Liberare condiţionată – art. 59 – 60 Cod procedură penală. Fracţiunea de pedeapsă în cazul deţinuţilor bolnavi.

Prin sentinţa penală nr. 1630/22.05.2008, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 7477/245/2008, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul S. M., din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 697/1993 a Judecătoriei Suceava şi s-a stabilit termenul pentru reînnoirea cererii la data de 01.11.2008.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a interpretat dispoziţiile art. 59 Cod penal, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 140/1996 şi în considerarea datei comiterii infracţiunii (29.05.1992), în sensul că, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul ar trebui să execute 1/2 din pedeapsă, respectiv 1370 de zile. S-a mai arătat că, deşi condamnatul a executat efectiv 1/3 din pedeapsă, respectiv 913 zile, acesta nu a realizat fracţiunea totală de 1370 de zile, care urmează să se împlinească în data de 24.02.2009.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen condamnatul S.M., care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita aplicare a normelor aplicabile în cazul deţinuţilor care nu pot câştiga zile prin muncă datorită stării de boală.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi întreaga cauză potrivit art. 3856 al. 3 Cod procedură penală, tribunalul a reţinut următoarele:

Articolul 59 Cod penal a fost modificat prin Legea nr. 140/1996, în sensul majorării fracţiunilor de pedeapsă ce trebuie executate pentru conferirea vocaţiei la liberare condiţionată.

În acord cu interpretarea oferită de Secţiile Unite ale ÎCCJ prin Decizia nr. XXV din 16 aprilie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa de fond a apreciat corect că petentului S.M. îi sunt aplicabile dispoziţiile mai favorabile ale art. 59 Cod penal, în redactarea anterioară apariţiei Legii nr.140/1996. De altfel, legea amintită a introdus şi un text nou, art. 591 cod penal, care reglementează situaţia persoanelor condamnate pentru infracţiuni din culpă şi stabileşte aceleaşi condiţii de fracţie ca vechiul text al art. 59 Cod penal.

Potrivit acestui text de lege, „după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionata nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani.”

În speţă, datorită afecţiunile de care suferă, condamnatul S.M. nu a putut fi folosit la muncă şi, ca atare, nu a putut realiza un câştig (materializat în zile considerate ca executate) pe baza muncii în penitenciar. Invocând starea de boală, respectiv incapacitatea de muncă şi un precedent judiciar izolat (sentinţa penală nr. 1408/2008 a Judecătoriei Iaşi, nedefinitivă), petentul a cerut liberarea condiţionată la executarea efectivă a unei treimi din pedeapsă, cu motivarea că art. 60 Cod penal reglementează astfel de situaţii şi oferă posibilitatea liberării condiţionate la executarea efectivă a fracţiei de 1/3 din pedeapsă.

Contrar acestor susţineri, tribunalul aminteşte că principiul preeminenţei dreptului împiedică posibilitatea unei asemenea interpretări.

Astfel, legiuitorul a hotărât că, pe lângă condiţia executării unei anumite fracţiuni din pedeapsă, persoanele aflate în locurile de deţinere pot fi eliberate înainte de executarea integrală a pedepsei doar dacă: (a) sunt stăruitoare în muncă, (b) sunt disciplinate (c) dau dovezi temeinice de îndreptare (d) au sau nu au antecedente penale. Acceptând că în locurile de detenţie pot fi încarcerate şi persoane bolnave, legiuitorul a recunoscut implicit şi imposibilitatea din partea acestei categorii speciale de deţinuţi de a fi stăruitoare în muncă. De aceea, art. 60 Cod penal, cu denumirea marginală „liberarea condiţionată în cazuri speciale” a reluat dintre condiţiile prevăzute de art. 59 doar pe cele privitoare la dovezile temeinice de disciplină şi de îndreptare, însă a menţinut, ca normă de trimitere, condiţia executării fracţiunii de pedeapsă.

Dacă ar fi dorit să creeze o situaţie de favoare deţinuţilor bolnavi, legiuitorul ar fi prevăzut expres pentru aceştia o fracţiune mai mică decât fracţiunea obligatorie de pedeapsă pentru condamnaţii sănătoşi.

Ar mai trebui amintit că instanţele nu pot crea drept, rolul constituţional al acestora fiind doar acela de a aplica şi interpreta legile în vigoare. În acest context, interpretarea unor texte de lege în sensul înlăturării unei norme pozitive pe baza unei simple presupoziţii de discriminare, face ca o astfel de hotărâre judecătorească să fie privită ca un exces de putere, prin trecerea în domeniul altei puteri constituite în stat (a se vedea în acest sens considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 818/03.07.2008).

Atâta timp cât actualul legiuitor a menţinut concepţia Codului penal adoptat în anul 1968, că persoanele aflate în executarea unor pedepse trebuie reeducate prin muncă, iar stăruinţa acestora merită recompensată prin acordarea unui câştig echivalent în zile considerate ca executate, instanţele nu pot decât să se supună voinţei puterii legislative.

Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul va respinge criticile formulate prin motivele de recurs, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa prin care s-a respins cererea de liberare condiţionată.

În mod corect prima instanţă a constatat că petentul S.M. nu a executat încă fracţiunea obligatorie, de jumătate din pedeapsă (reprezentând 1370 de zile de închisoare), necesară pentru dobândirea vocaţiei la liberarea condiţionată. Este adevărat că acesta a executat efectiv fracţiunea de 1/3 din pedeapsă (la data de 02.02.2008 deţinutul avea executate cele 913 zile de închisoare reprezentând o treime din pedeapsă), însă, aşa cum prevede expres art. 59 al. 2 Cod penal, această condiţie de fracţie reprezintă un prag minim obligatoriu, aplicabil exclusiv deţinuţilor care câştigă zile ce se consideră ca executate prin muncă.

Din motivele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, recursul declarat de condamnatul S.M. a fost respins ca nefondat, sentinţa atacată fiind menţinută ca legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare