Prin decizia civilă nr.812/R din 2.11.2005, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de pârâtul S.R., prin M.F.P. împotriva deciziei civile nr. 944 din 17.06.2004 a Curţii de Apel Galaţi, pe care a modificat-o în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea pentru restituire obiecte din aur formulată de reclamantul Ş. P. în contradictoriu cu S.R., pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Instanţa de apel a ignorat disp.art.40 alin.2 din H.G. nr.1344/2003 privind Normele metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase care stabilesc că reprezentarea S.R. în faţa instanţelor de judecată în cererile de acest gen este asigurată de către B.N.R.
Curtea de Apel Cluj
Calitate procesuală. Recurs declarat de o persoană care nu a fost parte la judecata în fond. Lipsa calităţii de reprezentant
Tribunalul Bihor
Omisiunea de punere în discuţia partilor a cererilor succesive de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor cu care a fost sesizata instanţa
Curtea de Apel Oradea
Apel. Contestaţie la tabelul preliminar de creanţe admisă, cu consecinţa înlăturării din tabel a unor creditori. Apel exercitat de administratorul judiciar, nu şi de către creditorii excluşi din tabel. Lipsa interesului administratorului judiciar în formu
Judecătoria Brăila
1.Contravenţii - înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii
Judecătoria Băilești
amendă judiciară