Civil. Neacordarea cheltuielilor de judecată în condiţiile în care nu există identitate între emitenta facturii şi persoana care a reprezentat reclamanta în baza delegaţiei de reprezentare.

Prin  actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Oltenita sub nr. 3171/269/2009 reclamanta SC U SRL – reprezentata de director general a chemat în judecata pe pârâta Primaria mun. Oltenita pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea la plata sumei de 12.149 lei  (estimata provizoriu în conf. cu art. 43 C. comercial; la o rata dobânda de scont stabilita de BNR 10,14 % pe  an) cu titlu de daune interese, cât si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

În motivarea actiunii reclamanta arata ca în urma raportului de inspectie fiscala nr.20292/15.11.2007 si Deciziei de impunere nr.21019/17.10.2007 întocmite de consilierii G si S, a fost obligata în mod nejustificat la plata impozitului pentru o suprafata de teren agricol de 1174,59 ha. aferent anilor 2006 si 2007, în suma de 68.519 lei.

Desi a formulat contestatie împotriva actelor la organul emitent, acesta nu numai ca a respins contestatia formulata, dar a si trecut la punerea în executare a deciziei de impunere, care constituie titlu executor, conditii în care a fost spoliat din contul societatii de suma de 68.519 lei; fapt de natura perturbator în activitatea economica a societatii,  de natura sa aduca întârzieri atât în plata salariilor cât si a ratelor bancare.

În atare  situatie,  reclamanta a formulat contestatie în materie de contencios administrativ, împotriva actelor mai sus mentionate, si în baza deciziei civile nr. 2013/29.09.2008, actele administrate au fost desfiintate si, în consecinta, pârâta a fost obligata la restituirea sumelor încasate fara drept.

Fata de aceasta situatie, reclamanta solicita restituirea sumelor retinute din contul societatii în mod nelegal, situatie în care  pârâta abia  în  data de 2.02.2009 a compensat suma cu impozitul pe anul 2009. În aceasta situatie, solicita sa se constate ca reclamanta a fost lipsita  de suma de 68.159 lei din 15.11.2007 pâna pe 2.02.2009, mai exact 13 luni.

Pentru îndeplinirea acestei obligatii de plata a daunelor interese, se impune obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.

Aceste daune cominatorii reprezinta un mijloc indirect însa eficient de constrângere a Primariei Mun. Oltenita, care avea obligatia sa respecte în totalitate actele normative emise de catre Parlamentul României,  aplicându-le cu strictete si celeritatea  ceruta de realitatile sociale cât prevederile legale.

În acelasi timp se asigura respectarea art. 41 alin.1 si 2 din Constitutia României cu privire la garantarea creantelor asupra statului.

Cuantumul daunelor cominatorii solicitate este de 1.000 RON/zi de întârziere calculate dupa trecerea a 30 de zile de la comunicarea sentintei ce se va pronunta în cauza.

 În  drept, reclamanta a invocat dispoz. art. 998, 999 si 1000 alin. 3 C.civil.

Pârâta Primaria mun. Oltenita a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.

În fapt arata ca  decizia mentionata de reclamant a fost emisa urmare a Raportului de inspectie fiscala nr.20292/2007 efectuat de catre reprezentantii ai Primariei mun. Oltenita si ai Curtii de Conturi.

Potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala „decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si înstiintari de plata, de la data comunicarii acestora,  în conditiile în care se stabilesc sume de plata.”

Urmare a admiterii deciziei de impunere, reclamantul nu a fost  executat silit ci a procedat de buna voie la achitarea impozitului aferent anului 2007.

Desi prin actiunea introductiva se precizeaza faptul ca restituirea sumelor ar fi fost facuta abia la data de 2.02.2009, aceasta a fost de fapt efectuata la data de 16.01.2009,  în termenul legal de 30 de zile de la data primirii deciziei civile nr. 2013/29.09.2008.

Dovada acestei sustineri stau notificarea depusa de catre reclamanta prin care solicita restituirea sumelor depuse si înregistrate la sediul  institutiei sub nr. 24931/17.12.2009 si referatul intern întocmit de catre reprezentantii Biroului  Constatare  Stabilire si Control Impozite Locale, înregistrat sub nr. 759/16.01.2009.

Mai mult decât atât,  suma a fost restituita prin compensarea sumei de 68.519 lei astfel  66.884 lei impozit aferent anului 2009 si 1635 lei ramasita neachitata în anul 2008 (cu termen scadent la 30.09.2008).

Pâna la data comunicarii deciziei definitive si irevocabile, raportul de inspectie fiscala  si  decizia de impunere contestata au fost considerate legale si întemeiate, motiv pentru care nu exista nici un impediment pentru executarea lor.

În plus, desi codul civil face referire la „orice fapta care cauzeaza alteia un prejudiciu” este unanim recunoscut, atât în literatura de specialitate cât si în practica,  faptul ca prevederea se refera numai la fapta ilicita cauzatoare de prejudicii ca element al raspunderii.  În aprecierea caracterului ilicit al faptei,  este  normal sa se aiba în vedere atât normele juridice cât si normele de convietuire sociala. Exista  însa astfel de situatii în care fapta savârsita, desi este cauzatoare de prejudicii,  raspunderea nu poate fi  angajata întrucât caracterul ilicit al faptei este înlaturat. Printre acestea si îndeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului. Considera ca si în acest caz  se afla într-o atare situatie.  Este adevarat ca a fost respinsa de catre pârâta contestatia introdusa de catre reclamanta, dar acest fapt  fusese întarit si de respingerea de catre instanta de fond a contestatiei introduse.

Totodata solicita ca reclamantul sa faca dovada daunelor solicitate prin prezenta actiune, simpla prezumtie a unor eventuale daune ce puteau aparea considera ca nu poate constitui o proba reala în vederea admiterii actiunii.

Fata de aceste motive, solicita respingerea actiunii ca neîntemeiata.

În drept a invocat dispoz. art. 115 – 118 c.pr.civila, art. 998 – 1000 c. civil, art. 86 alin. 6 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

În dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriu si expertiza financiar contabila.

Solutionând cauza prin sentinta civila nr.105/22.01.2010, Judecatoria Oltenita a admis în parte actiunea reclamantei SC U SRL, asa cum a fost precizata, împotriva pârâtei Primaria Mun. Oltenita.

A omologat raportul de expertiza contabila efectuat în cauza de expert contabil B.

A obligat pe pârâta la plata sumei de 6447 lei catre reclamanta cu titlu de daune interese.

A respins capatul de cerere privind daunele cominatorii.

A obligat pe pârâta la 1612 lei (RON) catre reclamanta reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt:

Având în vedere ca prin decizia civila nr. 2013/29.09.2008, a C.A.B. a fost anulat raportul de inspectie fiscala nr. 20292/8.10.2007, decizia de impunere nr. 21019/17.10.2007 si dispozitia nr. 1552/15.11.2007 în ceea ce priveste plata impozitului pentru o suprafata de 1174,59 ha aferent anului 2006, în suma de 68.519 lei reclamanta este îndreptatita ca pe lânga suma care trebuie restituita sa primeasca si daune interese reprezentând dobânda legala aplicata la suma de bani care trebuie restituita. În aceasta situatie, reclamanta nu trebuie sa faca dovada ca i s-a cauzat o paguba,  lipsa de folosinta  a  unei sume  de bani provoaca creditorului  un prejudiciu  care este egal cu dobânda legala.

Cu privire la daunele cominatorii, s-a retinut ca acestea sunt un mijloc de constrângere  prin amenintarea pe care o prezinta pentru debitor, spre a-l determina sa-si execute obligatia asumata de bani, deoarece acestea produc dobânzi în caz de întârziere la executare. Daunele cominatorii se aplica numai atunci când este vorba despre asigurarea executarii  obligatiilor de a face si de  a  nu face.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs pârâta Primaria Municipiului Oltenita criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:

Plata sumei de 68519 lei s-a facut de buna voie de catre reclamanta si nu ca urmare a unei proceduri de executare silita, iar restituirea sa s-a facut în termenul legal de 30 de zile de la solicitare, conform referatului intern nr.759/16.01.2009, astfel încât nu se justifica obligarea sa la plata dobânzii legale pâna la data de 02.02.2009 deoarece trebuia avuta în vedere de catre expert data de 16.01.2009 când s-a întocmit referatul respectiv pe care a fost pusa viza de aprobare a compensarii si nu data de 02.02.2009.

Împotriva aceleiasi sentinte, în termen legal, a declarat recurs si reclamanta SC U SRL prin care a criticat hotarârea pronuntata sub aspectul neacordarii în totalitate a cheltuielilor de judecata avansate de aceasta, respectiv onorariul de consultanta, redactare si reprezentare a sa în suma de 1428 lei, conform facturii nr. LEX 001/2010 din 14.01.2010  ce a fost depusa la dosarul cauzei, însa nu a fost avuta în vedere de catre instanta.

La termenul din 29.04.2010, dupa strigarea dosarului la ordine în sedinta de judecata în lipsa recurentei reclamante sau a vreunui reprezentant al sau si luarea în pronuntare a cauzei, s-a depus de catre consilier juridic T (împuternicit al reclamantei conform delegatiei aflate la fila 28 din dosar) o cerere de repunere pe rol a cauzei motivat de faptul ca dosarul a fost strigat anterior orei fixate prin citatie, respectiv la ora 930  în loc de ora 1100 .

Instanta a respins cererea ca neîntemeiata deoarece verificând  mentiunile cuprinse în continutul citatiilor emise pentru termenul de judecata din 29.04.2010(filele 20,21)reiese ca ambele parti au fost citate pentru ora 930  si nu pentru ora 1100 cum eronat s-a sustinut.

Analizând actele si lucrarile dosarului si sentinta atacata în raport de motivele de recurs invocate dar si din oficiu, conform art.3041 C.p.civ, tribunalul constata ca ambele recursuri nu sunt fondate si urmeaza a fi respinse.

Cât priveste recursul reclamantei SC U SRL rezulta ca a fost depusa cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei (în sedinta din 05.01.2010) de catre reprezentantul reclamantei factura nr. LEX 001/2010 din 14.01.2010 emisa de SC L SRL ce atesta acordarea serviciilor de consultanta, redactare si reprezentare a reclamantei de catre aceasta societate comerciala, însa, tribunalul constata ca, pe de o parte, aceasta factura nu este însotita de vreun alt înscris care sa ateste si plata onorariului mentionat, iar, în plus, nici nu exista identitate între emitenta facturii si persoana care a reprezentat reclamanta în baza delegatiei de reprezentare aflata la fila 8 din dosar, respectiv consilierul juridic T.

 Cum nu s-a facut nici la instanta de fond si nici în recurs vreo dovada a vreunei legaturi între aceste doua subiecte de drept distincte, tribunalul constata ca în mod justificat instanta de fond nu a inclus în cheltuielile de judecata acordate reclamantei si onorariul mentionat în factura respectiva.

Cât priveste recursul pârâtei Primaria Municipiului Oltenita, tribunalul retine ca nici acesta nu este fondat întrucât sustinerile sale sunt contrazise de continutul deciziei de impunere nr.1480 emisa de aceasta la data de 29.01.2009, din care rezulta ca la aceasta din urma data a intervenit efectiv compensarea debitului achitat de reclamanta cu cel datorat bugetului local si nu la cea invocata prin motivele de recurs, neavând deci relevanta sub aspectul daunelor interese acordate si calculate prin raportul de expertiza întocmit data referatului prin care a fost aprobata (scriptic) compensarea respectiva.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmeaza a respinge ca neîntemeiate recursurile declarate de SC U SRL si PRIMARIA MUNICIPIULUI OLTENITA împotriva sentintei civile nr.105/2010 pronuntata de Judecatoria Oltenita.

Domenii speta

Spete similare