Principiul proporţionalităţii.Dezafectare capacităţi de mobilizare

Principiul proporţionalităţii.Dezafectare capacităţi de mobilizare

Respectarea principiului proporţionalităţii se verifică, în acest caz, în sensul de a vedea dacă societatea a suportat o sarcină disproporţionată şi excesivă.

În speţă, ministerul pârât s-a apărat arătând că nu există dispoziţie legală care să reglementeze situaţia despăgubirii societăţilor comerciale afectate de măsura de dezafectare dispusă de guvern.

Această apărare nu poate fi primită, atât prin prisma dispoziţiilor art.3 Cod civil, conform cărora „Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.”, cât şi în lumina dispoziţiilor constituţionale sus-citate raportate la cele ale Protocolului nr. 1 din 20 martie 1952 Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea părţii din patrimoniul social de care societatea reclamantă a fost privată, ca o consecinţă a măsurii dezafectării impuse de statul român, această privare de proprietate  constituie o atingere excesivă la respectarea bunurilor reclamantei, principiu înscris de art.1 din Protocolul nr.1.

Prin urmare, obligaţia de indemnizare a proprietarului  este o cerinţă impusă de convenţie, imposibilitatea de a obţine o despăgubire constituind o rupere a echilibrului între necesitatea protecţiei acestui drept şi asigurarea realizării  imperativelor de ordin general care au impus-o.

În concret,  dezafectarea  capacităţilor de mobilizare  din cadrul societăţii reclamante respectă justul echilibru necesar în măsura în care aceasta nu obligă reclamanta să suporte o sarcină disproporţionată, situaţie în care trebuie să se ia în considerare modalităţile concrete de compensare.

Singura modalitate de compensare este aceea a plăţii contravalorii lucrărilor de demolare, tăiere utilaje specializate pentru producţia de materiale pentru industria de apărare sub regim special, precum şi a celor de readucere a spaţiilor, din care au fost demontate acestea, în stare de funcţionare şi adaptarea lor în vederea trecerii la producţia civilă.

Cum măsurile de aplicare a dispoziţiilor HG nr.33/2002 au intrat în atribuţiile ministerului pârât, instanţa a stabilit ca plata contravalorii lucrărilor să fie suportată de către acesta, condiţii în care cererea a fost admisă, aşa cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 523.225 EURO - contravaloare în lei la data plăţii efective către reclamantă.

Sentinţa nr. 2001 din 17 Noiembrie 2010 Tribunalul Vâlcea Secţia Comercială

La data de 27.10.2008 reclamanta SC UM RM.VÂLCEA  în contradictoriu cu pârâtul MECMA a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 553.058 Euro, respectiv 2.046.215 lei la data formulării cererii, contravaloare în lei la cursul Euro/leu din ziua plăţii efective, constând în cheltuieli de dezafectare, demontare, tăiere, încărcare etc. şi cheltuieli cu aducerea în stare de întrebuinţare a spaţiilor în scopul trecerii la producţia civilă, cheltuieli efectuate în perioada octombrie 2005- mai 2006.

În motivare s-a arătat că în anul 2001 societatea reclamantă se afla în portofoliul MFR, prin preluarea de către acţionarul SC OT SRL a unui procent de 66% din capitalul social.

Reclamanta a menţionat că obiectul principal de activitate îl constituia, la data privatizării, producţia de materiale pentru industria apărării, sub regim special, pentru ca în anul 2002, prin adoptarea HG nr.33/2002 să se aprobe dezafectarea  capacităţilor de mobilizare ale reclamantei în vederea trecerii acestora la producţia civilă.

În continuare, reclamanta arată că, în acest mod, s-a schimbat obiectul principal de activitate al societăţii, condiţii în care reclamanta a fost nevoită de execute o serie de lucrări de dezafectare, precum şi trecerea la producţia civilă, lucrări în valoare totală de 553.058 Euro, potrivit Anexei 1A(lucrări dezafectare hală SM1-100.019 Euro; de reabilitate stâlpi şi cale de rulare-360.235 Euro şi de reabilitare hidroizolanţi, luminatoare şi uşi batante-92.804 Euro).

Aceste cheltuieli sunt apreciate de reclamantă ca un prejudiciu adus patrimoniului acesteia, astfel că a iniţiat procedura concilierii directe, conform dispoziţiilor art.7201 Cod procedură civilă,  căreia pârâta nu i-a dat curs, invocând o pretinsă încălcare a termenului de 15 zile.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea cererii, în temeiul dispoziţiilor art.998-999 Cod civil.

Au fost anexate cererii HG nr.33/2002 privind dezafectarea capacităţilor de mobilizare de la SC UM Rm.Vâlcea SA, acte privind efectuarea concilierii directe, precum şi documente referitoare la lucrările de dezafectare ce constituie obiectul prezentei cereri.

De asemenea, s-au depus în susţinerea cererii, facturi fiscale de achiziţionare materiale, precum şi înscrisuri legate de procesul privatizării reclamantei.

Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea cererii, întrucât înscrisurile depuse la dosar nu justifică suma solicitată, iar concilierea directă viza suma de 92.000 lei reprezentând cheltuieli făcute de societate pentru conservarea obiectivului numit „P”, cheltuieli se vizau asigurarea pazei.

Cu privire la plata sumei, ministerul a precizat că în prezent nu există o bază legală, întrucât poligonul nu mai făcea parte din capacităţile de producţie pentru apărare cu sarcini de producţie pentru mobilizare sau război.

Întrucât din actele depuse în susţinerea sumei ulterior mărite la 553.058 Euro nu reiese perioada exactă în care au fost efectuate lucrările şi nici cuantumul lor, pârâta a solicitat ca instanţa să pună în vedere reclamantei să depună la dosar desfăşurătorul lucrărilor efectuate, respectiv contractul de privatizare.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către expertul M D, care  după verificarea actelor contabile aflate la dosar şi puse la dispoziţie de către reclamantă, a concluzionat că lucrările de dezafectare au fost efectuate atât în regie, cât şi prin apelarea la alte societăţi comerciale, fiind înregistrate următoare lucrări: de dezafectare şi refacere hală SM1, în valoare de 185.801,84 lei, respectiv de 50.216 Euro, de reabilitare stâlpi şi cale de rulare în valoare de 505.776,82 lei, respectiv de 136.696 Euro.

Pe lângă aceste lucrări, au fost executate în regie proprie, infrastructura liniei slituire SM1, amenajare hală Trumph, luminare şi hidroizolaţie uzină, amenajare spaţiu atelier sudură, refacere luminare SM!, închidere plampast SM1 şi amenajare interioară hală SM1, în valoare totală de 136.223,93 lei,(36.817 Euro) contravaloare materiale şi manoperă în valoare de 556.153 lei(150.312 Euro).

Pentru lucrările efectuate în regie proprie s-au calculat şi repartizat cheltuieli de secţie pentru materiale auxiliare, uzură obiecte de inventar, energie electrică, gaze naturale, amortizări, încălzire, reparaţii etc, un  procent de 99,25%, deci de 551.982 lei, respectiv de 149.184 Euro.

Prin urmare, expertul a stabilit o valoare totală a lucrărilor efectuate de reclamantă, ca urmare a intrării în vigoare  a HG nr.33/2002,  de 1.935.937,59 lei, respectiv de 523.225 Euro la cursul 3,7 lei/Euro.

Faţă de concluziile raportului de expertiză, pârâtul a formulat obiecţiuni în care a arătat că acesta nu le este opozabil, întrucât HG nr.33/2002 nu prevede obligaţii privind plata cheltuielilor ocazionate cu operaţiunea de dezafectare în sarcina sa, astfel că acestea cad în totalitate în sarcina reclamantei, fila 249 dosar.

Reclamanta şi-a precizat cererea prin micşorarea cuantumului pretenţiilor la nivelul cuprins în raportul de expertiză, iar la data de 13.10.2010, cauza a fost repusă pe rol pentru a se pune în discuţia părţilor temeiul juridic al cererii, raportat şi la dispoziţiile  art.44, art.53 alin.2) din Constituţia României coroborat cu cele ale art.1 alin.1 din Protocolul nr.1/1952 pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Deşi părţile au fost citate cu această precizare, acestea nu şi-au exprimat punctul de vedere faţă de problema de drept invocată din oficiu de către instanţă, în baza exercitării rolului activ, aşa cum este prevăzut de dispoziţiile art.129 alin.4) Cod procedură civilă, conform cărora „Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.”

Analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Societatea reclamantă a fost înfiinţată prin HG NR.705/1998, societate ce a fost nominalizată pentru privatizare în „Strategia Naţională de privatizare pe anul 2000”, aşa cum rezultă din Nota privind procedura de privatizare a SC UM RÂMNICU VÂLCEA SA.

Potrivit dispoziţiilor art.41 alin.2 lit.b) din OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, Guvernul a asigurat înfăptuirea politicii de privatizare, în acest scop aprobând elementele esenţiale ale contractului de mandat, inclusiv metoda de vânzare şi condiţiile principale ale contractului ce urma a fi încheiat pentru vânzarea acţiunilor ori activelor unei societăţi comerciale de interes strategic.

Prin Ordinul nr.175/28.06.2000 Ministerul Industriei şi Comerţului a numit comisia de negociere pentru organizarea şi conducerea negocierii în vederea vânzării acţiunilor rezultate prin majorarea de capital la societatea reclamantă, una dintre condiţiile minimale obligatorii pentru participarea la majorarea capitalului social fiind  şi „Modalităţi şi angajamente privind protecţia patrimoniului Producţiei de Apărare şi respectarea Planului de Mobilizare”, fila 145 dosar.

Conform Procesului-verbal de negociere din 23.10.2000 s-au stabilit condiţiile minimale obligatorii, iar conform adresei nr.240497/10.10.2000, Direcţia Restructurare şi Privatizare  a comunicat către SC OT SRL, în urma analizării ofertei de cumpărare acţiuni în cadrul societăţii reclamante, includerea angajamentelor privind protecţia producţiei de apărare şi respectarea planului de mobilizare.

Prin urmare, s-a încheiat Actul constitutiv nr.3422/17.11.2000 al SC UM RÂMNICU VÂLCEA SA, act conform căruia  domeniul principal de activitate şi activitate principală era fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică, metalurgia pulberilor.

La acea dată acţionarii societăţii erau SC OT SRL Mihăeşti, cu un procent de 60,13% şi Statul Român, prin Ministerul Industriei şi Comerţului, cu un procent de 39,87%-filele 152-1647 dosar.

Prin HG  nr.33/17.01.2002 privind dezafectarea capacităţilor de mobilizare de la SC UM RÂMNICU VÂLCEA SA, Guvernul României a aprobat dezafectarea integrală a capacităţilor de mobilizare de la societatea reclamantă în vederea trecerii acestora la producţia civilă.

Actul poartă contrasemnătura Ministrului I R.

Hotărârea a fost emisă în vederea executării Legii nr.73/1995 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare

Conform adresei nr.345/7.01.2010 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea,  activitatea principală a societăţii s-a modificat, la data de 19.07.2002, aceasta fiind fabricarea de recipiente, containere şi alte produse similare din oţel.

Ulterior, între Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în calitate de vânzător şi SC IP SRL, în calitate de cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr.3/17.10.2003, fila 171 dosar, contract prin care societatea cumpărătoare s-a obligat să nu propună acţiuni care să facă imposibilă desfăşurarea activităţii economice statutare, cu excepţia cazului în care are acordul prealabil al vânzătorului.

 Contractul a fost încheiat conform prevederilor HG nr. 556 din 30 mai 2002 pentru aprobarea mandatului privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul MIR.

Potrivit adresei emise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Statul Român, prin MIR, ce deţinea 33,0678% din capitalul social, s-a retras din societate la data de 18.12.2003 , filele 120-135 dosar.

Pentru punerea în practică a hotărârii guvernului, societatea reclamantă a efectuat o serie de lucrări de dezafectare(demolare, demontare, tăiere, încărcare etc) şi lucrări de aducere în stare de întrebuinţare a spaţiilor în scopul trecerii la producţia civilă, în perioada octombrie 2005-mai 2006, identificate de expert, în raportul de expertiză, aşa cum s-a reţinut mai sus.

Toate aceste lucrări se ridică la valoarea de 523.225 Euro.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

În speţă, ne aflăm în prezenţa unei măsuri adoptate de guvern, a cărei executare a intrat în sarcina ministerului pârât.

Această măsură a fost luată în baza dispoziţiilor Legii nr.73/1995 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, lege care reglementează ansamblul de măsuri şi de acţiuni care se stabilesc şi se realizează în timp de pace în vederea valorificării potenţialului economic şi uman al ţării pentru satisfacerea nevoilor de apărare şi asigurarea continuităţii activităţilor economico-sociale în caz de mobilizare sau de război.

Aceeaşi lege menţionează că elaborarea măsurilor şi a acţiunilor, precum şi coordonarea şi controlul activităţilor destinate pregătirii economiei naţionale, a teritoriului pentru apărare şi pentru mobilizarea naţională se asigură de către autorităţile publice, potrivit competenţelor stabilite prin Constituţie şi legile ţării.

În cauza de faţă, Guvernul României a adoptat măsura  dezafectării integrale a capacităţilor de mobilizare de la societatea reclamantă, societate care era inclusă în programul privind protecţia patrimoniului Producţiei de Apărare şi respectarea Planului de Mobilizare, conform Ordinului nr.175/28.06.2000 al Ministerului Industriei şi Comerţului şi al cărei domeniu principal de activitate  era fabricarea produselor metalice obţinute prin deformare plastică, metalurgia pulberilor.

Prin urmare, această măsură a fost adoptată ca urmare a necesităţii protejării securităţii naţionale, sub acest aspect înscriindu-se în dispoziţiile art.53 alin.1) din Constituţie, potrivit cărora „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Alineatul 2 al aceluiaşi articol arată însă că această restrângere „trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

De asemenea, potrivit art.1 alin.1 din Protocolul nr. 1 din 20 martie 1952 Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”

Prin măsura luată de guvern, societatea reclamantă a fost privată de o parte a patrimoniului său asupra căreia avea un drept de proprietate ce trebuia garantat de stat, conform prevederilor art.44 alin.1) din Constituţie.

Această garanţie trebuie asigurată de stat, în cazul în care se intervine în activitatea economică a unei societăţi comerciale,  prin respectarea exigenţelor  principiului proporţionalităţii, în sensul păstrării echilibrului între măsurile adoptate de stat pentru salvgardarea interesului public general şi principiile economiei de piaţă

Respectarea principiului proporţionalităţii se verifică, în acest caz, în sensul de a vedea dacă societatea a suportat o sarcină disproporţionată şi excesivă.

În speţă, ministerul pârât s-a apărat arătând că nu există dispoziţie legală care să reglementeze situaţia despăgubirii societăţilor comerciale afectate de măsura de dezafectare dispusă de guvern.

Această apărare nu poate fi primită, atât prin prisma dispoziţiilor art.3 Cod civil, conform cărora „Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.”, cât şi în lumina dispoziţiilor constituţionale sus-citate raportate la cele ale Protocolului nr. 1 din 20 martie 1952 Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea părţii din patrimoniul social de care societatea reclamantă a fost privată, ca o consecinţă a măsurii dezafectării impuse de statul român, această privare de proprietate  constituie o atingere excesivă la respectarea bunurilor reclamantei, principiu înscris de art.1 din Protocolul nr.1.

Prin urmare, obligaţia de indemnizare a proprietarului  este o cerinţă impusă de convenţie, imposibilitatea de a obţine o despăgubire constituind o rupere a echilibrului între necesitatea protecţiei acestui drept şi asigurarea realizării  imperativelor de ordin general care au impus-o.

În concret,  dezafectarea  capacităţilor de mobilizare  din cadrul societăţii reclamante respectă justul echilibru necesar în măsura în care aceasta nu obligă reclamanta să suporte o sarcină disproporţionată, situaţie în care trebuie să se ia în considerare modalităţile concrete de compensare.

Singura modalitate de compensare este aceea a plăţii contravalorii lucrărilor de demolare, tăiere utilaje specializate pentru producţia de materiale pentru industria de apărare sub regim special, precum şi a celor de readucere a spaţiilor, din care au fost demontate acestea, în stare de funcţionare şi adaptarea lor în vederea trecerii la producţia civilă.

Cum măsurile de aplicare a dispoziţiilor HG nr.33/2002 au intrat în atribuţiile ministerului pârât, instanţa a stabilit ca plata contravalorii lucrărilor să fie suportată de către acesta, condiţii în care cererea a fost admisă, aşa cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 523.225 EURO - contravaloare în lei la data plăţii efective către reclamantă.

Domenii speta

Spete similare