Civil - ordonanţă preşedinţială

Hotărâre 4961 din 17.06.2009


Prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 08.05.2009, sub nr.4074/320/2009, reclamantul SMH a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Socot SA, suspendarea executării lucrărilor de construcţii la imobilul situat în Târgu-Mureş, str. Mihai Viteazu, nr.36, până la soluţionarea cauzei din dosarul 3715/320/2009, având termen de judecată la data de 22.06.2009, lucrări pe care pârâta le execută fără autorizaţie de construcţie şi fără acordul vecinilor, care produce însemnate pagube materiale construcţiilor învecinate proprietăţii reclamantului.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în jurul datei de 30.03.2009, pârâta a început executarea unor lucrări de noi construcţii la imobilul situat în Târgu-Mureş str. Mihai Viteazu nr.36, pentru care nu deţine autorizaţie de construcţie şi nici acordul vecinilor, aducându-i prejudicii proprietăţii reclamantului,  respectiv:

-amplasarea zidului construcţiei nou edificată în imediata apropriere a zidului casei şi garajului reclamantului, lipit de acesta, chiar sprijinirea pe acesta, pe anumite porţiuni a zidului construcţiei pe care o edifică,

-distrugerea zidului casei şi garajului reclamantului, prin fisuri şi căderi de tencuieli exterioare datorate de lucrările executate şi utilajelor utilizate,

-distrugerea acoperişului garajului prin înlăturarea parţială a acoperişului acestuia.

La data de 2.04.2009 a sesizat organele de control din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale Târgu-Mureş, care s-au deplasat la faţa locului  şi au dispus oprirea imediată a tuturor lucrărilor de construcţii, aşa cum rezultă din adresa nr.8835/13.04.2009.

La data de 08.04.2009, a notificat pârâta, solicitându-i oprirea lucrărilor de construcţii, însă nici acestei notificări pârâta nu a dat curs continându-şi lucrările.

La data de 28.04.2009, a depus spre competentă soluţionare la instanţa judecătorească  o cerere de chemare în judecată de obligare a pârâtei la desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construcţie şi fără acordul reclamantului ca vecin, la repararea prejudiciului cauzat acestuia prin distrugerea construcţiilor proprietatea sa.

La data de 11.05.2009, reclamantul a depus la dosar o precizare de acţiune prin care a solicitat să se dispună suspendarea executării lucrărilor de construcţii, la imobilul mai sus menţionat până la obţinerea de către pârâtă a autorizaţiei de construire pentru lucrările pe care le execută la imobilul descris mai sus, deoarece cele trei condiţii de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale sunt îndeplinite, respectiv urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului cauzei.

În drept, au fost invocate art.581-582 Cod procedură civilă, OUG nr.138/2000.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamant ca inadmisibilă, nefondată, ilegală şi abuzivă, avându-se în vedere necesitatea imperioasă a renovării clădirii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că nu a executat lucrări de construcţii noi, ci renovarea construcţiei care este imperios necesară, care i-au fost impuse de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, în urma unui control efectuat la sediul societăţii, constatând mai multe degradări ale imobilului, necesitând renovarea acestuia. Totodată s-au dispus unele măsuri imperative cu termene clar stabilite, măsuri de demolare a centralei termice şi a coşului de fum sau efectuarea de reparaţii capitale.

Potrivit pârâtei, expertiza tehnică nr.880/2009 a relevat  la pct.5 că la centrala termică şi coşul de fum s-a constatat o stare de degradare, cu pericol de accidente, la pct.7 s-a propus demolarea părţii evazate a clădirii, situată spre curtea interioară, cuprinzând centrala termică şi coşul de fum, inclusiv coşul de beton existent, la pct.8 se constată că prin intervenţiile propuse se îmbunătăţeşte structura de rezistenţă a construcţiei existente şi nu va fi afectată negativ structura clădirii învecinate.

Aşadar, renovarea este imperios necesară, tocmai pentru a evita producerea de pagube atât imobilului societăţii cât şi vecinilor.

Dreptul de proprietate nu se poate exercita în mod nelimitat şi abuziv, acţiunea reclamantului de împiedicare a renovării unui corp de clădire situate pe proprietatea pârâtei, se constituie într-o acţiune în justiţie abuzivă.

După cum se poate constata la faţa locului învinuirile aduse sunt neadevărate, în fapt prin demolarea zidului frontal al laboratorului practic s-a îndepărtat de construcţiile proprietatea reclamantului.

Refacerea peretelui frontal al laboratorului pomenit de reclamant în cererea de chemare în judecată, în fapt nu este în contact cu proprietăţile reclamantului, noul zid frontal se leagă de zidul vechi al laboratorului la peste 1 m de proprietatea reclamantului şi nu „lipit de acesta, chiar sprijinit pe acesta pe anumite porţiuni”.

Pârâta a mai arătat că cererea reclamantului de suspendare a lucrărilor este neîntemeiată, atâta timp cât expertiza tehnică a constatat că prin intervenţiile propuse se îmbunătăţeşte structura de rezistenţă a construcţiei existente şi nu va fi afectată negativ structura clădirii învecinate, motiv pentru care solicită respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, inadmisibilă şi abuzivă, totodată solicită obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În probaţiune au fost depuse  la dosar următoarele înscrisuri : adresa nr. 8835/13.04.2004(fila 5),împuternicire avocaţială(fila 12), notă de inspecţie(fila 17-19), referat(fila 20), expertiză tehnică(fila 21-33), borderou(fila 22), raport de expertiză(fila 25-31), plan de situaţie(fila 32).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

Pârâta a executat lucrări de demolare şi construcţie fără autorizaţie, pe terenul proprietate personală, situat în Tg Mureş, str Mihai Viteazu, nr 36, jud Mureş, învecinat cu terenul reclamantului, situat în Tg Mureş, str Trebely, nr.2,  fapt dovedit de reclamant cu adresa nr. nr.8835/13.04.2009( fila 5 dosar) şi recunoscut de pârâtă prin întâmpinare.

Din aceeaşi adresă, emisă reclamantului de Municipiul Tg Mureş, Arhitect şef,  rezultă că pârâta a fost sancţionată contravenţional şi i s-a dispus oprirea imediată a tuturor lucrărilor de construcţii, şi până la data de 29.05.2009, să intre în legalitate, în sensul obţinerii autorizaţiei de construcţie.

 Pe de altă parte, se constată, că susţinerile reclamantului fac referire, în principal, la o pagubă pe care susţine că ar fi suferit-o ca urmare a lucrărilor deja efectuate de pârâtă, indicând, fără să facă dovadă în acest sens, existenţa unui litigiu între părţi , pe calea dreptului comun.

Potrivit art. 581 Cod procedură civilă două sunt condiţiile specifice exercitării procedurii ordonanţei preşedinţiale : urgenţa si caracterul vremelnic al măsurii ce se ia pe această cale.

Din caracterul vremelnic decurge şi o a treia condiţie, şi anume ca prin măsură luată să nu se prejudece fondul cauzei.

Toate aceste condiţii ale exercitării ordonanţei preşedinţiale trebuie să existe cumulativ, inexistenţa uneia dintre ele făcând inadmisibilă cererea de ordonanţă preşedinţială.

De asemenea, potrivit art. 581 C prov civ, instanţa poate ordona măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În speţă, se constată că lucrarea de demolare şi lucrarea de construire, efectuate de  pârâtă, până la data sesizării instanţei, care i-au afectat  reclamantului construcţia, sunt prima  finalizată şi cea de-a doua sistată, în consecinţă nu mai este posibilă restabilirea situaţiei de fapt, reclamantul putând să-şi valorifice pretenţiile pe calea unei acţiuni de drept comun.

Pe de altă parte, faţă de cele mai sus reţinute, instanţa constată că lucrările de construire au fost sistate şi pârâtei i-a fost acordat un termen de graţie pentru intrarea în legalitate . Prin urmare reclamantul nu a dovedit că lucrările de construire se derulează în prezent, nu a indicat şi nici dovedit paguba iminentă pe care ar avea-o şi  care nu s-ar putea repara.

Văzând că reclamantul nu a dovedit că sunt îndeplinite condiţiile  urgenţei şi iminenţei producerii unor noi pagube( altele decât cele deja suferite), ce ar impune luarea măsurii vremelnice de suspendare a executării lucrărilor de construcţii la imobilul mai sus menţionat până la obţinerea de către pârâtă a autorizaţiei de construire, pentru lucrările pe care le execută la imobilul descris mai sus, , se constată că cererea nu este admisibilă nefiind întrunite astfel exigenţele instituite de art. 581 Cod procedură civilă.

Nefiind îndeplinite condiţiilor mai sus analizate, instanţa constată că nu este relevant să se analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile vremelniciei şi a neprejudecării fondului, necesare pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială.

Având în vedere considerentele mai sus menţionate, instanţa va respinge cererea de ordonanţă preşedinţială, ca inadmisibilă.

În conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Pârâta a solicitat cheltuieli de judecată în faţa instanţei, prin întâmpinare, dar nu a dovedit ce cheltuieli a făcut si cuantumul acestora, motiv pentru care instanţa va respinge cererea acesteia privind obligarea reclamantului la cheltuielile de judecată ca fiind neîntemeiată..