Revendicare. dovada dreptului de proprietate publica

Prin sentinţa judecatoriei, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.A fost admisă acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Au fost obligate pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2,36 mp, A fost obligată pârâta la ridicarea construcţiei provizorii edificate pe suprafaţa de teren de  2,36 mp, astfel cum a fost identificată conform raportului de expertiză întocmit de expert, iar în caz de refuz, autorizează reclamanta să procedeze la ridicarea acesteia, pe cheltuiala pârâtei. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a luat act că pârâtele nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul respingerii acţiunii.

Analizând sentinţa civilă supusă apelului, prin prisma motivelor de apel şi în raport de dispoziţiile legale incidente, tribunalul reţine următoarele:

Principiile de soluţionare a apelului reglementate de dispoziţiile art. 477 şi 478 Cpc atestă o particularizare a principiului disponibilităţii edictat de art. 22 raportat la art. 9 Cpc şi impun instanţei de control judiciar să soluţioneze calea de atac în raport de ceea ce s-a apelat şi, totodată, de cadrul procesual impus de cererea de chemare în judecată.

Ca atare, conform principiilor enunţate, instanţa de apel, în calitate de instanţă de reformare, este chemată să cerceteze cauza prin raportare la motivele de apel, raportate la rândul lor la limitele cu care a fost învestită prima instanţă de cererea principală, neputându-se pronunţa asupra altor motive de reformare neindicate în motivele de apel, cu excepţia celor de ordine publică.

În speţă, tribunalul nu a identificat existenţa unor astfel de motive, şi în continuare urmează să fie analizată cererea de apel.

Astfel, cu titlu prealabil, tribunalul reţine că raţionamentul logico -juridic avut în vedere de prima instanţă în soluţionarea cererii deduse judecăţii este în concordanţă cu probele administrate in cauză.

Astfel, conform disp. art. 563 Noul Cod civil,( aplicabil în cauză in raport de art. 6 alin. 6 din acest act normativ), proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel. Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut.

Tribunalul relevă că acţiunea în revendicare reprezintă mijlocul specific de apărare a dreptului de proprietate privată prin care reclamantul, proprietar al bunului care a intrat în stăpânirea nelegitimă a unei alte persoane, respectiv pârâtul, urmăreşte să obţină recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra bunului respectiv şi redobândirea stăpânirii acestuia.

Aşadar, pentru a putea fi promovată acţiunea în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească dreptul de proprietate exclusivă asupra bunului revendicat cât şi posesia nelegitimă a pârâtului asupra bunului respectiv.

Intimata reclamantă este titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 1972,20 mp, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Consiliul Judeţean ,  dreptul de proprietate asupra terenului fiind intabulat in CF 14253.

Lucrarea tehnică efectuată la fond de expert identifică terenul ce formează obiectul dreptului de proprietate al intimatei reclamante şi relevă faptul că terenul respectiv este ocupat parţial de spaţiul comercial edificat de pârâta, titular al dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 15 mp, in temeiul contractului de închiriere nr. 130/28.02.2005 încheiat cu Consiliul Local.

Astfel cum rezultă din răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză, la realizarea operaţiunii de identificare a terenului ce formează obiectul dreptului de proprietate al intimatei reclamante s-a avut în vedere documentaţia înregistrată la OCPI, în baza căreia s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

 Conform susţinerilor apelantei pârâte, imobilul teren in suprafaţă de 15 mp ce a format obiectul contractului de închiriere anterior menţionat, din care face parte, potrivit raportului de expertiză efectuat in cauză,  suprafaţa de 2,36 mp revendicată prin cererea dedusă judecăţii, aparţine domeniului privat, conform HCL nr. 193/2016 privind modificarea inventarului domeniului public al municipiului (anexa 4, poziţia 1).

Tribunalul relevă că regula, conform căreia cel care are face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească, este aplicabilă şi în materia dovedirii dreptului de proprietate în cadrul unei acţiuni în revendicare. În speţă, intimata reclamantă a probat, prin dovezile administrate nemijlocit de prima instanţă, că este titular al dreptului de proprietate in privinţa suprafeţei de teren pe care o revendică, alegaţiile din cuprinsul cererii de apel potrivit cărora nu există identitate între terenul pe care îl deţine intimata reclamantă, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi cel pe care îl pretinde prin prezentul demers judiciar, fiind lipsite de suport probatoriu.

Deşi apelanta pârâtă a susţinut in mod constant că suprafaţa de teren ce formează obiectul cererii deduse judecăţii se află in proprietatea sa, nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu. În ceea ce priveşte HCL nr. 193/2016 privind modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului,  invocată de apelanta pârâtă în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, tribunalul reţine că în anexa nr. 4, ce conţine bunurile din domeniul public al Mun.  care trec in domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, la poziţia 1 se menţionează teren aferent construcţie.

Menţionarea unui bun în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public/privat al unităţii administrativ -teritoriale nu face dovada dreptului de proprietate şi nu poate constitui titlu de proprietate. Atestarea domeniului public/privat al municipiului, printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Local, nu are efect constitutiv de drepturi, ci declarativ. Validarea unei astfel de operaţiuni este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii asupra suprafeţei de teren incluse în hotărârea respectivă.

Prin urmare, pentru a cuprinde un bun, indiferent de natura sa mobilă sau imobilă, in inventarul domeniului public/privat, este necesar ca unitatea administrativ-teritorială să prezinte sau să dovedească dobândirea proprietăţii printr-unul din modurile legale de dobândire. Or, municipiul nu a prezentat nici un document care să ateste dobândirea imobilului în patrimoniul său printr-un titlu valabil.

Operaţiunea comparării de titluri, invocată de apelanta pârâtă, are ca premisă ipoteza în care ambele părţi, aşadar, atât reclamantul, cât şi pârâtul, exhibă un titlu de proprietate, situaţie care nu se regăseşte in cauza pendinte. Numai într-o asemenea situaţie, va avea loc o comparare de titluri, spre a se vedea care dintre ele este mai bine caracterizat.

Faţă de cele arătate în considerente, tribunalul, în temeiul art 480 al. 1 Cpc, urmează să  respingă cererea de apel ca nefondată.

Având in vedere modul de soluţionare a cererii de apel şi dispoz. art. 453 alin.1 Cpc, va obliga apelanta către intimata-reclamantă la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat).Totodată, va respinge solicitarea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare