Exequator

Sentinţă civilă 137 din 29.09.2009


Dosar nr. 3011/109/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 137

Şedinţa publică de la 29 Septembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE V T

Grefier G G

?

S-a luat în examinare pentru soluţionare în primă instanţă, acţiunea civilă formulată de reclamanta  S A M, în contradictoriu cu pârâtul  K M, având ca obiect „exequator” (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat R C pentru reclamantă, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă  care învederează că  s-a depus la dosar la data de  29.09.2009, cerere de strigare a cauzei la finele şedinţei de judecată, formulată de  avocat R C, apărător ales al  reclamantei.

Avocatul reclamantei depune la dosar dovada citării pârâtului prin publicitate  şi arată că nu are cereri de formulat.

Tribunalul, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri de fond.

Avocatul reclamantei solicită admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.07.2009, reclamanta S A M a solicitat în contradictoriu cu K M  ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să fie recunoscute efectele sentinţei nr.46/09 pronunţată de Tribunalul Primei Instanţe numărul doi  EL PRAT DE LLOBREGAT, în dosarul nr.-/2008.

În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că prin sentinţa mai sus menţionată s-a dispus încredinţarea tutelei minorului K E către reclamantă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.370-370 3 c.proc.civ.

Tribunalul deliberând asupra prezentei cauze constată  că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.21 alin 1 din Regulamentul nr. nr.2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materia matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, precum şi al art.33 din Regulamentul nr.44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea  şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus încredinţarea copilului şi stabilirea pensiei de întreţinere, pronunţate de o instanţă a unui stat membru, sunt recunoscute op legis  pe teritoriul altui stat membru fără a mai fi necesare şi alte formalităţi, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art.34 din acelaşi Regulament.

Avându-se în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada vreunei dintre excepţiile prevăzute de art.34 din Regulamentul nr.44/2001, tribunalul va dispune recunoaşterea efectelor sentinţei nr.46/09 pronunţată de Tribunalul Primei Instanţe numărul doi  EL PRAT DE LLOBREGAT, în dosarul nr.352/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta S A M,  domiciliată în C, str.I Ţ, jud. Argeş, în contradictoriu cu K M , domiciliat în S şi cu reşedinţa în  C, str.IŢ.

Recunoaşte pe teritoriul României efectele sentinţei nr.46/09 pronunţată de Tribunalul Primei Instanţe numărul doi  EL PRAT DE LLOBREGAT, în dosarul nr.-/2008.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2009

Domenii speta