Prin încheierea de partaj din 21 iunie 2002, Judecătoria Târgovişte a admis în parte acţiunea reclamantului O.G. şi a constatat deschise succesiunile defuncţilor O.G. decedat la 9 decembrie 1962 şi O.E decedată la 17 ianuarie 1983, calitatea de succesori a părţilor, componenţa masei succesorale, respectiv terenurile cuprinse în T.P. nr.93456/1999 şi 106361/2002.
Încheierea a fost atacată cu apel de pârâtul O.I. considerând-o nelegală, întrucât nu s-a avut în vedere că, potrivit certificatului de moştenitor nr.287/8 martie 1983 al Notariatului de Stat Dâmboviţa, fraţii săi au renunţat la succesiune, el fiind singurul care a aceptat-o şi în aceste împrejurări a fost repus în termenul de acceptare doar moştenitorul care nu a renunţat în condiţiile art.696 cod civil.
Tribunalul Dâmboviţa, prin decizia civilă nr.1017/21 octombrie 2003 a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte încheierea şi a scos de la masa de partaj terenurile cuprinse în T.P. nr.93456/1999, reţinându-se că succesiunea defunctei O.E. a fost acceptată doar de apelant, fraţii săi renunţând expres la succesiune, astfel că nu mai puteau solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991.
În recursul declarat, reclamantul şi ceilalţi pârâţi au susţinut că renunţarea lor la succesiune a avut în vedere doar casa şi terenul în suprafaţă de 250 m.p. nu şi terenurile care ulterior au intrat în patrimoniul defunctei.
Curtea, a respins recursul ca nefondat, cu următoarea motivare:
Art.12 din Legea 18/1991 dă posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate numai acelor succesori aflaţi în situaţia reglementată de art.700 Cod civil.
Curtea, a înlăturat susţinerea recurenţilor în sensul că au renunţat la succesiune doar cu privire la o parte dintre bunuri, întrucât renunţarea priveşte atât bunurile existente în patrimoniul defunctului la momentul deschiderii succesiunii cât şi bunurile viitoare.
Judecătoria Bacău
Partaj bunuri comune
Judecătoria Buzău
CIVIL. PARTAJ SUCCESORAL
Curtea de Apel Târgu Mureș
Partajarea bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei
Judecătoria Lehliu-Gara
SUCCESIUNE – DEZBATERE SUCCESORALĂ SUCCESIVĂ, IEŞIRE DIN INDIVIZIUNE
Judecătoria Hârlău
Sentinta civila