Litigiu de muncă. Drepturi salariale pentru personalul din invatamant, izvorâte din aplicarea legii nr. 221/2008.

Sentinţă civilă 811F din 21.07.2009


Reclamanta U.S.L.I. Ialomita , în numele si pentru membrii sai de sindicat – personal din învâtamânt -, a chemat în judecata  Scoala cu clasele I-VIII nr. 1 Tandarei, Consiliul Local al Orasului Tandarei si Institutia Primarului Tandarei, solicitând  obligarea acestora la plata diferentelor de drepturi salariale neacordate  rezultate din  neaplicarea dispozitiilor Legii nr. 221/2008.

Motivându-si cererea, reclamanta a aratat ca desi Legea nr. 221/2008 prin care s-a aprobat OG nr. 15/2008 a majorat valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare pentru personalul didactic si didactic auxiliar, totusi, prin masuri legislative ulterioare, declarate neconstitutionale s-a încercat lasarea fara efect juridic a masurilor de crestere a salariului pentru personalul din învatamânt.

Solutionând cauza, tribunalul admite cererea pentru considerentele de mai jos :

Potrivit  dispozitiilor  O.G. nr.15/2008,  privind  cresterile  salariale  ale  personalului  din  învatamânt  pe  anul 2008, art.1 alin.1  lit.b  si c,  se  stabilea  o  evaluare  a  coeficientului  de  multiplicare 1,000,  astfel  încât,  în  anumite  intervale  de  timp,  se  asigura  o  crestere  a  drepturilor  salariale  ale  personalului  didactic si  didactic  auxiliar  pentru  anul 2008  cu 16%  mai  mult  fata de  nivelul  din 31  decembrie 2007.

Acest  act  normativ a  fost  aprobat  cu  modificari  de  catre  Parlamentul României  prin  Legea nr.221/2008,  principala  modificare  constând  în  majorarea  coeficientului  de  multiplicare 1,000 la  400,00 lei  pentru  perioada  1  octombrie -31 decembrie 2008  si  care  reprezenta  valoarea  de  referinta  pentru cresterile  salariale  ulterioare,  ceea  ce  asigura  cresteri  salariale  ale  personalului didactic  si didactic  auxiliar  de  aproximativ  50%  fata  de 31  decembrie 2007 .

Guvernul  României,  prin  O.U.G.  nr.136/2008, privind  stabilirea  unor  masuri  pentru  salarizarea  personalului  din  învatamânt  în  anul 2008,  modifica  unele  prevederi  ale  O.G. nr.15/2008,  asa  cum a  fost  aprobata  prin  Legea nr.221/2008,  reducând  majorarile  salariale  stabilite  de  Parlament .

Acest  act  normativ  însa  a fost  declarat  neconstitutional  de  catre  Curtea  Constitutionala,  prin  decizia nr.1221/12 noiembrie 2008,  publicata  în  M.O.  al  României,  partea I,  nr.804/2  decembrie 2008.

S-a  stabilit  atunci  de  catre  Curte  ca  adoptarea  ordonantelor  de  urgenta  numai  în  scopul  contracararii  unei  masuri  de politica  legislativa  în  domeniul  salarizarii personalului  din  învatamânt,  adoptata  de  Parlament  încalca  articolul 1  alin.4, art.61 alin.1  si  art.115  alin.4  din  Constitutie .

Totodata,  s-a  aratat  ca  o  asemenea  masura  este  contrara  dispozitiilor  art.115  alin.6  coroborate  cu  cele  ale  art.41  si  art.47  alin.1 din  Legea  fundamentala .În  consecinta, Curtea  a  constatat  si  încalcarea  prevederilor  constitutionale  ale  art.1  alin.5,  potrivit  carora „În  România  respectarea  Constitutiei,  a  suprematiei  sale  si a  legilor  este  obligatorie”.

Ulterior,  Guvernul  emite O.U.G.  nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008,  publicata  în M.O.  -  partea I,  nr.759/11 noiembrie 2008,  prin  care  dupa ce  în  art.1 pct.1  modifica  denumirea  O.G. nr.15/2008, prin  art.I  pct.2 si 3,  reduce  în  mod  substantial  majorarile  salariale la  care  ar  fi  avut  dreptul  personalul  din  învatamânt  în  temeiul  Legii nr.221/2008  de  aprobare  a  O.G. nr.15/2008 .

Curtea  Constitutionala,  prin  decizia  nr.842/2  iunie 2009,  publicata  în M.O. - Partea I,  nr.464/6  iulie 2009,  constata  neconstitutionalitatea  art.I  pct.2 si 3 din O.U.G. nr.151/2008,  invocând  aceleasi considerente  avute  în  vedere  si  la  analiza  O.U.G.  nr.136/2008.

Este  important  de retinut,  ca  o  situatie  de  fapt, ca,  Curtea,  prin  decizia  nr.989/30 iunie 2009,  decizie  nepublicata  înca  în M.O.  a  constatat  înca  odata  neconstitutionalitatea  dispozitiilor  art.I  pct.2 si 3 n din  O.U.G.  nr.151/2008, concomitent  cu  constatarea  neconstitutionalitatii  art.2  si 3  din O.U.G.  nr.1/2009,  privind  unele  masuri  în  domeniul  salarizarii  în  sectorul  bugetar .

De  remarcat  faptul ca, atât  prin  dispozitiile  art.2 si 3  din  O.U.G. nr.1/2009,  cât  si  prin  dispozitiile  art.2 si 3  din O.U.G.  nr.31/2009  si dispozitiile  art.2  din O.U.G. nr.41/2009 se  reglementeaza  modificari  ale  unor  prevederi  introduse prin art.I  pct.2  si 3  din O.U.G.  nr.151/2008,  prevederi  constatate neconstitutionale  de catre  Curtea  Constitutionala.

Cum  modificarile  aduse O.G. nr.15/2008,  prin  dispozitiile  art.I pct.2 si 3  din O.U.G. nr.151/2008  nu-si  mai  produc  efecte,  fiind  suspendate  de  drept, potrivit  art.31 alin.3,  fraza  a II-a  din  Legea nr.47/1992  nici  modificarile  aduse  prin  acte  normative  ulterioare  unor  prevederi  legale  suspendate  de  drept  nu  pot  produce  efecte .

În  atare  situatie,  ca  urmare  a  constatarii prin  decizii  succesive  de  catre  Curtea  Constitutionala a  neconstitutionalitatii  modificarilor  aduse de  Guvern O.G. nr.15/2008,  asa  cum  aceasta  fusese  aprobata  prin  Legea nr.221/2008, tribunalul  considera  ca  în  prezent O.G. nr.15/2008,  privind  cresterile  salariale  ce  se  vor  acorda  în  anul 2008  si 2009  personalului  din învatamânt  functioneaza  în  conditiile  în  care  aceasta  a fost  aprobata  prin  Legea nr.221/2008 .

A  privi  astfel  lucrurile,  înseamna a  respecta  considerentele  Curtii  Constitutionale  si a pune  în aplicare vointa  Parlamentului  cu  privire  la 

domeniul  reglementat,  afirmarea principiului  separatiei  si  echilibrului  puterilor  în  stat,  precum  si a  principiului  respectarii  Constitutiei,  a  suprematiei sale  si a  legilor .

Pe  de  alta  parte,  potrivit  art.169 alin.1  din Codul  muncii,  angajatorul  este  obligat  în  temeiul  normelor  si  principiilor  raspunderii  civile  contractuale  sa-l  despagubeasca  pe  salariat  în  situatia  în  care  a  suferit  un  prejudiciu  material  sau moral  din  culpa  angajatorului  în  timpul  îndeplinirii  obligatiilor  de  serviciu  sau  în  legatura  cu  serviciul.

Or,  neplata  salariului  stabilit prin  lege,  potrivit  art.157 alin.2  din  Codul  muncii,  constituie  o  încalcare  a  contractului  de munca  intervenit  între  angajator  si  salariat si  care  atrage  raspunderea  civila  contractuala a  celui  ce  angajeaza.

Si,  întrucât  în  cauza  se  aplica  principiile  raspunderii  civile  contractuale,  cel  vinovat  trebuie  sa  asigure  repararea  integrala a  prejudiciului  produs,  astfel încât atunci  când  e  vorba  de  plata  unei  sume  de bani  cuantumul  prejudiciului  se  compune  atât  din  aceasta  suma  cât  si  din  corectia  ei  cu  indicele  de  inflatie .

Prin  urmare,  fiind  îndeplinite conditiile  raspunderii  civile  contractuale,  pârâta  Scoala  cu clasele I – VIII  nr.1 Tandarei,  unitate  de  învatamânt  ce  functioneaza  potrivit  art.145  din Legea nr.84/1995,  legea  învatamântului, în  calitate  de angajator,  împreuna  cu  Consiliul  Local  Tandarei,  în calitate  de finantator,  potrivit  art.167  din  Legea nr.84/1995  si Institutia  Primarului  Orasului  Tandarei,  în  calitate  de ordonator  principal  de  credite,  urmeaza  a fi  obligati  catre  reclamantii  membrii  de  sindicat  la  calcularea  si  plata  diferentelor  salariale  neacordate  potrivit  O.G. nr.15/2008,  asa  cum a  fost  aprobata  prin  legea nr.221/2008 .

Procedând  astfel, se  da  satisfactie  si  respectarii  dispozitiilor  art.1  din Protocolul  nr.1  la  Conventie,  care  prevede  ca  „Orice  persoana  fizica  sau  juridica  are  dreptul  la  respectarea  bunurilor  sale. Nimeni nu  poate fi  lipsit  de  proprietatea  sa,  decât  pentru  cauza  de  utilitate  publica  si  în  conditiile  prevazute  de lege  si  de principiile  generale  ale dreptului  international”.

În  practica C.E.D.O.  s-a  statuat  ca  notiunea  de  „bunuri”,  în  sensul  art.1  din Protocolul  nr.1  la  Conventie,  cuprinde  atât  „bunuri  actuale” cât  si valori  patrimoniale inclusiv  în  anumite  situatii  bine  stabilite creante  al  caror  titular demonstreaza  ca  acestea au  o  baza  suficienta  în  dreptul  intern  si  în  virtutea  carora  reclamantul  poate  pretinde  cel  putin  o  „speranta  legitima”  în  exercitarea  efectiva a  dreptului sau (a  se  vedea  Draon  împotriva  Frantei MC,  nr.1.513/03, & 65, C.E.D.O. 2005-IX) .

Ori,  reclamantii,  fiind  beneficiarii  dispozitiilor  O.G. nr.15/2008,  asa  cum a  fost  aprobata  prin Legea nr.221/2008,  pot  pretinde  cel  putin  o „speranta  legitima”  cu  privire la realizarea  drepturilor  lor referitor  la  cresterile salariale .

De  altfel,  aceasta  „speranta  legitima”  a  reclamantilor îsi  gaseste  justificarea  si  în  desele modificari  legislative  prin  interventia  Guvernului,  care  prin  ordonante  succesive  a  cautat  sa  contracareze  masurile  legislative dispuse  de  Parlament  cu  privire  la  cresterile  salariale  ale  personalului  din  învatamânt (în  acest  sens a  se  vedea  hotarârea  împotriva  României, Strain  si  altii, nr.57.001/00, &56, C.E.D.O. 2005-VII, 21 iulie 2005, Paduraru citata  anterior, & 98-99, Podeanu, nr.4.596/03, &34, 16  februarie 2006, Radu  nr.13.309/03, & 34, 20  iulie 2006).

Mai  mult  decât  atât,  în  speta nu s-a  dovedit  ca  ingerinta  în  dreptul  reclamantilor cu privire  la  respectarea  drepturilor  lor  salariale s-a  facut cu  respectarea limitarilor  reglementate  de art.1  din  Protocolul  aditional  la  Conventie .

Astfel, potrivit art.1  din Protocol, privarea de  un  bun  se  poate  face  daca  aceasta  este  prevazuta  de  lege,  adica  de  normele  interne  aplicabile si  daca  este  impusa  de  o  cauza  de  utilitate  publica .

Pentru  ca  o  ingerinta sa  fie  „legala”  aceasta  trebuie,  pe  de o  parte  sa  fie  prevazuta  de lege,  asigurându-se  astfel  principiul  suprematiei  legii, principiu  fundamental  într-o  societate  democratica,  iar  pe  de  alta  parte  sa  pastreze  un  just  echilibru  între  cerintele  interesului  general  al  comunitatii  si  imperativele  apararii  dreptului  la  respectarea bunurilor  reclamantilor (cauza  Viasu  contra  României,  hot. Din 9  decembrie 2008).

Ori,  în  cauza  se  constata  ca însasi  Curtea  Constitutionala  a  considerat  ca  normele  emise  de Guvern  si  care  se  constituie  într-o  ingerinta  în  dreptul  la  un  salariu  marit  al  reclamantilor  încalca  legea  si  ca  aceste  norme  nu  fac  altceva decât  sa  contracareze  unele  masuri  de politica  legislativa  în  domeniul  salarizarii personalului  din  învatamânt  adoptate  de Parlament .

Cât  priveste prejudiciul  suferit  de  catre  reclamanti  si  care trebuie  sa  fie  acoperit  de  pârâti,  în  practica C.E.D.O.  cu  privire  la  aplicarea  dispozitiilor  art.41  din Conventie,  aceasta  a  stabilit  ca  reparatia  trebuie  sa  fie  echitabila si  sa  acopere  daunele  materiale suferite ca  urmare  a  ingerintei  produse (vezi cauza Tarik  împotriva României -  hotarârea  din 7  februarie 2008 si cauza  Serbanescu  împotriva  României ).

În  conformitate  cu aceasta  practica  se  impune  ca  reclamantilor sa  li  se  restituie diferenta  drepturilor  salariale de  care  acestia  ar  fi  trebuit  sa  beneficieze  potrivit  dispozitiilor  O.G. nr.15/2008,  asa  cum a  fost  probata  prin Legea nr.221/2008 .