Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 308 din 02.02.2009


Sentinţa civilă nr.308

Sedinţă publică din 02.02.2009

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ……. sub dosar nr…., petenta ………., în contradictoriu cu intimata ……….., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie nr…………, precum şi exonerarea de la plata amenzii aplicate prin procesul-verbal.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, prin intermediarul ………………a depus în data de …….., la ……….. declaraţia vamală cu numărul ……….. privind un număr de …… colete piept congelat, semisărat, fără os şi fără piele, origine Brazilia, greutate brută …, încadrare tarifară ………., întocmită cu bună-credinţă, conform prevederilor legale în materie şi a specificaţiilor mărfurilor ce urmau a fi importate.

Ulterior depunerii declaraţiei vamale, petenta a învederat că, în temeiul art.68 din Regulamentul CEE nr.2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritatea vamală a prelevat probe în vederea verificării corectitudinii încadrării tarifare, rezultatele analizelor fiind consemnate în Certificatul de Analiză nr.1211/14.10.2008 emis de către Laboratorul Vamal Central, fiind următoarele: piept de pui dezosat, congelat, cu un conţinut de sare în profunzime de 0,466% .

Având în vedere rezultatul analizei primelor probe, intimata a considerat că petenta a încadrat în mod eronat mărfurile la clasificarea 0210999310, trebuind încadrate la poziţia tarifară 02071410.

A mai precizat petenta că, urmare a contestării rezultatelor şi concluziilor certificatului de analiză nr.1211/14.10.2008, la data de 07.11.2008 Laboratorul Vamal Central a efectuat analizele asupra probei cu nr.2 de la mărfurile ce făceau obiectul declaraţiei vamale nr.I1578, probă ce a fost divizată în 3 probe medii, toate având rezultate peste valoarea de 1,2% minimum în greutate.

Petenta a mai arătat că a fost sancţionată în mod injust de către intimată, declaraţia vamală fiind întocmită cu exactitate, respectând dispoziţiile legale incidente.

În drept, petenta şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile Regulamentului CEE nr.1214/2004, Regulamentul CEE nr.2913/1992, HG nr.707/2006, OG nr.2/2001, Codul vamal român şi Codul de procedură civilă.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar următoarele înscrisuri: …………. ……..

La data de 08.12.2008 intimata a depus întâmpinare, solicitând instanţei respingerea plângerii ca nefondată.

În fapt, intimata a învederat, în esenţă că, pe baza rezultatelor Certificatului de Analiză nr………… a fost constatată fapta depunerii de către petentă a unei declaraţii vamale care conţine date eronate privind încadrarea tarifară a mărfurilor, prin care a fost influenţată stabilirea drepturilor de import care se încasează de autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor, motiv pentru care, în temeiul art.652 lit.i din HG nr.707/2006, a fost sancţionată petenta cu amendă în cuantum de 3000 lei.

În drept, intimata şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115 Cod procedură civilă.

În temeiul art.242 al.2 Cod procedură civilă s-a solicitat de către intimată judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.

În cauză instanţa a încuviinţat şi administrat, în temeiul art.167 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenţie nr.31/20.10.2008, petenta ……………. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.652 lit.i din HG nr.707/2006.

S-a reţinut în procesul-verbal, în anexa nr.1, că în data de …………., ……………. a depus la …………….. în numele declarantului vamal SC Agroalim Distribution SRL, declaraţia vamală înregistrată sub numărul ………… potrivit căreia mărfurile declarate constau în 2000 colete piept de pui congelat, semisărat, fără os şi piele, origine Brazilia, greutate brută 25040 kg, încadrare tarifară 0210993910.

În data de ………., Laboratorul Vamal Central, ca urmare a deciziei autorităţii vamale de a preleva probe de laborator din această marfă în vederea verificării corectitudinii încadrării tarifare în Tariful Vamal Integrat, a emis Certificatul de Analiză nr.1211 potrivit căruia marfa reprezintă piept de pui dezosat, congelat, cu un conţinut de sare în profunzime de 0,466%, în greutate, iar clasificarea tarifară propusă este 02071410.

Totodată, s-a mai reţinut în procesul-verbal de contravenţie faptul că, având o concentraţie de sare în profunzime sub 1,2% marfa nu poate fi încadrată la poziţia tarifară 0210993910.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată următoarele:

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că petenta  a facut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenţie.

Astfel, potrivit art.652 lit.i din HG nr.707/2006, depunerea unei declaraţii vamale care conţine date eronate privind încadrarea tarifară a bunurilor sau mărfurilor în cazul în care este influenţată stabilirea drepturilor de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe care se încadrează de către autoritatea vamală la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor constituie contravenţie sancţionată cu amendă de la 1500 lei la 3000 lei.

La data de 01.10.2008 petenta, prin intermediarul SC TRANS EURO TOURS SRL a depus la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Tulcea declaraţia vamală cu numărul I1578 privind un număr de 2000 colete piept pui congelat, semisărat, fără os şi fără piele, origine Brazilia, greutate brută 25040kg, încadrare tarifară 0210993910.

În temeiul art.68 din Regulamentul CEE nr.2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, autoritatea vamală a prelevat probe cu scopul verificării corectitudinii încadrării tarifare.

În urma analizelor efectuate asupra primului eşantion, Laboratorul Vamal Central a emis certificatul de analiză nr.1211/14.10.2008, constatând următoarele aspecte calitative ale mărfii verificate : piept de pui dezosat, congelat, cu un conţinut de sare în profunzime de 0,466%.

În conformitate cu Regulamentul CEE nr.1214/2007, de modificare a anexei I la Regulamentul CEE nr.2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, Nota Complementară 7 de la capitolul 2, ca să poată fi încadrată la poziţia 0210993910, marfa trebuie să respecte condiţia: „În sensul subpoziţiei 021099, prin expresia sărate sau în saramură se înţelege carnea şi organele comestibile care sunt supuse operaţiei de sărare prin impregnare, în profunzime, în mod omogen în toate părţile şi care au un conţinut global de sare, de minimum 1,2% în greutate”.

La data de 21.10.2008, prin adresa nr.2465 petenta a contestat rezultatele şi concluziile Certificatului de analiză nr.1211/14.10.2008 şi a …………… să aprobe efectuarea analizei probei nr.2, cererea fiind aprobată de către această autoritate prin adresa nr.7726/29.10.2008 potrivit căreia analizele vor fi efectuate în data de 07.11.2008, orele 10.

In urma analizelor efectuate de către Laboratorul Vamal Central asupra probei nr.2 de la mărfurile ce au făcut obiectul declaraţiei vamale nr.I1578, a fost emis certificatul de analiză nr.1211/19.11.2008 prin care se constată următoarele : proba reprezintă piept de pui dezosat, congelat, cu un conţinut de sare în profunzime de 1,86 % în greutate.

Instanţa mai reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art.22 al.2 din Ordinul nr.9250/2006 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea Laboratorului Vamal Central şi modalitatea de efectuare a analizelor, certificatul de analiză nr.1211/19.11.2008 (conţinând rezultatele analizelor probei nr.2) anulează certificatul de analiză nr.1211/14.10.2008.

Potrivit art.22 al.3 din actul normativ menţionat anterior  concluziile celei de-a doua analize sunt definitive.

Astfel, având o concentraţie de sare în profunzime de 1,86%, ceea ce reprezintă o valoare peste cea minimă admisă de 1,2%, marfa poate fi încadrată la poziţia tarifară 0210993910.

Rezultă, aşadar că declaraţia vamală depusă de către petentă a fost întocmită cu respectarea prevederilor Regulamentului CEE nr.1214/2007, de modificare a anexei I la Regulamentul CEE nr.2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, Nota Complementară 7 de la capitolul 2, intimata procedând la dresarea unui proces-verbal de contravenţie netemeinic.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va admite plângerea petentei, urmând a dispune anularea procesului-verbal de contravenţie nr.31/20.10.2008, precum şi exonerarea petentei de plata amenzii aplicate prin procesul-verbal.