Circulatie rutiera

Circulatie rutiera

Data publicarii pe portal: 12 martie 2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 6.10.2009 sub nr. 9147/311/2009 petentul C.D.G. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu IPJ Olt - Serviciul Politiei Rutiere, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 44410654 din 22.09.2009, cu consecinţa exonerării sale de amenda aplicată şi a revocării măsurii complementare a reţinerii permisului de conducere.

În motivarea plângerii petentul arată că prin procesul-verbal contestat a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 540 de lei întrucât în ziua de 22.09.2009, ora 9,00 a fost depistat conducând autovehiculul B-99-AFN pe raza localităţii Grădinari, cu o viteză de 99 km/h, în condiţiile în care limita de viteză era de 50 Km/h.

Petentul a arătat prin plângere că situaţia prezentată în procesul verbal de contravenţie nu corespunde realităţii  şi că nu se afla în localitate în momentul în care a fost surprins de aparatul radar. Mai arată acesta că agentul constatator nu a consemnat în procesul verbal datele de identificare ale aparatului radar cu care a fost înregistrat.

Totodată, petentul invocă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenţie întrucât acesta a fost întocmit fără respectarea art. 19 din OG 2/2001, fiind încheiat în lipsa unui martor asistent. De asemenea, agentul constatator nu a completat rubrica „alte menţiuni”, nefiind consemnate obiecţiunile petentului.

Acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform dispoziţiilor art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 36 din OG nr. 2/ 2001 şi art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

În dovedirea plângerii s-a propus şi s-a administrat proba cu înscrisuri depunându-se în acest sens la dosar procesul-verbal de contravenţie  seria CC nr. 4410654, precum şi înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie.

Intimatul, legal citat în cauză, cu copie de pe cererea de chemare în judecată şi cu menţiunea de a depune întâmpinare, nu a depus întâmpinare în cauză.

Instanţa în temeiul rolului său activ în materie probatorie reglementat prin art. 129 alin.5 din Codul de procedură civilă a emis două adresă către intimată pentru a înainta la dosar:  planşe fotografice care să dovedească abaterea comisă de petent, buletin de verificare metrologică, graficul de patrulare şi atestat de operator radar al agentului constatator.

La termenul din data de 24.11.2009 a fost audiat martorul C.C.M., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar la fila 16.

Analizând actele şi lucrările dosarului în contextul legislaţiei interne în vigoare şi având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa constată următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 4410654 din data de 22.09.2009, petentul C.D.G. a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 540 lei pentru comiterea contravenţiei  de a conduce cu viteza de 99 Km/h în localitate.

Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea plângerii verifică legalitatea şi temeinicia procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reţine în mod clar şi constant ca indiferent de distincţiile care se fac în dreptul intern între contravenţii şi infracţiuni, persoana acuzata de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenţie trebuie sa beneficieze de garanţiile specifice procedurii penale. Recent şi România a fost condamnata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv ca s-a încalcat prezumţia de nevinovaţie într-o procedura contravenţionala (a se vedea paragr. 66-69 din Hotarârea Anghel împotriva României, publicata pe site-ul oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului).

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa concluzioneaza că acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei iar acesta beneficiaza de prezumţia de nevinovăţie, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii faţa de posibilele abuzuri din partea autorităţilor, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravenţională desfăşurată în faţa instanţei de judecată revine în primul rând organului constatator şi nu petentului.

In privinţa probaţiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situaţia în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanţa în privinţa vinovăţiei „acuzatului” dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

In plus, fiind vorba despre o acuzaţie penală, organul constatator avea obligaţia de a informa petentul în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii si cauzei acuzaţiei formulate împotriva sa şi de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzaţia.

Referitor la procesul-verbal, instanţa reţine că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exerciţiul funcţiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

In acest sens este de remarcat că în jurisprudenţa Curţii se reţine în mod constant că prezumţiile nu sunt în principiu contrare Convenţiei. Astfel, în Hotărârea pronunţată în cauza Salabiaku c. Franţei, Curtea a reţinut ca prezumţiile sunt permise de Convenţie dar nu trebuie sa depasească limitele rezonabile ţinând seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apărării (paragr. 28).

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de verdicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumţia de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoana învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deşi din probele administrate de „acuzare” instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia „acuzatului”, dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

Analizând materialul probator existent în cauză instanţa reţine următoarele:

Conform  Normelor de Metrologie Legală Nml 021 – 05  privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre-radare)”, publicată în Monitorul Oficial nr. 1102bis din 07.12.2005 înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elementele:

- data şi ora la care a fost efectuată măsurarea;

- valoarea vitezei măsurate;

- sensul de deplasare a autovehiculului;

- faptul că a fost efectuată autotestarea (conform. 3.2.6);

- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestui.

De asemenea, potrivit art. 121 din RAOUG 195/2002 conducătorii de autovehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehicul condus, iar potrivit art. 108 alin. 1 lit. c) pct.3 constituie contravenţie depăşirea cu 31-40  km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.

Potrivit art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002 constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie.

Instanţa constată că în cauză intimata la solicitarea instanţei a înaintat două planşe fotografice de tip radar în care se distinge imaginea autovehiculului petentului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare B-99-AFN, sensul de deplasare a autovehicului precum şi valoarea vitezei măsurate de 99 km/h în prima fotografie. În ceea ce priveşte funcţia de autotestare potrivit Normei de metrologie legală NML-021-05 modificată prin Ordinul nr. 153/2007 este necesară autotestarea numai în cazul aparatelor radar care pot trece în regim de măsurare fără autotestare implicită. Verificarea funcţiei de autestare se realizează numai cu ocazia omologării şi verificării metrologice a aparatului radar şi  nu se realizează la fiecare pornire a aparatului radar de către operator.  Această concluzie rezultă din art. 5.2 care prevede în mod expres că cerinţele metrologice şi tehnice care trebuie verificate în  cadrul modalităţilor de control metrologic legal prin aprobare de model şi verificare metrologică sunt indicate în tabelul 1.  În tabelul 1 – cerinţe metrologice şi tehnice specifice modalităţilor de control metrologic legal se prevede că verificarea funcţiei de autotestare se realizează la aprobarea de model şi la verificarea metrologică iniţială şi periodică. Aşadar, dovada efectuării funcţiei de autotestare se face prin intermediul buletinului de verificare metrologică.

De asemenea, în procesul verbal de contravenţie se menţionează faptul că petentul a fost filmat cu aparatul radar seria  PYT673000034, intimata depunând la dosar buletinul de verificare metrologică nr. 0197734 din data de 28.08.2009 al aparatului radar menţionat în procesul verbal de contravenţie, în termenul de valabilitate de 12 luni, făcând prin acesta dovada înregistrării vitezei autovehiculului petentului cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, aşa cum prevăd dispoziţiile care reglementează contravenţia pentru care petentul a fost sancţionat. Omologarea aparatului radar se stabileşte tot prin cercetarea buletinului depus, întrucât în cuprinsul acestuia apare indicativul de aprobare de model.

Astfel instanţa constată că motivul de nelegalitate a procesului verbal invocat de petent şi anume neconsemnarea datelor de identificare ale aparatului radar nu este întemeiat, întrucât agentul constatator a menţionat seria aparatului radar în funcţie de care instanţa poate verifica dacă acesta este omologat şi verificat metrologic.

Neîncheierea procesului verbal în conformitate cu anexa 1 D astfel cum prevăd dispoziţiile art. 181 din RAOUG atrage sancţiunea nulităţii relative a procesului verbal, ori în cauză petentul nu a făcut dovada faptului că ar fi suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenţie.

Intimata a făcut dovada şi a celorlalte condiţii prevăzute de Normele de metrologie legală în sensul că măsurătorile sunt efectuate doar de operatori calificaţi, ataşând în acest sens la dosar copia atestatului de operator radar a agentului constatator care a încheiat procesul verbal de contravenţie contestat, precum şi graficul de patrulare.

Referitor la motivele de nulitate a procesului verbal invocate de petentul C.D.G. în plângerea contravenţională, instanţă constată că nu sunt motive de nulitate absolută, acestea fiind prevăzute în mod expres de art. 17 din OG.2/2001, ci motive de nulitate relativă. În ceea ce priveşte martorul asistent, acesta nu mai era necesar deoarece potrivit art. 19 din OG 2/2001 procesul verbal se încheie în prezenţa unui martor asistent atunci când contravenientul nu este de faţă, refuză să semneze sau nu poate să semneze, iar în speţa dedusă judecăţii contravenientul a fost de faţă şi a semnat procesul verbal. Totodată, potrivit art. 109 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 în cazul contravenţiilor constatate cu mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, procesul verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către un martor. Având în vedere că la constatarea contravenţiilor de acest gen este permisă de lege încheierea procesului verbal în absenţa unui martor asistent chiar şi în cazul lipsei contravenientului, instanţa apreciază că nu mai era necesară prezenţa unui martor asistent, procesul verbal fiind legal încheiat.

În ceea ce priveşte lipsa obiecţiunilor petentului în procesul verbal de contravenţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite  prin decizia nr. XXII din 19 martie 2007, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din 05/12/2007 a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator şi-a încălcat obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă dreptul de a face obiecţiuni, ci şi că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. În speţă, instanţa apreciază că petentul nu a reusit să facă această dovadă. Pentru a ajunge la această concluzie instanţa a luat în considerare şi faptul că petentul a avut posibilitatea de a-şi prezenta pe larg obiecţiunile prin intermediul prezentei plângeri contravenţionale, susţineri analizate în prezenta hotărâre.

În vederea respectării prezumţiei de nevinovăţie a petentului, care a susţinut că nu a condus cu viteza menţionată în procesul verbal în interiorul localităţii, instanţa a încuviinţat pentru acesta proba cu un martor pentru a dovedi faptul că nu se afla în localitate. De asemenea, acesta a depus la dosar 2 planşe foto prin care a dorit să dovedească faptul că în zona în care a fost surprins de aparatul radar şi în afara localităţii sunt plasate imobile, în acest sens solicitând înlăturarea înregistrărilor care au stat la baza încheierii procesului verbal de contravenţie.

 Deşi din depoziţia martorului propus de petent şi audiat de instanţă la termenul din data de 24.11.2009 a rezultat că petentul circula în momentul în care a fost oprit de poliţie în afara localităţii urmând să intre în localitatea Grădinari, instanţa o va înlătura, întrucât din analiza planşelor fotografice depuse la dosar se poate observa în mod clar că autovehiculul petentului se apropia de un indicator de avertizare „Copii” care este situat, de regulă, în apropierea şcolilor sau grădiniţelor, ceea ce întăreşte opinia instanţei că petentul rula în localitate în momentul în care a fost filmat de aparatul radar cu viteza de 99 km/h. De asemenea, instanţa reţine şi prevederile art. 123 din RAOUG potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30Km/h în localitate şi 50 km/h în fara localităţii în zona de acţiune a indicatorului de avertizare „copii” în intervalul orar 7-22, iar contravenţia a fost constatată la ora 9. Aşadar, chiar şi în situaţia în care petentul ar fi circulat în afara localităţii ar fi avut obligaţia legală de a reduce viteza până la 50km/h.

Cu privire la sancţiunea aplicată instanţa apreciază că aceasta este corect individualizată în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din OG 2/2001, ţinând cont de faptul că fapta prezintă pericol social întrucât rularea cu o viteză de 99 km/h într-o zonă în care există indicatorul de avertizare „Copii” poate produce consecinţe grave prin punerea în pericol a integrităţii fizice a copiilor.

Faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa constată că petentul a săvârşit contravenţia  reţinută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenţie contestat, procesul verbal fiind legal şi temeinic, motiv pentru care va respinge plângerea contravenţională formulată de C.D.G. ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal de contravenţie seria CC nr. 4410654.

Domenii speta

Spete similare