Restituirea cauzei la procuror. Cercetarea penala efectuata de un organ necompetent. Menţinerea arestării.

Restituirea cauzei la procuror. Cercetarea penala efectuata de un organ necompetent. Menţinerea arestării.

Prin sentinţa penală nr. 61 din 20 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, in baza art. 332 Cod pr. Penală, această instanţă s-a desesizat şi a dispus restituirea cauzei privindu-i pe inculpaţii D.C.L., M.C., M.L.I şi P.S., organului de urmărire penală competent – D.I.C.O.T.-Structura Centrală Bucureşti.

De asemenea, au fost respinse şi cererile privind revocarea măsurii arestării preventive şi respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de apărătorii inculpaţilor D.C.L şi M.C.

In baza art. 350 Cod pr. Penală, a fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor M.C şi D.C.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

Examinând sentinţa atacată, in raport de actele şi lucrările dosarului, cât şi prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a reţinut următoarele:

In mod temeinic şi legal prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 332 alin. 1 Cod pr. Penală dispunând restituirea cauzei procurorului întrucât cercetarea penală a fost efectuată de un alt organ de cercetare penală decât cel competent.

In speţă, inculpaţii D.C.L, M.C., M.L.I şi P.S. sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 4 teza 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. l8 din Legea nr. 508/2004.

Activitatea infracţională a inculpaţilor s-a desfăşurat in circumscripţia mai multor curţi de apel, întrucât s-a reţinut că inculpaţii M.C. şi M.L.I. s-au deplasat la Pucioasa, aflată in circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, unde împreună cu inculpatul P.S. au luat-o pe partea vătămată B.C.O şi au adus-o cu maşina la Braşov şi că inculpaţii au însoţit unele din părţile vătămate la ieşirea din ţară, cu ajutorul transportului aerian sau transportului auto, traversând teritoriul ţării, cu alte cuvinte, pe raza mai multor curţi de apel.

Or, potrivit art. 12 alin. 3 lit. b ind. 1 din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. 7/2005, aprobată prin Legea nr. 162/2005, sunt de competenţa Structurii Centrale a D.I.C.O.T., infracţiunile prevăzute in alin. L (printre care se numără şi infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii din prezenta cauză), săvârşite de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii ori grupări constituite in scopul săvârşirii de infracţiuni, dacă acţiunea infracţională s-a desfăşurat sau şi-a produs rezultatul in circumscripţia mai multor curţi de apel.

Această dispoziţie legală specială, stabileşte competenţa materială a structurii centrale a DICOT şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 alin. 4 Cod pr. Penală, astfel cum se invocă in dezvoltarea motivelor de recurs.

Art. 30 alin. 4 Cod pr. Penală defineşte „locul săvârşirii infracţiunii, la care face referire art. 30 alin. 1 lit. a Cod pr. Penală care reglementează competenţa teritorială.

Atât urmărirea penală cât şi rechizitoriul au fost efectuate de un organ necompetent, astfel că şi sesizarea instanţei nu s-a făcut potrivit legii şi in consecinţă, in speţă, este aplicabil art. 300 Cod pr. Penală.

Deşi cauza a suferit mai multe amânări la Tribunalul pentru minori şi Familie, cercetarea judecătorească nu a început, prima înfăţişare cu procedură îndeplinită având loc la termenul din 23 noiembrie 2005 şi care s-a prorogat la 20 decembrie 2005, dată când părţile au pus concluzii cu privire la cererile inculpaţilor de restituire a cauzei la parchet.

Recursul parchetului este insă fondat pentru alte considerente decât cele invocate in motivele de recurs, respectiv pentru faptul că prima instanţă a dispus restituirea la Structura Centrală a DICOT Bucureşti, deşi in art. 332 alin. 1 Cod pr.penală, se prevede restituirea la procuror, care va proceda potrivit art. 268 alin. 1 Cod pr. Penală, respectiv va lua măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent, Structura Centrală Bucureşti a DICOT.

In ceea ce priveşte măsura arestării preventive a inculpaţilor D.C.L. şi M.C.,instanţa constată că aceasta este temeinică şi legală.

Măsura procesuală a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a dispoziţiilor art. 143, 148 lit. f,h şi i Cod pr. Penală şi art. 136 Cod pr. Penală.

Astfel, in cauză există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi. De asemenea, aceştia sunt recidivişti, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele menţionate este mai mare de 4 ani, iar gravitatea deosebită a faptelor, amploarea deosebită a acţiunii infracţionale, numărul părţilor implicate şi rezonanţa socială a unor asemenea fapte, reprezintă date certe din care rezultă că lăsarea in libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi există indicii suficiente care justifică temerea că inculpaţii vor exercita presiuni asupra persoanelor vătămate sau că vor încerca o înţelegere frauduloasă cu acestea.

Temeiurile arestării preventive a fost dispusă de o instanţă competentă, infracţiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor sunt de competenţa tribunalului şi, in plus, a unui complet sau instanţă specializată, conform dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 678/2001, art. 27 pct. 1 lit. f Cod pr. Penală şi art. 37 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004. Totodată, actele de urmărire penală ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost efectuate de organul de urmărire penală, abia prin ordonanţa procurorului din 4 iulie 2005 dispunându-se extinderea urmăririi penale faţă de cei 4 inculpaţi relativ la comiterea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Se pune problema definirii naturii juridice a măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi de la data sesizării instanţei şi până la pronunţarea hotărârii de restituire a cauzei la parchet, respectiv până la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Deşi instanţa nu a început cercetarea judecătorească datorită unor incidente procedurale (proceduri neîndeplinite şi neasigurarea asistenţei juridice obligatorii pentru toate părţile cu această vocaţie in proces), iar la primul termen cu procedura îndeplinită, instanţa a pus in discuţia părţilor chestiunea necesităţii aplicării dispoziţiilor art. 332 şi art. 300 Cod pr. Penală, procedând apoi, in urma deliberării, la restituirea cauzei la parchet, timpul scurs de la data sesizării instanţei 11 iulie 2005 până la pronunţare – 20 decembrie 2005, se circumscrie etapei procesuale a judecăţii şi nu a urmăririi penale, actele procedurale efectuate fiind specifice etapei procesuale a judecăţii.

Drept urmare şi timpul de arestare preventivă a inculpaţilor, scurs in această etapă procesuală, constituie arestare preventivă in cursul judecăţii şi nu al urmăririi penale.

Etapa procesuală a judecăţii şi respectiv arestarea preventivă a inculpaţilor in cursul judecăţii, se întinde şi de la pronunţarea hotărârii de restituire a cauzei in primă instanţă, până la data pronunţării prezentei decizii, prin care sentinţa a rămas definitivă şi pe cale de consecinţă, in toată această perioadă de timp au fost aplicabile dispoziţiile referitoare la arestarea preventivă a inculpaţilor in cursul judecăţii, respectiv dispoziţiile art. 300 ind. 2 Cod pr.penală.

Se poate observa astfel că până la acest moment, durata arestării preventive in cursul urmăririi penale a durat aproximativ 2 luni, iar in cursul judecăţii aproximativ 7 luni.

Abia din momentul rămânerii definitive a sentinţei de restituire, arestarea preventivă a inculpaţilor are din nou natura juridică a arestării preventive din cursul urmăririi penale, fiind aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 155, 159 şi 159 ind. 1 Cod pr. Penală, la care fac de altfel referire şi prevederile art. 338 alin. 2 Cod pr. Penală.

Drept urmare, Curtea a menţinut arestarea preventivă a celor doi inculpaţi in temeiul art. 338 alin. 1 şi art. 350 alin. 1 Cod pr. Penală, dată fiind situaţia specială generată de existenţa unei hotărâri de restituire a cauzei la parchet şi nu de condamnare, care ar fi impus aplicarea doar a dispoziţiilor art. 350 alin. 1 Cod pr. Penală.

Domenii speta

Spete similare