Penal - plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţa la data de 1 iunie 2010, petiţionara VE a solicitat, admiterea plângerii formulate împotriva  Rezoluţiei 671/II/2/2010 al prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, prin care i-a fost respinsă cererea de anulare a amenzii administrative, pe care o consideră neîntemeiată şi nefondată.

În motivarea plângerii formulate, petiţionara a arătat că prin Ordonanţa  emisă în cauză la 23.02.2010 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sub aspectul comiterii infracţiunii de stopaj la sursă, prevăzută de art.6 din legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, pe temeiul art.18 ind.1 Cod penal şi aplicarea unei sancţiuni administrative cu amenda 400 lei, iniţial fiind acuzată că a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat suma de 4535,00 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă.  Petiţionara arată că, parchetul a menţionat iniţial că ceea ce a fost cercetat nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni, stabilindu-se în acest sens că fapta este în mod vădit lipsită de importanţă şi că prin ceea ce ar fi săvârşit s-a adus o atingere nesemnificativă a valorii sociale, ocrotite de lege.

Petiţionara a arătat că, prim-procurorul adjunct, după ce a reanalizat materialul probator administrat, a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de stopaj la sursă, motivat de faptul că lipsa disponibilului bănesc şi scăderea veniturilor nu pot constitui motiv de neplată a datoriilor la bugetul de stat şi că atâta timp cât societatea şi-a continuat activitatea, au fost plătite salariile angajaţilor.

Petiţionara a mai arătat că, toate aceste afirmaţii şi susţineri în scopul de a se dovedi intenţia sa de a frauda statul, sunt inadmisibil de acceptat faţă de dispoziţiile Codului Fiscal, Codului de procedură fiscală şi Codului de procedură civilă. In opinia petentei, intenţia nu a fost dovedită, ci din contră, s-a demonstrat pe deplin cu probele depuse la dosar, că, prin plata altor obligaţii prioritate, conform legii fiscale şi a Codului de procedură civilă, nu a existat intenţia de a săvârşi o faptă penală, care să justifice stabilirea amenzii. Indisponibilul bănesc pentru plata salariilor a fost compensat prin intervenţia sa de bună credinţă, astfel că acest argument alambicat acuzator nu este în putere să atragă intenţia de fraudă a statului.

In motivarea plângerii, petiţionara a mai arătat, că aspectele invocate nu au scopul de a o exonera de răspunderea penală, ci din contră, este necesar ca instanţa de judecată să aplice legea conform datelor concrete din dosar şi în consecinţă să înlăture dispoziţiile art.10 lit.b ind.1 din Codul de procedură penală şi să facă aplicarea art.10 lit.d din Codul de procedură penală, deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiuni.

Petiţionara a arătat şi faptul că, plata sumelor reprezentând stopaje la sursă, a fost efectuată, nu în cursul urmăririi penale şi nici după, ci înainte de instrumentarea acestui dosar, benevol, fapt ce denotă pe deplin buna sa credinţă rezultată din conştiinţa că aceste obligaţii fiscale trebuie plătite oricum, chiar şi cu riscul întârzierii.

In dovedirea plângerii, petiţionara a anexat Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală – dosar nr.7547/P/2009 din 23.02.2010, plângerea formulată împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, Rezoluţia nr.671/II/2/2010 din 14.05.2010 şi Editurs Ch.Beck „Creanţele şi obligaţiile fiscale „ autor M.I. Niculeasa.

 La dosarul cauzei a fost anexat dosarul nr. 7547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş.

Din analiza actelor acestui dosar, instanţa a constatat următoarele:

La data de 11.11.2009 s-a înregistrat, sub nr. 7547/P/2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Administraţia Finanţelor Publice Mureş sesizarea penală privind pe numitele Balisz Rednic Timea şi VE – administratori ai SC Asig Vital Agent de Asigurare SRL Tg.Mureş care, în perioada 25.04.2009 – 25.07.2009 au reţinut şi nu au virat pe destinaţiile legale suma totală de 5.386 lei reprezentând debite cu reţinere la sursă şi accesoriile acestora.

Prin Rezoluţia  din data de 26.01.2010 a fost începută urmărirea penală faţă de învinuitele VE şi DT cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, constând în aceea că în  calitate de administratoare ale SC Asig Vital Agent de Asigurare SRL Tg.Mureş, au reţinut  în perioada 25.04.2009 – 25.07.2009 şi nu au virat, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, pe destinaţiile legale, obligaţiile fiscale reţinute prin stopaj la sursă, în sumă de 4.535 lei.

Prin Ordonanţa din 23.02.2010, în temeiul art.230, art.11 pct.1 lit.b şi art.10 lit.b ind.1 din Codul de procedură penală şi art.91 din Codul penal, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni  cu caracter administrativ învinuitelor VE şi DT, apreciindu-se  că, din materialul de urmărire penală rezultă că în cauză sunt aplicabile prev. art.10 lit.b ind.1 Cod procedură penală, deoarece fapta este în mod vădit lipsită de importanţă, ce rezultă din atingerea nesemnificativă adusă valorii sociale ocrotite de lege şi din conţinutul concret al faptei, întrucât obligaţiile fiscale au fost achitate în întregime. S-a mai reţinut că, învinuitele nu au antecedente penale, au avut o conduită sinceră, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei.

Împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, petiţionara VE a formulat plângere, potrivit art. 278 Cod Procedura Penală, respinsă prin Rezoluţia nr. 671/II/2/2010 din 14.05.2010 de către prim-procurorul adj. Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş.

Prim-procurorul adj. - reanalizând materialul probator administrat a constatat că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de stopaj la sursă, lipsa disponibilului bănesc şi scăderea veniturilor neputând constitui motiv de neplată a datoriilor la bugetul de stat, de vreme ce societatea şi-a continuat activitatea, angajaţilor fiindu-le plătite salariile, petiţionara neavând disponibil bănesc doar pentru acea cotă de veniturile salariale care trebuia virată la bugetul de stat.

Însă, având în vedere circumstanţele personale ale petiţionatei, circumstanţele concrete de comitere a faptei şi cuantumul relativ redus al prejudiciului, prim-procurorul a considerat că, în mod temeinic s-a reţinut că aceste aspecte se circumscriu criteriilor instituite de prevăzută de art.18 ind.1 al.2 Cod penal pentru stabilirea, în concret, a gradului de pericol social al faptei.

Analizând, în baza actelor existente la dosarul de cercetare penală, soluţia de scoatere de sub urmărire penală, instanţa apreciază că aceasta este legală şi temeinică pentru următoarele considerente:

Din actele efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv Nota din 29.10.2009 a ANAF – DGFP Mureş (f. 19-20 dos.urm.pen.), lista administratorilor societăţii SC Asig Vital Agent de Asigurare SRL Tg.Mureş (f. 21-22 dos.urm.pen.), declaraţia învinuitei DT (f. 26 dos.urm.pen.), fişa de cazier judiciar a învinuitei VE (f. 30 dos.urm.pen.), declaraţia învinuitei VE (f. 33 dos.urm.pen.), copia chitanţei seria TS6 nr. 8531767 din 21.01.2010 (f. 35 dos.urm.pen.), balanţa analitică pe luna iunie 2009 (f. 36-41 dos.urm.pen.), listingul societăţii SC Asig Vital Agent de Asigurare SRL Tg.Mureş (f. 43-50 dos.urm.pen.), lista angajaţilor societăţii SC Asig Vital Agent de Asigurare SRL Tg.Mureş (f. 51-52 dos.urm.pen.), fişa sintetică totală (f. 53-58 dos.urm.pen.) rezultă că învinuita, în calitatea sa de co-administrator al societăţii comerciale SC Asig Vital Agent de Asigurare SRL Târgu-Mureş a reţinut şi evidenţiat contribuţiile către bugetele de stat – constituite prin reţinere la sursă dar nu a procedat la virarea acestora către destinaţiile legale în teremn de 30 zile de la scadenţă.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că începând cu data înfiinţării societăţii comerciale SC Vital Agent de Asigurare S.R.L. învinuita a avut calitatea de administrator, în sarcina acesteia există, printre alte obligaţii, aceea instituită în mod implicit şi prin prevederile art. 6 din Legea 241/2005.

Rezultă de asemenea, din probele administrate în cursul urmăririi penale că  începând cu data de 01.09.2007 societatea comercială administrată de învinuită a avut până la 6 angajaţi, în perioada indicată în sesizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (25.04.2009 – 25.07.2009), societatea având un număr de cinci angajaţi, pentru care, potrivit Fişei sintetice totale, s-au depus la organele fiscale declaraţiile aferente fiecărui tip de contribuţie.

Rezultă, de asemenea, din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv balanţa analitică pe luna iunie 2009, respectiv din declaraţiile învinuitelor VE şi DT că, în această perioadă disponibilităţile băneşti ale societăţii comerciale pe care o administrau au fost folosite atât pentru plata salariilor cât şi pentru plata facturilor curente.

Potrivit prevederilor art. 6 din Legea 241/2005 „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”.

Astfel, legea instituie obligativitatea administratorului societăţii comerciale de a reţine de la angajaţii societăţii contribuţiile individuale ale acestora către bugetele statului şi de a vira aceste contribuţii, la scadenţă, către destinaţia legală.

Cu alte cuvinte, nevirarea acestor contribuţii ale salariaţilor către bugetul de stat conform prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la scadenţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005, sub aspectul laturii obiective.

Tot sub aspectul laturii obiective, în privinţa elementului material al infracţiunii, instanţa constată că, în condiţiile reţinerii de la salariaţi a contribuţiilor prevăzute de lege, urmate de expirarea termenului de 30 de zile stabilit de art. 6 din Legea 241/2005 fără ca aceste contribuţii să fie virate către bugetul de stat constituie elementul material al infracţiunii în dicuţie.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa constată pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea 241/2005 este necesar ca reţinerea şi nevirarea sumelor constituind impozite cu reţinere la sursă să fi fost făcută cu intenţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 Cod Penal „intenţia” este principala formă de vinovăţie şi reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului rezultând din prevederea rezultatului faptei sale şi urmărirea acelui rezultat prin săvârşirea faptei ori numai acceptarea acelui rezultat.

Ca urmare, trebuie cercetat dacă învinuita a acţionat cu intenţia directă de a produce o pagubă bugetului de stat prin neplata în termenul prevăzut de art. 6 din Legea 241/2005 a contribuţiilor cu reţinerea la sursă sau numai a acceptat acest producerea acestui rezultat prin acţiunea sa.

Analizând probele administrate cauzei instanţa constată că învinuita, în condiţiile în care a folosit puţinele disponibilităţi băneşti ale firmei pentru plata facturilor curente ale societăţii comerciale pe care o administra în detrimentul plăţii efective către bugetul de stat a contribuţiilor reţinute la sursă, a acceptat, în mod implicit, producerea unei pagube bugetului de stat.

Pentru aceste considerente instanţa constată că fapta pentru care împotriva învinuitei s-a început urmărirea penală există.

Potrivit art. 17 Cod Penal pentru ca o faptă să fie considerată infracţiune este necesar a fi îndeplinite trei condiţii: prevederea ca atare în legea penală sau într-o normă cu caracter penal, săvârşirea faptei respective cu vinovăţia cerută de respectiva normă juridică şi fapta să prezinte pericolul social al unei infracţiuni.

Instanţa a constat îndeplinirea primelor două condiţii mai sus enumerate.

Cu privire la cea de-a treia condiţie şi anume pericolul social prezentat de faptă să fie suficient de mare astfel încât fapta să fie considerată infracţiune, având în vedere prevederile art. 181 Cod Penal potrivit cărora gradul de pericol social al unei fapte se apreciază avându-se în vedere modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă, instanţa constată că în mod corect s-a apreciat de către procuror că fapta învinuitei nu întruneşte gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Apreciind astfel, instanţa are în vedere şi faptul că potrivit documentelor ataşate dosarului de urmărire penală suma reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă aferente perioadei menţionate în sesizarea ANAF a fost achitată.

Instanţa apreciază că sancţiunea administrativă aplicată ca urmare a aplicării prevederilor art. 181 Cod Penal raportat la art. 91 Cod Penal a fost corect individualizată, având în vedere numărul de acte materiale săvârşite de învinuită, circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, precum şi circumstanţele personale ale acesteia.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a respinge, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluţiei procurorului formulată de petiţionara VE şi va menţine rezoluţiile atacate.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod Procedura Penală, instanţa va obliga petiţionara la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

Domenii speta

Spete similare