Fond funciar

DECIZIA CIVILĂ NR. 336 R- fond funciar

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 254/329/2009 din 13 februarie  2009, reclamanta P.Sf. N. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia locală D. pentru stabilirea dreptului de proprietate  privată asupra terenurilor şi Comisia Judeţeană  T. pentru stabilirea dreptului de proprietate  privată asupra terenurilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa  să se anuleze hotărârea Comisiei Judeţene T. pentru stabilirea dreptului de proprietate  privată asupra terenurilor nr. 17008 din 24.12.2004 ca netemeinică,  să se constate că  reclamanta a deţinut  în perioada 1914-1950 22 ha teren arabil şi să se dispună reconstruirea dreptului  de proprietate al reclamantei pentru suprafaţa de 19 ha teren arabil în comuna D. reprezentând diferenţa dintre cele 22 ha deţinute şi cele 3 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat  că:

A depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate la Comisia locală de fond funciar D. pentru reconstituirea  dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 19 ha teren arabil, teren pe care l-a deţinut din 1941.

Dintr-un total de 22 ha teren arabil, în baza Legii nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 3 ha prin titlul de proprietate 3006124 din 16.04.2008.

Cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenţei de 19 ha teren arabil este întemeiată pe art. 23 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 care prevede că  unităţile  retrocedate până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă deţinută în 1945.

Judecătoria T. M., prin sentinţa civilă nr. 432 din 20 martie 2009 a respins, ca nefondată plângerea formulată de  reclamanta P. Sf. N., cu sediul în comuna D., judeţul T., împotriva hotărârii nr. 17008 din 24 decembrie  2004 a Comisiei Judeţene T. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu motivarea că reclamanta a făcut dovada că a  deţinut suprafaţa de 22 ha teren arabil în anul 1941, fără a se demonstra că deţinea acest teren şi în anul 1950.

Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal a declarat recurs reclamanta P. Sf. N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele  motive:

-Greşit au fost înlăturate înscrisurile  ce conţin depoziţiile martorilor C.M., G. D., N. F. întrucât acestea au fost date în faţa reprezentantului Primăriei D. şi dacă considera necesar, prima instanţă trebuia să pună în discuţie oportunitatea prezentării martorilor în instanţă.

-A fost respinsă greşit plângerea numai pentru că în anul 1945 P.Sf. N. nu figura în documentele  oficiale cu  suprafaţa de 22 ha.

Recursul este întemeiat.

În considerente, prima instanţă a reţinut că nu pot fi luate în considerare declaraţiile  martorilor C. M., G. D., N. F. şi S. S., întrucât reclamanta P. Sf. . nu a solicitat  administrarea probei  cu martori or, depoziţiile menţionate au fost date la Primăria comunei D.Judeţul T.

Art. 6 alin. (13) din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, prevede  posibilitatea administrării probei cu  martori în situaţia în care  nu mai există înscrisuri doveditoare, iar în alin. (14) se stipulează că „Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o  probă ce aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, făgăduind dreptul de proprietate”.

Nici art. 4 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind „ Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare” nu exclude administrarea probei cu martori în judecarea  proceselor funciare, încât prima instanţă avea posibilitatea administrării acestei probe în situaţia în care  aprecia că înscrisurile depuse se impune a fi completate.

Fără a pune în discuţia părţilor  necesitatea  administrării  probei  cu martori, instanţa de fond  a înlăturat depoziţiile martorilor audiaţi la Primăria comunei D., pronunţând o hotărâre  nelegală sub acest aspect.

Restrângerea mijloacelor de probă înseamnă, pe de o parte, încălcarea dreptului reclamantei de a-şi apăra proprietatea (art. 4 din Constituţie, art. 1 din Protocolul adiţional la  Curtea Europeană a Drepturilor Omului), iar  pe de altă parte, în sens mai larg, încălcarea liberului acces la justiţie (art. 21 din Constituţie, art. 6 din protocolul menţionat).

Cât priveşte terenul  deţinut de către  recurenta-reclamantă, cu adeverinţa nr. 2409 din 14  decembrie 2005 eliberată de  Primăria comunei  D., aceasta a dovedit că în anul 1941 a deţinut pe raza comunei D., suprafaţa de 22 ha teren  arabil- situaţie preluată din  inventarul agricol  al comunei D.- din care  P. Sfântu N. D.i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3 ha teren  arabil extravilan,  rămânând prin urmare  o diferenţă de 19 ha.

Motivarea instanţei de fond , că nu s-a făcut dovada că în anul 1945  recurenta – reclamantă deţinea această suprafaţă, este nefondată, dat fiind faptul că nu există nici o probă la dosar din care să reiasă că în perioada1941 – 1945 Parohia ar fi înstrăinat o parte din teren  , iar această probă incumbă Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului T. care prin hotărârea nr.  17008 din 24 . 12 . 2008 a respins contestaţia reclamantei, cu această motivare, că nu se găsesc  documente care să ateste că şi în anul  1945 , aceasta deţinea suprafaţa de 22 ha.

Reţinând că nu s-a făcut dovada înstrăinării terenului, tribunalul urmează  să admită recursul  declarat de  recurenta – reclamantă P. „Sfântu N.” D. în conformitate cu art. 312 alin. (3), rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi să modifice sentinţa recurată în sensul anulării hotărârii nr. 17008 /2008 a Comisiei Judeţene T. şi reconstituirii dreptului de proprietate al Parohiei pentru suprafaţa de 19 ha teren arabil situat în extravilanul comunei D.

Domenii speta

Spete similare