiale, (care constă în expresia puterii doveditoare a cărții funciare, prin instituirea prezumției existenței drepturilor reale înscrise) având în vedere că reclamantul și-a intabulat dreptul  de proprietate pretins.

Concluzionând, Curtea a constatat că, instanța de apel a analizat doar formal cererea dedusă judecății, fără însă a proceda la identificarea corectă a bunurilor imobile aflate în proprietatea părților și omițând să analizeze toate înscrisurile a căror administrare a încuviințat-o, astfel că în realitate nu a realizat o analiză completă a fondului cauzei, impunându-se, în temeiul dispozițiilor art.496 coroborate cu art.498 alin.2 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spere rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului Gorj sub XTR*.

La rejudecare, prin încheierea de ședință din 24.02.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a dispus completarea probatoriului cauzei în sensul emiterii unei adrese la Comisia Locală de Fond Funciar L. să comunice întreaga documentație care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.QQ eliberat autorului R.F.I. și adeverinței nr.TT/ 10.08.2001 eliberată lui B.M., inclusiv procesele verbale de punere în posesie și schițele anexă la procesele verbale de punere în posesie, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, planul parcelar care a stat la baza emiterii acestor acte de proprietate, precum și întreaga documentație care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr.GG autoarei U.A. inclusiv procesul verbal de punere în posesie, schița anexă la procesul verbal de punere în posesie și planul parcelar care a stat la baza emiterii titlului de proprietate.

Li s-a pus în vedere intimaților pârâți RR și NN, prin apărător ales avocat B. C. D. I., să depună la dosar contractul autentificat sub nr.ŢŢ, întocmit de Biroul Notarului Public R.I. al autoarei I.M. și toate actele care au stat la baza emiterii acestui contract.

La data de 16.03.2021 avocat B.C.D.I., a depus la dosar două chitanțe privind onorariul avocațial în cuantum de câte 500 lei și înscrisuri, în copie, respectiv: titlu de proprietate din 05.03.1993 emis pe numele lui Ș. I., documentația emisă în vederea completării titlurilor de proprietate și o schiță topografică.

Prin încheierea de ședință din 25.05.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în prezenta cauză s-a revenit cu adresă la Comisia Locală de Fond Funciar L. să comunice întreaga documentație care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr.QQ eliberat autorului R.F.I și adeverinței nr.TT/10.08.2001 eliberată lui B.M., inclusiv procesele-verbale de punere în posesie și schițele anexă la procesele verbale de punere în posesie, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, planul parcelar care a stat la baza emiterii acestor acte de proprietate, precum și întreaga documentație care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr.QQ autoarei U.A., inclusiv procesul verbal de punere în posesie, schița anexă la procesul verbal de punere în posesie și planul parcelar care a stat la baza emiterii titlului de proprietate.

La data de 24.06.2020 a fost completată proba cu înscrisuri sens în care au fost depuse la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.W/13.07.1998, întocmit de Biroul Notarului Public R. I., certificatul de urbanism nr.30/01.07.1998, iar la data de 30.06.2020 au fost remise instanței relațiile solicitate Comisiei Locale L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Tribunalul a dispus de asemenea completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize în specializarea topografie de o comisie formată din trei experți.

Analizând apelul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate de către apelanţii-reclamanţi în temeiul art. 477 C.pr.civ., tribunalul reţine următoarea stare de fapt şi de drept:

Cauza se află în apel, în rejudecare după admiterea recursului declarat de reclamanţi, fiind casată decizia anterioară pronunţată de Tribunalul Gorj şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanțe.

Potrivit deciziei de casare, tribunalul reţine că, cu autoritate de lucru judecat a reţinut Curtea de Apel Craiova în decizia amintită că recurenţii reclamanţi, în ceea ce priveşte suprafaţa de 1000 m.p. situată în intravilanul comunei L., dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. YY de BNP N.M., se bucură de prezumția de validitate, actul de vânzare fiind un înscris autentic, constituie un titlu valabil, iar instanţa are atribuția de a verifica dacă dreptul provine de la un non dominus.

Potrivit indicațiilor date de Curtea de Apel Craiova, tribunalul a completat în rejudecare probatoriul cu înscrisuri, sens în care a solicitat Comisiei Locale de Fond Funciar L. toate înscrisurile care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate antecesorilor tuturor părților din litigiu, respectiv reclamanţi pe de o parte şi pârâţi pe de altă parte. În continuare, după primirea înscrisurilor, potrivit aceleiaşi decizii, s-a încuviințat proba cu o nouă expertiză specialitatea topografie ce a fost întocmită de către trei experţi, desemnați prin tragere la sorţi, pentru identificarea terenurilor aflate în proprietatea părților, conform actelor de proprietate, identificarea terenurilor asupra cărora părţile exercită posesia, spre a se stabili dacă posesia corespunde dreptului pretins. Potrivit concluziilor expertizei efectuată în apel, nu există o suprapunere între actele de proprietate ale părţilor, motiv pentru care în considerentele ce vor fi expuse mai jos, tribunalul apreciază că nu se va impune compararea titlurilor de proprietate ale părților în petitul privind revendicarea.

Reţine așadar tribunalul, analizând actele de proprietate ale părților că obiectul acțiunii așa cum a fost dedus judecății la instanţa de fond este stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților şi în urma stabilirii liniei de hotar să fie obligați pârâții VV pe de o parte şi RR şi RN pe de altă parte, să lase în deplină proprietate şi liniștită posesie reclamanţilor suprafaţa de teren arătată în cererea de chemare în judecată. În petitul 3 al cererii de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților să îşi ridice de pe terenul ocupat construcțiile edificate şi în final cheltuieli de judecată. Pe cale de consecință reclamanţii au interes mai întâi de a se stabili dreptul real de proprietate si apoi a fi așezate hotarele.

Acțiunea in revendicare presupune constatarea dreptului de proprietate si redobândirea posesiei asupra unei porțiuni precis determinate, ceea ce obliga pe reclamant să-și dovedească dreptul său de proprietate.

Astfel reclamanţii îşi dovedesc proprietatea deținută cu titlul de proprietate nr. 1503317 eliberat ca urmare a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa totală de 2,4053 ha, în litigiu fiind terenurile deținute în T 4, P22/5 , 22/6 şi T 5 P27/1 şi 27/3 in suprafaţa de 3556 m.p.  şi respectiv pentru suprafaţa de 1000 m.p. cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. YY, depus la fila 11 încheiat cu vânzătoarea B.M., vânzătoare care la rândul acesteia a dobândit terenul prin reconstituire în temeiul Legii 18/1991, fiindu-i eliberată adeverinţă de proprietate PP/2001 şi proces verbal de punere în posesie.

Dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1000 m.p. a fost intabulat în cartea funciară potrivit înscrisurilor de la filele 14-18 dosar de fond.

Acestea sunt actele de proprietate cu care reclamantul îşi dovedește dreptul de proprietate. Terenul deţinut cu înscrisurile amintite respectiv, contract de vânzare cumpărare şi titlu de proprietate eliberat în temeiul Legii 18/1991 formează un trup comun.

Pârâtul A.I. deține suprafaţa de teren al cărui proprietar este în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. H, înscris în cartea funciară sub nr. 35621 cu nr. cadastral 250/2.

Observând contractul de vânzare cumpărare depus de pârâtul A., tribunalul reţine că din suprafaţa totală de 1980 m.p. reconstituită prin titlul de proprietate 1482508/11.06.2001 autorului U.A., a fost înstrăinată pârâtului VV suprafaţa de 1091 m.p., arabil situat în intravilanul comunei L., T 4 P 22/7 cu vecini la E DJ 672D, La Vest I.M si moștenitori R. Gh Nicolae, la sud nr. cadastral 250/1 si la nord moșt. R N GH Ion. De reținut că suprafaţa de 1980 m.p. reconstituită in temeiul legii 18/1991 a fost dezmembrată în doua loturi, cealaltă suprafață rezultată în urma dezmembrării fiind înstrunată numitei U. Polina, vecină cu terenul paratului pe latura de sud (fila 117 dosar apel). Experții au arătat în concluziile raportului de expertiză că suprafaţa reală măsurată deținută de către pârâtul VV este de 1101 m.p.

Ceilalți pârâți NN şi RR, în dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor terenuri care se învecinează cu cel al reclamanților prezintă contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP P.C.R. la data de 13.03.2014, potrivit cu care au dobândit suprafaţa de 1258 m.p. teren situat in intravilanul comunei L. cu vecini la răsărit R. I. si G. I, la apus drumul comunal, la miazăzi NN si la miazănoapte R.R.,  teren ce este de asemenea înscris în Cartea Funciară sub nr. 35449. Dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat l-a dobândit vânzătoarea prin moștenire, drepturile si calitatea fiindu-i stabilite prin certificatul de moștenitor 78/01.06.2012.  In contractul de vânzare cumpărare depus la fila 39 din dosarul instanţei de fond se arata ca suprafaţa rezultată în urma măsurătorilor este de 1282 m.p. Autoarea de la care provine în fapt terenul înstrăinat in suprafață de 1258 m.p., a dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3861/13.07.1998 depus la fila 55 in acest ciclu procesual. Se constată că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut in baza titlului de proprietate cu nr. 200300/05.05.1993.

Potrivit răspunsului la obiectivele fixate de către instanţă, în acord cu dispoziția din decizia de casare, părţile nu deţin terenurile şi nu respectă amplasamentul, forma şi dimensiunile acestora așa cum a fost stabilit prin actele de proprietate, prin care au fost dobândite terenurile, sau reconstituite prin actele antecesorilor.

În răspunsul la obiectivul cu nr. 7, expertiza evidențiază că nu există o suprapunere în acte a terenurilor părților, ci o neconcordanță între posesia exercitată în fapt de către pârâți, în raport cu dreptul de proprietate stabilit în actele de proprietate, prin nerespectarea amplasamentului, formei, dimensiunilor şi suprafețelor terenurilor părților.

Terenul efectiv deţinut de către reclamanţi are suprafaţa totală de 3390 m.p., terenul deţinut efectiv de către pârâtul VV are suprafaţa de 1116 m.p. şi, în fine terenul deţinut de către pârâții NN şi RR are suprafaţa de 1422 m.p.

În cele patru anexe ale raportului de expertiză au fost redate terenurile proprietatea părților din litigiu, potrivit actelor de proprietate şi potrivit modului de deținere în fapt.

În urma identificării terenurilor, raportul de expertiză menţionează că terenul deţinut efectiv de către pârâtul VV nu respectă amplasamentul, forma şi dimensiunile terenului deţinut în actele de proprietatea care are suprafaţa reală măsurată de 1101 m.p.

De asemenea terenul deţinut efectiv de către pârâții R. nu respectă suprafaţa, amplasamentul, forma şi dimensiunile deținute prin actul de proprietate, care ar trebui potrivit înscrisurilor depuse să aibă suprafaţa reală măsurată de 1289 m.p.

Diferența dintre modul de exercitare al posesiei în fapt, al terenurilor din zona în litigiu de către pârâți şi amplasamentele pe care ar trebui să le dețină potrivit actelor de proprietate prezentate, raportat şi la actele de proprietate prezentate de vânzătorii terenurilor, a generat prezentul litigiu, având în vedere că terenurile sunt vecine.

Linia de hotar între terenurile părților a fost stabilită de către experţi în conformitate cu actele de proprietate ale părților şi antecesorilor, cu respectarea amplasamentului atribuit pentru terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii.

Între terenul reclamanţilor şi terenul pârâtului VV, linia de hotar este redată de aliniamentul punctelor 8-9-10 cu lungimea de 90,32 m şi între terenul reclamanţilor şi terenul pârâților NN şi RR, linia de hotar este dată de aliniamentul punctelor 10-11-12-13-14-15 cu lungimea de 130,18 m.

În urma stabilirii liniei de hotar așa cum a fost transpusă de către experţi, s-a concluzionat că pârâtul VV ocupă suprafaţa de 34 m.p. din terenul reclamaților, iar pârâții NN şi RR ocupa suprafaţa de 132 m.p. din terenul reclamanţilor.

Se constată că terenurile părților sunt vecine şi între aceste terenuri nu există suprafaţă necadastrată si nici teren ce ar fi fost reconstituit sau atribuit altei persoane si aceasta stare de fapt este reflectată în actele de proprietate prezentate de părți.

În urma stabilirii liniei de hotar, au menționat experții că terenul ce a rămas în proprietate pârâților NN şi RR, în urma stabilirii liniei de hotar respectă forma, dimensiunile, suprafaţa şi vecinătățile înscrise în actul de proprietate, precum şi modul în care aceştia şi-au intabulat dreptul de proprietate, concluzionând experții că suprafaţa este chiar mai mare.

Intimatul pârât VV a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi a susținut pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel că între terenurile părților este o suprafaţă ce nu este cadastrată, că potrivit actelor de proprietate şi lucrării de cadastru ce a fost întocmită, lăţimea terenului său care se învecinează cu pârâții NN şi RR ar trebui să fie de 11,62 m şi nu de 9,83 m așa cum au stabilit experții în lucrarea de specialitate.

Observând înscrisurile ce au fost depuse de către părți, tribunalul reţine că terenurile părților sunt vecine, pe latura de Sud a proprietății reclamanţilor, respectiv pe latura de Nord a proprietății pârâților, şi această opinie o are tribunalul observând actele de proprietate potrivit cu care părţile îşi dovedesc dreptul de proprietate.

Argumentul pârâtului VV va fi înlăturat de către instanţă şi tribunalul are în vedere că terenul ce a devenit proprietatea pârâtului A. a făcut parte dintr-un lot mai mare de teren, iar suprafaţa rezultată din dezmembrare, achiziționată prin contractul de vânzare cumpărare este de 1091 m.p., teren al cărui proprietar este acesta şi celălalt cumpărător U. P., fiind obiect al Legii 18/1991, reconstituit prin titlul de proprietate 1482508/11.06.2001.

Așa fiind, limita de Sud a acestui teren stabilită prin actul administrativ este proprietatea numitului Roșca D. Ion care este o limită fixă.

În legătură cu lăţimea terenului, despre care pârâtul afirmă că ar trebui să fie de 11,62 m pe latura unde vecini sunt ceilalți pârâţi, reţine instanţa analizând schiţele anexă la raportul de expertiză că lăţimea terenului deținută iniţial de numita U.A. este de 22 m, iar în urma dezmembrării, pârâtului A. îi revine o lăţime de 12,82 m în vecinătatea estică la DJ672D şi 11,62 m vecinătatea cu NN.

Anexa cu nr. 3 a raportului de expertiză redă terenul proprietatea pârâtului VV şi observând dimensiunile terenului, tribunalul constată că lăţimea terenului în partea de Est este aceeaşi cu lăţimea terenului ce i-a revenit în urma dezmembrării (12,82 m), iar pe latura opusă, respectiv latura de Vest a fost redată numai lăţimea terenului care se învecinează cu pârâții NN şi RR, nu şi lăţimea terenului care se învecinează cu celălalt vecin NN, observând că pe această latură pârâtul se învecinează atât cu ceilalți pârâți, cât şi cu numitul NN şi întreaga lăţime a terenului cuprins între punctele 23 şi 22 ar trebui să fie de 11,62 şi nu așa cum afirmă pârâtul.

De altfel, experții în răspunsul la obiecţiuni clarifică acest aspect, argumentând așa cum a reţinut tribunalul în considerentele de mai sus, că întreaga suprafaţă de teren ce a fost dezmembrată, în urma dezmembrării pârâtului revenindu-i prin cumpărare 1091 m.p., trebuie să respecte actul administrativ, titlul de proprietate şi să aibă la sud o limită fixă care este proprietate lui R.R..

Așa fiind, întrucât în urma stabilirii liniei de hotar există ocupațiune a terenului proprietatea reclamanţilor, se apreciază de către tribunal ca întemeiat apelul formulat.

Acțiunea in revendicare presupune contestarea dreptului de proprietate si redobândirea posesiei asupra unei porțiuni precis determinate ceea ce obligă pe reclamant să-și dovedească dreptul său. In speţă reclamanţii apelanți au dovedit dreptul de proprietate si ocupațiunea terenului de către pârâți exercitată în afara limitelor terenurilor ai căror proprietari sunt, motiv pentru care si cererea privind revendicarea se apreciază ca întemeiată.

Observând cererea introductivă de instanță tribunalul retine că suntem in prezența a două acțiuni distincte care au fost alăturate si anume acţiunea in revendicare si acţiunea in grănițuire. Cea din urma acţiune are ca finalitate stabilirea liniei de hotar dintre cele trei fonduri învecinate.

In apel una dintre critici este si aceea privind modul in care a fost stabilita linia de hotar întrucât nu au fost respectate actele funciare si respectiv punerile in posesie, considerent pentru care făcând trimitere la argumentele de mai sus tribunalul va stabili linia de hotar în modalitatea expusă.

In ceea ce priveşte cererea de ridicare a gardului, consecinţă a admiterii acțiunii în revendicare si excitării ocupațiunii terenului proprietatea reclamanţilor prin amplasarea gardurilor, parații vor fi de asemenea obligați sa procedeze la ridicarea acestora.

În consecinţă, pentru considerentele arătate mai sus, tribunalul apreciază că apelul formulat de reclamanţi este întemeiat, urmând pe cale de consecinţă în temeiul art 480 alin 2 c.pr.civ să fie schimbată sentinţa şi în urma stabilirii liniei de hotar așa cum a fost trasată de către experţi, să fie admisă şi acţiunea în revendicare şi obligaţie de a face faţă de ambii pârâți.

 Aşadar se va stabili linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și a pârâtului A.V. pe aliniamentul punctelor 8-9-10, cu lungimea de 90,32 m conform raportului de expertiză din apel.

Se va stabili de asemenea linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și a pârâților NN și R.D. pe aliniamentul punctelor 10-11-12-13-14-15, cu lungimea de 130,18 m.

Va fi obligat pârâtul VV să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 34 mp dată pe contur de punctele 8-9-91-10-11-12-10-9-8 și să ridice de pe terenul reclamanților gardul cu lungimea de 90,27 m dat de amplasamentul punctelor 8-9-91-10-11-12.

Vor fi obligați pârâții NN și R.D. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 132 mp dată pe contur de punctele 10-11-12-13-14-17-16-15"-15'-15-14-13'-13-10 și să ridice gardul cu lungimea de 114,27 m dat de aliniamentul punctelor 13-13'-14-15-15'-15"-16-17-14.

Se va lua act că reclamanții vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de apelanții-reclamanți moștenitori P.R., C.C. S și R.T., împotriva sentinței civile nr.XT/25.05.2017 pronunțate de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul XTR și în contradictoriu cu intimații-pârâți RR, NN, și VV.

Schimbă sentința civilă nr.XT/25.05.2017 pronunțate de Judecătoria Târgu-Jiu în dosarul XTR în sensul că stabilește linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și a pârâtului A.V. pe aliniamentul punctelor 8-9-10, cu lungimea de 90,32 m conform raportului de expertiză din apel.

Stabilește linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și a pârâților NN și R.D. pe aliniamentul punctelor 10-11-12-13-14-15, cu lungimea de 130,18 m.

Obligă pârâtul VV să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 34 mp dată pe contur de punctele 8-9-91-10-11-12-10-9-8 și să ridice de pe terenul reclamanților gardul cu lungimea de 90,27 m dat de amplasamentul punctelor 8-9-91-10-11-12.

Obligă pârâții NN și R.D. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 132 mp dată pe contur de punctele 10-11-12-13-14-17-16-15"-15'-15-14-13'-13-10 și să ridice gardul cu lungimea de 114,27 m dat de aliniamentul punctelor 13-13'-14-15-15'-15"-16-17-14.

Ia act că reclamanții vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 23.02.2021, la Tribunalul Gorj.

PREŞEDINTE,JUDECĂTOR,

GREFIER,

Domenii speta

Spete similare