Abandon de familie.Reaua-credinţă a inculpatului. Criterii de apreciere.Indatorirea instanţei.

Aprecierea  relei-credinte a inculpatului în neplata pensiei de intretinere trebuie să rezulte din mijloacele de probă administrate în cauză, ea neputând fi prezumată.

Prin sentinţa penală nr. 152/29 martie 2005, Judecătoria Vălenii de Munte în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d cod pr.penală, a dispus achitarea inculpatului D. F.pentru infracţiunea de abandon de familie, faptă prev. şi ped. de art. 305 alin. 1 lit. c cod penal.

Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată partea vătămată V. L. la plata sumei de 250.000 lei ROL cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, respingând acţiunea formulată de aceeaşi parte civilă.

Pentru a pronunţa o atare sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2208/17 octombrie 2001 Judecătoria Vălenii de Munte, a dispus obligarea inculpatului D. F. la plata unei pensii lunare de întreţinere în procent de ¼ din venitul său net, în favoarea minorei A.G., începând cu data de 17 octombrie 2001, şi până la majoratul acesteia.

A mai arătat aceeaşi instanţă că la acea dată, inculpatul era încadrat în muncă, la U.M. 01375 Ploieşti.

Ulterior pensia de întreţinere fixată pentru minora a fost majorată prin sentinţa civilă nr. 1058/13 iunie 2004 a aceleiaşi instanţe, la cuantumul de 700.000 lei lunar, începând cu data de 18 iunie 2004, şi până la majoratul acesteia.

Inculpatul în perioada 2003-2004, a achitat cu titlu de pensie de întreţinere pentru această minoră, sumele de 1.000 ROL, în octombrie 2003, 3.900.000 lei ROL în septembrie 2004, 1.600.000 ROL în noiembrie 2003 şi 850.000 ROL în noiembrie 2004.

Prima instanţă a mai motivat că prin sentinţa penală nr. 375/4 septembrie 2003, a Judecătoriei Vălenii de Munte, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, pedeapsă care a fost suspendată condiţionat de la executare.

Această hotărâre penală a rămas definitivă, prin decizia nr. 1202/12 noiembrie 2003, a Tribunalului Prahova.

S-a mai arătat în aceeaşi sentinţă că inculpatul începând cu anul 2002 nu şi-a mai desfăşurat activitatea la U.M. 01375 Ploieşti, astfel că obligaţia de plată stabilită prin sentinţa nr. 2208/2001 a Judecătoriei Vălenii de Munte, se referea în mod expres la această unitate, situaţie în care începând din acest an el nu mai avea obligaţia de a plăti pensia până la data de 18 iunie 2004, când printr-o nouă hotărâre s-a stabilit suma de 700.000 lei cu titlu de pensie.

Inculpatul, pentru perioada iunie-noiembrie 2004, s-a arătat în aceeaşi sentinţă că nu a achitat integral pensia de întreţinere de 700.000 lei lunar, el plătind numai 500.000 lei la 18 octombrie 2004, şi 850.000 lei în noimebrie 2004, precum şi 1.500.000 lei la 28 ianuarie 2005 şi 1.000.000 lei la 17 februarie 2005.

S-a mai motivat în aceeaşi sentinţă că inculpatul nu este încadrat în muncă lucrând ca zilier, şi obţinând venituri variabile, fiind suferind de epilepsie.

Raportat la cele arătate mai sus, judecătoria a statuat că inculpatul nu a dat dovadă de rea credinţă, prin neachitarea pensiei de întreţinere, situaţie faţă de care în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d cod pr.penală a dispus achitarea lui.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Tribunalul Prahova prin decizia nr. 747/17 octombrie 2005 a secţiei penale, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.

Pentru a pronunţa o atare decizie tribunalul a reţinut că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, deoarece în speţă nu rezultă reaua credinţă a inculpatului D. F. în executarea obligaţiei de întreţinere.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova ca fiind netemeinică şi nelegală.

S-a pretins de Parchet că în mod greşit instanţele anterioare au pronunţat achitarea inculpatului, acestea aflându-se într-o gravă eroare de fapt, pentru infracţiunea de abandon de familie în stare de recidivă (art. 37 lit. a cod penal).

În acest context s-a mai susţinut că în mod eronat faptei reţinute în sarcina inculpatului îi lipseşte latura subiectivă, intenţia.

S-a solicitat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, admiterea recursului său, casarea celor două hotărâri anterioare, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de abandon de familie prev. şi ped. de art. 305 lit. b cod penal dar inculpatului să-i fie aplicate dispoziţiile art. 305 alin. 4 cod penal referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Critica este nefondată.

Atât din actele existente la dosar cât şi cele depuse în recurs (f.28-39 d.ap.), inculpatul D. F. a făcut dovada plăţii integrale a pensiei de întreţinere la care a fost obligat pentru minoră, către partea vătămată V.L. în condiţiile în care starea sa de sănătate nu i-a permis să muncească în mod permanent, şi deci să realizeze în mod constant venituri, fiind suferind de epilepsie.

În atare condiţii în mod corect instanţele anterioare au reţinut că în speţă nu se poate vorbi de rea-credinţă în neplata pensiei de intreţinere,la care a fost obligat inculpatul pentru minoră.

Drept consecinţă, curtea a respins recursul ca nefondat în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare