Cerere de notare în cf a dreptului de proprietate în baza unui înscris sub semnătură privată, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938

Cerere de notare în CF a dreptului de proprietate în baza unui înscris sub semnătură privată, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938

Prin decizia civilă nr. 246/Ap/2005 a Curţii de Apel Braşov a fost respins apelul formulat de reclamantă împotriva încheierii dată în dosarul nr. 5613/8 noiembrie 2004 a Judecătoriei Sf. Gheorghe prin care a fost respinsă cererea de notare în CF a convenţiei cu privire la o succesiune viitoare după defuncta T.S. întrucât contravine dispoziţiilor art. 965 Cod civil.

Instanţa de apel a reţinut, în considerentele hotărârii că notarea în CF conform art. 81 din Legea nr. 115/1938, se face pentru situaţii anume prevăzute printre care nu se prevede chestiuni legate de succesiune. Înţelegerea încheiată între succesorii defuncţilor, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 44 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 115/1938.

Înscrisul sub semnătură privată, nu prevede imobilul ce face obiectul succesiunii şi nici nu este un act de dezbatere a succesiunii, cu toate că succesiunea a fost deschisă la data decesului proprietarilor de carte funciară.

Înscrisul se referă la totalitatea bunurilor mobile şi imobile aflate oriunde în lume, fără a fi individualizate. Dispoziţiile art. 81 punctul 10 din Legea nr. 115/1938 nu sunt aplicabile în cauză, aceasta referindu-se la promisiunea stipulată prin convenţia de a încheia un contract viitor.

Înscrisul invocat este mai curând o declaraţie de acceptare a moştenirii şi nu a promisiunii de a încheia în viitor un contract.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta iar prin motivele de recurs se arată că hotărârea instanţei de apel nu răspunde la nici unul dintre motivele de apel, fiind practic nemotivată.

Concluzia instanţei potrivit căreia înscrisul a cărui notare s-a solicitat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 44 alin. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938 este greşită deoarece potrivit art. 81 punctul 27 din acelaşi act normativ se pot nota în CF orice fapt, drept personal sau alte raporturi juridice, ori acţiuni îngrădite de lege fără ca să fie necesar ca actele a căror notare se cere să îndeplinească anumite condiţii de formă.

În consecinţă, singura condiţie pe care actul trebuie să o îndeplinească este aceea ca el să fie valabil iar un act care poartă semnăturile pârâţilor este perfect valabil.

În opinia majoritară a completului recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente :

Notarea este înscrierea prin care actele sau faptele juridice privitoare la drepturile personale, la starea şi capacitatea persoanelor în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi.

În sistemul cărţilor funciare drepturile reale imobiliare, numite şi „drepturi tabulare” pot face obiectul doar a unei intabulări sau înscrieri provizorii, după caz.

Obiectul notării potrivit art. 81 din Decretul Lege nr. 115/1938 poate să se refere doar la drepturile de creanţă, faptele sau raporturile juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară în cazurile ordonate sau permise de lege.

În speţă, prin cererea adresată biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe petenta a solicitat notarea unei convenţii intitulată „contract de moştenitor” prin care 4 fraţi printre care şi petenta declară că au înţeles să-şi împartă averea imobiliară şi mobiliară rămasă după tatăl şi mama lor în cote de ? fiecare, fără a se indica din ce este formată această avere. După cum rezultă din cuprinsul cererii petenta tinde la notarea în cartea funciară a unor prezumtive drepturi de proprietate cu titlu de drept de moştenire ori, după cum s-a arătat, dreptul de proprietate nu poate face doar obiectul unei notări, ci doar al unei intabulări.

În plus dacă notarea se cere în baza unui înscris original, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii (art. 44) :

a) să satisfacă cerinţele de valabilitate a actului sau faptului ce cuprinde ori constată.

În speţă, fiind vorba de pretinse drepturi succesorale actul trebuie să îndeplinească condiţiile de fond şi de formă necesare dovedirii unor asemenea drepturi.

b) să aibă deplină putere doveditoare,

c) să arate numele şi denumirea părţilor,

d) să individualizeze imobilul cu numere de parcele,

e) să fie însoţit de o traducere legalizată, dacă nu este întocmit în limba română.

Nefiind îndeplinite condiţiile legale de mai sus în mod corect cererea de notare

formulată de petentă a fost respinsă.

Într-adevăr, spre deosebire de înscrierea drepturilor tabulare, în cazul notărilor Decretului Lege nr. 115/1938 nu prevede cerinţe speciale în afara faptului că notarea este permisă în cazurile anume prevăzute de lege (art. 1).

Prin urmare, principiul legalităţii formale se aplică şi în cazul drepturilor de creanţă, faptelor sau altor raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.

Este adevărat că potrivit art. 81 punctul 27 mai pot forma obiect al notării şi „orice fapt, drept personal sau alte raporturi juridice ori acţiuni a căror notare este îngăduită de lege”, însă această dispoziţie legală face trimitere la cazurile de notare prevăzute de alte legi sau acte normative, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea a respins recursul petentei.

Prin opinia separată, în dezacord cu majoritatea membrilor completului de judecată, s-a considerat că recursul trebuia admis pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art. 81 punctul 27 din Decretul lege nr. 115/1938 se vor putea nota în cartea funciară orice fapt, drept personal sau alte raporturi juridice ori acţiune, a căror notare este îngăduită de lege.

Prin urmare în cartea funciară se pot nota orice fapte, ori drepturi cu caracter personal sau raporturi juridice, fără ca înscrisul să îndeplinească anumite cerinţe, având în vedere că înscrierea prin notare nu are decât un simplu efect de publicitate şi opozabilitate pentru a atrage atenţia terţilor asupra situaţiei juridice a imobilului.

Esenţial este că faptul, dreptul, raportul juridic ori acţiunea să aibă legătură directă cu imobilul intabulat în cartea funciară şi să existe înscrisul doveditor conform art. 83 alin. 1 din decretul Lege nr. 115/1938, cerinţă îndeplinită în speţă.

Susţinerea că textul art. 81 punctul 27 se aplică numai în cazurile speciale prevăzute de legi speciale este eronată, întrucât dacă legea nu interzice înseamnă că permite astfel că a pretinde că legea trebuie să prevadă în mod expres „îngăduinţa” notării este un punct de vedere ce nu poate fi primit.

Cum legea nu interzice notarea în speţă prevederile punctului 27 al art. 91 sunt pe deplin aplicabile şi în consecinţă se impune notarea.

Mai mult atât în apel cât şi în recurs s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, prin depăşirea cadrului procesual, motiv de modificare prevăzute de art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă.

Astfel, deşi instanţa de carte funciară a respins cererea de notare pe motiv că nu s-a convenit asupra unei succesiuni nedeschise (concluzie eronată întrucât actul este întocmit ulterior decesului lui de cujus şi deci nu există nici o convenţie asupra unei moşteniri nedeschise), atât instanţa de apel cât şi opinia majoritară din recurs au în vedere un alt cadru procesual deşi nu au fost investite şi se impunea mai degrabă casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului.

Cert este că prevederile punctului 27 art. 81 din decretul Lege nr. 115/1938 erau aplicabile notarea nefiind interzisă de lege, privea imobilele din masa succesorală şi nu se dorea decât să se prevină înstrăinarea fără acordul petentei.

Domenii speta

Spete similare