Contencios administrativ. Concediu de odihnă. Drepturi băneşti.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamant SNPF pentru DGşi pe pârât IF, având ca obiect drepturi băneşti concediu de odihnă.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2019 sub nr. -/99/2019 pe rolul Tribunalului Iaşi  SNPF în numele şi pentru DG a solicitat in contradictoriu cu paratul IF obligarea la acordarea concediului de odihna aferent anului 2018, proporţional cu perioada lucrată, sau compensarea acestuia in bani.

În motivarea acţiunii s-a arătat că s-a solicitat în scris, la data de 10.12.2018 acordarea concediului de odihnă pentru anul 2018, proporţional cu zilele lucrate, având în vedere că în perioada 01.10.2016 – 01.05.2018 reclamanta s-a aflat în concediu de creştere copil. Pârâta nu a răspuns cererii, deşi era obligată a acorda un răspuns, dacă nu în termen rezonabil, cel puţin în termen legal, neputând refuza acordarea respectivului concediu de odihnă.  Dreptul la concediu de odihnă este garantat de dispoziţiile codului muncii şi ale Constituţiei României, este prevăzut de HG 395/2004, Directiva 88/2003 CE şi art. 24 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări. Întrucât a avut speţe similare, până la obţinerea hotărârii definitive, se vede nevoit a solicitat în subsidiar compensarea acestuia cu bani.

Alăturat acţiunii au fost depuse înscrisuri: cererea din 10.12.2018.

La solicitarea instanţei reclamantul a formulat precizări cu privire la temeiul de drept şi a depus înscrisuri: copia CI reclamant, adeverinţă vechime şi perioadă concediu.

Paratul a formulat întâmpinare (f.18-20) prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând în esenţă că a răspuns  cererii reclamantei şi că aceasta nu are dreptul pretins. Astfel, prin nota-raport nr. 2106971/ 21.12.2018 a comunicat reclamantei că potrivit art. 3 al.2 din HG 1578/2002 pentru anul 2018 mai are dreptul la 5 zile calendaristice de concediu de odihnă. În anul 2016 când a intervenit absenţa de la serviciu a reclamantei, aceasta a beneficiat de 33 de zile de concediu de odihnă din 38 de zile la care avea dreptul. Prin urmare, la reluarea activităţii, după concediile de care a beneficiat timp de 2 ani şi 24 de zile în perioada 07.04.2016 – 01.05.2018, mai avea dreptul doar la 5 zile de concediu de odihnă.

Alăturat întâmpinării au fost depuse înscrisuri: cererea reclamantei, date concediu odihnă din 2016, nota-raport- răspuns la cererea reclamantei, încheiere OCPI de notare litigiu în dosarul -/99/2019.

La primul termen de judecată instanţa a solicitat precizări reclamantei cu privire la acţiune (f. 40).

Pentru al doilea termen de judecată pârâtul a depus cerere scrisă de achiesare la acţiune, raportat la jurisprudenţa în materie (f. 41).

După închiderea dezbaterilor, în termenul de pronunţare, reclamanta a răspuns solicitării instanţei, precizând că a primit cele 5 zile de concediu de odihnă menţionate de pârât şi solicită diferenţa de zile de concediu aferentă perioadei lucrate în anul 2018, conform cererii angajatei.

Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt,

Din adresa nr. 2262321/ 18.12.2018 emisa de pârât, reclamanta DG a beneficiat in anul 2016 de 33 de zile de concediu de odihna la care avea dreptul (f. 26 ds.).

Din adresa nr. 2106668/ 17.12.2018 emisă de pârât reclamanta DG s-a aflat în perioada 14.10.2016 – 01.05.2018 in concediu de creştere a copilului (f. 25 ds.).

La data de 10.12.2018 reclamanta a solicitat pârâtului acordarea concediului de odihnă aferent anului 2018, echivalent cu zilele lucrate (f. 24 ds.).

Prin Nota - raport nr. 2106971/ 21.12.2018 paratul a comunicat reclamantei că  mai are dreptul la 5 zile de concediu de odihnă, in conformitate cu prevederile la art. 1 al.1 şi art. 3 din HG nr. 1578/2002.

Reclamanta apreciază că are dreptul la mai mult de 5 zile de concediu de odihnă, sens în care a promovat prezenta acţiune.

În drept,

Potrivit art. 28 al. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002 politistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concediu fără plată, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Conform art. 3 al. 2 din HG nr. 1578/2002: " (1) Poliţiştii care au absentat de la program întregul an calendaristic, fiind în concedii medicale, concediu de maternitate, concedii pentru îngrijirea copilului, acordate în condiţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, ori în concedii fără plată, nu au dreptul la concediu de odihnă pentru acel an. (2) În cazul în care perioadele de concedii prevăzute la alin. (1), însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe doi ori mai mulţi ani calendaristici consecutivi, poliţiştii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reluării activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care a intervenit absenţa de la serviciu pentru motivele prevăzute la alin. (1). "

Coroborând situaţia de fapt de mai sus cu prevederile citate instanţa constată că nu are relevanţă juridică împrejurarea ca reclamanta ar fi efectuat in anul 2016 parte din concediul de odihnă (33 din 38 de zile), întrucât in anul 2016 nu a absentat de la program întregul an calendaristic.

De asemenea, perioada de concediu pentru creşterea copilului este mai mare de doi ani calendaristici, astfel încât, se aplică dispoziţiile art. 3 al. 2 din HG nr. 1578/2002, însă teza întâi, nu cea finală.

Dreptul la concediul de odihnă plătit este garantat de art. 41 al. 2 din Constituţie si potrivit art. 144 al. 2 din Codul Muncii  acest drept nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.

In acelaşi sens, este recunoscut dreptul la concediul pentru creşterea copilului conform art. 2 al. 1 lit. a, b din OUG nr. 110/2010.

Acest drept este garantat de dreptul Uniunii Europene prin Directiva 2010/18/UE a Consiliului Uniunii Europene. de punere in aplicare a Acordului - cadru revizuit privind concediul pentru creşterea copilului, prin clauza 2 paragraful I din Acordul-cadru ce constituie anexa Directivei 2010/I8/CE stabilindu-se că :  " in temeiul prezentului acord, se acorda lucrătorilor, bărbaţi si femei, dreptul individual la concediu pentru creşterea copilului, pe motiv de naştere sau de adopţie a unui copil, pentru a le da posibilitatea de a îngriji copilul respectiv pana la o vârsta data de maximum opt ani care urmează sa fie stabilita de statele membre si/sau de partenerii sociali ".

In jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat ca dreptul la un concediu garantat nu poate afecta dreptul de a obţine un alt concediu garantat (paragraful 26 din Hotărârea pronunţată în cauzele conexate C-350/06 si C-520/06 Gerhard Schultz - Hoff impotriva Deutsche Rentenversichcrung Bund si Stringer s.a. impotriva Her Majesty's Revenue and Customs ).

Faţă de cele de mai sus se poate constata că dreptul la concediul de odihna nu poate fi înlăturat de concediul pentru creşterea copilului, ambele drepturi fiind recunoscute in beneficiul angajaţilor prin prevederile legale citate, angajatorul fiind obligat sa le acorde daca angajatul le-a solicitat.

Prin urmare, raportat la anul 2018, perioada anterioara in care reclamanta a efectuat concediul pentru creşterea copilului nu este de natura a afecta dreptul sau la concediu de odihna pentru anul respectiv, nici durata acestuia, motiv pentru care refuzul paratului privind acordarea concediului de odihna reclamantei este unul nejustificat.

Pentru considerentele expuse, instanţa va admite in parte acţiunea reclamantei si va dispune obligarea pârâtului la acordarea concediului de odihna aferent anului 2018 proporţional cu perioada lucrata.

Cu privire la cererea de compensare în bani, instanţa retine că, în situaţia in care poliţiştii nu au putut efectua concediul de odihnă la care aveau dreptul într-un an calendaristic, la cerere, unitatea este obligată să le acorde concediul până la sfârşitul anului calendaristic următor, conform art. 4 al. 2 din HG nr. 1578/2002, iar compensarea in bani intervine in baza aceluiaşi temei legal în situaţii cu totul deosebite.

Rezulta ca perioada in care urmează a fi efectuat concediul la care are dreptul reclamanta este pana la sfârşitul anului 2019, la momentul soluţionării cauzei nefiind evidenţiata existenta unei situaţii deosebite care sa impună compensarea in bani a concediului de odihna, motiv pentru care acest petit apare ca neîntemeiat, urmând astfel a fi respins.

Văzând şi prevederile art. 453 CPC instanţa constată că reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată dar nu a făcut dovada existenţei unor atare cheltuieli. Pe care de consecinţă, instanţa va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite in parte acţiunea formulată de reclamantul SNPF în numele şi pentru DG,  în contradictoriu cu paratul IF.

Obliga pârâtul sa acorde reclamantei DG concediul de odihna aferent anului 2018, proporţional cu perioada lucrata.

Respinge cererea reclamantei privind compensarea in bani a concediului de odihna.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare