Infractiunea de omor. deosebire faţă de infracţiunea de lovire sau infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte

INFRACTIUNEA DE OMOR. DEOSEBIRE FAŢĂ DE INFRACŢIUNEA DE LOVIRE SAU INFRACŢIUNEA DE LOVIRI CAUZATOARE DE MOARTE

Prin sentinţa penală nr.536/D/2005 din 29.XI.2005, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul 4852/2005, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul B. C-tin., din art.20 raportat la art.174-175 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, în art.20 raportat la art.174-175 lit.c Cod penal cu aplicarea art.176 lit.c Cod penal şi art.37 lit.b Cod penal.

În baza art.20 raportat la art.174-175 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.176 lit.c Cod penal şi art.37 lit.b Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul B.C-tin, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71 alin.2 Cod penal.

În temeiul art.350 Cod procedură penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv de la 14.04.2005 la zi.

În temeiul art.14, 346 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată B. E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art.106 din O.U.G. nr.150/2002, a obligat inculpatul la plata sumei de 10.032.589 lei către C.A.S. Iaşi, reprezentând cheltuieli ocazionate cu asistenţa medicală acordată părţii vătămate B. E.

În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul B. C-tin., a fost angajat în calitate de paznic la S.C. “T. V.” S.R.L. şi asigură paza unor imobile aflate în construcţie în zona “Piştoaia” de pe raza comunei Oituz.

La data de 12.04.2005, inculpatul B. C-tin, împreună cu soţia sa, B. E., fiul acestora, B. C-tin, soţia acestuia din urmă, B. E. au lucrat într-o vie din locul denumit “Albeş”. Inculpatul B. C-tin şi celelalte persoane menţionate mai sus s-au întors la locuinţa primului din satul Ferăstrău, în jurul orei 16,00.

Inculpatul B. C-tin. a rugat-o pe soţia sa, B. E. să meargă cu el la locul său de muncă, ca să-i pregătească de mâncare, fapt acceptat de aceasta. Inculpatul B. C-tin. avea amenajată o cameră la etajul II al unui imobil, aflat în construcţie.

Inculpatul a luat de la locuinţa sa trei bidoane a 1,5 litri fiecare, două bidoane a 2 litri de vin şi o sticlă de 1/2 litri rachiu. Acesta a consumat cantitatea de 4,5 litri de vin, precum şi sticla de 1/2 litri de rachiu, fiind în stare avansată de ebrietate. Inculpatul a constatat că lipseau 2 bidoane de vin şi a bănuit că au fost luate de soţia sa, partea vătămată B. E. Datorită faptului că partea vătămată nu i-a dat inculpatului cele două bidoane cu vin, acesta a lovit-o cu pumnii şi picioarele. Partea vătămată a ieşit în balconul de la etajul II al imobilului, situat la o înălţime de 6 metri faţă de sol. Balconul avea o lungime de 6,40 metri din care lipsea o porţiune de 1,40 metri balustradă.

Inculpatul a urmărit partea vătămată B. E. în balcon şi când aceasta s-a întors cu faţa spre el, a împins-o, aceasta căzând de la înălţimea balconului, respectiv de la 6 metri.

Inculpatul, după 3-4 ore, a coborât la locul unde era căzută partea vătămată şi a început din nou să exercite violenţe asupra acesteia, lovind-o cu pumnii şi picioarele. Ulterior, acesta a luat-o pe partea vătămată şi a târât-o pe scările metalice până la etajul II al imobilului.

În dimineaţa de 13.04.2005, în jurul orei 9,00, partea vătămată a strigat după ajutor fiind auzită de P. N., angajat şi el la S.C. “T. V.” S.R.L. Acesta împreună cu A. N. au coborât-o pe partea vătămată de la etajul II, fiind transportată la Spitalul Oneşti. Ulterior, a fost transferată la Spitalul Sf. Treime Iaşi, diagnosticul de internare fiind politraumatism cranio cerebral, contuzie cerebrală, paraplegie, fractură tasare L 1, agresiune. Partea vătămată a confirmat faţă de A. N., P. N., fiica sa T. M., că inculpatul B. C-tin a exercitat violenţe asupra sa, după care a împins-o de pe balconul aflat la etajul II al imobilului. Aceleaşi susţineri le-a făcut partea vătămată şi ocazia audierii la Spitalul Sf. Treime Iaşi. Partea vătămată, cu ocazia audierii a susţinut în mod constant că inculpatul a lovit-o, după care a împins-o de la balconul aflat la etajul II al construcţiei.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.1522/A2/2005 al S.M.L. Bacău, partea vătămată B. E. a prezentat un politrumatism fractură cominutivă D12-L1 cu minimă deplasare şi fragment compresiv la nivel L1 – operat, paraplegie, contuzie (echimoze, escoriaţii, plagă contuză) ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri dure şi de corpuri şi suprafeţe dure, prin cădere de la înălţime; leziunile pot data din 12.04.2005, şi au necesitat 65-70 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut fapta, doar parţial, în sensul că, într-adevăr, a avut o dispută cu partea vătămată, dar nu a împins-o de la etaj.

Din analiza întregului probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat vinovăţia inculpatului drept pentru care a dispus condamnarea sa.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a mai fost anterior condamnat tot pentru o infracţiune similară (art.20 raportat la art.175 lit.c Cod penal) prin sentinţa penală nr.62 din 26 februarie 1998, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.7906/1997, rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr.121 din 30.04.1998 a Curţii de Apel Bacău.

Faţă de această împrejurare, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpat din art.20 raportat la art.174-175 lit.c Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal în art.20 raportat la art.174-175 lit.c Cod penal cu aplicarea art.176 lit.c Cod penal şi art.37 lit.b Cod penal.

Astfel, având în vedere noua încadrare juridică a faptei, instanţa în conformitate cu dispoziţiile art.117 Cod procedură penală, a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice obligatorii asupra stării psihice a inculpatului, care a concluzionat, că acesta a prezentat diagnosticul “tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic” şi păstrează capacitatea psihică de  apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, precum şi faptul că are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de  pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea de săvârşire a acesteia, dar şi de persoana inculpatului care persistă pe calea infracţională, săvârşind îndeosebi acte de violenţă concretizate în comiterea de infracţiuni de un grad de pericol mult prea ridicat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o sub două aspecte şi anume:

- greşita condamnare pentru o faptă pe care nu a comis-o;

- greşita încadrare juridică dată faptei, întrucât nu a existat intenţia de-aşi omorî soţia; sub acest aspect, a arătat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice în art.182 Cod penal sau art.184 Cod penal.

Instanţa de control judiciar, examinând în temeiul art.378 Cod procedură penală, hotărârea atacată, pe baza probelor şi materialului cauzei, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.371 Cod procedură penală, constată că aceasta este temeinică şi legală.

Astfel, se apreciază că instanţa de fond, a reţinut o situaţie de fapt corectă, rezultată din următoarele probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, la care sunt ataşate planşe fotografice, declaraţiile părţii vătămate B. E., raportul de constatare medico-legală nr.1522/A2/2005 al S.M.L. Bacău, adresa C.A.S.J. Iaşi, copii de pe foile de observaţie medicală ale părţii vătămate, declaraţiile martorilor B. C. C-tin, A. N., P. N., T. V., T. M., coroborate cu declaraţiile inculpatului B. C., prin care a recunoscut parţial fapta comisă.

Inculpatul a susţinut şi în faţa primei instanţe că nu şi-a împins soţia de la etajul II, ci doar s-au bătut reciproc, pe motiv că aceasta i-ar fi ascuns două bidoane cu vin, arătând că aceasta ar fi sărit de pe balcon, pe motiv că el îi încuiase uşa şi dorea să plece.

În mod corect s-a înlăturat apărarea inculpatului, pe considerent că nu există nici o raţiune în relatările sale, în raport de succesiunea faptelor.

Şi apărarea inculpatului că nu a avut reprezentarea gravităţii faptei comise, va fi înlăturată ca neîntemeiată.

Infracţiunea de omor se comite cu intenţie directă sau indirectă. Autorul prevede că rezultatul faptei (acţiunea sau inacţiunea) va fi moartea victimei şi urmăreşte producerea acestui rezultat (intenţie directă) ori, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui (intenţie indirectă).

Infracţiunea de omor, presupune, aşadar, intenţia făptuitorului de a omorî (rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecinţă sigură a faptei, fie ca o eventualitate). Pe această bază se delimitează infracţiunea de omor, de alte infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei; cum ar fi infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, ori infracţiunea de ucidere din culpă. În aceste cazuri, deşi se acţionează, de asemenea, în mod violent asupra corpului victimei, iar rezultatul îl constituie moartea acesteia, încadrarea juridică a faptelor va fi diferită în raport de poziţia subiectivă a autorului.

Tot pe această bază se deosebeşte tentativa de omor de infracţiunea de lovire sau alte violenţe ori de infracţiunea de vătămare a integrităţii corporale.

În cazul dedus judecăţii, intenţia inculpatului de a omorî victima, rezultă din activitatea materială, obiectivă, desfăşurată de acesta, respectiv împingerea acesteia de pe un balcon situat la etajul doi al unei clădiri în construcţie, sub balcon fiind numeroase obiecte contondente – elemente suficiente pentru ca inculpatul să-şi dea seama de consecinţa acţiunii sale.

Apelul inculpatului este însă admisibil doar cu privire la pedeapsa accesorie aplicată, interzicându-i-se acestuia toate drepturile prevăzute de art.64 Cod penal, deşi cele prevăzute la literele c, d, e, nu au nici o legătură cu fapta comisă.

Faţă de cele arătate, apelul va fi admis, hotărârea primei instanţe desfiinţată, iar p fond, i se vor interzice inculpatului doar drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b Cod  penal.

Decizia penală nr. 31/7 februarie 2006 a Curţii de Apel Bacău.

Domenii speta

Spete similare