Despăgubiri civile. Greşita reţinere a solidarităţii dintre inculpat şi asigurator cu privire la despăgubiri cilvile

Decizie 9 din 13.01.2009


Prima instanţă: În baza art. 33 lit.a - 34 lit. b C.p., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 al. 2 C.p. şi art. 184 al. 2 şi 4 C.p. În baza art. 71 C.p. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c C.p., dispunându-se suspendarea condiţionată a pedepsei principale şi pedepsei accesorii. În baza art. 998, 999 Cod Civil, art. 107 şi 109 din Legea nr. 105/1992, art. 55 din Legea nr. 136/1995 a fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul la plata de daune materiale şi daune morale către părţile civile.

Apel: Tribunalul Brăila a admis apelul declarat de părţile civile, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată numai în ce priveşte latura civilă a cauzei şi în rejudecare a desfăcut solidaritatea dintre inculpat şi asigurătorul de răspundere civilă în ceea ce priveşte plata despăgubirilor civile către părţile civile şi a obligat numai asigurătorul la plata acestora.

 Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 48 din Legea nr. 136/1996 privind asigurările şi reasigurările, plata despăgubirilor se face de către asigurător în limita maximă a despăgubirilor cuprinse în contractul de asigurare, neputându-se astfel reţine o solidaritate de răspundere civilă între asigurat şi asigurător.