Viol comis de două persoane împreună. Coinculpat achitat. Imposibilitatea reţinerii în sarcina celuilalt coinculpat a formei agravante de viol comis de două sau mai multe persoane împreună.
Curtea de Apel Timişoara a admis apelul parchetului împotriva sentinţei Tribunalului Timiş nr. 768/2 decembrie 2005 pe care a desfiinţat-o şi rejudecând, a dispus schimbarea încadrării juridice a inculpatului N.A.G. din art. 197 alin. 2 lit. a Cp, în art. 197 alin.1 Cp.
Sentinţa este nelegală.
Instanţa de fond a fost sesizată cu o infracţiune de viol în formă agravantă, comisă de doi coinculpaţi împreună (art. 197 alin.2, lit. a Cp). Deşi faţă de unul din coinculpaţi a dispus achitarea, celălalt coinculpat a fost condamnat conform art. 197 alin.2 lit. a Cp, pentru viol comis de două sau mai mulate persoane împreună.
Agravanta nu poate fi reţinută în condiţiile în care unul din inculpaţi a fost achitat pentru că nu a comis fapta. În această situaţie, instanţa reţinând implicit că infracţiunea a fost comisă de o singură persoană, trebuia să schimbe încadrarea juridică în art. 197 alin .1 Cp.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 78 din 15 februarie 2006
Tribunalul pentru minori și familie Brașov
Violul prev. de art.197, al.1 si 3 teza I C. pen. cu aplic. 41, al.2 C. pen. si art.3201, aql. 7 Cpr. pen.
Curtea de Apel Cluj
Viol. Infracţiune săvârşită asupra unui minor. Individualizarea pedepsei
Judecătoria Brașov
Lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205, alin. 1 Cod penal, viol, prev. de art. 218, alin. 1 și alin. 3, lit. f Cod penal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38, a
Tribunalul Sibiu
Apel - viol, lipsire de libertate
Judecătoria Marghita
Viol