Asigurări sociale

Sentinţă civilă 573/D din 03.04.2009


Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 6567 din 04.11.2008 d-na L.S. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 17994/29.09.2008 emisă de CJP Bacău solicitând obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie admisă cererea de înscriere la pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă începând cu 01.08.2008, cu recunoaşterea perioadei lucrate în grupa I de muncă.

În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că deşi a depus la CJP Bacău sentinţa civilă nr. 1391/B/2007 prin care Tribunalul Bacău a constatat că a prestat activitate în grupa I de muncă în perioada 01.09.1977 – 01.04.2001, hotărârea rămânând definitivă şi irevocabilă, în mod nejustificat cererea sa de acordare a pensiei a fost respinsă. A arătat, de asemenea, contestatoarea că ceilalţi colegi ai săi cărora li s-a recunoscut perioada lucrată în grupa I de muncă prin aceeaşi hotărâre judecătorească beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.

În dovedirea susţinerilor sale contestatoarea a depus la dosar înscrisuri (fl. 3-6).

Acţiunea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit Legii 19/2000.

Formulând întâmpinare prin reprezentanţii săi legali CJP Bacău a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei cu motivarea că în situaţia contestatoarei vârsta standard de pensionare este de 60 de ani cu realizarea unui stagiu de cotizare de 30 ani.

Din calculele efectuate s-a reţinut că la data depunerii cererii (07.08.2008) contestatoarea realizase un stagiu de 36 ani şi 4 luni şi avea vârsta de 50 ani şi 2 luni din care 23 ani şi 7 luni în grupa a II-a de muncă, beneficiind de o reducere a vârstei standard de 5 ani pentru activitatea depusă în grupa a II-a.

Deşi contestatoarea a depus la dosar şi adeverinţa nr. 757/05.08.2008 eliberată de lichidator judiciar SC S.Q. SRL această adeverinţă nu poate fi luată în considerare, fiind incompletă (nu menţionează procentul de timp efectiv lucrat în grupa I-a de muncă), nefiind valorificată.

În ceea ce priveşte sentinţa invocată de contestatoare, s-a arătat în întâmpinare că aceasta nu este opozabilă CJP ci angajatorului care avea obligaţia emiterii unei adeverinţe cu menţiunea procentului de timp lucrat în grupa I de muncă (fl. 13,14).

În dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosar înscrisuri (fl. 15-49).

Analizând înscrisurile aflate la dosar instanţa constată următoarele:

D-na S.L., născută la 27.05.1958 a solicitat înscrierea sa la pensie pentru limită de vârstă la 07.08.2008, dată la care avea vârsta de 50 ani şi 2 luni.

Potrivit dispoziţiilor Ordonanţei 340/2001 în situaţia contestatoarei vârsta standard de pensionare este de 60 ani, cu realizarea unui stagiu de cotizare de 30 ani, în cuprinsul deciziei 17994/29.09.2008 reţinându-se ca stagiu efectuat 36 ani şi 4 luni.

Deşi contestatoarea avea la data formulării cererii doar 50 ani şi 2 luni, intimata era ţinută de sentinţa civilă nr. 1391/D/2007 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar 1041/110/6456/2006 potrivit căreia în perioada 01.09.1977 – 01.04.2001 d-na S.L.a prestat activitate care se încadrează în grupa I de muncă pentru SC S. SA Bacău (fl. 4-6).  În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că activitatea s-a desfăşurat în procent de 100% în condiţii deosebite, pretabile la acordare grupei I de muncă.

Susţinerea intimatei potrivit căreia sentinţa Tribunalului Bacău nu este opozabilă CJP ci doar angajatorului nu poate fi primită; deşi nu a fost parte în proces, intimata este ţinută de constatările instanţei, pretenţia sa de a primi o adeverinţă cu aceleaşi menţiuni fiind nejustificată.

Prin urmare, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 43 al. 3 din Legea 19/2000 şi art. 2 din HG 1025/2003, contestatoarei trebuie să i se recunoască dreptul de înscriere la pensie indiferent de vârstă, cu condiţia îndeplinirii stagiului de cotizare, condiţie îndeplinită în speţă, începând cu data cererii, respectiv 07.08.2008.