Anulare proces verbal de contraventie.

Sentinţă civilă din 30.09.2009


Dosar nr. ......

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

Sentinta civila nr.

Sedinta publica de la

Completul compus din:

PRESEDINTE

Grefier

Pe rol judecarea plângerii contraventionale formulata de petentul .... în contradictoriu cu intimata ....

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns petentul, lipsa fiind intimata.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta a pus în discutie exceptia tardivitatii plângerii, acordând cuvântul petentului asupra acestei exceptii.

Petentul a solicitat respingerea exceptiei si admiterea plângerii contraventionale, cu motivarea ca primul termen la care a aflat despre existenta procesului verbal a fost data la care i-a fost comunicata somatia de plata de catre organul financiar.

INSTANTA

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu la data de 18.12.2008 sub nr. ..., petentul ..., în contradictoriu cu ..., a solicitat anularea procesului verbal de contraventie seria ... nr. ... încheiat de SPR Gorj si exonerarea sa de plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca a fost sanctionat cu amenda în cuantum de 2000 lei pentru ca la data de 28.08.2008, pe DE 79 Romanesti - Tg-Jiu, a condus autoturismul marca "Mercedes Benz" cu nr. de înmatriculare ...., transportând un numar mai mare de persoane decât cel specificat în certificatul de înmatriculare, respectiv mai mult cu 10 persoane. A sustinut ca nu se face vinovat de savârsirea contraventiei deoarece se afla chiar în statia Romanesti, ca nu erau calatori care sa stea în picioare, 3 locuri fiind libere, iar persoanele care stateau pe culoarul autoturismului urmau sa coboare în statia mentionata. A mai precizat ca agentul constatator nu i-a comunicat faptul ca a întocmit proces verbal de contraventie, ca procesul verbal nu i-a fost comunicat de SPR Gorj, despre sanctiunea aplicata aflând abia la data de 03.12.2008, când i-au fost comunicate somatia de plata nr. 19345/03.12.2008 si titlul executoriu nr. 4761/28.10.2008, astfel invocând prescrierea executarii sanctiunii amenzii contraventionale.

În dovedirea plângerii, au fost depuse în copie: cartea de identitate a petentului, procesul verbal contestat, somatia nr. 19345/31.10.2008, titlul executoriu nr. 4761/28.10.2008

Petentul si-a întemeiat în drept plângerea pe disp. OG 2/2001.

În scopul verificarilor apararilor petentului, instanta a solicitat intimatei relatii cu privire la actele avute în vedere la întocmirea procesului verbal, cât si cu privire la modalitatea de comunicare a acestuia catre petent. În raport de raspunsul trimis de intimata, instanta a solicitat relatii si Primariei Rovinari referitoare la documentele din care rezulta ca s-a facut dovada comunicarii procesului verbal de catre intimata catre contravenient, documentul fiind comunicat pentru ultimul termen de judecata.

Prin sentinta civila nr. ..., instanta a admis plângerea formulata de petent, constatând prescrisa executarea sanctiunii amenzii contraventionale aplicata prin procesul verbal criticat, cu motivarea ca agentul constatator nu a facut dovada comunicarii procesului verbal de contraventie catre contravenient si ca primul termen la care contravenientul a luat cunostinta de existenta procesului verbal la data de 31.10.2008, atunci când a fost emisa somatia de plata a amenzii.

Prin decizia, fara numar, din ... a Tribunalului Gorj pronuntata în dosarul nr. ... a fost admis recursul intimatei si s-a dispus casarea sentintei si trimiterea spre rejudecare, retinându-se ca agentul constatator a facut dovada comunicarii procesului verbal de contraventie prin depunerea scrisorii recomandate la serviciul postal, conform borderoului întocmit de acesta.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca borderoul avut în vedere prin decizia de casare se afla în dosarul cauzei la fila 22, iar din continutul acestuia rezulta ca acesta a fost înregistrat la serviciul postal la data de 09.09.2008, iar la pozitia 42 figureaza numele petentului.

Având în vedere cele retinute prin decizia de casare, instanta constata ca termenul la care a avut loc comunicarea procesului verbal catre petent, stabilit cu putere de lucru judecat de catre instanta de control, este data de 09.09.2008.

Întrucât plângerea formulata de contravenient a fost înregistrata la data de 18.12.2008, instanta va avea în vedere disp. art. 31 din OG 2/2001, în conformitate cu care "Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia".

Din cele retinute, se constata ca de la data de 09.09.2008 pâna la data de 18.12.2008 au trecut mai mult de 15 zile, motiv pentru care instanta va admite exceptia tardivitatii plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia tardivitatii plângerii contraventionale formulata de petentul ..., domiciliat în ..., în contradictoriu cu intimata ....

Constata tardiva plângerea înregistrata la data de 18.12.2008 pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu împotriva procesului verbal de contraventie seria ... nr. ....

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica de la 30.09.2009, la Judecatoria Tg-Jiu.

Domenii speta