FOND FUNCIAR. TEREN AFERENT CASEI DE
LOCUIT ŞI ANEXELOR GOSPODĂREŞTI ÎN
ÎNŢELESUL DECRETULUI-LEGE NR.42/1990.
Potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.18/1991, sunt şi
rămân în proprietate privată a cooperatorilor, sau după caz a
moştenitorilor acestora indiferent de ocupaţie sau domiciliul lor,
terenurile aferente caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti,
precum curtea şi grădina din jurul acestora, determinate, potrivit
art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990.
Acest text de lege statuează că terenul aferent casei şi
anexelor gospodăreşti este determinat astfel încât să asigure
normala folosinţă şi exploatare a gospodăriei, fără a putea
depăşi suprafaţa de 6.000 mp.
(Decizia civilă nr.220/R din 23 septembrie
2004 a Curţii de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.1039/2003, Judecătoria Topoloveni a admis
acţiunea reclamanţilor faţă de o parte din pârâţi şi a respins-o faţă de ceilalţi.
Totodată, a fost admisă în parte şi acţiunea pârâţilor şi în consecinţă, au fost
obligaţi pârâţii să respecte reclamanţilor dreptul de proprietate şi posesie
pentru suprafeţele identificate în dispozitivul hotărârii şi să le plătească lipsa
de folosinţă pentru perioadele 5 februarie 1998-5 februarie 2001, fiind
respinsă cererea referitoare la obligarea pârâţilor la demolarea unor
construcţii.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat nulitatea absolută şi parţială a
titlului de proprietate pentru suprafaţa de 3.468 mp. situată în intravilanul
localităţii şi a ordinului prefectului pentru o altă suprafaţă.
Sentinţa a fost apelată de către reclamanţi şi criticată sub greşita
respingere a acţiunii faţă de pârâţii C.V. şi C.M.
Apelul a fost respins ca nefondat de Tribunalul Argeş, prin decizia
civilă nr. 224 din 9 martie 2004 însuşindu-se considerentele instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs comun reclamanţii,
invocându-se: greşita respingerii acţiunii în revendicare în privinţa terenurilor
deţinute de M.E., S.I., S.G. şi N.I., în condiţiile în care reclamanţii au dovedit
dreptul lor de proprietate, atât anterior cooperativizării, cât şi cel actual
redobândit în temeiul Legii nr.18/1991, în timp ce deţinătorii terenurilor nu
deţin astfel de acte; încălcarea flagrantă a prevederilor art.23 din Legea
nr.18/1991, raportat la prev.art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, a
prevederilor art.494 din Codul civil .
Recursul a fost privit ca întemeiat numai cu privire la modul de
soluţionare a cererilor îndreptate de reclamanţi împotriva pârâţilor
menţionaţi.
În consecinţă, recursul a fost admis (cu opinie majoritară), prin
decizia civilă nr.220/R din 20 septembrie 2004, casată decizia în parte şi
trimisă cauza spre rejudecare pentru soluţionarea în fond a cererilor privind
pe aceşti pârâţi .
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a constatat că esenţial
nelegal, instanţele au statuat că pârâţii M. nu deţin acte de constituire a
dreptului de proprietate emise în temeiul Legii nr.18/1991, iar pârâţii S. şi N.
au titluri de proprietate emise pentru câte 1.000 mp., fiecăruia dintre cei trei
pârâţi li se cuvine în proprietate terenurile pe care sunt amplasate gospodăriile
lor . Această statuare, contravine dispoziţiilor art. 23 din Legea nr.18/1991
republicată, conform căruia sunt şi rămân în proprietate privată a
cooperatorilor, sau după caz a moştenitorilor acestora indiferent de ocupaţie
sau domiciliul lor, terenurile aferente caselor de locuit şi anexelor
gospodăreşti, precum curtea şi grădina din jurul acestora, determinate, potrivit
art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990, privind unele măsuri pentru stimularea
ţărănimii.
Acest text de lege statuează că terenul aferent casei şi anexelor
gospodăreşti este determinat, astfel încât să asigure normala folosinţă şi
exploatare a gospodăriei şi constituie proprietatea particulară a deţinătorilor,
împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosinţă, potrivit prevederilor art.4
din acelaşi decret-lege, fără a putea depăşi suprafaţa de 6.000 mp. pentru
deţinătorul casei de locuit.
În aceste condiţii legale, instanţele aveau obligaţia pe care nu şi-
au îndeplinit-o, de a stabili pe baza probelor permise de lege, inclusiv prin
expertiză tehnică, suprafaţa de teren strict aferentă normalei funcţionări a
gospodăriei pârâţilor M., care să nu depăşească însă limita de 1.000 mp., să
stabilească şi să delimiteze suprafaţa ce excede utilităţilor arătate, precum şi să
delimiteze în cazul soţilor S. şi a pârâtei M.I. amplasamentul suprafeţelor de
câte 1.000 mp., care le-au fost atribuite prin titlul de proprietate, şi să
delimiteze aceste suprafeţe ce exced titlurilor şi să stabilească în raport de
cererile reclamanţilor dacă pe terenurile ce depăşesc limitele arătate sunt sau
nu amplasate construcţii, dacă au fost edificate cu bună sau rea credinţă şi, în
fine, să stabilească existenţa, inexistenţa şi întinderea prejudiciilor cauzate
reclamanţilor prin lipsirea lor de folosinţa terenurilor.
Sub aspectele arătate, recursul a fost admis în temeiul art.312
alin.1, alin. 2 şi 6, coroborate cu art.305 Cod procedură civilă.
Judecătoria Iași
Anulare ordin Prefect. Imposibilitatea atribuirii unui teren echivalent ori a acordării de despăgubiri băneşti în cazul cererilor de reconstituire formulate în baza art. 36 al. 5 din Lg. 18/1991.
Judecătoria Drăgășani
Fond Funciar
Tribunalul Dolj
Fond funciar – nulitate parţială titlu
Judecătoria Tulcea
Fond funciar
Judecătoria Vălenii de Munte
FOND FUNCIAR