Obligaţia angajatorului de a elibera adeverinţă

Sentinţă civilă din 29.09.2008


Obligaţia angajatorului de a elibera adeverinţă

Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr 11007/63/2008 la Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale – reclamantul T. M. a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să fie obligată pârâta SC  AVIOANE SA CRAIOVA SA  să-i elibereze o adeverinţă cu sporul de noapte pentru perioada februarie 1977 – 18 decembrie 1989.

In motivarea cererii, reclamantul a susţinut că în perioada februarie 1977 – 18 decembrie 1989 a desfăşurat activitate la unitatea  pârâtă în funcţia de controlor în program de 3 ture .

Unitatea pârâtă refuzând să-i libereze adeverinţa cu sporul de noapte , deoarece din arhiva societăţii a rezultat că nu a beneficiat de spor pentru orele de noapte.

Unitatea pârâtă SC AVIOANE CRAIOVA SA prin întâmpinare a solicitat să fie respinsă cererea reclamantului ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării pârâta a susţinut că a verificat documentele  existente în arhiva unităţii constatând că reclamantul nu a beneficiat de spor pentru munca prestată în timpul nopţii.

In scop probatoriu au fost depuse în copie următoarele înscrisuri : adresa nr 3269/14 12 2006 ,carnetul de muncă seria D.m.nr 172892, cererea nr 2406/22 11 2006, fişele de evidenţă a câştigurilor primite de reclamant în perioada 1977 – 1989 şi ştate de plată.

Examinând actele şi lucrările dosarului văzând şi prevederile legale incidente în cauză , instanţa apreciază ca nefiind întemeiată pentru următoarele considerente :

Unitatea pârâtă a verificat documentele din arhiva unităţii şi a constatat că reclamantul în perioada 1977 – 1989 nu a primit spor pentru orele prestate în timpul nopţii. In acest sens a depus fişe de evidenţă a  câştigurilor realizate de reclamant în perioada respectivă , din cuprinsul cărora nu reiese că acesta a primit spor pentru lucru în timpul nopţii.

In conformitate cu prevederile Ordinului nr 687/15 septembrie 2006 al MMSSF anexa 1 punctul 4 adeverinţele cu privire la sporul pentru lucru în timpul nopţii vor fi eliberate ……..numai după consultarea documentelor aflate în evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive.

In conformitate cu prev.art din s.c.nr.10/1972 „  pentru persoanele al căror program de lucru se desfăşoară în timpul nopţii , durata timpului de muncă era mai mică cu o oră , decât durata muncii prestate în timpul zilei  , fără ca aceasta să ducă la o  scădere a remunerării „.

In conformitate cu prev.alin 2 al aceluiaşi articol programul de lucru în timpul nopţii era egal cu cel din timpul zilei , numai în unităţile în care procesul de muncă era neîntrerupt sau unde condiţiile specifice  ale muncii o impuneau.

Din analiza art 114 alin 1 şi 2 din Lg nr 10/1978 reiese că de regulă programul în timpul nopţii era de 7 ore iar salariatul primea salariul pentru 8 ore , excepţia fiind aceea când salariatul desfăşura în timpul nopţii program de lucru de 8 ore egal cu cel din timpul zilei şi  primea un spor de 15 % din salariul tarifar de neîncadrare.

Cum reclamantul nu a făcut dovada că a desfăşurat activitate în timpul nopţii în program egal cu cel din timpul zilei , având în vedere  şi precedentele considerente instanţa a respins ca neîntemeiată cererea.