Partaj. neacceptare succesiune

Prin sentinţa judecătoriei a fost admisă cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâţii. S-a constatat deschisă succesiunea  defunctei .... S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din :  imobilul situat în C. S-a constatat că reclamanta în calitate de fiică are calitatea de moştenitor legal, căruia îi revine o cota de 1/1 din masa succesorală. S-a constatat că pârâţii sunt străini de succesiunea defunctei. A atribuit reclamantei  întreaga masă succesorală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţi solicitând partajarea averii succesorale ce a aparţinut defunctei lor mame, cu consecinţa atribuirii întregii mase succesorale către reclamantă, ceilalţi moştenitori  respectiv cei trei pârâţi, fiind străini de succesiunea acesteia prin neacceptarea succesiunii nici în mod expres şi nici în mod tacit.

Prin sentinţa apelată, prima instanţă a admis cererea formulată. Prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte neacceptarea succesiunii de către pârâţi că pentru ca o persoană să poată culege o moştenire rămasă de pe urma unei alte persoane decedate, nu este suficient să aibă vocaţie succesorală legală concretă la moştenirea lăsată de acea persoană, ci este absolut necesar ca acea persoana să facă dovada exercitării dreptului de opţiune succesorală, în sensul acceptării succesiunii defunctului, înăuntrul termenului prevăzut de art.1103 C.civ.,respectiv de 1 an de la data deschiderii succesiunii.

Din materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că în ceea ce priveşte pe pârâţ reiese că aceştia nu au făcut o declaraţie expresă de acceptare a succesiunii şi nici acte de acceptare tacită în sensul art.1110 C.civ.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în primă instanţă s-a constatat că toţi fraţii au participat la înmormântarea mamei lor, cheltuielile de înmormântare fiind suportate în mod egal, însă acest fapt nu constituie un act de acceptare tacită a succesiunii întrucât contribuţia succesorilor la cheltuielile de înmormântare si pomeniri, are un caracter profund moral susţinut de relaţiile apropiate cu defunctul, neputând fi interpretate prin ele însele ca un element de dovada a acceptării succesorale, deoarece, de regula, succesorii contribuie la aceste cheltuieli, în considerarea relaţiei afective cu defunctul si nu atât în considerarea succesiunii pe care o lasă aceasta.

Împrejurarea că între părţi au existat discuţii cu privire la moştenirea defunctei care nu s-au materializat în dezbaterea succesiunii  întrucât reclamanta i-a împiedicat, nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moştenirii defunctei întrucât pârâţii pentru a accepta succesiunea defunctei nu aveau nevoie de acceptul reclamantei.

Criticile din apel vizează, în esenţă, modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei de neacceptare a succesiunii de către pârâţi.

În faza procesuală a apelului au fost audiaţi martori. Nici din declaraţiile acestor martori nu au rezultat fapte de acceptare tacită a succesiunii făcute de apelanţi de pe urma autoarei lor.

Astfel, martorul ... a relatat aspecte anterioare decesului autoarei, respectiv ajutorul pe care i-l acorda apelantul-pârât ..... mamei sale când era bolnavă, iar aceste aspecte oricum nu erau percepute direct, ci din spusele apelantului, cu care era coleg de serviciu, tot acesta fiind şi cel care i-a spus despre înţelegerea din fraţi ca reclamanta să locuiască în apartament până la dezbaterea succesiunii.

Martorul ... a declarat că apelanta-pârâtă a trimis prin suma de 250 euro din Italia cu ocazia înmormântării.

Niciunul din cei doi martori propuşi de apelanţi nu au ştiu dacă aceştia au plătit impozitele pentru bunul succesoral sau cotele de întreţinere către asociaţia de proprietari sau dacă au luat bunuri din apartamentul ce a aparţinut mamei.

În acest context, cu suplimentarea probatoriului din apel, rezultă că soluţia pronunţată de prima instanţă este cea corectă.

În mod just prima instanţă a reţinut şi faptul că împrejurarea că între părţi au existat discuţii cu privire la moştenirea defunctei care nu s-au materializat în dezbaterea succesiunii  întrucât reclamanta i-a împiedicat, nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moştenirii defunctei întrucât pârâţii pentru a accepta succesiunea defunctei nu aveau nevoie de acceptul reclamantei.

Apelanţii-pârâţi dacă observau atitudinea reclamantei de amânare a momentului dezbaterii succesiunii, trebuiau, în termenul de opţiune succesorală de 1 an, să facă declaraţii exprese de acceptare a succesiunii şi nu să lase să treacă această perioadă fără a-şi manifesta voinţa în sensul acceptării succesiunii, mai ales că posesia bunului succesoral aparţinea reclamantei, iar din declaraţiile martorilor audiaţi atât în primă instanţă, cât şi în apel, nu a rezultat că apelanţii-pârâţi au făcut acte de acceptare tacită în sensul arătat de art. 1110 C. civ.

În sistemul nostru de drept succesoral civil, calitatea de moştenitor nu se dobândeşte, însă ope legis, în contra voinţei succesibilului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 1106 NCC, conform căruia nimeni nu este obligat să accepte o moştenire ce i se cuvine. Consolidarea calităţii de moştenitor reclamă manifestarea neechivocă de voinţă a celui în drept s-o dobândească, în temeiul art. 1103 alin. 1 NCC, potrivit căruia dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la deschiderea moştenirii.

Potrivit art. 1108 NCC, acceptarea moştenirii poate fi expresă, atunci când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul său calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, sau tacită, în ipoteza în care succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitatea sa de moştenitor, asemenea acte fiind exemplificate în art.1110 NCC.

Ca atare, orice succesibil care face un act sau fapt pe care nu ar putea sa il faca decat in calitate de mostenitor, beneficiaza de prezumtia potrivit careia acesta a facut respectivul act sau fapt cu intentia de acceptare a succesiunii. Daca doreste sa nu fie considerat succesor, persoana care are vocatie succesorala trebuie sa dea o declaratie notariala (in forma autentica) in care sa mentioneze in mod expres faptul ca nu doreste sa accepte succesiunea.

In art. 1110 C. civ. sunt prevazute care sunt actele cu valoare de acceptare tacită.

(1) Actele de dispoziţie juridică privind o parte sau totalitatea drepturilor asupra moştenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:

a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;

b) renunţarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor moştenitori determinaţi;

c) renunţarea la moştenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor comostenitorilor sau moştenitorilor subsecvenţi.

(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moştenirii actele de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire.

(3) Actele de conservare, supraveghere şi de administrare provizorie nu valorează acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că succesibilul şi-a însuşit prin ele calitatea de moştenitor.

(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a bunurilor moştenirii.

Raportând textele de lege de mai sus la situaţia de fapt reţinută, tribunalul constata, în temeiul art. 954 Cod civil, că la data de 09.08.2017 s-a deschis succesiunea de pe urma defunctei, iar data pana la care se putea exprima optiunea de acceptare a succesiunii a fost 09.08.2018, conform art. 1103 C. civ.

În cauza de faţă nu s-a invocat şi nu s-a demonstrat de către apelantii pârâti nici unul dintre cazurile de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei. De asemenea nu s-a solicitat repunerea in termenul de acceptare a succesiunii in termen prevazut de lege de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie.

Din probele administrate rezulta ca apelantii parati nu s-au interesat de bunurile din masa succesorala, nu au achitat datoriile succesiunii si nu si-au insusit nici un bun al defunctei, de natura a forma convingerea ca s-a dorit fara echivoc acceptarea succesiunii, consecinta acestei atitudini fiind faptul ca au devenit straini de succesiune prin neacceptare in termenul legal de 1 an de la deces.

Tribunalul nu retine sustinerile apelantilor parati in sensul acceptarii de catre acestia a moştenirii dupa defuncta in mod tacit, întrucat acestia nu au facut dovada efectuarii unui act sau fapt pe care nu îl putea săvârşi decât în calitatea lor de erede şi din care rezultă indirect, dar neîndoielnic intenţia sa de acceptare a moştenirii, potrivit art. 1110 C. civil.

Apelantii parati aveau posibilitatea recunoscuta de lege sa-si exprime faptul acceptarii succesiunii printr-un inscris autentic sau sub semnatura privata conform art. 1108 al. 2 C. civ. Or, din actele dosarului nu rezulta o astfel de dovada.

Imprejurarea ca timp de 1 an, apelantii parati nu au intreprins nimic de natura a forma convingerea tribunalului ca au acceptat succesiunea ramasa dupa defuncta lor mama, reprezinta lipsa acestora de diligenta care poate echivala cu un dezinteres fata de succesiunea mamei lor.

Faptul ca s-au increzut in intimata reclamanta , intrucat asa cum au mentionat in cererea de apel, iau discutat despre dezbaterea sucucesiunii, dar reclamanta a arătat că nu are banii necesari, nu ii scutea pe acestia sa nu intreprinda nimic si sa stea in pasivitate totala.

In concluzie, Tribunalul retine ca nu s-a facut dovada efectuarii de catre apelantii parati a unor acte cu valoare de acceptare tacita.

Faţă de considerentele mai sus arătate, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare