Divorţ, încredinţare minor, pensie de întreţinere

Divorţ, încredinţare minor, pensie de întreţinere

Dosar nr.1108/326/2007 – decizia civilă nr.29 din 03.03.2009

Potrivit art. 42 alin.3 Codul familiei, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, iar potrivit alin.4 al aceluiaşi articol, învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora, va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa de judecată. Aceste dispoziţii sunt imperative, iar nerespectarea lor în speţă, atrage desfiinţarea hotărârii atacate.

Prin sentinţa civilă nr.1066 din 18.12.2008 pronunţată de Judecătoria Topliţa, în baza art.616 Cod pr.civilă, s-a respins acţiunea de divorţ formulată de reclamantul PD, în contradictoriu cu  pârâta  PA, ca nesusţinută.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă PA, în contradictoriu cu reclamantul pârât PD şi în consecinţă, s-a desfăcut căsătoria încheiată de părţi în 1994, din vina ambilor soţi.

Pârâta-reclamantă îşi va relua numele avut anterior căsătoriei, acela de „I”.

S-a încredinţat spre creştere şi educare minora PR la reclamantul-pârât  PD.

Reclamantul-pârât a fost obligat să plătească 1/2 parte din cheltuielile de judecată efectuate de pârâta-reclamantă, respectiv suma de 500 lei.

Pentru a se pronunţa astfel,  instanţa de fond analizând şi cererea reconvenţională, prin prisma motivelor invocate de ambele părţi, a probelor administrate şi a apărărilor formulate, a reţinut că, din concluziile şi propunerile anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantului PD, unde locuiesc părinţii acestuia împreună cu minora PR, verificându-se situaţia la faţa locului, colectivul de sprijin al autorităţii tutelare şi de asistenţă socială din cadrul Primăriei, avându-se în vedere şi opţiunea minorei, a propus ca domiciliul acesteia să fie stabilit la tatăl său, având asigurate condiţii corespunzătoare pentru întreţinere, creştere şi educare.

S-a mai reţinut că, din adeverinţa eliberată de Şcoala Generală, având numărul 88/2008, rezultă că minora este înscrisă în clasa a IV-a la această şcoală din anul 2008, obţinând la toate materiile calificativul FB, în puţine situaţii şi calificativul B, făcându-se precizarea că s-a integrat foarte bine în colectivul clasei, dând dovadă de înclinaţii deosebite pentru studiu.

Efectuându-se anchetă socială la domiciliul pârâtei reclamante din Spania-Madrid, s-a stabilit că aceasta lucrează în baza unui contract de muncă cu durată nedeterminată, programul de lucru fiind compatibil cu îngrijirea minorei, fiind ajutată de sora acesteia. S-a reţinut că la data efectuării anchetei sociale minora era înscrisă la şcoală şi a participat în mod regulat la orele de curs până în momentul când a fost lăsată în România. În perioada cât a fost înscrisă la şcoală - învăţământul primar, aceasta s-a integrat atât în centrul şcolar cât şi în localitate, sens în care au fost depuse trei certificate de la respectiva şcoală CEIP, mama acesteia prezentându-se întotdeauna la şedinţe şi menţinând contactul cu centrul şcolar. De asemenea, familia deţine card de sănătate de la Casa de Asigurări de Sănătate, având un medic şi un medic pediatru pentru minoră, locuind cu chirie împreună cu sora şi soţul pârâtei reclamante, locuinţa având două dormitoare cu dependinţe, din care unul este al mamei şi minorei. În ancheta socială efectuată s-a reţinut că mama copilului deţine Certificat de înregistrare ca cetăţean al Uniunii Europene cu permis de muncă pe cont străin, cu caracter nedeterminat, dispunând de resurse economice suficiente pentru subzistenţă, precizându-se cuantumul chiriei de 550 euro pe lună, suportată în mod egal de pârâta reclamantă şi familia surorii sale. S-a menţionat de asemenea că nivelul de integrare al minorei şi familiei este satisfăcător, beneficiind de ajutorul adecvat pentru dezvoltarea normală a minorei.

Părţile din proces s-au căsătorit în 1994, căsătoria fiind trecută în registrul stării civile al Primăriei şi din căsătoria părţilor a rezultat minora PR, născută în 1997. Despărţirea în fapt a părţilor s-a produs în urmă cu mai mulţi ani, cu reluarea periodică a convieţuirii, ambii soţi plecând la muncă în Spania, ducând şi pe minoră cu ei, care a fost înscrisă la şcoală, participând în mod regulat la orele de curs până în momentul când s-a întors în România, aici fiind înscrisă la Şcoala Generală, împrejurări detaliate în anchetele sociale efectuate în cauză mai sus prezentate.

Potrivit art. 38 alin. 1 Codul familiei „Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”.

Conform art. 614 Cod procedură civilă, părţile se vor înfăţişa în persoană în faţa instanţelor de fond, exceptându-se situaţia, în speţă, potrivit căreia au reşedinţa în străinătate, caz în care se pot înfăţişa prin mandatar, iar potrivit art. 616 din acelaşi cod, în situaţia în care

,,reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută”.

Cum, în cauză, reclamantul a lipsit nejustificat la termenul din data de 11 decembrie 2008, acesta nefăcând dovada reşedinţei în străinătate, instanţa de fond în baza prevederilor legale menţionate, a respins cererea de divorţ ca nesusţinută.

În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă împrejurarea că, în ultimul timp părţile nu au mai ţinut legătura, între ele nu mai există relaţii specifice de căsătorie, niciuna dintre ele neavând tactul necesar în depăşirea situaţiei de criză prin care trec. În cauză, atitudinea necorespunzătoare a celor doi soţi, care s-au despărţit în fapt de peste 2 ani şi nu au mai reluat convieţuirea, au drept consecinţă neînţelegeri grave între ei, care fac imposibilă continuarea căsătoriei.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că relaţiile dintre cei doi soţi nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relaţii de familie, respectiv de sentimente de afecţiune, încredere, înţelegere, sprijin reciproc moral şi material, căsătoria fiind lipsită de principalele elemente de fond, astfel că a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă, drept urmare pronunţând divorţul şi reţinând culpa ambilor soţi la destrămarea relaţiilor de familie.

Întrucât între părţi nu a intervenit o învoială cu privire la numele de familie, văzând opţiunea ambilor soţi, respectiv a pârâtei reclamante exprimată în cererea reconvenţională, instanţa a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 40 alin. 3 Codul familiei, potrivit cărora, dacă nu a intervenit nicio învoială sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie, astfel a dispus ca pe viitor pârâta reclamantă să-şi reia numele de familie purtat anterior, acela de „I”.

În toate situaţiile, condiţia esenţială care trebuie avută în vedere atunci când se pune problema încredinţării copilului minor spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, este interesul acestuia, condiţie care se stabileşte prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere cum sunt: vârsta, ataşamentul faţă de părinţi, condiţii morale, materiale ale părinţilor, interesul şi grija pe care aceştia o manifestă faţă de copil. Faptul că un părinte oferă condiţii materiale mai bune nu este suficient şi hotărâtor pentru a i se încredinţa copilul, trebuind analizat şi aspectul potrivit căruia minorului i se poate asigura un climat familial corespunzător pentru creştere, îngrijire şi educare, ţinându-se seama de vârsta şi legăturile afective existente.

Cu referire la încredinţarea spre creştere şi educare a minorei Platon Raluca Mihaela, având vârsta de 11 ani împliniţi, instanţa de fond văzând dorinţa acesteia exprimată la două termene de judecată, a doua solicitare din partea mamei pârâte reclamante de a fi audiată în camera de consiliu fiind încuviinţată după admiterea cererii de recuzare a completului investit iniţial cu soluţionarea cauzei, de a rămâne în grija tatălui său, văzând şi concluziile celor două anchete sociale efectuate, cu menţiunea că s-a revenit asupra efectuării anchetei sociale la domiciliul reclamantului pârât din Spania datorită faptului că minora se află la domiciliul său din România, unde este înscrisă în clasa a IV-a la Şcoala Generală şi unde doreşte să rămână în continuare, instanţa a apreciat că este în interesul acesteia şi în spiritul prevederilor art.42 din Codul familiei de a fi încredinţată spre creştere şi educare tatălui, care locuieşte împreună cu părinţii săi, aceştia ocupându-se în mod deosebit de minoră cât timp tatăl său este la muncă, cu precizarea că în cadrul ocrotirii părinteşti, deplina egalitate în drepturi a părinţilor în cea ce priveşte exercitarea drepturilor şi îndatoririlor faţă de copiii minori, reprezintă unul din principiile de bază ale dreptului familiei consfinţit în art. 97 alin. 1 Codul familiei, exercitarea acestor drepturi fiind în interesul exclusiv al copiilor minori. Astfel, toate problemele care se ridică în legătură cu educarea, supravegherea şi îngrijirea lor, trebuie rezolvate de părinţi prin buna înţelegere şi în situaţia în care părţile s-au despărţit iar copii minori au fost încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre ei.

În baza art.276 Cod procedură civilă, pârâtul-reclamant a fost obligat să plătească 1/2 parte din cheltuielile de judecată ocazionate, respectiv suma de 500 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamantul PD cât şi pârâta PA.

În motivele de apel, apelantul PD solicită admiterea apelului, desfiinţarea integrală a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Topliţa, deoarece pentru data de 11.12.2008, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, nu a putut fi prezent din motive medicale. Arată că, s-a întors din Spania unde lucra, pentru procesul de divorţ, însă fiind bolnav nu a putut să se prezinte în faţa instanţei, nici pe data de 18.12.2008 când a avut loc pronunţarea sentinţei.

Apelantul invocă că, un alt motiv pentru desfiinţarea şi rejudecarea cauzei este faptul că, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor, în calitate de părinţii ai minorei PR, stabilirea unei pensii de întreţinere. Instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea stabilirii unei pensii de întreţinere pe seama minorei şi să se pronunţe chiar şi în lipsa unei solicitări a părţilor, conform art.42 din Codul familiei, deoarece pensia de întreţinere este un drept al copilului asupra căruia părinţii nu pot renunţa, dispoziţiile legale fiind imperative.

Prin apelul declarat de apelanta PA (fila 11 din dosar), se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul încredinţării spre creştere şi educare a minorei PR apelantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului apelanta arată că, în ce priveşte încredinţarea minorei tatălui prin sentinţa atacată, consideră că hotărârea pronunţată este nelegală, deoarece din probele administrate reiese că ambii părinţi ai minorei locuiesc şi lucrează în Spania, împrejurare care nu a fost contestată, iar pentru a se stabili cărui părinte să-i fie încredinţată minora spre creştere şi educare, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul ambelor părţi.

În cazul său, susţine apelanta, ancheta socială s-a efectuat la adresa unde locuieşte efectiv, în Spania, rezultatele anchetei fiind favorabile încredinţării către ea a minorei.

În cazul reclamantului, deşi acesta munceşte şi locuieşte efectiv în Spania, ancheta socială s-a efectuat la domiciliul părinţilor săi din România, pe motiv că temporar minora se află acolo, ceea ce nu poate fi de acord cu încredinţarea fiicei sale spre creştere şi educare la tatăl-reclamant, întrucât consideră că această măsură nu este în interesul copilului.

Mai susţine apelanta că, ea a fost cea care s-a îngrijit în permanenţă de fiica sa, aceasta având condiţii bune de creştere şi educare, ea fiind angajată, are loc de muncă stabil şi poate asigura condiţiile necesare unei dezvoltări corespunzătoare atât din punct de vedere material cât şi moral, sub aspect probator, aceste aspect sunt confirmate de ancheta socială efectuată în cauză la domiciliul său, anchetă din care rezultă că lucrează în baza unui contract de muncă cu durată nedeterminată, programul de lucru fiind compatibil cu îngrijirea minorei, că la data efectuării anchetei sociale minora era înscrisă la şcoală şi frecventa regulat orele de curs, că s-a integrat bine atât în centrul şcolar cât şi în localitate, că ea ca mamă, s-a ocupat îndeaproape de situaţia ei şcolară, menţinând permanent contactul cu centrul şcolar şi că din punct de vedere material dispune de mijloace suficiente pentru creşterea şi educarea minorei.

Pe de altă parte, precizează apelanta, tatăl-reclamant locuieşte când este în ţară, cu părinţii lui, ancheta socială fiind efectuată la această adresă. Din anchetă rezultă că, tatăl locuieşte cu părinţii săi, care se ocupă de minora cât timp acesta este plecat la muncă. După cum a mai arătat, tatăl-reclamant munceşte în Spania, astfel încât, prin încredinţarea minorei acestuia, instanţa de fond a încredinţat practic minora bunicilor, ceea ce nu poate fi de acord ca minora să fie crescută de bunicii paterni, din moment ce ea îi poate oferi toate condiţiile de  creştere şi educare, putând să se ocupe personal de creşterea ei.

Potrivit art.101 din Codul familiei, părinţii sunt obligaţi să se îngrijească de copil, iar potrivit art.100 din acelaşi cod, copilul minor locuieşte la părinţii săi.

În aceste condiţii, atât în virtutea textelor de lege menţionate, cât şi în interesul minorei, era ca aceasta să fie încredinţată unuia dintre părinţi.

În speţă, chiar dacă minora a fost încredinţată tatălui, ea practic este în grija bunicilor paterni, din dosar reieşind fără putinţă de tăgadă că tatăl lucrează în Spania şi locuieşte efectiv tot în Spania.

O asemenea măsură, care are ca efect creşterea şi educarea minorei de către alte persoane decât părinţii săi, este nejustificată, câtă vreme s-a dovedit că are toate condiţiile de creştere şi educare la mamă, că urmează cursurile unei şcoli, că s-a integrat bine atât în colectivul şcolar cât şi în localitate, asemenea măsuri putând fi luate doar în cazuri excepţionale, cum ar fi situaţia în care părinţii nu ar mai fi în viaţă.

De altfel, susţine recurenta, a solicitat şi s-a admis în faţa instanţei de fond efectuarea unei anchete sociale la domiciliul din Spania a tatălui reclamant.

Prin adresa din 22 septembrie 2008, instanţa de fond a dispus efectuarea acestei anchete sociale, însă ulterior a revenit asupra ei, astfel consideră indispensabilă efectuarea anchetei sociale la domiciliul real al tatălui reclamant, respectiv cel din Spania, sens în care apelanta solicită administrarea acestei probe în faza de apel.

Prin întâmpinarea depusă  din partea intimatei-pârâte PA (fila 18 din dosar), la apelul declarat de reclamantul PD, se solicită respingerea apelului acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimata arată că a formulat şi ea apel împotriva sentinţei primei instanţe, însă faţă de motivele de apel invocate de apelantul-reclamant, apreciază că apelul acestuia este nefondat şi se impune respingerea lui, considerând că instanţa de fond a respins în mod legal cererea de divorţ a reclamantului ca nesusţinută, făcând aplicarea dispoziţiilor imperative ale art.614 Cod pr.civilă, potrivit cărora părţile se vor înfăţişa în persoană în faţa instanţelor de fond şi art.616 Cod pr.civilă potrivit cărora, dacă reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

Instanţa de fond, constatând că reclamantul a lipsit nejustificat la termenul din data de 11 decembrie 2008, a respins cererea de divorţ ca nesusţinută.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, respectiv nepronunţarea instanţei cu privire la stabilirea unei pensii de întreţinere, intimata solicită a se observa că reclamantul nu a formulat o cerere în acest sens prin acţiunea de divorţ, după cum nici ea nu a formulat prin cererea reconvenţională.

În această situaţie, apreciază că instanţa poate hotărî cu privire la acest aspect doar în măsura în care părţile solicită acest lucru.

Având în vedere că hotărârile privitoare la pensia de întreţinere nu dobândesc autoritate de lucru judecat, ele putând fi introduse oricând pe perioada în care exista obligaţia de întreţinere, în funcţie de nevoile minorului şi de situaţia celui care datorează întreţinerea consideră că, faptul că instanţa de fond nu a stabilit o pensie de întreţinere, în condiţiile în care nu a existat o solicitare în acest sens din partea niciuneia dintre părţi, nu poate reprezenta un motiv întemeiat de admitere a apelului formulat de reclamant.

Examinând apelurile deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 294 – 295 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că acestea sunt întemeiate, astfel că urmează a fi admise, potrivit considerentelor ce succed:

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond în baza art.616 Cod pr.civilă, a respins acţiunea de divorţ formulată de reclamantul PD, în contradictoriu cu pârâta PA, ca nesusţinută, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă PA, în contradictoriu cu reclamantul pârât PD şi în consecinţă, a desfăcut căsătoria încheiată de părţi în 1994, din vina ambilor soţi, a dispus asupra numelui pârâtei-reclamante şi a încredinţat spre creştere şi educare minora PR, născută în 1997, la reclamantul-pârât  PD, fără a stabili pensia de întreţinere datorată pe seama minorei.

Instanţa de apel reţine că, în cazul în care din căsătoria ce se desface, au rezultat copii şi aceştia sunt minori, hotărârea de divorţ mai trebui, pe lângă soluţia desfacerii căsătoriei, să arate, chiar şi în lipsa unei cereri exprese a soţilor, cui se vor încredinţa copii spre creştere şi educare şi care este contribuţia fiecărei părinte la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor. 

Potrivit art. 42 alin.3 Codul familiei, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, iar potrivit alin.4 al aceluiaşi articol, învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a acestora, va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa de judecată. Aceste dispoziţii sunt imperative, iar nerespectarea lor în speţă, atrage desfiinţarea hotărârii atacate. Instanţa de apel apreciază că, nepronunţarea instanţei de fond asupra contribuţiei la cheltuielile de creştere şi educare a minorei PR, echivalează cu necercetarea fondului cauzei, în sensul prevăzut de art. 297 alin.1 C.pr.civ. 

În această situaţie, Tribunalul, va admite apelurile declarate de apelanţi, împotriva sentinţei civile nr.1066 din 18.12.2008 pronunţată de Judecătoria Topliţa, pe care în baza art.297 alin.1 Cod procedură civilă, o va desfiinţa şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, Judecătoriei Topliţa. În acest context, analiza celorlalte motive de apel invocate de apelanţi devine de prisos.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond se va pronunţa asupra fondului cauzei, atât cu privire la divorţ, cât şi cu privire la toate cererile accesorii, în sensul prevăzut de art. 42 alin.3 Codul familiei, raportat la art. 613/1 alin.3 C.pr.civ., avându-se în vedere şi celelalte aspecte invocate în apelurile formulate de apelanţi.

Domenii speta

Spete similare