Civil - pretenţii - rejudecare

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la nr.6789/5535/2006 din 29.06.2006, reclamanta SC BCR Asigurări SA Târgu-Mureş a solicitat în contradictoriu cu pârâta Municipiul Târgu-Mureş, obligarea acesteia la plata sumei de 698 lei cu titlu de indemnizaţie de asigurare acordată păgubitului SC BCR Leasing SA, 21,10 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate în conformitate cu OG nr.9/2000, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că 16.12.2005 a avut loc avarierea autoturismului marca Citroen tip C5 cu nr. de înmatriculare B-38897-0804, aflat în proprietatea SC BCR Leasing SA, avariere produsă din cauza gropilor existente în carosabil pe str. Calea Sighişoarei din Târgu-Mureş.

Pe baza poliţei de asigurare facultativă AVA nr.0195156, a deschis dosarul de daună AVA/MS/1646/05.

Conform documentelor depuse de persoana păgubită la dosarul de daună AVA/MS/1646/05 şi din prevederile art.38 alin.2 lit.f şi i din Legea nr.215/2001, privind administraţia publică locală producerea accidentului s-a datorat culpei pârâtului, după cum este evidenţiat în cuprinsul anexei 2 din 19.12.2005 eliberat de Inspectoratul de Poliţie Târgu-Mureş.

BCR Asigurări SA în calitate de asigurător al persoanei păgubite, a achitat unităţii reparatoare pentru asiguratul SC BCR Leasing SA de 689 lei, prin OP nr.13/25.01.2006 cu titlu de indemnizaţie de asigurare.

Conform disp.art.22 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România „în limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”.

Faţă de dispoziţiile textului de lege citat mai sus pârâtul are obligaţia de a le achita suma  de 689 lei, reprezentând indemnizaţia acordată persoanei păgubite precum şi dobânda legală calculată de la data plăţii indemnizaţiei de asigurare până la data achitării debitului.

Astfel a invitat pârâtul la conciliere directă invitaţie la care nu a răspuns fapt pentru care a fost nevoită să introducă prezenta cerere, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumelor datorate, aşa cum a arătat în petit, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 720 ind.1 Cod procedură civilă, art.22 din Legea nr. 136/1995, Legea nr.172/2004 şi Legea nr.283/2005, OG 9/2000, art. 998-999 Cod civil, Legea nr.215/2001, HG nr.36/1996 şi OG nr.43/1997.

În probaţiune a fost depus : anexa 2 din 19.12.1995, asigurarea falcultativă de avarii, ordin de plată, factura fiscală nr.5704924/20.12.2005, declaraţia de daune, proces verbal de constatare a pagubelor, planşe fotografice, invitaţie la conciliere, proces verbal de neprezentare la conciliere, calculul dobânzilor datorate.

Municipiul Tg.-Mureş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii şi a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei.

În motivarea acţiunii, pârâta arată că prin acţiunea promovată reclamanta a solicitat obligarea Consiliului Local Municipal la plata sumei de 698 lei, reprezentând indemnizaţie de asigurare acordată păgubitului SC BCR Leasing SA şi a sumei de 21.10 lei reprezentând penalităţi de întârziere, întemeindu-şi acţiunea pe prevederile art.22 din Legea nr.136/1995 modificată şi completată şi OG nr.9/2000 şi ale art.7201 Cod procedură civilă şi că aceasta susţine, cum că, pe baza poliţiei de asigurare facultativă, seria AVA, nr.0195156 şi a dosarului de daune AVA/MS/1646/2005, a achitat asiguratului SC BCR Leasing SA suma de 689 lei, cu titlu de indemnizaţie asigurare, contravaloarea pagubei suferite de către aceasta în data de 16.12.2005, la autovehiculul marca Citroen tip C5, cu nr. de înmatriculare B-38897.

Potrivit prevederilor art.19 din Legea nr.215/2001 modificată şi completată “unităţile administrative – teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate  juridică deplină şi patrimoniu propriu”, pârâta invocând lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local care potrivit prevederilor art.3 din aceeaşi lege alături de primar care este autoritate a administraţiei publice locale, prin care se realizează autonomia locală, care nu dispune  de patrimoniu distinct este entitate colegială, în consecinţă nu poate fi persoană juridică, titulară de drepturi şi obligaţii.

Se mai solicită a se constata lipsa calităţi procesuale pasive  şi a Primăriei entitate care constituie o structură funcţională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

În ceea ce priveşte evenimentul producător de prejudiciu se apreciază că trebuie avute în vedere prev.art.58 din Legea nr.136/1995, respectiv analizarea evenimentului produs în lumina prev.art.998 şi 999 Cod civil, la care se face trimitere prin chiar dispoziţiile art.22 din Legea nr.136/1995, invocat de reclamantă.

Astfel potrivit disp.art.58 din Legea nr.136/1995 „asigurătorul recuperează sumele plătite drept de despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei în situaţia în care accidentul a fost produs cu intenţie”.

În consecinţă, având în vedere prevederile legale sus amintite şi art.998 şi 999 Cod civil, pentru a fi angajată această răspundere trebuie si fie întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa unui prejudiciu, unei fapte ilicite, unui raport de cauzalitate şi existenţa vinovăţiei.

Pentru a putea stabili raportul de cauzalitate între fapta umană şi prejudiciu se va pune întotdeauna o problemă de selectare a factorilor care trebuie să fie reţinuţi în sfera cauzalităţii speciale în materia răspunderii delictuale civile, respectiv la analizarea şi selecţionarea factorilor contributivi la producerea prejudiciului şi nu a cauzalităţii în general.

În ceea ce priveşte proba elementelor răspunderii civile delictuale, sarcina probei potrivit principiului general consacrat în art.1169 cod civil, revine victimei prejudiciului, care în opinia pârâtei  a concurat la producerea evenimentului.

În acest sens, se arată că, deşi zona este şi în prezent semnalizată ca o porţiune de drum cu denivelări, fiind şi timp de iarnă, dacă conducătorul autovehiculului ar fi respectat prevederile art.158 din HGR 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care dispune reducerea vitezei pe asemenea porţiune de drum, consideră că evenimentul prezentat nu s-ar fi produs.

Conducătorul auto şi persoana juridică SC Leasing SA, ca persoană juridică,  erau obligate ca în baza prevederilor art.71 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice “să anunţe în termen de 48 ore la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la formaţiunea de poliţie specializată”.

Potrivit acestui ultim text legal persoana juridică deţinătoare de vehicul are obligaţia “să anuţe imediat poliţia despre orice accident săvârşit de vehiculele proprii”.

Obligaţia de a anunţa imediat cea mai apropiată unitate de poliţie este prevăzută pe lângă textele legale mai sus citate şi de prev.art.223 alin.1 lit.b din HGR 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţi pe drumurile publice, iar potrivit prev.de la lit.c conducătorul autovehiculului era obligate “să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidental, în termenul comunicat de acesta, care nu poate depăşi  48 ore de la producerea accidentului pentru întocmirea documentelor de constatare”.

Pârâta a mai arătat instanţei că deşi evenimentul s-a produs în data de 16.12.2005 orele 18,00, conducătorul auto abia în data de 19.12.2005 orele 9,00, s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă să anunţe evenimentul şi să i se întocmească procesul verbal de constatare a evenimentului.

Potrivit adresei IPJ-ului din data de 19.12.2005, procesul verbal era lipsă, constatarea evenimentului are la bază doar declaraţia numitului Concz Iuliu, nefiind prezentat agentului nici măcar autovehiculul, dar cu atât mai puţin anvelopa prezentată pe fotografiile alăturate cererii de chemare în judecată în copii xerox, iar procesul verbal trebuia să conţină constatările personale ale agentului constatator.

Având în vedere cele mai sus menţionate, că atât asiguratul cât şi conducătorul autovehiculului pe parcursul şirului de evenimente respectiv din momentul producerii evenimentului, prezentarea acestuia la unitatea de poliţie şi până la prezentarea acestuia  nu s-au conformat dispoziţiilor legale în materie, prezintă îndoieli îndestulătoare pentru a putea fi reţinut un eventual raport de cauzalitate între paguba prezentată şi groapa din carosabil.

Paguba putea surveni în orice loc şi sub influenţa altor factori şi că fenomenul care a determinat în mod necesar rezultatul, este străin de orice faptă a pârâtei şi de groapa prezentată în fotografie, ca de exemplu de la un cuţit înfipt în anvelopă, astfel cum este prezentat pe o poză, anexată cererii de chemare în judecată.

Mai mult de atât, pe una dintre poze, care puteau fi făcute în orice loc şi care pot prezenta orice altă anvelopă, prezentând cheia de contact înfiptă în anvelopă nu se observă decât o simplă gaură iar pe o altă poză i se prezintă o adevărată tăietură, probabil făcută cu cuţitul înfipt în obiectul cu pricina, care de altfel este prezentat şi fără jantă, probabil nici nu a fost montat vreodată pe autovehiculul din speţă.

Ţinând cont de această stare de fapt, ce rezultă chiar din actele anexate cererii de chemare în judecată, precum şi încălcarea repetată de către conducătorul autovehiculului şi de către asigurat a legislaţiei cu privire la circulaţia pe drumurile publice, pârâta consideră că nu există un raport de cauzalitate specific între paguba prezentată şi fapta ilicită imputată instituţiei sale, pe cale de consecinţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzută de prevederile art.998 şi 999 Cod civil.

Referitor la penalităţile de întârziere pretinse de reclamantă, de 21,10 lei se apreciază că invitaţia la conciliere, ca procedură prealabilă nu poate fi considerată un act de punere în întârziere.

Potrivit prevederilor art.1079 Cod civil, dacă obligaţia consistă în a da sau a face debitorul va fi pus în întârziere  prin notificare, ori invitaţia la conciliere nu poate fi considerată ca fiind o notificare la plata unei sume de bani pretins datorate. Mai mult, în cauza dedusă judecăţii nefiind aplicabile nici unul din cele trei cazuri prevăzute la alin. 2 al textului de lege mai sus menţionat, pârâta nu poate fi considerată de drept pusă în întârziere.

Faţă de cele menţionate pârâta solicită instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în prezenta cauză, să se dispună respingerea ca nefondată a acţiunii promovată de către reclamanta SC BCR Asigurări SA.

În drept au fost invocate prevederile art.115 şi urm. Cod procedură civilă, art.998, 999 şi 1169 Cod civil, OUG 195/2002 şi a HG nr.85/2003.

 La data de 24 ianuarie 2007 pârâta a depus o completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei deoarece a depus o serie de acte printre care copia anexei 2 întocmită de IPJ Mureş cu privire la avarierea autovehiculului marca Citroen, procesul verbal de constatare, contractul de asigurare facultativă, respectiv Poliţa AVA nr.0195156 cu privire la asigurarea autovehiculului Citroen C5.

Din confruntarea elementelor de identificare mai sus menţionate rezultă faptul că autovehiculul pentru care se afirmă că s-a plătit suma pretinsă prin prezenta acţiune nu era asigurată, adică societatea reclamantă a efectuat plăţi către o terţă persoană şi nu către asigurat.

În asemenea condiţii, că asigurătorul a reparat un prejudiciu suferit la un alt autovehicul decât cel asigurat, se consideră că este neîntemeiată acţiunea acesteia îndreptată împotriva pârâtei în vederea recuperării contravalorii indemnizaţiei de asigurare.

La completarea de întâmpinare reclamanta a răspuns prin notele de şedinţă depuse în care a arătat că asiguratul avea asigurarea depusă şi că la aceasta întrucât s-a trecut un alt nr de saşiu a fost corectată printr-un supliment de asigurare, pe care îl depune la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele :

Cu privire la excepţia invocată de lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local, invocată de pârât prin întâmpinare :

Obiectul acţiunii promovată de reclamanta SC BCR Asigurări SA constă în obligarea pârâţilor Consiliul Local al Mun.Tg Mureş şi a Primăriei Mun. Târgu-Mureş, prin primar, la plata sumei de 698 lei reprezentând indemnizaţia de asigurare acordată păgubitului SC BCR Leasing SA şi a sumei de 21,10 lei penalităţi cu cheltuieli de judecată.

Indemnizatia de asigurare a asiguratului a fost plătită acestuia de către reclamantă.

Pretenţiile derivă din evenimentul rutier constând în avarierea autovehiculului asiguratului, avarie cauzată de groapa existentă în carosabil, pe strada Calea Sighişoarei din Târgu-Mureş.

Potrivit OG 43/1997 republicată art.8 lit.c „drumurile de interes local aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află,, şi cuprind ,,străzile drumuri publice din interiorul localităţii,,.

Potrivit legii 215 în vigoare la data de 16.12.2005, data evenimentului rutier, autorităţile administraţiei publice sunt consiliile locale ca autorităţi deliberative şi primăriile ca autorităţi executive.

Litigiul are se poartă are ca temei modul de administrare defectuos al pârâţilor şi în aceste condiţii pârâtul Consiliul local este chemat să răspundă în nume propriu potrivit art. 5 alin.4 din Legea nr.213/1998.

Faţă de cele reţinute mai sus instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a consiliului local Târgu-Mureş, invocată de Municipiul Târgu-Mureş prin primar.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că la data de 16.12.2005, autoturismul marca Citroen, tip C 5, cu nr. de înmatriculare B-38897/0804, aflat în proprietatea SC BCR Leasing SA, a suferit avarii în timp ce circula pe Calea Sighişoarei, stradă din Mun. Târgu-Mureş, din cauza unei gropi aflate în carosabil.

Împrejurările producerii evenimentului rutier au fost consemnate de către Inspectoratul de Poliţie care a emis documentele necesare respectiv adresa din 19.12.2005, anexa 2 care ţine loc şi de autorizaţie de reparaţie, din care rezultă că accidentul nu s-a produs din culpa conducătorului auto.

Societatea deţinătoare a autovehiculului la data producerii evenimentului rutier era asigurată în baza poliţiei de asigurare facultativă  AVA nr.0195156, asigurare valabilă.

Reclamanta a constituit dosarul de daună AVA/ MS/1646/2005, efectuând cu ordinul de plată nr.18/25.01.2006, plata reparaţiilor efectuate la autovehiculul avariat , în sumă totală de 698 lei.

Pârâtele nu au contestat faptul că strada Calea Sighişoarei nu ar fi pe teritoriul administrat de ele, în Mun. Târgu-Mureş.

Din actul emis de Poliţia Rutieră, instanţa constată că acesta a fost întocmit la sediul organului constatator pe baza declaraţiei persoanei implicate .

Împotriva acestor constatări pârâtele nu au administrat alte probe în combaterea celor consemnate.

Apărările pârâtelor potrivit cărora evenimentul rutier ar fi putut să se producă şi în alt loc decât cel declarat şi că nu există legătură de cauzalitate între paguba şi fapta imputată lor sunt nesusţinute de probe, astfel forţa probantă a documentelor invocate de reclamantă nu a fost răsturnată.

Aspectele consemnate personal de către agentul de poliţie referitor la identitatea persoanei, a faptului prezentării acesteia în faţa sa si a celor declarate de conducătorul auto, fac dovadă deplină până la înscrierea în fals potrivit art. 1171 şi art.1173 din Codul civil.

Potrivit art. 223 alin.1 lit.c din HG nr.85/2003, conducătorii implicaţi în accidente în urma cărora a rezultat numai pagube materiale şi care nu constituie fapte prev. de legea penală, sunt obligaţi să se prezinte la unitatea de poliţie competentă în raza căreia s-a produs accidentul pentru întocmirea documentelor de constatare, care se eliberează în baza declaraţilor scrise ale celor implicaţi.

Faptul că conducătorul auto nu s-a prezentat în termenul legal aşa cum invocă pârâtele, trebuia să fie constatat de către agentul constatator şi numai acesta era competent legal să aplice o sancţiune conducătorului auto.

Faptul că conducătorul auto nu a fost sancţionat pentru că ar fi depăşit termenul legal, nu poate fi supus criticilor pârâtelor.

Se constată că în cauză au fost probate condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi respectiv existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Prejudiciul a fost probat cu facturile de reparaţie, fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligaţiilor legale referitoare la administrarea străzii, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu a fost dovedită cu înscrisurile emise de Inspectoratul de Poliţie iar vinovăţia pârâtelor este probată prin faptul că în calitatea lor de adminitrator al arterei rutiere nu au luat măsurile ce se impuneau pentru întreţinerea carosabilului şi înlăturarea a obstacolelor respectiv gropilor ce pun în primejdie siguranţa traficului.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea sumei de 21,10 lei penalităţi de întârziere calculate în conformitate cu OG 2/2000 instanţa constată că este întemeiat şi că potrivit actului normativ anterior indicat , a art.1088 din Codul civil şi art. 43 din Codul comercial, la obligatiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale de comerţ de fidejusiune şi societate şi că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă din ziua când devin exigibile.

Având în vedere considerentele mai sus arătate, instanţa va admite acţiunea reclamantei, va obliga pârâţii să plătească reclamantului suma de 719,10 lei reprezentând indemnizaţia de asigurare acordată păgubitului SC BCR Leasing SA în baza asigurării facultative CASCO si penalităţi de întârziere .

Potrivit art. 274 C proc civ , partea, care cade în pretenţii, va fi obligată , la cerere , să plătească cheltuielile de judecată.

Pe cale de consecinţă, instanţa va obliga pe pârâţi către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 66,5 lei, reprezentând taxele de timbru şi timbrul judiciar .

Domenii speta

Spete similare