Revendicare şi obligaţie de a face

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 1210/2013

Şedinţa publică de la 16 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE L.M.P.

Grefier E.I.

Pe rol fiind judecarea acţiunii formulată de reclamanta P.E., domiciliată în T-C., str. E., nr. 13, judeţul G., şi pârâta S.E., domiciliată în T-C., sat P., judeţul G., având ca obiect revendicare şi obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile, reclamanta fiind reprezentată de avocat B.A. şi de procuratoarea D.D., iar pârâta de avocat P.I..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat instanţei că a fost ataşat spre observare dosarul nr. 2635/317/2011 al Judecătoriei T-C., după care;

Avocat P.I. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a observa actele şi lucrările dosarului.

Avocat B.A., având în vedere dispoziţiile art. 132 Cod procedură civilă, a depus la dosar o precizare privind câtimea obiectului acţiunii şi a precizat că nu solicită alte probe şi nu formulează alte cereri.

Avocat P.I. a precizat că nu mai insistă în cererea de amânare pentru a observa actele şi lucrările dosarului, că nu solicită alte probe şi nu formulează alte cereri.

Nemaifiind cereri de formulat şi probe de administrat, constatând terminată cercetarea judecătorească şi cauza în stare de judecată, instanţa a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat B.A., pentru reclamantă, a solicitat admiterea acţiunii cum a fost precizată, obligarea pârâtei să-i lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 360 mp, identificat în raportul de expertiză la punctele 1,2 şi 3, situat în T 39, P 1704/2, cu vecinătăţile din acţiune, obligarea pârâtei la ridicarea gardului de beton şi a gardului construit din lemn pe stâlpi de beton şi lemn iar în caz de refuz, să fie autorizată reclamanta să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei; cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea concluziilor sale, a arătat că, referitor la primul  capăt de cerere, cele două condiţii de admisibilitate a acţiunii în revendicare sunt îndeplinite. Pârâta a formulat o acţiune având ca obiect nulitatea titlului de proprietate prin care a susţinut că ea era îndreptăţită la terenul în suprafaţă de 360 mp, însă din decizia de casare depusă la dosar rezultă că terenul aparţine reclamantei, iar pârâta nu era îndreptăţită la stabilirea dreptului de proprietate. Cu privire la cea de-a doua condiţie de admisibilitate a acţiunii în revendicare, respectiv ocupaţiunea, din declaraţiile martorilor aflate la filele 27 şi 28 din dosar rezultă că pârâta S.E. ocupă terenul de 360 mp. De asemenea, a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 225 Cod procedură civilă întrucât pârâta nu s-a prezentat, în mod culpabil, la interogatoriu, putându-se vorbi de o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei. A mai arătat că la dosarul cauzei a fost depusă o autorizaţie de construire pentru casă, autorizaţia de construire fiind pentru imobilul casă de locuit situat pe un alt teren decât terenul în litigiu.

A mai solicitat admiterea capătului doi de cerere, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, onorariul de expert, taxa de timbru, zilele martorilor prezenţi în instanţă, depunând la dosarul cauzei o notă de cheltuieli şi o copie a chitanţei seria GJ nr. 1578/16.11.2011.

Avocat P.I., pentru pârâtă, a solicitat respingerea acţiunii. În susţinerea concluziilor sale, a arătat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 Cod civil. În situaţia în care se va admite acţiunea în revendicare, a solicitat respingerea capătului doi de cerere având ca obiect obligaţie de a face întrucât pârâta a fost de bună-credinţă la edificarea gardului; cu cheltuieli de judecată, depunând la dosarul cauzei chitanţa seria GJ nr. 204/16.04.2013.

INSTANŢA

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei T-C. la data de 18.11.2010, sub nr. 4801/317/2010, reclamanta P.E. a chemat-o în judecată şi personal la interogatoriu pe pârâta S.E., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 360 mp, cu lungimea de 60 de metri şi lăţimea de 6  metri, învecinat la nord cu S.E., la est cu restul proprietăţii sale, la sud cu Bucă Victoria, iar la vest cu drumul satului C. – P., teren pe care pârâta l-a ocupat în mod abuziv. A mai solicitat reclamanta să fie obligată pârâta să-şi retragă gardul până la linia de hotar dintre terenul său şi proprietatea acesteia, iar în caz de refuz să fie autorizată să-i demoleze gardul pe cheltuiala pârâtei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, este proprietara terenului descris mai sus, aşa cum rezultă şi din titlul de proprietate nr. 1510780 şi procesul-verbal de punere în posesie. Pârâta, fără nici-un drept, i-a ocupat terenul, închizându-l cu gard în curtea casei sale, în mod abuziv.

În continuarea motivării, a mai arătat reclamanta că terenul în litigiu este moştenire părintească de la mama sa şi că, deşi a încercat să discute cu pârâta, pentru a soluţiona litigiul pe cale amiabilă, aceasta a refuzat să elibereze terenul.

A arătat reclamanta că dovada proprietăţii înţelege să o facă cu acte, respectiv titlul de proprietate nr. 1517080 şi procesul-verbal de punere în posesie, şi cu martori.

În cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar de către reclamantă: titlul de proprietate nr. 1510780/11.06.2008, procesul-verbal de punere în posesie aferent, procura generală judiciară autentificată de BNP C.C. sub nr.956/14.09.2005, copia cărţii de identitate a numitului G.E., chitanţa nr. 10059/10.01.2011, chitanţa nr. 14689/21.10.2010, copia buletinului de identitate a pârâtei, două schiţe topografice – proprietatea lui S.E.,  un memoriu tehnic, autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 3/22.02.1971, adeverinţa nr. 21/08.06.1992, fila de rol agricol a numitei G.N., un plan de situaţie, o declaraţie dată de C.C.T., o declaraţie dată de  în data de 20.09.2000, declaraţia dată de G.E. în data de 30.01.2001, schiţa anexă aferentă procesului-verbal de punere în posesie întocmit reclamantei pentru terenul în litigiu, adeverinţa nr. 691/14.03.2002, adeverinţa nr. 21/08.06.1992, procura generală judiciară autentificată de BNP C.C. sub nr. 862/24.08.2011.

Acţiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 16 lei şi 1,5 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat în termen legal întâmpinare.

La termenul de judecată din 13.01.2011 a fost încuviinţate pentru reclamantă proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie şi proba cu 2 martori, a fost încuviinţată pentru pârâtă proba testimonială cu 2 martori şi proba cu înscrisuri, a fost încuviinţată, din oficiu, proba cu interogatoriul pârâtei, fiind prorogate stabilirea obiectivelor pentru expertiză şi numirea expertului.

În cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus la dosar un plan de situaţie, adeverinţa medicală din 18.04.2011, procesul-verbal de punere în posesie din martie 2002, filă de rol agricol.

În şedinţa publică din 27.01.2011 au fost audiaţi martorii D.D., B.V., B.C. şi C., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, filele 27-30, au fost încuviinţate următoarele obiective ale lucrării de specialitate: să se individualizeze prin schiţă, dimensiuni, suprafaţă , vecini, tarla, parcelă, categorie de folosinţă  terenul de 360 mp; să se precizeze daca terenul sus arătat se regăseşte în titlul de proprietate 1510780/11.06.2008 si p.v. de punere în posesie, emise pe numele P.E. ); să se precizeze daca terenul de 360 mp, individualizat la pct.1 şi 2 este ocupat in prezent de pârâtă total sau parţial; să se precizeze daca pe terenul de 360 mp individualizat cf. pct 1 şi 2 pârâta are amplasat un gard, daca da, să fie transpus pe schiţa acest gard , sa se precizeze din ce este edificat şi dacă pentru acest gard există sau nu autorizaţie de construire; să se precizeze daca pe terenul de 360 mp, individualizat la pct.1 şi 2 pârâta  are amplasate construcţii sau construcţiile pârâtei sunt amplasate pe un alt teren, a fost numit expert topograf în cauză, prin tragere la sorti, dl. G.M. şi a fost stabilit un onorariu de expert în suma de 600 lei, în sarcina de plată a reclamantului, acesta fiind achitat cu chitanţa CEC nr. 2564113/21.02.2011. A fost citată pârâta cu menţiunea să se prezinte personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din 24.03.2011, reclamanta a depus la dosar, prin apărător, lista cu întrebările pentru interogatoriul pârâtei S.E., însă pârâta nu s-a prezentat în instanţă pentru administrarea probei.

La data de 14.06.2011, prin Serviciul Registratură al instanţei, dl expert G.M. a depus la dosar raportul de expertiză topografică, filele 62-68.

Împotriva concluziilor raportului de expertiză a formulat obiecţiuni pârâta, acestea fiind respinse prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2011.

În şedinţa publică din 16.06.2011, s-a dispus emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar T-C. pentru a comunica întreaga documentaţie ce a stat la baza eliberării titlului de proprietate eliberat reclamantei nr. 1510780/11.06.2008 şi întreaga documentaţie ce a stat la baza eliberării adeverinţei de proprietate nr. 21/08.06.1992, emisă în favoarea pârâtei, la dosarul cauzei fiind depusă adresa nr. 10162/05.09.2011 emisă de Primăria T-C. având ataşate HCJ nr. 32/21.10.1991 şi anexa aferentă.

La termenul de judecată din 15.09.2011, având în vedere că pe rolul Judecătoriei T-C. a fost înregistrat dosarul nr.2635/317/2011, având ca obiect constatarea nulităţii titlului de proprietate nr. 1510780/11.06.2008 de care se prevalează reclamanta din prezenta cauză în dovedirea dreptului său de proprietate, având în vedere că în prezenta cauză instanţa nu a fost învestită cu verificarea legalităţii titlului de proprietate nr. 1510780/11.06.2008, apreciind că dezlegarea pricinii depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. 2635/317/2011, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, instanţa a suspendat judecarea prezentei cauze până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2635/317/2011 al Judecătoriei T-C..

Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantei P.E., fiind acordat termen de judecată la data de 16.04.2013, pentru când părţile  au fost citate şi pentru când  a fost ataşat spre observare dosarul nr. 2635/317/2011 al Judecătoriei T-C..

A fost ataşată cererii de repune pe rol decizia nr. 681/14.03.2013, pronunţată de Tribunalul G. – Secţia I Civilă în dosarul nr. 2635/317/2011*.

La termenul de judecată din 16.04.2013, reclamanta, prin apărător, a depus la dosar o precizare privind obiectul acţiunii, fila 96.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care proprietarul care nu are posesia unui bun individual determinat urmăreşte să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului şi să dobândească posesia lui de la persoana care îl stăpâneşte fără a fi proprietară. Cu alte cuvinte, este acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar potrivit disp. art. 1169 C.civ. „cel care face o propunere înaintea  judecăţii trebuie să o dovedească”.

Aşadar, reclamanta P.E., fiind cea care a promovat acţiunea, este ţinută să dovedească pretenţiile sale, respectiv faptul că este proprietara terenului revendicat şi faptul ocupaţiunii acestuia de către pârâta S.E.. 

În speţă, prin ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv înscrisuri, depoziţiile martorilor şi concluziile raportului de expertiză întocmit de expert G.M., reclamanta P.E. a dovedit dreptul său de proprietate şi faptul ocupaţiunii abuzive a pârâtei S.E. asupra terenului în suprafaţă de 360 mp, cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 60 m, cu următoarele vecinătăţi: la Nord S.E., la Sud B.V., la Est rest proprietate, la Vest Ds C. - P., Tarlaua 39, Parcela 1704/2.

Astfel, instanţa reţine că asupra terenului în suprafaţă de 360 mp, individualizat mai sus, reclamanta face dovada dreptului de proprietate cu titlul de proprietate nr.1510780/11.06.2008 (fila 6 dosarul cauzei), la baza emiterii căruia au stat HCJ de validare nr.32/21.10.1991, anexa 1, poziţia nr.1 -  B.M. şi  procesul verbal de punere în posesie, din relaţiile comunicate de organul local prin adresa nr.10162/05.09.2011 rezultând că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe baza înscrierii din registrul agricol, perioada 1959-1963.

Faţă de cele arătate, rezultă că reclamanta P.E. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat în suprafaţă de 360 mp.

Constată instanţa că reclamanta a făcut şi dovada ocupaţiunii terenului de 360 mp de către pârâtă, în acest sens fiind depoziţiile martorilor încuviinţaţi reclamantei, D.D. şi Bucă Victoria (filele 27 şi 28 dosarul cauzei), care au declarat că cunosc personal faptul că o parte din terenul reclamantei este închis în curtea pârâtei, precum şi concluziile raportului de expertiză specialitatea topografie (filele 62-66 dosarul cauzei), expertul G.M. răspunzând la obiectivul nr.3 al lucrării de specialitate că terenul în litigiu în suprafaţă de 360 mp este deţinut de pârâta S.E., fiind situat în curtea acesteia, aspect redat şi pe schiţa anexă la raportul de expertiză (fila 66), în care terenul de 360 mp este transpus ca făcând parte din suprafaţa totală de 1154 mp stăpânită de pârâtă.

Mai reţine instanţa că, în urma transpunerii în teren a actelor deţinute de părţi, expertul topograf G.M. a concluzionat că titlul de proprietate nr.1510780/11.06.2008 eliberat reclamantei P.E. şi adeverinţa de proprietate nr.21/08.06.1992 eliberată pârâtei S.E. se suprapun, respectiv terenul de 360 mp menţionat în titlul de proprietate al reclamantei este inclus în terenul menţionat în adeverinţa de proprietate a pârâtei.

În aceste condiţii, fiind vorba despre o suprapunere a terenurilor, ambele părţi având titluri, instanţa e chemată să compare cele două titluri, instanţa urmând să de preferinţă titlului reclamantei, pentru următoarele considerente:

În primul rând, faţă de regimul juridic al terenului în litigiu, de teren care a făcut obiectul legilor fondului funciar de reconstituire a proprietăţii, se reţine că, în raport de Decizia nr.1/1997 a fostei Curţi Supreme de Justiţie, pentru terenurile situate în fostă zonă cooperativizată, dovada dreptului de proprietate se face doar cu titlul de proprietate eliberat la finalizarea procedurii de reconstituire prevăzute de legile fondului funciar, în vreme ce adeverinţele provizorii de proprietate şi procesele verbale de punere în posesie nu fac, prin ele însele, dovada dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, în speţă doar reclamanta fiind beneficiara unui titlu de proprietate eliberat în condiţiile Legii 18/1991.

Chiar trecând peste acest aspect, instanţa reţine că, în urma constatării în prezenta cauză a suprapunerii existente între titlul de proprietate al reclamantei şi adeverinţa provizorie de proprietate a pârâtei, pârâta S.E. a promovat acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei T-C. sub nr.2635/317/2011, prin care, în contradictoriu cu pârâtele P.E., Comisia Locală de fond funciar T-C. şi Comisia Judeţeană de fond funciar G., a solicitat constatarea nulităţii titlului de proprietate nr.1510780/11.06.2008 şi a actelor premergătoare acestuia, eliberate lui P.E., motivat de împrejurarea ca acest teren i-a fost reconstituit si reprezintă teren aferent casei sale si anexelor gospodăreşti, apreciind reclamanta că titlul de proprietate al lui P.E. a fost eliberat cu încălcarea disp. art.23 şi art.24 din Legea 18/1991.

Se mai reţine că, prin sentinţa civilă nr.3688/16.11.2012, Judecătoria T-C. a admis în parte acţiunea formulată şi a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 1510780/2008, pentru terenul în suprafaţă de 360 mp, cu vecini la N - S.E., la E - rest proprietate, la S - B.V., la V - Ds C. - P., precum şi a procesului verbal de punere în posesie ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate.

Împotriva sentinţei civile nr.3688/16.11.2012 a Judecătoriei T-C. a declarat recurs P.E., iar prin decizia civilă nr.681/14.03.2013, irevocabilă, Tribunalul G. a admis recursul declarat şi a modificat sentinţa în sensul că a respins acţiunea civilă.

În considerentele hotărârii judecătoreşti s-a reţinut că terenul în litigiu de 360 mp nu este afectat de construcţii, iar pentru a fi aplicabile disp. art.23 şi art.24 din Legea 18/1991 S.E. trebuia să facă dovada că a primit de la fosta cooperativă agricolă de producţie teren în folosinţă sau pentru edificare casă de locuit, pe care şi-a edificat construcţii cu bună credinţă. A mai reţinut Tribunalul G. că S.E. nu a făcut dovada că terenul în litigiu i-a fost atribuit de fosta cooperativă agricolă de producţie ori primărie pentru edificare casă de locuit, nearătând în ce împrejurări a intrat în posesia terenului în litigiu, motivând doar că deţine adeverinţă provizorie de proprietate nr.21/08.06.1992 la baza căreia stă HCJ de validare nr.32/1991. De asemenea, s-a reţinut că, observându-se HCJ nr.32/1991, se constată că prin acest act s-a validat dreptul de proprietate persoanelor îndreptăţite la reconstituire, aspect care înlătură susţinerea reclamantei S.E. că terenului îi sunt aplicabile dispoziţiile art.23 şi 24 din Legea 18/1991 privind constituirea dreptului de proprietate. În concluzie, a reţinut instanţa de control judiciar, că, în condiţiile în care terenul în litigiu nu este afectat de construcţii, acesta fiind liber şi având categoria de folosinţă păşune, reclamanta nefăcând dovada că a primit acest teren de la fosta CAP sau de la primărie, rezultă în mod neîndoielnic că terenului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art.23 şi 24 din Legea 18/1991 şi că reclamanta S.E. nu este persoană îndreptăţită la constituirea dreptului de proprietate. Pe de altă parte, s-a reţinut că la validarea autoarei lui P.E. s-a ţinut seama de menţiunile din registrul agricol al autoarei acesteia, ori terenul în litigiu figurează în registrul agricol al acesteia, putându-se astfel concluziona că terenul în litigiu face parte din suprafaţa validată.

Apreciază instanţa că decizia civilă nr.681/14.03.2013 a Tribunalului G., în care s-a analizat legalitatea titlului de proprietate nr.1510780/11.06.2008 emis lui P.E. şi îndreptăţirea lui S.E. la constituirea dreptului de proprietate, statuându-se în mod irevocabil că pârâta S.E. nu este îndreptăţită la constituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, în vreme ce la validarea autoarei lui P.E. s-a ţinut seama de menţiunile din registrul agricol al autoarei, ori terenul în litigiu figurează în registrul agricol al acesteia, putându-se astfel concluziona că terenul în litigiu face parte din suprafaţa validată, se impune în orice alt litigiu ulterior cu putere de lucru judecat, prezumându-se că exprimă adevărul, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Instanţa reţine că, potrivit jurisprudenţei CEDO, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. Romaniei, § 61). Recent, în cauza Amurăriţei c. României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, si să nu le mai repună în discuţie într-o nouă procedură.

Instanţa constată ca în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se reţine în mod constant că autorităţilor judiciare nu le este permis ca prin acţiunile sau inacţiunile lor să împiedice realizarea scopului unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, scop care poate rezulta nu doar din dispozitiv, ci şi din motivare, decât în cazurile în care există o imposibilitate obiectivă de executare, temeinic justificată de către autoritatea care invocă imposibilitatea de executare (a se vedea spre exemplu în acest sens cauza Niţescu c. României).

Aşadar, pentru aspectele expuse, instanţa apreciază ca fiind mai bine caracterizat titlul exhibat de reclamantă, drept pentru care, constatând că în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 360 mp, precum şi faptul ocupaţiunii abuzive a acestuia de către pârâtă, instanţa urmează să oblige pârâta S.E. să lase reclamantei P.E. în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 360 mp, cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 60 m, cu următoarele vecinătăţi: la Nord S.E., la Sud B.V., la Est rest proprietate, la Vest Ds C. - P., T 39, P 1704/2, conform identificării realizate prin raportul de expertiză întocmit de expert G.M..

Cu privire la capătul de cerere pentru obligaţie de a face, instanţa va avea în vedere disp. art.494 vechiul Cod civil, reţinând că, din interpretarea dispoziţiilor art. 494 vechiul Cod civil, care reglementează situaţia lucrărilor edificate de un constructor, cu materialele sale, pe terenul altuia, rezultă distincţia clară făcută de legiuitor între constructorul de rea-credinţă pe terenul altuia şi constructorul de bună-credinţă pe terenul altuia. Astfel, în cazul constructorului de rea-credinţă art.494 vechiul Cod civil permite proprietarului terenului să aleagă una din următoarele două soluţii: să invoce accesiunea şi să dobândească astfel dreptul de proprietate asupra construcţiei, cu obligaţia corelativă a dezdăunării constructorului, sau să-l oblige pe constructor să desfiinţeze sau să ridice construcţiile, plantaţiile sau lucrările executate, pe cheltuiala sa, şi cu obligarea constructorului s-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, în timp ce acelaşi art.494 vechiul Cod civil impune că, în cazul constructorului de bună-credinţă, în mod obligatoriu proprietarul terenului devine şi proprietarul construcţiei, fără a putea cere dărâmarea acesteia sau ridicarea lucrărilor efectuate.

În speţă, din analiza coroborată a depoziţiilor martorilor audiaţi şi concluziilor raportului de expertiză, rezultă că pe terenul revendicat de reclamantă şi identificat de expert se găsesc amplasate un gard pe latura de vest în lungime de 6,88 m, construit din plăci de beton, şi un gard pe latura de sud în lungime de 60 m, construit din lemn pe stâlpi din beton şi lemn. Totodată, instanţa apreciază că pârâta are calitatea de constructor de rea-credinţă, având în vedere următoarele considerente: buna sau reaua credinţă se determină în funcţie de momentul efectuării lucrărilor, iar din probele administrate în cauză, respectiv depoziţia martorei B.V., rezultă că lucrările au fost efectuate în perioada 1980-1984, nefăcându-se dovada modalităţii în care pârâta S.E. a intrat în posesia terenului pe care a edificat gardurile, aspect reţinut şi în decizia nr. 681/14.03.2013 a Tribunalului G., neputându-se reţine că pârâta a posedat terenul în baza unui titlu translativ; pentru gardurile edificate pârâta nu a prezentat autorizaţie de construire, autorizaţia depusă la dosarul cauzei fiind eliberată doar pentru edificare casă de locuit.

Pentru toate considerentele expuse, instanţa va obliga pârâta S.E. să ridice de pe terenul individualizat anterior: gardul de pe latura de vest în lungime de 6,88 m, construit din plăci de beton, şi gardul de pe latura de sud în lungime de 60 m, construit din lemn pe stâlpi din beton şi lemn, conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză, iar în caz de refuz, va autoriza reclamanta să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

Faţă de disp. art.274 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei, instanţa o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 616 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care 16 lei taxă de timbru (fila 5 dosarul cauzei) şi 600 lei onorariu expert (fila 37 dosarul cauzei). Instanţa nu va acorda reclamantei onorariul de avocat solicitat în cuantum de 600 lei, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă decât copia chitanţei nr.1578/16.11.2011 pentru doar 300 lei, nefiind depuse dovezile în original ale achitării onorariului de 600 lei, în condiţiile în care dovada cheltuielilor de judecată se realizează prin originalul documentelor invocate (Decizia nr.160/16.01.2007 a Î.C.C.J – Secţia Comercială), în acest fel, prin împiedicarea fotocopierii chitanţelor, se preîntâmpină şi neînregistrarea încasărilor avocaţilor în contabilitate, dar şi îmbogăţirea fără justă cauză în situaţia în care partea, fără a fi realizat efectiv o plată, solicită cheltuieli de judecată în baza fotocopiei unei chitanţe de plată a onorariului în alt dosar. În acelaşi sens, instanţa constată că chitanţa depusă la dosarul cauzei nu cuprinde numărul dosarului pentru care a fost achitat onorariul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamanta P.E., domiciliată în T-C., str. E., nr. 13, judeţul G., în contradictoriu cu pârâta S.E., domiciliată în T-C., sat P., judeţul G..

Obligă pârâta S.E. să lase reclamantei P.E. în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 360 mp, cu lăţimea de 6 m şi lungimea de 60 m, cu următoarele vecinătăţi: la Nord S.E., la Sud B.V., la Est rest proprietate, la Vest Ds C. - P., T 39, P 1704/2, conform identificării realizate prin raportul de expertiză întocmit de expert G.M..

Obligă pârâta S.E. să ridice de pe terenul individualizat anterior: gardul de pe latura de vest în lungime de 6,88 m, construit din plăci de beton, şi gardul de pe latura de sud în lungime de 60 m, construit din lemn pe stâlpi din beton şi lemn, conform anexei 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză, iar în caz de refuz, autorizează reclamanta să execute aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei.

Obligă pârâta S.E. la plata către reclamantă a sumei de 616 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. 

Pronunţată în şedinţa publică de la 16.04.2013, la Judecătoria T-C..

Preşedinte,

L.M.P.

Grefier,

E.I.

Domenii speta

Spete similare