Internare medicală. Condiţiile impuse de lege.

Sentinţă penală 616 din 22.12.2009


Titlu: Internare medicală. Condiţiile impuse de lege

Domeniu: Măsuri de siguranţă şi educative

Sentinţa penală nr. 616/22 decembrie 2009

Prin sesizarea înregistrată la această instanţă la data de 7 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în temeiul art.162 alin.3 Cod procedură penală, raportat la art.114 alin.1 Cod penal, a solicitat instanţei să dispună internarea medicală a învinuitului B.M., fiul lui D si M., născut la data de xx.xx.xxxx în comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, cu acelaşi domiciliu, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx.

În motivarea sesizării se arată că învinuitul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzute şi pedepsite de art.174 raportat la art.175 lit.c Cod penal, reţinându-se în urma administrării de probe că în ziua de 2 iunie 2009, în jurul orelor 800, pe fondul unor certuri cu familia şi a unui conflict spontan în curtea locuinţei comune din Mihăileni, judeţul Botoşani, i-a aplicat mamei sale, B.M., în vârstă de 83 de ani, mai multe lovituri cu un topor, cu două bâte şi o scândură, în zona capului şi peste corp, cauzându-i leziuni traumatice severe ce au condus la decesul spontan.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, se constată că învinuitul a avut primele crize ale bolii psihice în perioada  în care îşi efectua studiile la Facultatea de Biologie-Geografie din cadrul Universităţii Al. I. Cuza Iaşi crize care s-au accentuat din anul 1993, când acesta a fost internat în diverse unităţi spitaliceşti de psihiatrie, fiind obligat la tratament medicamentos în mod periodic.

În ziua de 2 iunie 2009, în jurul orelor 800, pe fondul unor certuri de familie, i-a aplicat mamei sale B.M., în vârstă de 83 de ani, mai multe lovituri cu un topor, cu două bâte şi cu o scândură, în zona capului şi peste corp, cauzându-i leziuni traumatice severe ce au condus la decesul spontan.

Existând suspiciuni cu privire la sănătatea sa mintală, organele de urmărire penală au dispus internarea făptuitorului la Spitalul de Psihiatrie Botoşani, pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Din raportul de expertiză nr.115 din 19 iunie 2009 (fila 38 dosar urmărire penală) întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoşani, rezultă că B.M. prezintă diagnosticul „schizofrenie paranoidă decompensată productiv delirant-halucinator”, iar fapta pentru care este cercetat a fost comisă fără discernământ. Membrii comisiei au opinat pentru tratament psihiatric în condiţii de spitalizare, conform art.114 Cod penal. Acest raport a fost avizat de I.M.L. Iaşi prin avizul nr. 18807 din 13.07.2009.

Prin sentinţa penală nr. 392/11.08.2009 Tribunalul Botoşani a dispus internarea medicală provizorie a învinuitului pe o durată de 180 de zile iar la data de 18.08.2009 s-a dispus, prin ordonanţa procurorului, scoaterea de sub urmărire penală a numitului B.M., potrivit art. 10 lit. e Cod proc.pen.

Analizând actele medicale de la dosar, instanţa constată că sesizarea parchetului este întemeiată fiind îndeplinite  prevederile art.162 alin.3 Cod procedură penală, astfel că va dispune confirmarea măsurii internării provizorii a învinuitului B.M. iar  în temeiul art.114 alin.1 Cod penal, va dispune internarea medicală  până la însănătoşire a învinuitului B.M. în Spitalul de Psihiatrie pentru măsuri de siguranţă Pădureni-Grajduri jud. Iaşi.

În conformitate cu dispoziţiile art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor fi suportate de către stat, urmând ca onorariul pentru asistenţa judiciară din oficiu în sumă de 100 lei să fie achitat Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

2